Ai venit... Ai plecat... N-ai lăsat niciun semn
Scrijelit pe un trunchi de cuvânt, vreun îndemn
Ca să cântăr mai mult cu balanţa de spus
Sau să tac ancorând continentul supus.
Doar un punct de-ai fi pus între fraze de dor
Desleiam amăgiri şi-ţi scriam c-un izvor
De subtile chemări pe-un prundiş de dorinţi.
Ai plecat... Ai venit... Aş fi vrut să mă minţi
Că-ţi mai sunt şi că-mi eşti tot poveste în timp
Conturat în senin, un etern anotimp
Cu ninsori de surâs şi-nrămăre cu maci
Ale pânzei de vis... Vii mereu dar îmi taci
Şi mă laşi să adun alt buchet de-ntrebări
De pe câmpul de cer, tulpiniţe de mări
Ce-şi agaţă de vânt simple valuri de gând.
Ai să vii, ai să taci şi-ai să pleci... Prea curând...