Ai venit... Ai plecat... N-ai lăsat niciun semn  

Scrijelit pe un trunchi de cuvânt, vreun îndemn  

Ca să cântăr mai mult cu balanţa de spus  

Sau să tac ancorând continentul supus.  

Doar un punct de-ai fi pus între fraze de dor  

Desleiam amăgiri şi-ţi scriam c-un izvor  

De subtile chemări pe-un prundiş de dorinţi.  

Ai plecat... Ai venit... Aş fi vrut să mă minţi  

Că-ţi mai sunt şi că-mi eşti tot poveste în timp  

Conturat în senin, un etern anotimp  

Cu ninsori de surâs şi-nrămăre cu maci  

Ale pânzei de vis... Vii mereu dar îmi taci  

Şi mă laşi să adun alt buchet de-ntrebări  

De pe câmpul de cer, tulpiniţe de mări  

Ce-şi agaţă de vânt simple valuri de gând.  

Ai să vii, ai să taci şi-ai să pleci... Prea curând...