Rugurile ard la orizont
Căldura lor ne copleşeşte lent
Peştii emigrează în amont
Ca un capriciu somnolent
Muribunzii stau la colţ de stradă
Învârtind mecanic o flaşnetă
Că-ntreg oraşul pare o şaradă
Din care-a dispărut o siluetă
Păsările s-au oprit din zbor
Încremenind cu aripile-ntinse
Şi fragede ca după un omor
De adevăruri neînvinse
Toate ceasurile s-au oprit şi nici
Luciul străzilor plouat nu s-a mai şters
Oamenii-s din ce în ce mai mici
Ca văzuţi printr-un ochean întors
La noi nu s-a-ntâmplat nimic de mult
Deşi dorim ca totuşi să se-ntâmple
Pentru lucizi păstrăm acelaşi cult
Când îşi duc pistoalele la tâmple
Rugurile au intrat în carnea noastră
Rogu-te să nu te temi iubito
Că de-un veac am devenit fereastră
Pe care locatarii n-au primit-o
