15 Făurar 2014
Fântâna mea e încă la amiază,
Ferice dar de cel ce însetează,
Drumeţule, oricând din apa ei,
Dacă ţi-e sete-apleacă-te să bei!
Nu-i căuta în adâncimi izvorul,
Ci potoleşte-ţi arşiţa şi dorul,
De va seca? să nu îţi fie teamă,
Preaplinul se revarsă fără vamă.
Când Horea în lanţuri era dus
Acolo-n Munţi, pe Arieş în sus,
Izvorul s-a înălţat spre gura lui
Şi l-au lovit soldaţii nimănui;
Fântâna-n stâncă de atunci e oarbă
Ca nimenea din ea să nu mai soarbă,
De-aceea m-am legat cu jurământ
De apa ei din cer şi din cuvânt!
Fontana mea, ce vine de departe
Tuturora fără preţ se împarte,
Atâta doar te rog, oglinda-i clară
N-o tulbura cu vorbe de ocară...