15 Făurar 2014  

Fântâna mea e încă la amiază,
Ferice dar de cel ce însetează,
Drumeţule, oricând din apa ei,
Dacă ţi-e sete-apleacă-te să bei!  

Nu-i căuta în adâncimi izvorul,  

Ci potoleşte-ţi arşiţa şi dorul,  

De va seca? să nu îţi fie teamă,  

Preaplinul se revarsă fără vamă.  

Când Horea în lanţuri era dus  

Acolo-n Munţi, pe Arieş în sus,  

Izvorul s-a înălţat spre gura lui  

Şi l-au lovit soldaţii nimănui;  

Fântâna-n stâncă de atunci e oarbă  

Ca nimenea din ea să nu mai soarbă,  

De-aceea m-am legat cu jurământ  

De apa ei din cer şi din cuvânt!  

Fontana mea, ce vine de departe  

Tuturora fără preţ se împarte,  

Atâta doar te rog, oglinda-i clară  

N-o tulbura cu vorbe de ocară...