ELOGIUZILEI ETERNE
Lui V. Voiculescu
Pe scara lui Iacob, la << ceas neclintit >>,
urca-voi şi eu în << Ziua eternă >> -
ce dor îmi fi-va de viaţa cu urşii-n cavernă
de Cina de Taină, cu sfinţii, la schit -
cum mă primi-va Enlil- Impăratul?
ce trebi îmi va da ( de-mplinit ) acolo-n gulag?
de pacea cu Umbra îmi voi aduce aminte cu drag,
şi de Voi…,lepădându-mă odat’ cu păcatul -
un ultim sonet îi voi scrie, de-acolo, lui Shakespeare
şi eu, vinovat, ca şi el, de soarta bietului Rege -
şi, mântuit, îi voi cere să rabde, să rabde sub lege
că viaţa nu-i teatru şi nici chilipir.
