ELOGIU FERESTREI
Noapte de iarnă…şi caldă…şi, pururi, rece…
deschis-am, în visu-mi, spre stele, fereastra
s-o văd, să o simt, s-o aud, pe draga, sihastra,
să ştiu că m-aşteaptă la marginea timpului, fără farmece -
s-o cred? s-o iubesc? ca pe orice zeiţă-fecioară?
să mă ştiu Făt-frumosul cavaler din poveste?
deschis-am spre rai şi ultima-mi dintre ferestre,
şi-n zbor, am pornit, înspre ea, prin ninsoarea de seară -
o, zorilor, de ce îmi furară-ţi într-o clipă iubita?
îi mai cânt, în taină şi chipul şi mersul pe limpedea zare -
deschis-am fereastra spre rai şi tai, prin omături cărare,
şi-ncalec pe Alb şi sper să îmi aflu în ceruri ... ispita.
