Mereu între un Leagăn şi-o Stea
Purtăm fiecare durerile noastre
De la naştere poate, dinainte de ea,
Unele roşii, altele albastre.
Cele galbene, ele vin mai târziu
Să ne aştearnă tăcerea pe frunte,
E vineri acum şi e Post când vă scriu
Aceste cuvinte flămânde, mărunte.
Să nu-mi spună nimeni- nimic nu mă doare!
De la fructul oprit, la verdele crud,
De la sămânţă până la floare
Durerea acesta peste tot o aud.
Bucuraţi-vă dar, oricum este ea,
Tristeţea te arde atunci când te lasă,
Aici, între un Leagăn şi-o Stea
Durerea de Viaţă e cea mai frumoasă!
