În muntele Drăganul, vecinul de răsărit al Păpuşii şi de apus al Pietrei Craiului, îşi are lăcaş tihnit o stână, într-un rai pentru două mii de oi şi vaci. Baciul, un bărbat bine făcut, de vreo cincizeci de ani, şolticar pitit, dă pe gât o ţuică de prune, adusă de un oaspete şcolit şi cu ochi lucitori, făcătorul de brânză meşeşugeşte răspunsuri: 

- De când n-ai mai coborât în sat, nene ? 

- Să tot hie, două luni şi-o zi ! 

- Şi stai atâta, fără nevastă ? 

- Rabd mai mult de osteneală şi de foame. Ce să faci cu o muiere la stână ?... Noi nu s-tem ca domnii !... De-atâta trebi adorm buştean şi la soroc visez muiere... Cârlanu ăsta de Ţică mai fuge noaptea într-ascuns, pă nu ştiu unde. Mă pomen' cu el în zori şi-apoi doarme-n chicere cât îi zâua de mare... Flăcău-i frumos şi iubeţ, ca un Dragobete. 

- Dragobetele era unul din feciorii Babei Dochia, care şi-a dus paşii după soaţa lui, trimsă de soacră să-i culeagă fragi, în toiul iernii. Pe munte, cei doi îndrăgostiţi au murit îngheţaţi şi s-au transformat în stane de piatră. Ai auzit această frumoasă legendă românească ? 

- Auzâi de Năvalnicu nostru, dar nu prea-mi merge la spunere... Dragobete, Dragobete, încinge dragu cu bete !... 

- Ştii, că-i dea noastră, dar ai auzit că la străini poţi câştiga o soaţă frumoasă, numai pentru o zi ? 

- Râzi de cartea mea, domnule ! Dacă-i p-o zi, aia nu-i nevastă, legiuită dă om şi de Dumnezeu, pă tot traiu. Nu te-ntrece, că nu mă poţi întoarce ! N-are când le face şi desface toate-ntr-o zi !... 

- Nu râd, nene, că eşti om cu minte, dar cu bani, se poate cumpăra orice. Ia ascultă: la americani se face tombolă, o loterie, o tragere din căciulă, arvunită, la care premiul cel mare este o fată frumoasă, o prospătură de 19 ani şi dacă o câştigi o iei cu acte. Apoi faci ce vrei cu ea, dar rnumai într-o zi şi-o noapte, după care eşti despărţit, cu acte ticluite dinainte... 

- O noapte-i destul s-o deschiolez şi s-o bag în spital ! Da'aia nu vrie s-o dovedesc, ci cată să fugă, praşcă, să cheltuie banii mei, trudiţi... Şi eu n-am nici o haznă, că-i sită nouă, dar flendrită... O haia goală, minţâtă d-ăi cu minte cotită... Curvuţa-şi schilăveşte pântecu şi tinereţea, cu nătărăii... Rabdă nepotriveală-n fătăciune cu pociţii şi-şi fleşcăie chielea pe bani gârliţi... Nu mă aburi pă mine cu căţăleală dă opinteală-n vânj ! 

- Sunt destui care v-or s-o câştige pe frumoasa de 19 ani ! Ei, ce zici baciule, după răvăşit, să-ţi fac rost de-un bilet la trasul din căciulă, să câştigi, pentru tale, o muieruşcă ? 

- Nu prea-mi vine la socoteală, domnule ! După ce tulesc oile la vale nu mai prea trebuie mie gâceală. Mă duc sfoară, la muierea mea, care e cu sfială de la buric îm jos. Întâi mănc ţapăn, că am lup în burtă, îmi sudui nevasta, mă-mbăt criţă şi adorm buştean... Când mă scol, n-am grijă că mi-a fugit curva nebumbăcită şi fără oprelişti îmi vărs pă nevastă, tot oful flămânzelii de muiere, din stână !... În hârjoană cu bucăţica mea de-acasă mi-e haznă, mai ceva decât în ţipăt de curvuştină sulemenită, pe care o spării cu moaca mea nedreasă... 

- Şi-apăi, domnule dragă, fâţa aia pomădată, paţachina cu simbrie, nu-i pă măsura mea şi-o fac dă-şi spune şi laptele pe care l-a supt de la măsa. Şi-şi blastă-mă soarta, cu mârla de cioban şi putoarea mea de urdă-mpuţită !... 

(fragment din cartea „Dibăcie şi cârcală la Rucăr” de Ioan Muţiu, editura Făt-Frumos, Bucureşti, 2004)