- Şi cum îţi spun, văd într-o dimineaţă un bărbat căutând prin gunoaiele pe care le aruncă sătenii la capătul unei uliţe care dădea pe câmp. Mi s-a făcut milă de el, l-am strigat dar nu mi-a răspuns şi mi-am dat seama că nu m-a auzit. L-am bătut pe umăr şi când s-a întors, i-am dat doi lei.  

- Oh, ce bine, pot să-mi cumpăr şi eu ţigări azi!  

- Eu voiam să-ţi cumperi pâine, nu ţigări.  

- Oh, nu pâine; dacă fumez nu mi se mai face foame.  

- Nu mai fuma că-ţi face rău. Lasă-te de fumat că te îmbolnăveşti.  

- Nu pot, am încercat şi nu pot.  

Şi mai departe mi-a întors spatele continuând să caute chiştoace. Ce zici de asta?  

Prietenul meu nu părea revoltat ci mai degrabă intrigat: cum de nu-şi dă seama că ce făcea el era boală curată? Şi cei mai înrăiţi fumători, dacă sunt sinceri, recunosc că fumatul este atât de nociv, că dacă s-ar mai naşte odată, ar fugi de el ca diavolul de tămâie.  

Fumatul este o temă despre care s-a scris şi se vor mai scrie de aici înainte tomuri, poate chiar biblioteci întregi cu mesajul: Fumatul este dăunător sănătăţii!  

Poate că tocmai lucrurile care ţin de natura evidenţei, sunt mai greu de primit.  

- Da, fumatul poate că este dăunător pentru alţii, dar pentru mine, nu.  

Şi când îşi dau seama că este prea târziu, se resemnează şi îngenunchează în faţa acestei metehne la modă.  

Şi am făcut legătura cu învăţătura care spune că prin ceea ce greşeşte un om, prin aceea se şi pedepseşte. Fumătorul este acela care îşi programează singur boala, suferinţele şi chiar durata vieţii. Cu o nonşalanţă şi o inconştienţă demne de o cauză mai bună. Toţi potenţialii lui duşmani la un loc, nu reuşesc să-i facă atâta rău cât îşi cauzează singur pentru iluzoria plăcere a trecerii fumului peste pleură. Şi dacă el nu trage singur concluziile dramei că este prea târziu, poate le tragem noi, cei din apropierea lui.