Săgeţile-nmuiate în sânge de amurg
Se oglindesc pe-obrazul apei liniştite.
Un ciripit, departe, se pierde în văzduh
Din seara obosită clipele se scurg.  

Deschid Lunii fereastra şi-o poftesc în casă
Să-mi lumineze calea din vis... întunecat.
Umbre jucăuşe se ascund sub masă...
Somnul mă cuprinde, în lacrimi înmuiat.  

Gânduri se perindă pe fruntea încreţită
De urma timpului, ce e mereu pe fugă.
Fără răgaz se scurge secunda despletită,
De pe cadran de ceas n-aude a mea rugă.  

O rog de-atâta timp, să-mi dea răgaz
In vijelia sorţii popas să fac, să mai respir...
Din zilele rămase voi construi zăgaz
Să sorb pentru o clipă... al vieţii elixir.  

La ceas târziu, când Luna merge la culcare,
Cu lacrima pe geană eu mă afund... în vis.
De undeva s-aude o şoaptă de iertare...
Pe aripi îngereşti... plutesc peste abis.  

© D. Theiss