Sunt cuiburi de iubire ce zarea și-o așează
strângând în ele pașii din amintiri de vânt,
ce trag un fir din soare și dragoste-i veghează
cu ochi plini de-așteptare și aripi de cuvânt.
Sunt cuiburi de iubire ce-adorm în ele cerul
pe luciul fără margini al mării de cleștar
în care ochi de gheață ascund în scoici misterul
orbirii nenăscute din solzi de gri amar.
Sunt cuiburi de iubire din umbre de dor verde
când frigul răscolește prin strune toamne reci,
și țipete de frunze când floarea vieții-și pierde
târând doar plânsu-n taină prin ochi de piatră seci.
Sunt cuiburi de iubire pe sub cărări de suflet
în care timpul toarce în nesfârșite veri,
o lacrimă ce arde cusută-n veci sub zâmbet
ești Tu eternul care lăsata-i prispa ieri!
Autor Doina Bezea
