- Cum să vă spun, Simona petrecea foarte mult timp aici, la bunici. Bineînţeles, tot aici veneau şi verişorii ei, copiii Minei .  

- Mama, eşti acasă?  

- Acasă-acasă! Ia mai stau de vorbă cu Dio : cică vrea să trimită la gazetă nişte amintiri despre Simona...  

O femeie înaltă, mai mult slabă, cu pas aşezat îşi făcu intrarea în curtea...amintirilor!  

- Simona! Era toată ziua în leagăn : se învârtea ca un bondar de mai. Acu era în cer, acu credeai că intră în pământ! Vai ce emoţii aveam! Degeaba îi spuneam să se potolească! Ea se învârtea şi mai tare!  

Râdea în hohote şi se rotea ca o morişcă!  

- Simona, dă-te jos , n-auzi ?!  

Doamne, ce frumos e în cer! Ce iarbă albastră şi blândă! Uite-l şi pe bunicu`: e îmbrăcat în haine noi, de înger !  

- Bunica, la revedere!!!Ne revedem în vacanţă, de Crăciun!  

- Ce Crăciun ? Doamne, cum mai trece şi timpul : ca o roată! O roată...zburătoare!  

Da. Aşa-i şi cu timpul, aşa-i şi cu zeiţele : zboară.  

Zboară :din copilărie direct la aparatele de gimnastică : un fel de cireş rămas în floare, şi-n amintire!  

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (123)