CE MINUNAT ESTE SĂ FII BUNIC...  

" Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor şi părinţii sunt slava copiilor lor" ( Prov. 17: 6 ) Responsabilitatea noastră a fost mare după naşterea copiilor noştri Mariana, Ioana şi Florin. Devenind părinţi am încercat să investim zilnic câteva minute în rugăciune către Dumnezeu pentru familie. Anii au trecut, copiii noştri s-au căsătorit şi lista membrilor familiei noastre a crescut prin apariţia nepoţilor, iar noi, am devenit bunici. CE MINUNAT ESTE SĂ FII BUNIC...  

Dar vorbind de pe poziţia binecuvântată de bunici, ne-am pus oare vreodată întrebarea cât de mare este impactul nostru asupra nepoţilor cu care ne-a dăruit Dumnezeu? Îi influenţăm noi, oare, în aşa fel încât ei să devină o bucurie atât pentru părinţii lor şi pentru noi încât şi pentru persoanele din jurul lor, cu care ajunge în contact? Îi învăţăm noi, oare, să fie respectuoşi, credincioşi şi supuşi părinţilor şi autorităţilor, să-şi împlinească obligaţiile ce le au ( în conformitate cu vârstele lor ), aşa încât să fie o plăcere să fii în preajma lor? Sau doar îi răsfăţăm, oferindu-le tot ce vor în lume şi apoi îi trimitem acasă la părinţii lor, doar pentru a le crea acestora o durere de cap în plus? 

Iată câteva întrebări care ar trebui să ne conştientizeze asupra responsabilităţii ce o avem în dreptul binecuvântării primite de la Domnul şi anume, aceea de a vedea cu ochii noştri pe "copiii copiilor noştri". 

Bunicii sunt mai mult decât necesari pentru că ei sunt singurii adulţi care au întotdeauna timp pentru nepoţii lor mai mici. 

Bunicii ne cuprind micuţele mâini doar o vreme, dar inimile pentru o veşnicie. Numai înţelepciunea, maturitatea şi echilibrul bunicilor pot da sens şi dulceaţă copilăriei nepoţilor. 

Ionel Cadar