Odată ce ţi-ai descoperit forţa interioară, poţi cuceri lumea.
Puterea mentală, instinctul de auto-conservare şi dorinţa de a sta departe de alţii în anumite momente sau perioade, te conduce spre căutarea sinelui interior.
Meditaţia asupra vieţii şi căutarea pe drumul destinului te deconectează de la agitaţia cotidiană pentru a nu te distrage şi a-ţi găsi adevăratul scop al existenţei.
Uneori, te confrunţi cu o etapă când doreşti pur şi simplu să fii lăsat în pace. Ea poate fi atât de frustrantă atunci când oamenii din jurul tău te deranjează şi îţi perturbă sentimentul de pace.
Încearcă. să nu fii deranjat de ei sau să le permiţi, să schimbe hotărârea ta! Faci doar ceea ce este potrivit pentru tine acum. Vei ieşi din acest timp de auto-reflecţie, mai puternic, mai curajos şi cu o perspectivă mult mai bună decât ai avut vreodată, înainte.
Meditaţia este simbolul suprem al nevoii de a te transforma departe de tumultul lumii de zi cu zi. Aceasta sugerează că este în sfârşit timp, să-ţi recâştigi echilibrul interior. În acest caz retragerea nu este deloc un semn de laşitate. Nu permite nimănui să îţi spună astfel.
Acesta este de fapt un pilon de rezistenţă al personalităţii.
Ei pur şi simplu nu pot vedea, ceea ce vezi tu şi nu pot simţi lucrurile cu intensitatea ta.
Ştii că nu este un moment ideal pentru aglomeraţie. Uitandu-te adânc în tine, vei găsi ceea ce eşti cu adevărat . Vei începe, să te cunoşti mai bine decât ai făcut-o vreodată.
Acest tip de auto-conştientizare şi forţă interioară este de nepreţuit, deoarece va debloca moduri minunate pentru a merge mai departe în viaţa ta.
Odată ce ţi-ai descoperit forţa interioară, poţi cuceri lumea.
Camelia C
iunie 2014