Şi se făcea că nu-mi erai poveste,
Că nu mă-ntâmpinai c-un braţ de flori
Punând căpăstru vântului iar peste
Trupul de lut nu tu-mi scriai fiori
Şi nu te căţărai pe-un ţanc de linişti
De câte ori lumina mi-o zăreai
Iar maci carbonizaţi, pe albe mirişti
Încremeneau în moarte. Nu aveai
Niciun surâs blajin la îndemână,
Mersul ţi-era spre noapte înclinat.
Aceeaşi umbră ne ţinea de mână
Dar noi nu ne ştiam cu-adevărat.
Şi se făcea că nu-ţi eram iubire
Că nu te-ntâmpinam în niciun rai
Cu jar de dor în gând şi în privire…
Dar m-am trezit… Şi ce frumos zâmbeai!
