POEME DE AL.FLORIN ŢENEPOEME DE AL.FLORIN ŢENE
Ascultându-mi eul dectestabil
Harfa a tăcut, doar mâinile cântă în continuare,
Degetele vibrează, coarde sub apăsarea vântului
de colorează amurgul cu dor în zare,
Scama de nor rătăcită dând sens cuvântului.
Părul ei se-ntinde salcie galbenă sub deal
Şi sunete de bronz curg sub degete de lut
Când clipa suferă lovită de-un gând real
Şi râul de cuvinte se varsă-n veacul slut.
Artur, fiord al apelor liniştite
Din ochiul apei cu nori de pleoape
Soarele răsare ca un gând mai blând,
Când nări de căprioare se mulează-n ape
Şi-o altă lume încolţeşte-n gând.
Acolo, memoria mea,închisă,
umple cu durere un alt gol,
Când căprioara a căzut ucisă
Trist intră prietenul în simbol.
Vulnerabile stări de lună şi de soare,
Sub care alunecă fregate de idei,
Le dedic lui Artur,din păcate tot mai rare,
Când plâng în mine cohortele de miei.
Amintiri din miezul unui poem
Ideile acestui poem sunt un cer spuzit de stele
Numai când ultimul luceafăr cade-n rouă,
Aşa cum renaşte din tăcerile mele
In suflet când începe o zi nouă.
Ideile acestui poem se strecoară în metaforă
In propriul subânţeles atât de viu.
Stelare insule culeg dimineţi în anforă
Mărturii de lumină din care sorb,târziu.
Să lupt cu Goliot mi-e rândul
In clipa versului şi-al evocării
Cînd verbul cade-n mine îmbălsămându-l
In amurgul împins în secunda uitării.
Al.Florin ŢENE