POEME DE AL.FLORIN ŢENEPOEME DE AL.FLORIN ŢENE  

Ascultându-mi eul dectestabil  

Harfa a tăcut, doar mâinile cântă în continuare,  

Degetele vibrează, coarde sub apăsarea vântului  

de colorează amurgul cu dor în zare,  

Scama de nor rătăcită dând sens cuvântului.  

Părul ei se-ntinde salcie galbenă sub deal  

Şi sunete de bronz curg sub degete de lut  

Când clipa suferă lovită de-un gând real  

Şi râul de cuvinte se varsă-n veacul slut.  

Artur, fiord al apelor liniştite  

Din ochiul apei cu nori de pleoape  

Soarele răsare ca un gând mai blând,  

Când nări de căprioare se mulează-n ape  

Şi-o altă lume încolţeşte-n gând.  

Acolo, memoria mea,închisă,  

umple cu durere un alt gol,  

Când căprioara a căzut ucisă  

Trist intră prietenul în simbol.  

Vulnerabile stări de lună şi de soare,  

Sub care alunecă fregate de idei,  

Le dedic lui Artur,din păcate tot mai rare,  

Când plâng în mine cohortele de miei.  

Amintiri din miezul unui poem  

Ideile acestui poem sunt un cer spuzit de stele  

Numai când ultimul luceafăr cade-n rouă,  

Aşa cum renaşte din tăcerile mele  

In suflet când începe o zi nouă.  

Ideile acestui poem se strecoară în metaforă  

In propriul subânţeles atât de viu.  

Stelare insule culeg dimineţi în anforă  

Mărturii de lumină din care sorb,târziu.  

Să lupt cu Goliot mi-e rândul  

In clipa versului şi-al evocării  

Cînd verbul cade-n mine îmbălsămându-l  

In amurgul împins în secunda uitării.  

Al.Florin ŢENE