Uneori necrezut de greu, alteori cu încordarea răbdării se sudează un cuplu în teatru. E un înţeles de bază în această închegare care pare paradoxală: potrivirea. Cum aşa?! Dacă în toate scenariile de comedie în cuplu protagoniştii se ciocnesc între ei, unul e mai încuiat, altul mai agil, şi aşa mai departe..., dacă eroii cuplului comic se încaieră şi se tachinează unul pe celălalt, unde-i potrivirea?  

Este! Tocmai de aceea şi există cuplul. Gâlceava care se joacă aici începe şi se fundamentează cu intuiţia, cu palparea momentului, presupunerea reacţiei, prevederea replicii celuilalt. Este vorba de ridicarea la plasă din partea unuia pentru lovitura decisivă a celuilalt, şi reciproc.  

Cuplul comic e o varietate de teatru greu, deşi nu pare. Rolurile acestea incumbă o certitudine, o siguranţă, o sărire la fileu, un serviciu ireproşabil pentru această execuţie care exclude ratarea, o sincronizare perfectă pentru a detecta pericolul clacării, intervenţia optimă adecvată şi salvatoare prin replică, atunci când se întâmplă. Din această pricină, despărţirile cuplurilor de teatru, indiferent sub ce motive, se resimt atât în rândurile actorilor, cât şi ale publicului.  

Cum este ştiut, cuplul de scenă Nicu Constantin - Alexandru Lulescu a fost unul care a suferit o ruptură fără nicio variantă de reglementare, din nefericire, prin despărţirea de inegalabilul Nicu Constantin. Nu încape îndoială că o încercare de înlocuire a actorului Nicu Constantin nu e în puterea nimănui, iar un alt cuplu de valoarea celui care s-a destrămat e lipsit de orizont.  

Dar, Alexandru Lulescu se menţine pe scenă şi păstrează în circulaţie un colorism al comicului cu nuanţele acelor scenete jucate în cuplul Nicu Constantin - Alexandru Lulescu şi efecte de luminozitate deplin personale. Joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unul cu istorie şi celebritate care pune în valoare harurile artiştilor mari, de ieri şi de azi. Acest teatru are un ecou auzit şi căruia i se răspunde dincolo de hotare. În ţară nu-i nimeni să nu îl ştie. Faima lui veche începe cu titanul Revistei româneşti, Constantin Tănase iar prestigiul de azi îl asigură, în afară de pleiada de artişti în totalitatea lor, în mod proeminent, cel care e în fruntea lor, actorul Alexandru Arşinel. Coeficientul său de merit e cel mai important, pentru că în el consistă unitatea, legătura armonioasă umană. Câtă vreme se află acest om în fruntea colectivului de la Tănase, nu numai din perspectiva administrativă, ci şi a raportului de pe scenă, nimic şi mai ales nimeni nu poate răsturna valoarea celui mai important Teatru de revistă din România.  

În această ordine a ideilor, actorul Alexandru Lulescu induce un gust simptomatic pentru monologul comic. Acest gen interpretativ se află în consistenţa operei de creaţie, ajungând la excelenţă în receptivitatea şi redarea specială a sa.  

Monologul nu interzice libertatea de gândire a actorului, dimpotrivă, monologul, ca toate genurile artei teatrale are largi uşi deschise creaţiei care nu numai că e deplin suportabilă, dar este condiţie.  

Monologul e o construcţie artistică, iar talentul actorului Alexandru Lulescu e armătura. Lipsa de profunzime într-un rol e primejdie pentru orice actor. Întru această grijă, Alexandru Lulescu e preocupat să dea complexitate personajelor sale şi să le înveşmânteze în hainele comicului cel mai edificat.  

Actorul Alexandru Lulescu produce pe scenă un umor de sinteză şi de valoare, deopotrivă ca actor de cuplu şi actor de monolog.  

Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)