Copilul din mine
I-atât de trist copilul din mine,
O lacrimă-i şterg şi mii de suspine.
Îl mângâi pe frunte şi-l leagăn uşor,
Îmi spune încet că-i e dor.
I-e dor de-o vorbă bună,
De liniştea după furtună,
De-un zâmbet sincer dăruit
Şi de tandreţe ca în mit.
De braţe-ntinse spre iubire,
În suflet nesfârşită primenire.
Roua dimineţii curată,
Ne spele de griji şi de pată.
Flori înflorească pentru noi,
Îmbete-ne pe amândoi.
Roua spală florile
Roua spală florile pe gene,
Omul îl caută Diogene.
Lumină cernută printre mesteceni,
Clipa în minte o legeni.
Celestul neatins ades mă doare,
Se zbuciumă valuri de mare.
Frunţi însemnate cu mir,
Relele-ncet le deşir.
Zboară albatroşii ducând doruri,
Pleacă mulţime, în stoluri.
Liniştea în apusuri se lasă,
Zarea de aur e arsă.
Noaptea tăceri sufletul anină în stele,
Visele-mi luminează, înşiră mărgele.
Albite simţiri ţinute în frâie,
O mână tâmplele-mi mângâie.
Chip spălat în rouă
Să-ţi tulburi lumina la sfârşit de drum,
Credinţa ta să o faci scrum,
Îngerului să-i zici: pleacă!
Gânduri negre prin minte să-ţi treacă.
S-a luminat de zi, chipul îmi spăl în rouă,
Mâinile-mpreun, pe amândouă.
Îmi plec genunchii-n rugăciune
Şi-aştept din ceruri o minune.
O caldă bucurie mă îmbracă,
Inima nu-mi mai e seacă.
Linişte blândă se lasă,
Mă simt în trupul meu acasă.
Beau din apă vie că mi-e sete,
Celeste înălţări, fără pereche.
Lumină multă, bucurie,
Sufletul trist îmi învie.
Gânduri
Gândurile le-am spălat în roua dimineţii,
Geamuri cu lumină eu deschis-am vieţii.
Genunchii mi-am plecat în sfântă rugăciune,
Cenuş-am spulberat-o, să nu se mai adune.
Urc încet, cu greutate,
Cu mare socoată-n toate.
Mreje, liane-ncearcă să mă lege,
În toate, binele-aş alege.
Piatra-n mână mi se pune,
Să lovesc, ades îmi spune.
O arunc, parcă-i ispită,
Pământul aş vrea s-o-nghită.
Un înger îmi umblă ‘nainte,
Rugă aninată în minte.
Păşesc încet, pas după pas,
Doar o clip-a mai rămas.
O lacrimă
O lacrimă se-aşterne pe visare,
Corole de lumină-nchise-n plâns de floare.
Aripi de fluturi arse fără vină,
Nuferi cu rădăcini în tină.
Vântul oftează răvăşind mesteceni,
Copilul din mine îl legeni.
Tâmpla mi-o mângâie tristeţea,
Lăcaş îşi caută bineţea.
Pacea se-aşterne peste durere,
Doruri se sting în tăcere.
Liniştea mă-nvăluie-n uitare,
Se zbuciumă uşor un val de mare.