Adio, veterani! 

Încet-încet se sting eroii 

De câte ori am ocazia aplaud gestul nemaipomeni al profesoarei domnişance Sorina Vasile Ştirboiu din Curtea de Argeş, care a venit cu un grup de elevi la Domneşti pentru a sărbători împlinirea unui veac de viaţă, în 2010, a veteranului Nică lu' Boşcănici. 

Dispar veteranii, duc cu ei o istorie destul de tristă. Dintr-o groază de voinici rămăserăm numai „cinci”, îmi spunea cu tristeţe nenea Lucă lu' Pătrunjel (Moraru). Câţi vom mai număra la sfârşitul lui 2012? 

Se sting veteranii, se sting eroii şi odată cu ei o pagină a istoriei noastre zbuciumate. Se sting, dar nu mor, ci vor dăinui în conştiinţele noastre şi a celor ce vor veni după noi. Ei sunt stâlpii de susţinere a neamului 

Şi iată că 2012 a micşorat numărul celor cinci veterani. O veste tristă a umplut de durere Domneştiul. Clopotele bisericii „Buna-Vestire” aruncă peste întregul sat vălul cernit al morţii celui mai vârstnic fiu al său, care pe 4 ianuarie împlinise 102 ani. 

S-a stins nenea Nică Boşcănici, de ziua lui, de Sfântul Ioan, primul veteran în ordinea vârstei celor cinci rămaşi. Mai sunt patru supravieţuitori, veterani, ai celui de-al Doilea Război Mondial. 

A plecat în eternitate la 102 ani, lucid, dar obosit de vremi şi vremuri. S-a stins cu gustul amar al unei ţări prădate, bolnave, cu nişte români trişti. S-a stins neputându-i da răspunsurile la întrebările pe care mi le pusese astă-vară, când păştea calul pe zăvoi: „cât mai e zahărul, dar pâinea?” 

Fie-ţi ţărâna uşoară nene Nică! 

...Şi unul câte unul se topesc încet-încet veteranii... 

Prof. Ion C. Hiru