CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  




Autor: Vitalie Răileanu         Ediţia nr. 3045 din 03 mai 2019        Toate Articolele Autorului

Vitalie RĂILEANU - MARIA TONU ȘI CONSTELAȚIA POEZIEI SUBLIME

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Poeta Maria Tonu mi-a oferit spre lectură un superb volum de versuri, întitulat – „Cercuri concentrice”. În acest cuprins am încercat tărâmul enigmatic bănuit dincolo de cuvintele asemănătoare celor de cotidiană utilitate, dar dispuse în virtutea unei alte norme, unui cod dominator mult diferit și parcă străin al acestora, cartea cercuri(-lor) concetrice nu promite o acomodare ușoară, o existență ademinitoare la modul curent; acceptarea se presupune o lentă inițiere în necunoscut, înfrângerea rutinei sufletești și a convențiilor sensibilității marcate puternic de inerțiile adaptării la real și tot atâtea impulsuri repetitive: „Poate eu te-am inventat/ Dintr-un dor nestăvilit/ Și de-atunci, neîncetat,/ Te visez îndrăgostit” (Cercuri secante p. 19, Speranțele, ca niște petale, p. 36), se confesează autoarea.  
 
Volumul de față înseamnă, însă, mai mult; înseamnă opera poetică, o lucrare completă precum și-o visează poeta, înseamnă, totodată, un dar de preț făcut poeziei noastre, aflate mereu în zbor de adeziune, în care Maria Tonu vine: „Cu două rânduri de aripi/ Înalți în cer și marea-n valuri./ Îmi cad din talpă ancestralii ghimpi/ Și se topește rana fără maluri./ Cu două rânduri de aripi...” (Cu două rânduri de aripi, p. 20).  
 
Cititorul atent este cucerit de intesitatea stărilor prevăzute, de presimțiri, speranțe, de domeniile previzibilului, de ciudățeniile intuiției și a fadorii: „Chinuită, vlăguită, o carcasă.../ Astăzi mi-a venit inima acasă,/ A plâns amarnic, mult și bine./ Cum am putut să fiu așa de rea cu mine?// Bine că ai venit acasă,/ Inima mea cea rănită și arsă./ Nu are rost să te risipești/ Când nu ești iubit, chiar de iubești.// El va iubi turnătoare cu grade,/ Femei depravate, vagaboande,/ Se va risipi ca roua pe lunci/ Rătăcind prin spelunci.// Nu e vorba de noi, inimă dragă,/ Nici dragostea noastră de fragă./ Bine că ai venit acasă,/ Inima mea ce rânită și arsă” (Mi-a venit inima acasă, p. 13). Poezia este parfumată de senzații tipic feminine, de confesiuni direct tulburătoare, pentru că Maria Tonu rămâne mereu o deosebită poetă ce ne surprinde prin prospețimea și tinerețea artistică, prin sinceritatea, naturaleța și vigoarea vocii sale poetice: „Ia dorul meu în brațe/ Și să fugim în munți./ Cu buzele prea hoațe/ Chiar de suntem cărunți,// Sărută-mă pe sâni,/ Dar și ființa-mi toată,/ Că ne-au furat străini/ Și ne-am pierdut odată.// Ia dorul meu în brațe,/ S-avem acelaș drum./ Cu buzele prea hoațe/ Ne-am regăsit din scrum.//[...]” (Ia dorul meu în brațe, p. 27).  
 
Poeta meditează, în aceste versuri, la sensurile mai profunde ale existenței, lăsându-se prinsă într-o curgere universală, sau se amuză să construiască imagini profunde ale existenței, între ținându-și iluzia ce pătrunde prin mijlocirea lor în teritorii insondabile: „Nu sunt Ana,/ Nu am fost/ Și nici nu voi fi/ Pe marginea înserării,/ Dar ai încercat a mă zidi/ În cetatea uitării./ Iar dorul meu te va-nsoți întotdeauna,/ Precum lumina, precum umbra!” (Nu sunt Ana, p. 29).  
 
Maria Tonu încearcă și, nu zădarnic, o reevaluare a propriilor forțe. Autoarea reușește să domine prin cuvânt sentimentelele, concentrându-și forțele tocmai către înlăturarea convenției și a tuturor celorlalte efecte negative. Luciditatea nu mai stânjenește, ci filtrează cu folos șuvoiul confesiunii: „O Marie/ Își deplânge destinul/ Că e pândită de o urgie/ Care aduce numai declinul,/ De toți trădată,/ Și de hoți prădată./ Această Marie/ Nu poate nici plânge,/ Nu vede de stihie/ Ce noapte o încinge,/ Ce amezi furate -/ Speranțe spulberate./ Maria cea născătoare:/ Șoaptă, Alean, Făclie,/ Privește tămăduitoare/ Prin lacrimi de sânge./ Fără ea, a doua Marie/ Se frânge.” (Icoana, p. 30). Gravitatea, situația anterior ca exterioară, capătă autencitate. Continuă pendularea între împliniri și naufragii sentimentale.  
 
Poeta vorbește lapidar, voit discursiv, reușind în dese rânduri să refacă acel dinamism al expresiei stilului, recăpătând în totalitate apetitul pentru divagații lirice, fapt întrutotul pozitiv; nonșalanța, abilitatea detașată sunt ipostaze care o prind: „Păstrată în inimă, făurită în cer -/ Dragostea-i o nestemată comoară./ Rămână viu acest mister/ Ce peste noi ades coboară./ Cu el înalți palate/ Și zămislești copii./ Fără el, dureri sunt toate/ Și viețile pustii” (Rămână viu acest mister, p. 34), sau un alt superb poem care încearcă să şoptească de la sine: „Prin orașul care ninge/ Ode dulci voi desena/ Că durerea nu învinge/ Visători pe canava.// Pentru steaua care plânge/ Te voi scoate la plimbare./ O durere se mai stinge/ Lâng-un dor de sărbătoare.// Ode dulci voi desena/ Lângă steaua care plânge/ Prin orașul care ninge/ Visători pe canava” (Prin orașul care ninge, p. 43).  
 
Așadar, inteligența artistică a Mariei Tonu – o inteligență dinamică, asociativă, - face bine poeziei și asta atâta timp cât e suverană, absolută, desprinsă de contorsiunile sentimentului, de „probleme banale”: „Ne ascundem de aprigile ploi/ Ba într-un dor, ba sub o stea,/ Ba în speranța din noi,/ Crezând că asta este dragostea.// Pe cărările boeme/ Inventăm poeme/ Sau tainici mituri/ Despre inima din schituri.// Iar toamna fugea de noi.../ Lăsându-mi o imensă durere:/ Fără mâine și vise noi,/ Fără cercuri, lumini și mistere.// Tu, într-o aventură nouă,/ Chemai toamna să te cunune./ Eu semănam boabe de rouă/ Pe zare, pe ramuri, pe hume” (Inventam mituri, p. 131).  
 
Vocația de a simți pentru lucruri care de obicei nu se simt, de a inventa noi pricini de participare, noi motive de suferință; ce nu figurează pe tabelul tradițional de pricină și motive, este totuna cu vocația de a da realului știut o notă de irealitate, și irealității o remarcabilă pregnață reală.  
 
De prea multă pasionalitate, amenințând să-i pulverizeze ființa și totodată s-o pericliteze pe aceea a partenerului cu înfrigurare invocat (și respins în acelaș timp), poeta ajunge la o paradoxală sublinare a eros – ului, la o abstractizare hieratică: „Lângă privirea ta/ Se naște o eră nouă./ Iubirea mea caută/ Dragostea noastră/ Ruptă în două.// Nu în patru/ Cum ai șoptit odată./ Nu-i alta sau altul/ Cu noi niciodată./ E dragostea noastră de rouă.// Un umăr cuminte și inima ta -/ E tot ce-mi doresc/ Acum, ca atunci, cândva./ În cercul perfect să mă reazăm/ De chipul tău Dumnezeiesc” (Carte într-un exemplar, p.139).  
 
Tema Omului drag suferă în spațiul saturat de patimi, dar și purificat de spaime și retractări ale poetei, un șir de metamorfoze, ducând la forme deviat erotice, care-o fac aproape de nerecunoscut.  
 
Poeta se simte în elementul ei, schimbând până la bizarerie datele „problemei”, punându-le cu totul altfel decât ar cere norma tipică. Asceza, îndepărtarea momentului de realizare indică altceva decât aerul să indice, mai curând un prea plin, o paroxistică încordare afectiv-senzorială, decât o autentică renunțare, decât o severă reprimare a pasionalității, sau o înțeleaptă adaptare... Senzația de împietrire, fuga de „concretul” iubirii, simbolizează mai mult o activizare neobișnuită a apelurilor erotice decât a temperare a acestuia în virtutea unor considerente ideale. Nevoia de transfigurare a realității cuplului vine dintr-un plus și dintr-un exces, și nu dintr-un deficit: „Am urcat,/ Cât am putut mai departe de lume,/ Și am călcat pe o stradă fără case și nume./ Am pășit într-un nemărginit gol./ Am izbutit să trăiesc fără cer, fără sol./ Am vrut să mor,/ Fără speranțe râvnite,/ Dar am început să zbor/ Și, să-mi crească aripe” (Cercuri Concentrice p. 159, Am început să zbor p. 187). Realitatea corporală a iubirii evită expresia directă, de care se teme și pe care o disprețuiește, preferând protecția într-un spațiu imaginar, creația de „personaje” enigmatice evanscente.  
 
În poezia Mariei Tonu inspirația este reală, nedisimulată, patetică uneori, dar e transcrisă într-un limbaj stăpânit cu îngrijire și turburătoare știință. Există în creația poetei noastre și un alt aspect, care dă conture mai concrete, mai pline, uneori mai savuroase chiar lirismului său; e vorba de simțul pentru Neam, Țară, natură etc., catalizat de o intuiție aparte.  
 
Așadar, C„ercuri concentrice ”– titlu bine găsit de poeta Maria Tonu, definește lapidar aspirația sa fundamentală, mai bine nu se poate (sic!). Poemele din acest cuprins sunt niște exerciții spirituale duse până la capăt, ca un elan al „epuizării” într-adevăr neobișnuit, cu o sete a implicării în miracol și sacru, care tinde să ia cu sine totul... trupul și sufletul și să „prefacă” în altceva ceea ce se oferă privirii, simțurilor, experienței și meditației, să topească individualitatea lucrurilor într-o substanță nouă imaterială și ardentă totodată, într-o energie (a pătrunderii înțelesului final) dramatică, contemplatoare: „Fiecare om este:/ O stea ce nu apune,/ Un univers,/ O floare,/ Un vis,/ O dorință,/ Un vers,/ Zăpadă pe creste,/ Zi în ferestre,/ Pomul ce – nflorește.../ Fiecare om este/ In inima Celui ce-l iubește./ Omul este binele ce rămâne/ După ce el pleacă de-a pururi/ Pe noi tărâmuri” (Omul p. 163).  
 
Poemele Mariei Tonu sunt de o gravitate tulburătoare. Pasiunile sunt totale, suferința plină de demnitate, eșecurile sunt suportate cu mândrie, împlinirile – scump plătite... Totul în ele este important. Cea care le așterne incontestabil este una din poetele noastre bune ale poeziei basarabene contemporane. Numele ei este – Maria Tonu.  
--------------------------------  
Sursa: Maria Tonu, Cercuri Concentrice, editura MediaTon, Toronto, Canada, 2018, 324 pagini.  
 
Vitalie RĂILEANU  
critic literar  
Chișinău, 21 mai 2018  
 
Referinţă Bibliografică:
Vitalie RĂILEANU - MARIA TONU ȘI CONSTELAȚIA POEZIEI SUBLIME / Vitalie Răileanu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3045, Anul IX, 03 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Vitalie Răileanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vitalie Răileanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!