CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Amintiri >  




Autor: Viorel Vintilă         Ediţia nr. 2969 din 16 februarie 2019        Toate Articolele Autorului

Plecat-am sase din Brasov cu destinatia...America
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
  
Intr-o zi de noiembrie, in anul 1995, intr‐o dimineață cu o ploaie mocănească, înghesuiți într‐o dubiţa obosită , plecat‐am șase din Brașov ( insa, fara sergent ) și, într‐adevăr, nu ne erau deloc, în piept, inimile reci, ba dimpotrivă, inimile noastre fierbeau de entuziasm , deoarece peste numai 30 de ore, urma să păşim pe “pământul făgăduinţei” ‐ USA!  
 
Pe drumul către aeroportul din București, ne întreceam în bancuri, poante, snoave și ghidușii, bucuroși nevoie mare că plecam în căutarea El Dorado‐ului și cu speranța că o viață mai bună ne va miji dincolo de Ocean.  
Eram șase flăcăi, tinerei, simpatici și hotărâți care nu știam însă, ce ne așteptă dincolo de „baltă”, dar care eram hotărâți să luăm taurul de coarne și să dăm cu el de pământ, pana ne va spune si noua unde il gasim pe ” El Dorado”. Asadar, dragi cititori, dati-mi voie să vă prezint lotul brașovean, care spunea “good bye” Brașovului, prietenilor și familiei, și se grăbea să spună “Hello”, Americii.  
  
Alex P ‐ zis Inginerul. Inginerul va deveni cel mai bun prieten al meu, și se află acum, ca și mine, în California. De ce “Inginerul”? Motivul era simplu: Alex era absolvent de facultate, secția TCM.
Vali M ‐ zis „Baronul”. De ce „Baronul”? Pentru că Vali avea un aer mai aristocratic și pentru că era și cel mai înstărit dintre noi -lucrase în Germania vreo 3 ani și era patronul unui bar din Brașov. Vali avea două valize mari în care avea numai țoale de firmă, adusese cu el în cantități industriale toata garderoba de apartament, de ne putea îmbrăca pe toți. Noi, ceilalți cinci, toți, dar absolut toți, aveam doar câte o geantă de voiaj, de bască, în care aveam doar strictul necesar. Când era câte un “crew party” pe vas, toți ne aliniam la cabina lui Vali să ne dea câte un tricou bengos, sau un pantalon fain, ori o cămașă de firmă, cu care să ne etalăm la party și să ne dăm ciumegi. Tot Vali era cel care definise USA, ca fiind “Țara lui Bine”. Avea o vorba: “După ce ajungem în Țara lui Bine, stăm pe barcă pe termenul unui contract, după care ne „vărsăm” la sol și rămânem într‐un „cantonament” permanent în Țara lui Bine”. Ăsta era… Baronul.
Vio C ‐ zis „Titratul”. Titratul era singurul dintre noi care avea studii de specialitate în domeniul ospătăriei. El mai lucrase ca ospătar mai mulți ani,în Poiana Brașov, și avea deja în palmares un contract de ospătar pe un vas de croazieră în Europa. Din păcate, în timpul contractului, soția sa, cu care venise împreună, se cuplase cu un ofițer italian și la venirea în țara a și divorțat de Vio C. Titratul încă mai era afectat de acest nefericit eveniment, dar era hotărât să treacă peste și să o ia de la capăt. Era un meseriaș în ale ospătăriei și toți îi ceream păreri și sfaturi care ne prindeau foarte bine. Niciunul dintre noi nu mai avusese tangență cu ospătăria. Singura hibă a lui Titratu era că nu prea „evolua” la parametrii nominali la limba lui Shakespeare. Pentru el timpurile prezent, trecut și viitor erau toate… la prezent: “I go now. I go yesterday. I go tomorrow. I eat today. I eat yesterday”…ca să dau doar câteva exemple, la întâmplare. Ne şi distram pe seama lui, dar totul la modul colegial. Important era că nu încurca comenzile și știa să spună thank you, când primea tips de la clienți.
Cătălin D ‐ zis Ață. De ce Ață? Pentru că era ațos, adică era ca o ață, adică foarte slab. Cred că avea 50 de kg cu noptieră cu tot. Ață era un tip foare politicos și foarte manierat. Parcă el ar fi fost co‐autor la “Codul bunelor maniere”. Ață era căsătorit, soția să fiind cabin‐steward la o altă companie de croaziera.
Petrișor R ‐ zis Hussein, datorită asemănării izbitoare cu, acum defunctul, Saddam Hussein. Hussein fusese asistent medical în țară și scopul lui declarat de când am pășit pe solul Americii a fost să se “verse” cât mai repede pe sol. Fapt care s‐a și întâmplat, el fiind primul care a rămas în America, la doar câteva luni de contract. Hussein în fiecare port își cumpăra hărți cu orașele din USA, pentru a‐și face o idee cam pe unde s‐ar pripăși și cum are ajunge acolo. Țin minte că, odata, vizitam în grup organizat, împreună cu trainerul nostru, un muzeu care aparținea de NASA, în Cape Canaveral (de acolo de unde se lansează și navetele spațiale) și, ca de obicei, Hussein făcea cumpărături: hărți cu orașele din State – vreo 10 bucăți!
Trainerul l‐a întrebat, la un moment dat, ce nevoie are de atâtea hărți, întrebare la care Hussein a dat un răspuns care ne‐a lăsat mască pe toți: ”Îmi place mult geografia și vreau să particip la concursuri de cultură generală când mă întorc în România și de aceea vreau să mă cultiv”. Noi, care știam de ce cumpără Hussein hărți, ne‐am întors cu spatele și râdeam în gând…
Și, ultimul pe lista, cu voia dumneavoastră, eu, Viorel Vintilă, zis Creangă. De ce Creangă? De la Ion Creangă. Seara când ne mai adunam la o bere și la o bârfă, mă mai apuca melancolia și dorul de casă și îl citam pe Ion Creangă spunând: ʺNu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Brașov…” și în urma acestei vorbe pe care o repetam când ne adunam la un pahar de vorbă, colegul meu de cabină, Jean Anghel – fost fotbalist în divizia A, la F. C. Brașov -, mi‐a zis Creangă.  
  
  
  
Așadar, acesta este lotul complet: Titratul, Inginerul, Baronul, Ață, Hussein și Creangă. Șase brașoveni, șase tineri, șase destine care împărtășeau un țel comun: o viață mai bună în America!
Totul a fost smooth sailing, mai precis, smooth flying, până la Londra, unde urma să fim cazați până a două zi dimineța, la hotelul din aeroport, de unde ne imbarcam in avionul către Miami…insa, nu înainte de fi opriți pentru circa două ore de către oficialitățile de la imigrări. Hussein, care datorită înfățișării sale de arab, fusese supus unei percheziții suplimentare și izolat într‐o cameră unde fusese interogat pentru mai bine de două ore. În acest timp, noi așteptam nervoși și speriați, deoarece Hussein avea în bagajul lui contractele noastre de muncă. Am răsuflat ușurați când l‐au lăsat să treacă… așa i s‐a născut și nickname‐ul când ne‐a povestit apoi, că, cică, ăia îl tot întrebau dacă are rude la arabi, unul dintre ofiterii de la imigrări a făcut o remarcă că ar semăna cu Saddam Hussein.  
  
  
  
A doua zi dimineață ne trezim, servim breakfastul și ne pregătim să ne îmbarcăm în avionul care ne ducea la Miami. Miami, here we come! Nu înainte de a avea încă o surpriză la check‐in. Când eu și „Inginerul” prezentăm biletele să ne dea boarding pass‐ul cu locurile de rigoare, tipa de la ghișeu ne spune pe un ton nedumerit că: „Sorry guys, but there are no seats left at the economy class”. Mă uit la Alex, Alex se uită la mine, și nu știam ce să credem. Doar nu ne‐o da locuri în picioare ca în autobuz. Sau nu ne‐o pune să mai stăm o zi în Londra și să luăm cursa de mâine. Așteptăm cuminți lângă ghișeu, în timp ce tipa bătea din taste la computer, și într‐un final, după vreo 5 minute de așteptare vedem cum fața tipei se luminează și ne zice: ”Good news. I have two seats left at the business class.” Wow! Ce baftă dăduse peste noi, să trecem balta la business class! Ne‐am instalat comod pe locurile de business class, în timp ce ceilalți colegi erau undeva în spatele avionului, la secția de fumători. Da, încă se mai fuma în acea perioadă în avioane. Când simțeam nevoia să fumăm, eu și Alex ne duceam în spate unde făceam schimb cu doi colegi, pe care îi trimiteam să stea ca lorzii la business class, în timp ce noi trăgeam din mahoarca națională, Carpați!
Când terminam țigara, ne duceam înapoi să ne reluăm locurile de belferi și cu greu îi mai dezlipeam pe colegii care îi lăsasem să stea în locurile noastre. Până la urmă nu aveau încotro și se reîntorceau pe locurile lor de la economy class, iar noi doi – Alex si subsemnatul – ne reluam locurile de „Boier Bibescu”, la business class. Pentru toți, cu exceptia ” Titratului” , era primul nostru zbor cu avionul…trebuia neapărat să luam o piatră‐n gură la debarcare…  
  
  
  
După 10 ore de zbor pe ruta Londra ‐ Miami și peste 30 de ore de când părăsisem Brașovul, aterizam, în sfârșit, pe aeroportul din Miami, în “Ţara lui Bine”. Navigând prin tunelurile și covoarele rulante din aeroport ne uitam în jur și evaluam „poporul”, ce se poartă, cum sunt îmbrăcaţi… majoritatea erau în pantaloni scurţi de tip pijama şi şăpcălii leniniste, model american, folosite în baseball.
Odată ajunşi la uşile automate care ne dădeau undă verde sa păşmi, în sfârșit, pe tărâmul american, am fost loviţi de căldura și umiditatea specifică statului Florida. O femeie balşoaie, de stil sovietic, direcţiona traficul și “domnul inginer” nu s‐a putut abţine fără să remarce că: „băi, aici toate sunt la scară mărită… și maşinile, şi drumurile, şi femeile”. Odată ieşiţi pe uşa culisantă, ne‐am dezechipat la tricouri, renunţând la gecile groase cu care ne echipasem la plecarea din Braşov… acum respiram aer de Miami şi trebuia ca și ţinuta vestimentară să fie în ton cu atmosfera…”floridiana”.
Ajunşi în Miami, ne‐am vârât în doua taxiuri galbene, cu destinaţia Hotel Howard & Johnson, unde, timp 3 zile, am făcut “santinelă” în jurul piscinei din dotare, alături de regina berii americane ‐ Budweiser! Într‐una din zile am reuşit să ne răsfăţăm, cu adevărat, când am ajuns şi pe superba plajă de la Miami South Beach și am făcut o cură de soare, în acelaşi timp clătindu‐ne retina cu frumuseţile naturii (ladies în bikini), care, și ele la rândul lor, beneficiau din plin de graţiile mamei natură, etalandu-si corpurile venusiene.  
  
  
  
După trei zile în care am visat frumos, am fost însă, treziți la realitate! Ne relaxam la piscina din dotarea hotelului, când am fost anunţaţi să ne echipăm și să fim gata în două ore pentru că eram convocaţi la sediul Resurselor Umane din Miami, unde ne aşteptau biletele de avion cu destinația Cape Canaveral. Aici, urma să ne îmbarcăm pe megaliner‐ul Fantasy, care făcea o croazieră de 3 zile, între Miami‐Freeport‐Bahamas‐Miami. Cei de la Resurse Umane din Miami se mișcau cam în reluare și doi dintre noi – Inginerul și Baronul ‐ au pierdut avionul cu destinația Orlando și au trebuit să aștepte 3 zile până cînd acesta se reîntorcea în port. Dar nu le‐a picat rau… Baronul, baiat generos, a făcut cinste cu… un Disney World, Orlando fiind orașul care găzduiește faimosul parc de distracții. S‐au cantonat la hotelul “The seven astronauts hotel”, din Cocoa Beach, unde au avut şansa extraordinară, și unică, de a viziona, live, lansarea unui space‐shuttle din Cape Canaveral. Chiar că îmi părea rău că nu pierdusem și eu avionul…
După 3 zile i‐am “pescuit” și pe ei din Cape Canaveral. Noi, ceilalti patru, deja aveam vechime și apucasem să ne familiarizăm puțin cu “barca”. Acum, din nou în formație completă, ne doream un singur lucru: vânt bun din pupă! – și la propriu, dar şi la figurat…
Din cartea ” De prin State adunate”
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Plecat-am sase din Brasov cu destinatia...America / Viorel Vintilă : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2969, Anul IX, 16 februarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Viorel Vintilă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Vintilă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!