Oglinzile timpului de-a lungul său au memorat. Otrăvurile sau amestecat. Contopirea lor a determinat ca fiecare individualitate otrăvitoare să se piardă în masa generală. Culoarea, mirosul şi gustul comun a acelei mari combinaţii, au devenit simbol pentru democraţia din ţara celor fără memorie. Incet, încet, oile marii turme cu Mioriţa-n frunte au început să se otrăvească, fără a ştii. Impăratul Roşu din acea ţară cum a ajuns conducător a dat dispoziţie ca să fie demolat, tot ce s-a construit până atunci. Pentru asta a construit din oameni, cele mai mari tunuri din instoria ţării fără memorie.  

Pentru noua cucerire şi pentru noua libertate a construit şarpele cu trei capete, simuland democraţia, puterea. Din acel moment, câmpiile, dealurile, munţii, apele, cerul şi pământul, au cuprins în interiorul lor, mari cimitire. Intr-o nebunie a entuziasmului şi a unei libertăţi în care Dumnezeu nu a mai încăput, herghelii de cai fără capete au năvălit peste frontiere. Erau caii întunericului de 50 de ani. Lebedele din Tara Muzici au dispărut.  

Sub cimitirele nou create, suflete fără speranţă au început să se sufoce. Incetul cu încetul de-a lungul unui sfert de veac, au plecat în lumea celor fără întuneric şi înapoi nu sau mai întors. Acolo pe alte tărâmuri au devenit florile luminii.  

In ţara fără memorie zăgazurile cerului fără Dumnezeu se rup şi puhoaiele de ape spun:  

- Treziţi-vă speranţa şi lupta!  

In lunile în care uşa cuptorului cerului se deschide, câmpiile ard iar iubirea de pâmânt se stinge-n flăcările nepăsării. In faţa judecăţii cetăţii, a acelei ţări, de câţiva ani stau la coadă pentru a fi albiţi la noul soare, şefii de cimitire.  

@ viorel muha 21 Iunie 2016