CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Furtună cu fulgere și tunete
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Furtună cu fulgere și tunete  
 
(din volumul "Bucovina - Plai de basm si dor")  
 
Era o altă zi de vară, splendidă, caldă, senină, netulburată de nori sau de pale de vânt. Ionuț pierdu ziua cu nimicuri, ba jucându-se cu Motocel, pisoiul, ba umblând în urma bunicii să vadă cum face ea treabă prin grajd. L-a mai luat bunica s-o ajute la plivit niște straturi de ceapă și morcovi. Nu prea era voia băiatului să facă treabă, dar bunica s-a jelit că o dor genunchii și spatele, de reumatism. Și-atunci, fiind băiat de suflet, cuminte și milos, începuse și el să plivească câte o buruiană de prin straturi. Dar era o altă muncă ce-i plăcea mai mult: se ducea în casă, aducea câte o găletușă cu apă, lua o căniță mică și turna apa la rădăcina fiecărei plante de răsad de varză, din stratul răsădit mai târziu. Într-adevăr, munca asta era de el.  
 
Cam așa trecu ziua, ba cu ceva muncă, ba cu joacă,ba cu plimbări dese pe uliță, apoi iar în casă.  
 
Cerul era albastru ca o bijuterie prețioasă. Dar asta cam până spre după amiază, căci din spatele munților,dinspre miazănoapte și apus, răsăriră, rând pe rând, mici norișori rotunzi, care se înmulțiră cam repede, împânzind cerul. Veneau și mai mulți nori, mai mari, mai întunecați. Și, foarte repede, tot cerul se întunecă, se făcu numai bucle întunecate, năpădit de valuri-valuri de nori, împinși unii de către cei din spate, ce se tot revărsau spre cerul încă senin.  
 
Un tunet înfundat, îndepărtat, se auzi în surdină dinspre miazănoapte. De asemenea, o lumină scânteietoare brăzdă peste norii negri adunați în partea dinspre Tomnatic, muntele de la apus.  
 
Dintr-o dată, vântul prinse putere și începu să clatine nervos crengile pomilor din livadă. Albinele soseau de zor de pe câmp, care cum puteau, să-și caute adăpost în stupii bunicului din grădină.  
 
Fulgerele și tunetele se întețiră, iar din clipă în clipă nori întunecați năvăleau vertiginos dinspre miazănoapte, trecând ca duhuri prevestitoare de rele pe deasupra casei și-a satului. La răsărit încă se mai vedeau vagi lumini de cer liniștit, dar asta pentru puțină vreme. Un fulger sfâșie cerul undeva pe aproape și, instantaneu, sosi și-o bubuitură năprasnică. Bunica tocmai închidea de zor ușile de la grajd și întră panicată în casă:  
 
- Doamne, apără-ne de fulgere! Dar unde o fi omul meu, că nu intră în casă?!  
 
- Bunica, mi-e frică! scânci Ionuț, stând ghemuit pe pernă, în pat, speriat de-a binelea de cele ce se întâmplau afară.  
 
- Unde stă omul meu? Nu se mai satură de treabă!  
 
Ploaia se porni în rafale, ca niște perdele de apă aduse de vânt puternic. Încă un trăsnet lumină năprasnic, urmat în aceeași clipă de o bubuitură fantastică. Se porni un potop de rafale de ploaie.  
 
În sfârșit, când vijelia de afară cuprinse totul iar valuri puternice de ploaie și vânt zguduiau din rădăcini toți pomii, punând la grea încercare gardurile și acoperișurile casei, bunicul sosi liniștit în cerdac, de parcă nici n-ar fi fost urgia de pe lume afară. Intră în casă. Flaneaua cea groasă, sură, de lână țurcană și pălăria erau leoarcă de ploaie.  
 
- Mai, omule! De ce nu intri în casă când vezi ce-i afară, vrei să te lovească fulgerul?  
 
- Stai liniștită, femeie! De la vânt s-au răsturnat vreo doi prepeleci cu fân… nu puteam să le las așa căzuți pe jos!  
 
- Doamne! El se gândește mai mult la niște fân, decât la viața lui! Hapsân mai ești! Așteaptă să-ți aduc o cămașă uscată din odaia cealaltă!…  
 
Așa furtună n-a mai fost demult. Fulgere, tunete, vuietul rafalelor de vânt și ploaie, de nu vedeai nici la doi pași, năvăliră peste casele de pe creasta muntelui, dar și peste satul din vale. Doar Cel de Sus mai avea milă de oameni și de locuitorii satului. Ploaie - ca la sfârșit de lume: fulgere, tunete, întuneric de groază.  
 
Ionuț, văzând așa prăpăd afară, mai să izbucnească în plâns la fiecare trăsnet cumplit, undeva, la câțiva pași de casă. Sau când un fulger mare aducea peste câteva clipe de așteptare un bubuit puternic, prelung, care cutremura pământul și casa. Cu greu îl linișteau bunicii:  
 
- Roagă-te la Doamne-Doamne, să treacă furtuna, să ne ocolească urgia trăsnetelor!  
 
După o jumătate de oră de furtună cumplită, urmată de potop de rafale de ploaie care inundară toată ograda și cărările, cerul, parcă, începu să se lumineze dinspre apus iar fulgerele se mai răriră. Dar acum, la miazăzi era prăpăd: fulgere mari cât cerul, bubuituri, întuneric și neliniște.  
 
Ionuț mai stătea speriat în brațele bunicii, văzând cum bunica se roagă să treacă mai repede furtuna. Se ruga întruna, de cum începuseră trăsnetele.  
 
- Nu trebuie să deschidem ușa acum, să nu facem curent, zicea bunica. Închide ochii, căci lumina fulgerelor strică ochii. Și nici nu trebuie să vorbim tare. Doamne, potolește urgia!  
 
În cele din urmă, ascultând parcă ruga bunicii, furtuna se domoli. Doar un ultim fulger și un trăsnet cumplit, ca ultima salutare, răbufni undeva aproape. Apoi toate fulgerele și norii cei întunecați se mutară în satele din vale. Nu după mult timp, cerul se deschise și apăru soarele aplecat spre asfințit.  
 
Ploaia se opri. Șiroaiele de apă din ogradă se scurgeau la vale. Când se făcu liniște și soare, Ionuț cuteză să iasă pe cerdac, să vadă urmările furtunii năprasnice.  
 
Încă mai luminau fulgerele în norii cei negri din depărtare, spre miazăzi. Dar tunetele soseau mai târziu, din depărtare. Soarele încă lumina în drumul său spre asfințit. Spre răsărit, peste rămășițele furtunii, apăru un uriaș curcubeu, cât jumătate de cer, cu o paletă splendidă de culori.  
 
Ionuț nu se îndură să nu-i cheme degrabă și pe bunici pe cerdac, să vadă curcubeul.  
 
Da, curcubeul era de o măreție greu de descris. Ce minune!  
 
- Îți place curcubeul? îi zise bunicul lui Ionuț. E semn de la Domnul că n-o să mai fie potop niciodată în lume, așa cum a fost pe vremea lui Noe, cel din Biblie, când toți oamenii și toate pădurile și casele au fost acoperite de ape cât munții de înalți!  
 
Și, în timp ce Ionuț încă mai admira curcubeul, bunicul era atras de altă priveliște, neplăcută de data aceasta. În pârâul din vale, se auzeau mugete de ape. Acolo puhoiul de ape negre era mare. Iar alte mugete se auzeau pe țarina de dincolo de pârâu. O parte din deal s-a desprins și-a luat-o la vale, amestecând țărână cu multe ape galbene tulburi. Era o alunecare de teren foarte nedorită de țăranii de la munte. Se mai vedea o a doua alunecare de teren, undeva mai departe, pe țarină. În gospodăria bunicului nu se vedeau pagube mari, decât că furtuna răsturnase câțiva prepeleci cu iarbă cosită azi.  
 
A ieșit și bunica pe afară, având treabă la grajd. Dar rămase înmărmurită, văzând foc pe culmea muntelui de dincolo de pârâu. Ardea cu flăcări, cu mult fum, o claie de fân. Îl strigă pe bunicul, să vină să vadă necazul.  
 
Veni bunicul. Văzu cum trăsnetul aprinsese o claie de fân la Cuțul, omul din sat care avea târlă sus, pe dealul Checera.  
 
- Bunicule, nu se poate stinge focul de la claie? îl întrebă Ionuț, speriat de focul de pe celălalt munte.  
 
- Puiul meu, chiar dacă ar sări oamenii să stingă focul, fânul din claie nu mai este bun de mâncat pentru vite, că e pătruns de fum și vitele nu-l mai mănâncă așa! Paguba-i pagubă. Se mai întâmplă. Să mulțumim Domnului, că la noi nu am avut nicio pagubă, casa și toate cele au scăpat în timpul furtunii!  
 
Înserase de-a binelea, soarele se ascunse după coamele împădurite ale munților Tomnatic. Întunericul se strecura binișor în jurul casei, doar niște fulgere îndepărtate, spre miazăzi, încă mai luminau niște nori la orizont. Pe Checera, la claia lui Cuțul care luase foc de la fulger, niște oameni sosiseră și glăsuiau cu voce tare, trăgând de fânul de pe claie într-o parte și alta, vrând să stingă focul.  
 
Ionuț încă umbla prin cerdac ori prin curte. Avea multe de văzut. Deodată, i se făcu inima cât un purice: văzu niște jar strălucitor, ca de cărbuni viu aprins, chiar lângă coliba cu lemne, unde bunicul tăia lemne de obicei. Bietului copil i se făcu frică, așa că intră în fugă în casă, să-i dea de știre bunicii de grozăvia jarului de lângă coliba cu lemne:  
 
- Bunica, mi-e frică! O să ia foc casa!  
 
- Ce tot vorbești, copile? Cum adică să ia foc?!  
 
- Vino afară, să vezi cărbuni aprinși lângă casă!  
 
Ce era să facă bunica, nu prea credea ce-i zicea copilul, dar ieși afară, în urma băiatului. Când se lămuri despre ce era vorba, se liniști și-l liniști și pe nepot:  
 
- Asta ce vezi tu ca fiind cărbuni aprinși, sunt niște bucăți de lemn putrezit care au fosfor înăuntru, și pe întuneric luminează. Uite, ia în mână o bucată din lemnul acesta. Vezi că nu este fierbinte, precum cărbunii…  
 
- Lasă-mă să mă joc cu bucățile astea de lemn sclipitoare. Ce frumoase sunt!  
 
- Ei, mai bine aruncă-le și hai în casă, o să răcești iarăși dacă stai pe-afară cu picioarele goale!  
 
Când se făcu noaptea, înainte de a adormi cei din casă, bunicul povesti despre licurici. Cică dacă treci noaptea prin pădure, uneori poți vedea niște luminițe care zboară prin întuneric. Sunt licurici, un fel de fluturași de noapte, care sunt transparenți, și din cauză că lor le place să mănânce lemn putred din acela fosforescent, iar corpurile lor devin fosforescente, și zboară așa, ca niște luminițe prin întuneric.  
 
(va urma)  
 
Referinţă Bibliografică:
Furtună cu fulgere și tunete / Viorel Darie : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2328, Anul VII, 16 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!