CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Violeta Catincu         Ediţia nr. 2319 din 07 mai 2017        Toate Articolele Autorului

karon,cap 15
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trecusera cateva saptamani bune de la incidentul cu matusa si lucrurile pareau sa se rezolve in bine.Inspectorul aflase toata povestea de la Elisabeth care in schimbul promisiuni de a nu fi bagata im temnita divulgase ca a avut un complice,pe tatal lui Johnathan cu care urma sa imparta averea.Domnul Livingstone incercase sa fuga cu o corabie dar in zadar si mosia ii revenea acum fiului sau.
William gasise de lucru in oras la un negustor iar Karon o incuraja pe Radella sa-si deschida o croitorie unde isi putea pune ideile in practica dupa atata timp.Gradinarul ramase acasa sa aibe grija de ferma,pana cand ei se vor intoarce.
Karon il intanli dupa ceva timp pe Johnathan dar atmosfera dintre ei era alta:
-Cred ca pana la urma aveai dreptate Karon,ii spuse John.Nu cred ca am simtit ceva pentru tine,cred ca imi repetase de atatea ori tatal meu sa ma casatoresc cu tine,incat chiar am crezut ca imi doresc si eu asta.
-Mi-a parut rau sa aud despre tatal tau,dar stiu macar ca acum vei fi capabil sa iei decizii corecte si sa nu faci greselile lui.Dar ce vei face in continuare?
-Cred ca ma voi inrola in armata.Imi doresc acest lucru de ceva vreme insa nu i-am putut spune lui.Vreau sa arat ca pot face lucruri mari si sa nu ma bazez pe ce am pentru asta.
-Asa sa faci.De fapt sunt foarte mandra de tine John.Cred ca amandoi am avut ce invata din experienta asta.Acum imi iau la revedere de la tine.Cand ne vom vedea sa aud vesti despre reusite in lupta.
-Iti multumesc,Karon.Tie iti datorez totul,spuse John imbratisand-o.Ne vom mai vedea.
Fata se urca intr-o trasura si ii facu cu mana de pe fereastra.Acum stia ca el va fi bine si ca pentru fiecare va fi un nou inceput.
Toamna trecuse foarte repede,fusese pentru prima data un anotimp cu o clima prietenoasa iar deasupra frunzelor umede cadeau acum fulgi mici de zapada.Nu mai ninsese abundent de multi ani,dar in anul acela micul golf din Wigan inghetase spre bucuria copiilor dar furia si deznadejdea negustorilor din barci.
Privind pe fereastra la copii care se bulgareau pe strada si la trasurile grabite,Karon realizase ce repede trecuse timpul,nu numai pentru ea dar si pentru Radella.De sub boneta neagra se vedeau fire alburii care erau necrutatoarele semne ale imbatraniri.Lui Karon insa i se pareau frumoase,ii dadeau Radellei un aer mult mai intelept:
-Parca spuneai ca ma vei ajuta?Dar vad ca stai la fereastra.
-Imi pare rau,nana,dar e asa frumos afara,incat as fi vrut sa mai am macar zece ani si sa ma bucur de zapada.Nu a mai nins asa de frumos de multa vreme.
-Haide,vino sa probezi ceva.Ti-am facut-o dupa masurile tale.E o capa din blana de caprioara.Will a adus-o saptamana trecuta.
-E superba.Pacat de caprioara,dar imi place asa mult!El unde este?Nu l-am mai vazut de ceva timp.Am crezut ca o sa stam mai mult impreuna.
-Stii prea bine cat are de muncit la negustorul unde lucreaza.E o persoana independenta inca de mic,cel putin asa mi-a povestit.In plus,nu iti face griji,cred ca are intentii mai serioase in privinta ta.
-Chiar crezi asta?,spuse fata imbujorandu-se si ridicandu-se dupa scaunul unde statea ca sa se plimbe.
-Asa mi-a dat de inteles.Da,da.
-Si altceva ce ti-a mai spus?
-Mi-a spus ca atunci cand va venii timpul imi va cere binecuvantarea.Dar despre asta trebuie sa vorbiti voi mai multe.
-Poate ar trebui sa-l previn mai inainte.Mi-e teama ca nu ma cunoaste destul de bine si nu imi stie defectele.Sa nu spuna dupa ce ne-am casatorit ca regreta ce a facut.
-Nu mai dramatiza,Karon,te cunosc prea bine si el la fel.Nu e nimic in neregula cu tine si ce defecte ai putea avea care sa il sperie si sa nu te mai vrea?
-Stiu si eu,cateodata sunt prea incapatanata si mandria e un defect,nu?
-Da,stiu ca esti incapatanata,dar mai stiu ai un suflet mare si el te vrea asa cum esti.Asa ar trebui sa fie iubirea ,sa nu tina seama de defecte si nici sa incerce sa schimbe.Un om se poate schimba doar din propria initiativa si nu din vointa altcuiva.
-Ai dreptate,nana,dar tot trebuie sa vorbesc cu el.Daca m-ar cere in casatorie ,mi-ar place sa faca asta in primavara.Cred ca ar fi mai romantic.
-Tot visatoare ai ramas,fata mea.Dar ai fi pregatita sa-i devii sotie?Stii sa gatesti ,sa faci curat,sau sa cresti copii?
-De asta te am pe tine,nana.Ma vei invata tu totul.,spuse Karon rasand si imbratisand-o pe doica.
-Va trebui sa inveti si tu sa faci anumite lucruri.
-Da,da,dar pana atunci vei avea tu grija de mine,sau ma vei ajuta.As vrea ca tu sa imi faci rochia de mireasa.
-Sigur ca o sa ti-o fac.Vei fi cea mai frumoasa mireasa.
Karon se aseza iarasi pe scaunul de langa fereastra privind la fulgi de nea ce se lipeau de geam dar senzatia de frig o facu sa se gandeasca la Nickolas.Era un gand fugar,dar care nu-i dadea pace.Ar fi vrut sa il intrebe pe inspector despre el,insa nu se mai gasea in oras.Plecase urgent in orasul vecin,lasand in grija domnului Rose incidentul.Voia sa uite ce s-a intamplat,dar avea o senzatie stranie ca nu s-a terminat.Oare ar mai fi putut ceva sa le umbreasca viata?
................................................................................................................................................
Lacul din Wigan curgea lin si domol printre pietre pe o distanta bunicica,dupa care cotea si se bifurca intr-un rau care mergea in orasul vecin si altul care se aduna intr-un mic lac mai la vale.De acolo se vedea ascuns printre copaci batrani o cocioaba cu acoperisul din stuf de pe lac si peretii din barne,acoperiti cu argila.Un pustnic se grabi sa i-a apa dintr-un izvor inconjurat cu pietre.Avea o infatisare ciudata.Barba netunsa capatase noante de cenusiu,care tradau varsta inaintata.Hainele erau tabacite,un cojoc din blana pe deasupra si pantaloni negrii.In picioare avea bocanci masivi ca cei purtati de soldati pe front.Deslega o cana din metal agatata cu o funiuta de pantaloni si o scufunda in apa rece de izvor,apoi o goli cu grija in ceainicul din mana.Dupa ce termina,se sterse la frunte cu o batista prea mult folosita si se grabi inapoi spre coliba cu apa.Lua ceainicul,il puse pe foc si cand apa dadu sa fiarba indesa cateva ierburi dintr-un saculet.Tresari pentru o clipa,pentru ca persoana care era pe pat dadea semne sa se trezeasca.Se uita la ea cu un ochi critic,se scarpina in cap,apoi se aseza pe un scaun din impletituri asteptand sa fie gata ceaiul.
Persoana din pat misca cu greu mana dreapta,trase un picior,apoi deschise si ochii privind uimit in jur.Se sperie de omuletul cu barba,dar acesta il asigura ca e totul bine si ca trebuie sa stea nemiscat o perioada din cauza ranilor grave.Isi privi trupul bandajat si pipai cu teama fata:
-Unde ma aflu si cine esti tu?intreba amortit cel din pat.
-Esti in casa mea.Eu sunt colonelul deviziei cinci a armatei nationale.Ma numesc Tomas Carter.
Cel din pat privi la infatisara lui si un gand fugar ca e nebun ii veni in minte.Omuletul se privi si el si rase zgomotos,dar apoi se scuza si ii povestii ca a fost capitanul unei devizii de soldati acum douazeci si cinci de ani insa din cauza unei boli ale oaselor nu a mai fost lasat sa lupte.Fiind sigur ca va gasi leacul si se va intoarce pe campul de lupta s-a retras un timp in padure si de atunci isi traieste viata acolo.Nu avea pe nimeni si singura care il mai vizita era o batranica pe care o salvase de la moarte cu mult timp in urma.Aceasta ii mai aducea de mancare si imbracaminte.Ii spuse ca l-a gasit plutind pe rau si l-a salvat.Avea arsuri pe maini si picioare dar l-a bandajat.Omuletul il intreba cum se numeste si el raspunse Nickolas,cu o jumatate de gura.Pentru prima data isi folosea numele adevarat,insa nu mai voia sa minta,nu mai avea nici un rost sa o faca.Nu stia ce sa creada,avea stari confuze.Pe de o parte se bucura ca inca era in viata,pe de alta se gandea la raul pe care era sa-l faca.II era necaz ca s-a terminat asa,ca nu s-a razbunat.Probabil ca ceailalti il credeau mort,ars de viu in cabana.Incerca sa se ridice dar nu reusi si omuletul merse sa ia ceainicul de pe foc.Licoarea calda ii prinse bine si ii dadu o stare de somnolenta.Nu mai voia sa se gandeasca la nimic.Voia doar sa inchida ochii si sa inabuse cumva rautatea care ii intuneca gandurile.
................................................................................................................................................
Dis de dimineata,imbracata destul de gros,Karon isi croia drum prin zapada care cazuse noaptea trecuta.Isi stranse mai bine gulerul de blana la gat si scutura fulgii de zapada de pe paltonul calduros.Ajunsa in fata politiei,isi scutura ghetele si intra pe un culuar lung,de unde o femeie o indruma spre o alta cladire la cateva case de acolo.Iesi ingandurata si intra in gradina cladiri indicata,vopsita cu un cenusiu iernatic.Batu la o usa mare din lemn si un domn care parea sa inghete ii deschise.O conduse pe un hol si Karon vazu de o parte si de alta camere cu usi albe din lemn,semn ca se afla unde trebuie.I se spuse sa astepte pana cand o asistenta o conduse in una dintre camere.Intra incet,odata cu asistenta,dar imaginea vazuta o surprinse.Oare unde era femeia cea subtire ,care se imbraca elegant,careia ii placeau discutiile lungi la ceai,femeia care mai ieri starnea admiratie ?Ce mai ramasese din ea era o femeie slaba,cu parul valvoi,imbracata in alb si care parea absenta.Elisabeth vazand-o pe Karon se apropie de ea zambind si ii spuse ,,Surioara,ai venit sa ma vezi.Mi-a fost atat de dor de tine.”Karon o privi pe asistenta care ii spuse sa o urmeze afara.Fata ii mai arunca o ultima privire dupa care iesi.
-Ce s-a intamplat cu matusa mea?E de nerecunoscut.Imi spune ca sunt sora ei.
-Imi pare rau sa va spun,insa matusa dumneavoastra si-a pierdut mintile.Dupa ce a fost dusa la politie pentru a marturisi ce a facut,a avut crize puternice de furie si a trebuit sa o aducem aici.Nu mai discerne ce e real si ce nu.Mintea ei a ramas blocata pe un moment anume si nu il mai poate depasii.Tot ce putem face e sa asteptam si poate in timp isi va revenii.
Karon pleca trista de acolo.Calcand pe zapada si facand urme se gandi la matusa care nu mai era asa cum o cunostea ea.Nu simtea ura sau suparare,ci doar mila,o mila justificata de faptul ca ea iubise pe cineva care nu-i era sortit.In fond fusese doar o victima a unui destin nefavorabil.Dupa un sfert de ora de mers prin zapada moale,Fata ajunse la familia Victoriei unde stateau deasupra magazinului de parfumuri,intr-o mansarda spatioasa cu dormitor, bucatarie si baie.Karon dormea acolo cu Radella,desi ar fi vrut sa se fi mutat cu William,insa atunci gurile rele ar fi inceput sa vorbeasca.Asta pentru ca cei doi inca nu erau casatoriti.William fu de acord cu aceasta,spre bucuria Radellei care ii soptea fetei ca e un baiat pe cinste.El se muta la cateva strazi de ea,intr-un loc inchiriat de omul la care lucra.
Karon urca scarile ,facandu-i semn tatalui Victoriei care servea clientii si ajunsa in camera,isi descalta ghetele ,luand in picioare balerinii moi care o faceau sa se simta mai confortabil.Se duse la un sertar si scoase o carte mare cu copertii negre din care citea.Cuvintele din ea o faceau mereu sa se simta mai bine,iar acum avea nevoie mai mult ca oricand de ele.Vizita pe care o facuse,o tulbura si o facu sa se gandeasca ca viata e asa de inselatoare,e ca un nisip miscator,ca deciziile pe care le iei iti hotarasc soarta.In timp ce ochii verzi se odihneau pe literele mici,afara ningea domol cu lacrimi inghetate.
Iarna nu dura prea mult.In orasul Wigan dupa o luna jumatate de ninsoare,soarele facu in cateva saptamani sa dispara toata zapada si lasa locul uscat gata de primavara.Era mult mai forfota acum,ziua se marise si odata cu ea si muncile la ferma.Era de arat ,de pus in pamantul odihnit peste iarna,de curatat gradinile si pomii uscati,iar familia Knight nu fusese scutita de aceste treburi.William fusese de un real ajutor pentru gradinar.Acum era o mana de barbat puternica care alaturi de Aongus facea totul la ferma.Odata cu primavara se intoarsera din oras si Karon cu Radella,insa doica mai trebuia sa plece din cand in cand sa aiba grija de croitorie,mai ales ca i se aduceau in fiecare saptamana materiale noi si avea destule comenzi pentru o femeie trecuta de prima tinerete.Lui Karon in placeau acele zile cand doica pleca impreuna cu Aongus,pentru ca in felul asta Will si cu ea petreceau mai mult timp si nu mai aveau parte de privirile iscoditoare ale Radellei.Will ii mai fura cate un sarut jucaus si Karon ramanea cu buzele pline de dorinta toata ziua.Seara,in lumina focului de semineu se purtau discutii filozofie,despre carti si viata,despre fleacuri,pana aproape de miezul noptii cand,cu o oarecare intristare dormeau in camere diferite,gandindu-se unul la altul toata noaptea.Asa trecu o luna intreaga,pana cand intr-o dimineata,dupa micul-de –jun,William se ridica solemn si o ceru in fata Radellei si a lui Aongus care stateau la masa,nedumeriti si ei de ceea ce se hotari sa faca.Karon asteptase de mult acest lucru si dupa ce obtinu formal,desigur,binecuvantarea doicai,o saruta si ii puse inelul pe deget.Acesta era din aur si avea o piatra rosie in mijloc,semn ca Will muncise destul de mult pentru el.Acum ca aproape facea parte din familie,Karon il lua nerebdatoare de mana si il duse sa ii arate unde vor face nunta.Will nedumerit se lasa purtat de ea pana la un gard viu.
-Aongus te rog sa iei toporul si sa tai toata portiunea asta de planta agatatoare,pentru ca vreau sa ii arat ceva lui Will.
Aongus se duse repede,aduse toporul si cu bratele lui puternice reusi sa taie tot,astfel incat acum intrarea era o bolta prin care puteai sa treci nestingherit.Karon il lua de mana si ii arata locul unde aveau sa faca nunta.Gradina arata ca un colt de rai,nu ca ar fi fost,dar pomii erau infloriti si din loc in loc florile prindeau viata si culoare.Fantana fusese reparata si curatata de peste iarna,iar intrarea fusese pavata cu lespezi.
-Deci,ce parere ai?il intreba Karon vazandu-l mirat.
-Unde ai tinut locul asta pana acum?Mi se pare potrivit pentru nunta noastra.De fapt am cateva idei ca sa arate si mai bine.
-Le poti pune in practica cu Aongus.Sunt sigura ca o sa vrea sa te ajute.
-Desigur.Puteti conta pe mine.
-Si, ca stabilim data ?intreba nerebdatoare Karon.
-Tu cand zici ca ar fi cel mai bine?
-Mie mi-au placut intotdeauna zilele de duminica,asa ca ,ar fi bine daca am face lucrul acesta peste doua saptamani.Asa avem timp sa faceam toate pregatirile.
-Si rochia de mireasa,spuse Radella deja facand masuratorile in minte.
-Atunci asa ramane.Eu si cu Aongus o sa facem pregatirile aici,iar voi,doamnelor o sa va ocupati de restul.
Karon entuziasmata o lua de mana pe doica,deja incepand sa discute despre nunta,iar Aongus si Will fara sa se grabeasca,mersera cu trasura in oras sa i-a cele necesare.Gradina in care urma sa faca nunta era desptul de mare si ei voiau sa aseze acolo mesele la care vor sta invitatii.Insa pentru asta trebuiau sa dea comanda la un mester din oras care se pricepea sa faca mese de nunta sau sa le inchirieze de la vreo brutarie sau de altundeva.
Ziua trecuse si mai repede,iar dis de dimineata Aongus si Will faceau sapaturi in gradina,ca sa planteze cativa arbusti fusiformi pe langa intrare.Deodata,Will dadu mai tare cu lopata si vazu ca nu merge sa sape mai adanc.La inceput crezu ca era o piatra,dar chemandu-l pe Aongus sa o scoata acesta ii spuse ca s-ar putea sa fie ceva de metal.Cei doi sapara in jurul obiectului si scoase din pamant o cutie plina de noroi si ruginita.Lacatul cu care fusese incuiata era ruginit si el,dar Will il lovi cu lopata si lada de metal se deschise.Aongus se uita primul inauntru si ramase fara cuvinte,astfel incat William nu indraznea sa priveasca inauntrul misteriosului obiect.Cand se uita si el vazu cu uimire ca se aflau mai bine de un milion de monede de aur care se consevasera foarte bine.Ii facu semn lui Aongus sa o cheme pe Karon si Radella,in timp ce el dadu noroiul si rugina de pe cutie.Intr-un final,Karon ajunse acolo mai somnoroasa,dar se trezi de-a binelea cand Will ii arata ce se afla inauntru.
-Deci pana la urma Jack avea dreptate.Strabunicul meu a ascuns averea lui aici.Trebuie sa fie foarte multi bani de aur din ce vad.Cred ca trebuie sa-i multumim.
-Despre ce vorbesti?,o intreba Will.
-Srabunicul meu pe timp de razboi,si-a ascuns aici averea ca sa nu i-o ia nimeni.Am gasit o carte in biblioteca despre orasul Wigan in care scria ca el a fost unul din cei mai bogati oameni de aici.Urma sa vina dupa razboi sa-si recupereze bani,dar s-a imbonlavit si nu a mai apucat.Cel putin asta mi-a povestit Jack,gradinarul.El a descoperit si locul acesta
Karon se uita mai bine la incuietoarea cufarului si vazu ca pe lacat era gravat litera K si isi aduse aminte ca acum mai bine de un an,gasise in camerele de sus,o cheie cu semnul acela.Probabil ca de la cufar fusese.Acum nu mai era nevoie de ea,pentru ca Will sparsese incuietoarea.
-Acum ca suntem foarte bogati se pune problema ce vom face cu atatia bani,spuse usor amuzat Will asezandu-se pe marginea de piatra a fantanii.
-Am putea sa ne extindem ferma si sa investim o parte aici,sa luam pamanturi in plus si sa le lucram,spuse Aongus.
-Sau putem sa renovam casa aceasta,sunt multe care trebuiesc si nu sunt,mai ales ca veti locui aici de acum inainte,adauga si Radella.
-Ma gandesc de ceva vreme sa imi incep o afacere cu piei de animale.As putea avea propria fabrica si sa duc marfurile cu vaporul in orasele invecinate sau mai departe,spuse si Will.Dar tu,Karon,in ce ai vrea sa investesti?
-Cred ca viata ne-a invatat pe toti cate ceva si cred ca ar trebui sa tragem invataminte din experientele noastre.Sunt sigura ca sunt bani acolo sa investim in casa,ferma sau afacerea ta,Will,dar ma gandesc acum mai mult ca oricand la Nickolas.El a avut sansa pe care o avem si noi dar nu a stiut sa profite de ea,in schimb i-a folosit sa se razbune pe noi.Vreau ca poveste lui,sa nu se mai repete si,macar cat priveste acest oras,dar si altele din jur sa schimb ceva.Ii voi folosi ca sa construiesc un orfelinat pentru copii abandonati.Cred ca in felul acesta vom investi in vietile oamenilor si vom castiga in schimb putina nemurire,pentru ca multi dintre ei vor trai mai bine si ne vor pomenii numele peste multi ani dupa ce nu vom mai fi.
Cei trei,Aongus,Will si Radella stareau si priveau la fata care cateodata parea a fi superficiala,insa realizau ca persoana din fata lor era mult mai matura si profunda chiar daca uneori dadea impresia de copilarie.
-Ai gandit foarte bine,draga mea,spuse Radella .Vom face si restul lucrurilor dar cel mai bine,daca Dumnezeu ne-a daruit sansa de a avea in posesie bani acestea sa-i cheltuim intelept.
................................................................................................................................................
Trecura si cele doua saptamani si se apropia ziua de dinaintea nuntii celor doi.Gradina arata minunat ,copacii aveau panglici agatate de ramurile inflorate,mesele fusesera deja asezate si din fantana curgea apa limpede ,amestecandu-se uneori cu petale roze suflate de vant.Casa fusese si ea aranjata,mobila noua cumparata ,iar camerele de sus urmau sa fie amenajate pentru cuplul proaspat casatorit.Aongus cumparase doua trasuri cu care mai ducea marfa,Radella atasa ultimele detalii pentru rochia de mireasa,iar Will lucra cu constructorii la orfelinatul amplasat intr-o gradina cumparata de langa ei.In doua saptamani si cu bani multi,cei cincizeci de muncitori reusira sa puna pe picioare o casa maricica cu multe camere, cantina si o biblioteca de care Karon se ocupase personal.Inchizand usa,Will puse o placuta gravata cu numele fetei deasupra si ii arata logodnicei lui care il tachina spunandu-i ca nu trebuia sa puna numele de knight pentru ca,oricum isi va schimba numele dupa el.Cei doi plecara multumiti dar obositi spre casa urcandu-se in trasura,cu emotii pentru ziua de maine,emotii care trecura repede pentru ca simteau ca se cunosc deja de o viata........
..............................................................................................................................................
Din umbra unui copac,se auzea un planset inabusit.Barbatul se trase in jos pe coaja unui nuc de langa casa si cu mana la gura,se abtinea sa nu planga in hohote. In minte ii veneau ganduri involburate,negre si atat de reale ale copilariei lui starnite de imaginea noului orfelinat.Dar nu ele il faceau sa planga asa de amarnic.Ci faptul ca,pe patul de moarte al prietenului sau ii fagaduise ceva si nu indeplinise promisiunea.Razbunarea ii intunecase atat de mult mintea ,incat inabusa cuvintele lui Pablo care ii spuneau sa nu se razbune si sa foloseasca banii pentru ai ajuta pe alti copii sa nu mai aiba aceeasi soarta.Totusi,persoana pe care o urase cel mai mult,care fusese doar o scuza ca sa se razbune pentru ceea ce i s-a facut,construise orfelinatul si cu el,dreptul la o viata mai buna.Se sterse in graba la ochii care scanteiau cu o ambitie nemaivazuta,se ridica in graba,dezlega calul legat cu haturile de o creanga si lovii calul care o lua intr-o goana spre casa.Acum stia ce avea de facut  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
karon,cap 15 / Violeta Catincu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2319, Anul VII, 07 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Violeta Catincu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Violeta Catincu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!