CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Violeta Catincu         Ediţia nr. 2316 din 04 mai 2017        Toate Articolele Autorului

karon ,cap 13
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
" Se spune ca viata nu e suma tuturor momentelor in care respiri,ci a celor care iti taie respiratia".Prima gura de aer care m-a facut sa ma trezesc la viata a fost intr-o noapte de septembrie,cum aveam sa aflu mai tarziu.Nu imi amintesc prea multe dar stiu ca eram undeva jos,speriat si neputandu-ma sa ma misc,insa privirea imi era atintita asupra cerului ce parea o mare intunecata.Marea celesta se uita cu aceeasi ochi uimiti si stralucitori,ochi mari de nou nascut.Punctele de pe cer straluceau din negura atat de intens si pentru o clipa ma facura sa ma opresc din plans.Din intuneric auzeam,usor un suspin ca un vant rece de toamna.Privind din nou la cer,am vazut ca ochii mari si sclipitori se inchisesera si-si intorsesera fata de la mine.Mii de lacrimi cadeau de sus,reci si dureroase.Printre lacrimile sarate ce se amestecau cu cele deasupra-mi am vazut un chip care se apropia de mine si ma lua in brate,unde era atat de cald si bine.Imi aduc aminte de albastrul ochilor ei,un albastru ca in zilele de vara care ma tintuiau cu privirea si incercau sa tina minte orice parte din mine.Doua maini calde mi le-au cuprins pe ale mele ,sufland ca sa mi se faca caldura.O mica perla mi se rostogoli pe obraz si am vazut ca fiinta care ma strangea in brate plangea.Incerca sa ma linisteasca in timp ce ii simteam mai tare bataile inimii,dar nu putea sa se linisteasca si pe ea.Am intins mana usor,pe obrazul ei,dar atunci doua brate scheletice m-au smuls .Am inceput sa plang,iar fiinta cea noua,o femeie ce isi plimba limba peste dintii galbeni m-a tras intr-o incapere,in sprigatele ce rasunau in intuneric”Mama...,mama!Am fost dus intr-un pat mic,cu cadru de fier si amenintat ca daca o sa o trezesc ma va bate.Strangand patura cenusie in brate,o vedeam pe fiinta care imi va hotara viitorul si ma va cufunda in tacere,pana cand voi inspira acelasi aer al amintirilor,inecandu-ma de data aceasta cu durerea unui cumplit adevar”Ajunsesem un orfan”
Acesta era adevarul pe care mintea mea l-a acceptat mult mai tarziu.O buna perioada a copilariei mele,daca o poti numi asa nu am vorbit deloc.De ce as fi facut-o.?Si cu cine?Cu ingrijitoarele care ne priveau ca pe niste sobolani,cu ceilalti copii care incercau sa supravietuiasca ca animalele in cusca?Poate doar cu sinele...Am acceptat adevarul in ziua in care am primit o lovitura in cap.Era una din acele zile cand oamenii bogati mai daruiau din firimiturile averilor si ne donau hainute si mancare de sarbatori.Pentru noi era o bucurie imensa,pentru ca acele zile erau singurele in care nu ni se reflectau chipurile in bolurile lucioase si slefuite de linguri de metal.Ceea ce nu stiau bine facatorii nostrii era faptul ca,in spatele saradei cu copii imbracati in hainute noi se ascundea un spectacol macabru,pe care a trebuit sa-l vizionez multi ani.Sculandu-ma in acea dimineata dupa un ritual bine stabilit in care ne spalam in ceva ce nu semana cu bolurile obisnuite fiindca erau turtite si gaurite ,intr-o apa mult prea putina si rece,am vazut siluetele copiilor mai mari,umbre pe podeaua de piatra,cu o privire flamanda,indreptandu-se spre cantina.Mi-am dat seama atunci ca acele gesturi insemnau un singur lucru-musafiri.
0 femeie cam pe la saizeci de ani intra in incapere si ne spusese sa mergem aliniati la cantina sa primim mancare..Ne-am aliniat toti ca niste soldati ramasi in viata pe campul de lupta,nu din patriotism sau disciplina ,ci de frica.Ne-am asezat in coloana cu castroanele in maini si am primit o supa de carne cu legume.Masa nu a durat prea mult,pentru ca,flamanzi cum eram am lustruit castroanele,incercand sa pastram in minte gustul delicios pe care poate,aveam sa-l mai simtim,anul urmator.La sfarsit,fiecare a primit cate un biscuite de ciocolata,iar eu l-am luat in palma in timp ce ma indreptam spre sala de paturi.Insa cand am incercat sa-l mananc,am primit o lovitura in cap,in timp ce cu miscari iuti,un baiat firav s-a aplecat si mi-a furat biscuitele.Cu aceleasi miscari lacome fugi in celalalt capat la patul lui,unde savura premiul dulce al furtului.Desi eram oarecum,obisnuit cu asta,m-am simtit foarte trist si am inceput sa plang pe perna de un cenusiu murdar.Pe atunci aveam zece ani.Printre suspinele mele izvorate din frustrare am auzit o voce care imi sopti ca pot sa iau biscuitele lui dintr-o mana ,mica ce statea intinsa spre mine.Am intors capul si am vazut o fata ce afisa un zambet prietenos si am luat biscuitele din mana.
-Ar trebui sa-l mananci mai repede daca nu vrei sa-l fure cineva din nou,imi spuse el in timp ce pleca.L-am urmarit cu privirea si am vazut cum se uita cu ochii de un negru patrunzator la rezele de soare ce intrau printre gretelele unei ferestre.
Tinand in mana primul meu dar facut de cineva si prima dovada de bunatate,am indesat biscuitele in gura si am simtit ce gust minunat avea prietenia.
Trecusera trei saptamani de cand il vazusem.Aflasem intre timp ca directoarea il mutase de curand dintr-un orfelinat din centru si cateva povestioare pe seama lui.Unii spuneau ca a fost adus acolo pentru ca ar fi omorat pe un proprietar de magazin,altii ca ar fi furat multi bani,insa eu,as fi vrut sa aflu adevarata varianta de la el.De fiecare data cand ne intanleam il vedeam de neatins si nu indrazneam sa intru in vorba cu el.
Cateodata,cand timpul era frumos,ingrijitoarele ne scoteau in gradina,un loc fara vegetatie,in afara de un plop batran si gaunosit de animale.Soarele era puternic si in lumina lui,punand mana la ochi l-am zarit pe baiatul acela ce era cocotat pe o creanga a copacului.Era fermecator in lumina,iar pentru cateva minute nu mi-am putut lua ochii de la el.
-Ce te holbezi asa,piticule?ma intreaba el,facandu-le semn celor doi baieti care stateau jos langa el.Eu,crezand ca s-a suparat pentru ca m-am uitat asa la el,am incercat sa intru inauntru,dar baietii imi facura semn sa vin cu ei.M-au adus pana la copac,dupa care plecasera ca sa ne lase sa vorbim.Ma uitam la el,cel caruia i-ar fi stat bine sa conduca poate o tara,ce impunea respect chiar daca nu parea cu mult mai mare decat mine.
-Stai linistit,am glumit.Ia un loc aici,imi spuse baiatul fixandu-si privirea pe
mine.
-Cati ani ai,pustiule?ma intreaba el.
-Zece, domnule”ii raspund eu cu retinere.
-Domnule?Ce caraghios!Sa nu imi mai spui asa,bine?Eu sunt Pablo.Dar pe tine cum te cheama?”ma intreba,fixandu-ma in continu ca pe un soricel ce urmeaza a fi mancat de o pisica.
-Nicholas Hoffman”ii raspund,dandu-ma mai departe de el.
-Nu te teme,nu am de gand sa iti fac rau,poate ca ai auzit povesti despre mine.Spune-mi-le!”Defapt,eu...”E in regula.Spune-mi!”
-Am auzit ca ai omorat pe cineva si ca ai furat bani multi,dupa care te-au prins si trimis aici.
Pablo zambi amuzat de cele auzite si coborand ca o felina cu miscari agile imi spuse ca fiecare poveste isi are samburele de adevar.
-Deci sunt adevarate?intreb eu speriat.
-Poate doar partea cu furatul banilor.O sa-ti spun si tie povestea.Vin-o mai aproape.Nu mi-am dorit sa ajung aici niciodata.Am avut o familie frumoasa si parintii mei ma iubeau nespus.Traiam,cum sa spun,pe picior mare.De fap, cam pe atunci aveam varsta ta.Parintii mei erau oameni foarte influenti si luptau impotriva patronilor de pe plantatiile de tutun din Delgado,ca sa elibereze sclavii ce munceau acolo.Intr-o noapte,tatal meu a reusit sa salveze multi sclavi si sa-i imbarce pe un vapor spre America,iar acest lucru i-a infuriat pe fabricantii de tutun care aveau pierderi mari in lipsa sclavilor.Asa ca, a doua zi,in timp ce mama imi spunea sa-mi pregatesc bagajul ca sa plecam din oras,pe un vapor,doi oameni masivi au venit calare si au incercat sa-i omoare.Tatal meu s-a luptat insa vazand ca nu poate sa-i invinga i-a facut semn mamei.Ea m-a luat in brate,mi-a daruit cruciulita de la gatul ei,m-a sarutat pentru ultima oara si mi-a spus sa fug in port cu doica mea sa prind vaporul.Cand ajunsesem departe de casa,am auzit focuri de pistoale si am realizat ca parintii mei fusesera omorati.Mi-am luat ramas bun de la doica mea si m-am imbarcat pe vapor spre Anglia.Cand am ajuns am cheltuit putinii bani pe mancare dupa care m-am inhaitat cu o gasca de baieti si am comis jafuri pe la cateva case.De obicei eu intram pe fereastra ca eram mai mic si descuiam usa.Am fost prins si adus aici.Cam asta e tot”.
-Deci de asta ti se spune (El rato)Sobolanul.?Dar nu ai omorat pe nimeni?,il intreb eu,uimit de poveste”.
-Nu,nu am omorat pe nimeni.Trebuia sa inventez ceva grozav ca sa-i speri pe ceilalti.In felul asta,nimeni nu se mai ia de tine.
-Si de ce imi spui mie toate astea?il intreb neincrezator.”Cobori din copac,incet,cu miscari animalice si imi sopteste ca sunt o persoana speciala si ca are incredere in mine.Fara sa realizez ma inrosesc si ii multumesc pentru vorbele lui.Nu stiu daca realizase dar cand a plecat aveam lacrimi in ochii.Era cel mai frumos lucru care imi fusese spus”esti o persoana speciala”inca imi mai amintesc de cuvintele lui Pablo.
Anii au trecut mult mai usor si mai repede de atunci.Desi era cu cinci ani mai mare imi petreceam timpul cu el povestindu-mi de zilele copilariei lui insorite din Delgado,familia lui care il iubea,amintiri pe care as fi vrut sa le fi avut si eu,insa copilaria mea era seaca,vaga.Nu stiam pe atunci nimic despre trecutul meu si as fi vrut sa aflu macar o farama din el.Aveam amintiri ca in ceata despre momentele care ma marcase ra dar nu era suficient,voiam sa aflu mai multe.Intr-o zi cand stateam in curtea orfelinatului ma intreaba curios:
-Nickolas,tu stii sa scrii si sa citesti?
-Nu,ii raspund eu uimit de intrebare.Dar de ce ma intrebi?
-Si nu ai vrea sa inveti?
-Desigur ca as vrea,dar nu cred ca e posibil.
-O sa te invat eu.,imi spuse
De atunci Pedro s-a ingrijit de mine,m-a invatat sa citesc din cartile pe care le strecura cu efort in orfelinat si ma punea sa exersez pe nisipul din curte scrisul.Ii eram recunoscator pentru tot ce facea si as fi vrut sa-l fi ajutat si eu asa cum facea el.Mai mult,reusise sa o convinga pe una dintre ingrijitoare sa ma lase sa se mut in sala unde dormea el ca sa putem vorbi mai mult.Pablo avea un sarm aparte,era foarte indragit de multi si reusea sa castige respect,iar eu ma bucuram pentru ca era prietenul meu.
Pe vremea cand implinisem treispreece ani,intr-o seara cu luna plina imi sopti usor dandu-se jos din pat.
-Nickolas,esti treaz?
-Ce s-a intamplat?il intreb eu pe jumatate adormit.
-Trezeste-te!,trebuie sa vorbim.
M-a lua incet de mana pana la fereastra pecetluita in gretele si urcandu-se pe un scaun se uita la acoperisurile caselor inghesuite ,pana la docuri si la portul luminat vag si misterios de luna plina.Apoi m-a urca si pe mine.
-Ce vezi ,Nickolas?”m-a intreaba.
-Portul”ii raspund eu.
-Asta e salvarea noastra,Nickolas.Mai tii minte cand am vorbit despre parintii mei si ce au patit?Am aflat de la un coleg ca in seara asta pleaca un vapor spre Delgado?
-Dar ce ne-ar putea astepta acolo?.Mi-ai spus ca parintii tai au fost omorati.Daca ai patii acelasi lucru la intoarcere?
-Nu-ti face griji,am un plan.Ai incredere in mine?
-Stii bine ca am.”ii raspund.,,Bine atunci,vom pleca,pregateste-te.Vaporul pleaca peste o ora.Am gasit o cale sa evadam.De mai bine de o luna am scrijelit in jurul gratiilor si putem sa le desfacem
-Daca ne aud ceilalti copii?
-Atunci trebuie sa o facem in liniste.Totul trebuie sa mearga bine.Eu mai am cateva luni pana fac optisprezece ani si o sa pot pleca dar nu te pot lasa aici,singur.Vreau sa vii cu mine.
Lua o carpa de sub perna,trase cu grija gretelele,si una cate un le aseza pe pat sa nu faca zgomot.Se sprijini de mine si urca ,strecurandu-se prin fereastra,apoi m-a trase si pe mine,ajungand pe acoperisul umed al orfelinatului.Pe alocuri se vedea crescut muschi de la umezeala si ii spun lui Pablo sa mergem cu grija.El m-a lua de mana si m-a ajuta sa trec.Mai aveam putin pana ieseam de pe acoperisul din gradina si apoi o puteam lua pe stradute,pana la docuri.Luna se uita la noi si ne facea calea mai luminata ca sa vedem pe unde mergem.Amandoi zambeam ca niste invingatori pe campul de lupta,simtindu-ne inimile pulsand in gatul uscat.Dar cand sa pasesc pe o tabla pe care o credeam sigura,am alunecat si l-am tras si pe Pablo dupa mine.Mi s-a oprit pentru o clipa inima si am crezut ca totul se sfarsise pentru mine.Am aterizat greoi in curtea orfelinatului,pe pietrele reci,simtind insa ceva fierbine si realizand ingrozit ca aterizasem pe trupul lui Pablo.Tin minte in timpul cazaturii ca m-a tras langa el si s-a sacrificat pentru mine.Cazatura noastra a alarmat ingrijitoarele care au iesit in capoadele albe,tinand lampile in mana.Pe Pablo l-a tras intr-o incapere iar pe mine in alta.As fi vrut sa il iau din mana lor,sa-l ajut dar mintea mea nu avea nici o putere si nu se putea desprinde de trupul ranit.Aruncat intr-o camera umeda,ma simteam greu ca un bolovan si in ceata incercam sa-i strig numele,,Pablo,Pablo”
M-am trezit dis de dimineata,atunci cand intra o ingrijitoare pe usa si imi facu semn sa ma ridic si s-o urmez.M-am ridicat cu greu si am mers dupa ea intreband-o daca ma conduce la Pablo,insa nu mi-a raspuns.Cand l-am vazut intins pe pat am stiut ce inseamna.Avea fata alba si in jurul ochilor un cerc violet-cenusiu.In ciuda durerilor el tot mai incerca sa isi pastreze zambetul dulce si imi facu semn sa ma apropii de pat
-Sper ca acum n-o sa incepi sa plangi nu?M-a vei face de ras,sa stii.
-E numai vina mea.Daca nu as fi alunecat si as fi fost mai atent,toate astea nu s-ar fi intamplat..
-Nu e vina ta,unele lucruri se intampla cu un rost.Poate ca nu trebuia sa reusim.
-Dar acum ai pierdut vaporul si sansa de a te intoarce.”ii spun eu printre lacrimi.
Am aflat ca pleaca in dimineata asta,a avut o defectiune si nu au mai plecat aseara.Asta inseamna ca trebuie sa pleci.
Dar tu?Si ce sa fac eu singur?”ii spun ingrijorat.
Cu greu isi scoase de la gat un lantisor prins de o cheie si mi-l indesa in mana.
-Dar cum ai reusit sa il ascunzi?Credeam ca ingrijitoarele i-au lucrurile copiilor atunci cand vii aici.Zambi si imi spuse ca il ascunse in gura ,apoi cususe un buzunar pe sub haina si il pastrase acolo pana azi.,
-Nickolas, pentru mine nu mai e nicio sansa.Mi s-a spus ca nu voi rezista pana diseara.Acest lantisor e cheia care te va duce la averea ingropata a parintilor mei.Atunci cand doica mea a aflat ca parintii au fost omorati,mi-a dat aceasta cheie si calul familiei ca sa fug in port.Numai eu si ea stim unde e ingropata averea.Vreau sa te duci in Delgado,sa o cauti pe Refugio si sa-i dai cheia.Ea va sti ce sa faca,pentru ca nu as da nici unei alte persoane,daca nu ar fi de incredere.Vreau sa fi fericit si cu ea sa ajuti pe cei ca noi-orfanii.Imi promiti ca vei face asta.Implineste-ti dorintele.
-Ce dorinte as putea sa-mi indeplinesc?Daca tu nu mai esti,oare cu cine voi impartasi lucrurile frumoase?
-Cauta-ti familia,Nickolas.In biroul directoarei se afla evidenta despre toate familile pentru a fi contactate in caz de deces,sa suporte cheltuielile de inmormantare.
-Da,ma voi duce si voi afla despre ei,ii voi cauta ca sa imi raspunda la intrebarea care ma bantuie-De ce m-au abandonat?
-Nu nutri sentimnete de ura,viata e mai mult decat atat.Eu am descoperit pe cineva care ma iubeste-Dumnezeu.El poate fi si scopul vietii tale,daca il accepti si ii deschizi poarta inimi sa intre.
Strangandu-ma de mana ,mai tare imi sopti cu ultima suflare,,gasesti-ti scopul in viata”.Mana lui aluneca iar eu,stapanindu-mi lacrimile l-am sarutat pe frunte pentru ultima data,am strans lantisorul in mana si m-am indreptat spre camera directoarei.Am intrat,am cautat despre familia mea si rupand foaia cu adresa lor am desfacut fereastra ca sa fug.
-Degeaba te agiti,imi spuse o voce enervanta din pragul usii.Crezi ca te vei putea duce la familia ta si veti fi fericiti?raze directoarea dezvelindu-si dintii galbeni care imi aminteau de seara cand am fost adus.
-Tin minte si acum cum mama ta m-a implorat sa o scap de tine.Mi-a spus ca regreta faptul ca te-a adus pe lume.
-Nu e adevarat,imi amintesc ca plangea”ii spun eu mahnit.
-Nu ma face sa rad.Voia sa scape de tine ,de un copil cu probleme.Dar stii ce e mai grav?Pe fratele tau l-a oprit.Lui i-a oferit dragostea de care tu ai fost privat.
-Nu e adevarat?!”
Orbit de furie si cu o putere nebuna m-am azvarlit cuprins de manie cu minile in gatul ei batranicios si am strans-o de un perete cu puterea pe care mi-o daduse furia,pana ce si-a dat ultima suflare si a cazut la pamant.Mi-am dat seama ce facusem insa nu simteam regret,ci doar o dulce multumire ca in felul acela l-am razbunat pe Pablo.Lasand trupul rece jos,cu mainile tremurande,am sarit fereastra si am alergat ca un nebun pana la port.M-am urcat in el,ascunzandu-ma in cutiile pentru marfa.
In timp ce vaporul se indeparta privind in departare lasam nu numai singurul meu prieten,ci si urma de copilarie si inocenta pe care o mai aveam.In ziua aceea nu a murit doar directoarea ci cu ea a murit si Nickolas,iar cel renascut de acum se va hranii pentru a gasi puterea sa mearga mai departe doar cu dulcea licoare a razbunarii  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
karon ,cap 13 / Violeta Catincu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2316, Anul VII, 04 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Violeta Catincu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Violeta Catincu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!