CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Violeta Catincu         Ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

Karon cap 2
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fiecare om are un cuvant preferat,isi spuse Karon atingand cu privirea varfurile copacilor inalti din departare.Dar oare care este cuvantul meu preferat? Se intreba fata asezandu-se pe fotoliul moale din coltul camerei meditand profund la aceasta si plimbandu-se cu mana prin parul blond buclat.Dupa lungi si intense dezbateri intre “sunt” si “vreau” il alesese pe cel din urma, si incepuse sa faca propozitii cu el.”Vreau sa mananc ceva”,”Vreau sa scap de rochia aceasta”,”Vreau ca matusa mea sa se schimbe”,”Vreau sa vad ce-i cu fumul acela din padure?”si se ridica de pe fotoliul deschizand fereastra ca sa vada mai bine.La inceput crezu ca i se pare dar acum il vedea destul de clar.”Ce ti se pare asa misterios,Karon ,vorbi fata sinelui care era curios si ar fi vrut sa cerceteze putin.”Poate ca e cineva in padure care face vreun foc ,vreun drumet sau asa ceva si in plus esti pedepsita sau ai uitat? Si se aseza pe pat incercand sa-si reia firul gandurilor si sa-si innabuse curiozitatea.
Insa dupa cateva clipe,auzi un zgomot puternic si tresari din pat ,ducandu-se iarasi la fereastra.In cele cateva minute dupa ce auzise zgomotul ,Karon se plimbase dintr-un capat al camerei in altul,facandu-si in minte felurite ganduri pline de imaginatie pentru ceea ce se intamplase.Fara sa isi dea seama se trezi in fata usi cu dorinta de a-si satisface curiozitatea, insa in sufletul ei era inca incertitudinea si indoiala.Daca va intra intr-o incurcatura sau chiar mai rau?se intreba fata punand incet mana pe clanta lucioasa.Dupa lungi discuti intre bine si rau se hotari:”Trebuie sa aflu ce s-a intamplat cu orice pret.”Deschise usa hotarata ,cobori scarile fara sa ii pese de consecinte iar cand ajunse la usa ce ducea spre gradina ezita un moment,se uita inapoi si oftand isi lua haina si iesi in lumina razelor calde ale soarelui primavaratic.
Dupa ce iesi din gradina cu pomi fructiferi si arbusti proaspat tunsi ,o lua pe poteca serpuita ,pe unde se juca cand era mica ,atunci cand venea in vizita la matusa ei si pe unde se intrecea cu Aongus, fiul Radellei in competitia curajului spre abisul padurii.Casa lui Elisabeth era asezata mai la periferia orasului Wigen ,un orasel micut din nord-vestul Angliei.Astfel ca,dupa ce ieseai din aglomeratia comerciantilor ,se facea un drum drept prin mijlocul unei paduri de fag si brad iar apoi la o cotitura, se ivea casa matusii,nu foarte impunatoare dar aranjata cu gust ,construita pe doua etaje si o veranda,completata de o gradina superba in care se afla un foisor ,menit sa-i faca pe invitatii sa stea in gradina si sa serveasca un ceai cat mai mult.
Iar acum pasind in necunoscut ,Karon calca pe aceeasi poteca serpuita si neumblata de mult dar care putea fi prilejul unei aventuri de neuitat.Si cadrul era perfect, caci in fata fetei se desfasura natura in elementul ei.Razele aruncau praf de aur printre crengile copacilor care se imblanzisera si ei in lumina calda de primavara ,inaintand cu greu printre acele brazilor si molizilor ,ce tineau racoare.In aer se simtea miros de rasina de brad si de flori salbatice,ce de-abia isi scosesera capul de sub petecile ramase de zapada pe care soarele nu avea de gand sa le tolereze prea mult.Tacerea padurii fu invadata de zgomote felurite,de zumzaitul insectelor care abia asteptau sa incerce iarasi licoarea zeilor –nectarul.Karon privea uimita la tot, vrand sa memoreze cu privirea fiecare colt al naturii de parca toata fiinta ei era insetata dupa cunoastere.Privind in jos,la iarba ce inca purta povara picaturilor de roua,observa ca pantofii ei se udasera racorindu-se cu cea mai pura apa.Se gandi atunci ca ar fi bine daca ar gasi un izvor ,caci cunoasterea ii facuse sete...Chiar daca fata crescuse intr-un mediu al orasului, tatal ei o invatase tot ceea ce trebuie sa stie despre plante ,mai ales despre cele vindecatoare,asa ca se gandi sa culeaga cateva daca va gasi in drumul ei.Mai mult ,ea avuse placerea sa stie cate ceva si despre ce fructe sunt otravitoare sau ce plante,amintindu-si atunci cand a fost pentru prima oara in laboratorul tatalui ei,unde tinea toate soiurile de plante medicinale.
Desi crengile ocrotitoare vegheau ca niste maini asupra fetei nepermitand ca soarele sa-si reverse intreaga lui putere ,Karon simti nevoia sa se odihneasca pe un copac de mult cazut ,profitand de umbra ce i se oferea. Inchizand pentru un moment ochi care inca pastrau amintirea celor vazute ,auzi sursurul unui izvor in apropiere.Dand crengile la o parte, ingenunche in fata acestui datator de viata si luand apa in palmele rozalii,se satura in racoarea apei cristaline si pure.
Pana acum mica ei aventura ii dezvaluise ce era mai bun ,insa Karon nu putea sa scape de senzatia ca ceva se va intampla in ziua aceea,insa,nu avea de gand sa se intoarca.Isi spuse ca toata viata fusese privata de tot ceea ce o inconjoara si ca pentru prima data in viata avea de gand sa hotarasca singura ceea ce va face.Isi ridica rochia inflorata si hotari sa mearga mai departe,printre frunzele ce dormisera sub stratul de zapada.Dupa ceva timp de mers,padurea devenise mai luminoasa,frunzele erau uscate si nu umede ca mai inainte,iar zumzaitul insectelor adunatoare de polen se auzea din ce in ce mai tare.Ajunsese intr-un luminis,care permitea plantelor si animalelor sa se ajute armonios,intretinand echilibrul fragil al naturii si al vietii.Fluturi multicolori ii incantau privirea lui Karon,iar mirosul de proaspat si de nou ii creea impresia unui paradis vegetal.Insa ceva ii atrase atentia in acel rai terestru si anume doua pietre funerare,care domneau de multa vreme peste intreaga pajiste la umbra unui stejar batran si noduros ,paznic al secretelor adapostite de padure.Mainile roze ca niste petale de trandafir,curata locul de frunze astfel incat,cele doua inscriptii se puteau citi clar acum:”Annika Hoffman-47 de ani iar pe cealalta piatra de mormant:”Gregor Hoffman-52 de ani .Curatand bine inscriptiile vazu un trandafir alb ofilit de ceva vreme pe mormantul femeii „Oare cine au fost acesti oameni? Si de ce sunt ingropati in padure ? se intreba fata ducandu-se pe pajiste ca sa le culeaga un buchet nou de flori salbatice ,dintre cele care iesisera de curand si aduna un buchet de ghiocei pe care ii lega cu o panglica verde din par.Asezand florile pe morminte,se ridica si privind inca o data la pajistea scaldata in razele ce ii ardeau obrajii,merse mai departe.Pe masura ce se indeparta de luminis ,soarele pierdea batalia cu frunzele late ale copacilor,deoarece copila intrase iar in padurea cea umbroasa de fag.
Incercand sa nu se rataceasca ,Karon incerca sa rememoreze traseul ,insa ceva ii atrase atentia,oprindu-i sirul gandurilor.Printre siluetele copacilor,observa ruinele unei vechi fortarete ,despre care fetei i se povestise.”Credeam ca a fost de mult daramata,insa a rezistat in timp”isi spuse Karon mangaind pietrele ce alcatuiau peretii nedaramati si acoperiti cu muschi moale.Intrand in interiorul a ceea ce mai ramasese nesurpat ,Karon simtii racoarea pietrelor care parca ascundeau o poveste.”Cine poate stii de ce primejdie i-a aparat pe soldati aceasta fortareata.?se intreba curioasa Karon,observand un stejar care crescuse in interiorul ei si care sustinea cu radacinile puternice structura subreda.Iesind afara inca se mai gandea la fumul si la zgomotul ce o facuse curioasa inca de la inceput”Poate daca as putea sa ma catar pe stejarul gros si apoi pe zid ,as putea vedea imprejurimile si o carare sa ma intorc acasa.”Apropiandu-se de stejar,vazu cat era de inalt ,insa isi ridica rochia si soptind un”o sa ma omoare matusa ca o sa-i rup rochia” se catara pe crengile ce pareau destul de solide.Ajunsa in varf ,pe ultima creanga mai groasa,fata pasi pe pietrele zidului si privi cu uimire la peisajul ce se lasa admirat in toata splendoarea lui.La baza ruinelor era un lac pe care copila nu il vazuse ,dar in care soarele se oglindea cu mandrie. Uitandu-se mai bine in jos la rochie ,vazu ca zidul pe care statea, era acoperit de muschi umed si se gandi ca trebuie sa pasasca cu atentie atunci cand o sa coboare.Miscandu-si piciorul stang ca sa calce inapoi pe creanga,acesta aluneca si, Karon simtii cum intregul ei trup era atras in valtoarea ce sapase la baza ruinelor ,iar apoi cum rochia imensa se imbiba cu apa facandu-i imposibila evadarea din lanturile lacului,ce o strangeau din ce in ce mai tare .Cu ultimele puteri,copila incerca sa se agate de radacinile unui copac aproape de mal ,insa nu izbutii.Ramasa fara aer,cu inima palpitand frenetic,,Karon vazu forma unui chip ce se oglindea la suprafata apei in lumina,pentru ca mai apoi totul sa se intunece.
Atunci cand Karon se trezi tusind si inspirand aerul de mult dorit,simtii ceva fierbinte pe piciorul drept,insa era o senzatie placuta care alunga durerea.Zarii ca prin ceata silueta unui barbat,care parea ca o ingrijeste si se trase imediat.
-Stai linistita pe pat,te rog!Daca te misti medicamentul nu o sa-si faca efectul.Auzind vocea calda,fata se simti mai linistita si deschizand ochii mai bine,o privi pe persoana careia ii datora viata.
-O,Doamne!unde mi-e rochia?spuse Karon impacientata.Unde ai pus-o?
-Linisteste-te.Am pus-o langa semineu da se usuce ,pentru ca era imbibata de apa.
-Cum ai indraznit sa faci asa ceva? Si se trase speriata.Cine esti?
-Sunt cel ce ti-a salvat viata si care ar merita putina recunostinta.spuse baiatul in timp ce lua ceainicul de pe focul semineului.Karon simtii un miros dulceag si aromat de musetel ce plutea in aer.
-Ai dreptate,imi pare rau.Daca nu erai tu sa ma salvezi probabil ca as fi fost moarta acum.Insa m-am speriat si nu stiam cine esti.Fata observa ca era imbracata intr-o rochie simpla dar facuta dintr-un material usor si fin,probabil matase.Intre timp,baiatul se duse si turna intr-o cana lichidul fierbinte si aromat si i-l inmana lui Karon.Dupa ce ceaiul aluneca pe gatul insetat,parca intreg trupul fusese cuprins de o stare de relaxare si liniste.
-Esti mai bine acum?Mai ai nevoie de ceva?intreaba binevoitor baiatul ,asezandu-se pe pat langa ea.
-Nu,multumesc,nu mai am nevoie de nimic,raspunse timida Karon,obrajii ei inrosindu-se fie din cauza baiatului,fie din cauza ceaiului fierbinte,care-i incalzea trupul.
-Stii,ma intreb cum ai ajuns acolo ,pentru ca dupa hainele tale cred ca esti din oras,nu?
- Nu stau in oras.Locuiesc la periferie ,aproape de padure,probabil ai auzit de familia Knight.
- De fapt.. nu am auzit,spuse baiatul rusinat, ducandu-si o mana la cap.
- Nu conteaza.Oricum,stiu ca o sa ti de para ciudat dar am vazut fum din padure si am auzit un foc de arma asa ca am vrut sa cercetez.
-Trebuie sa fi foarte curajoasa sa te aventurezi singura prin padure.Spusele baiatului o magulira pe Karon ,fata acesteia capatand acum o noanta mai intensa da rosu.
-Si oricum fumul venea de la cabana mea,pentru ca am curatat semineul,iar focul de pusca de la caprioara impuscata.Pana acum nu am vanat asa la marginea padurii ,dar vanatul a fugit ranit si am putut sa ma iau dupa urmele de sange pe frunze si am impuscat-o aproape de lac,de aceea s-a auzit.Uitandu-se prin cabana ,Karon observa o pusca agatata de perete,cu un port frumos sculptat si trofee de cerb si mistret agatate pe suporturi de lemn.Cabana era destul de spatioasa avand trei incaperi ,dormitorul,baia si o camera pentru depozitat alimente si praf de pusca.Pe podea era intinsa o blana de urs argasita,de un negru lucios ,cu ghiarele indreptate spre semineu.
-Te simti mai bine?intreba baiatul,servind la randu-i o cana cu ceai.
-Da,multumesc pentru ca mi-ai bandajat rana.Probabil ca m-am zgariat de o piatra atunci cand am cazut.Dar tu m-ai salvat.Si ,presupun ca eroul meu are un nume...
-Da,rase baiatul,imi cer scuze,am uitat sa ma prezint.Stii,aici nu prea am parte de musafiri,asa ca...Ma cheama William Hoffman,dar pe tine?
-Karon.  
La auzul numelui fata isi aminti ca pe cele doua pietre funerare vazuse inscriptionat numele”Hoffman „insa nu izbuti sa-l intrebe pe William.In schimb il intreba cum de locuieste in mijlocul padurii ,in plina singuratate.
-Nu stau chiar asa de izolat,sa stii.In fiecare saptamana merg in oras sa aduc unui negustor carne si blanuri,pentru alimente si bani.Si avea dreptate,caci dupa imbracaminte nu parea tocmai un pustnic.Purta o camasa albastra , cei doi nasturi descheiati dezvaluind trupul bine-facut si pantaloni de culoare neagra .Desi locuia intr-o cabana izolata parul negru intens era tuns iar fata alba si ochii albastrii patrunzatori ii accentuau frumusetea.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare ,Will.De ce locuiesti aici si nu la oras?Poate din cauza faptului ca preferi sa scapi de viata tumultoasa de la oras si de toata ipocrizia si falsitatea?
-Nu,rase Will.Nu de asta stau aici.Oricum e o poveste lunga si tu nu te simti in stare sa o asculti.Trebuie sa te odihnesti.Karon se lasa induplecata de baiat si de caldura ademenitoare emanata de semineu, insa cand vazu pe fereastra ca razele soarelui scadeau in putere,ii spuse dandu-se jos din pat ca trebuie sa mearga acasa,inainte sa se intunece sau matusa o sa o certe pentru ca a plecat.
-Chiar trebuie sa pleci ,o intreba baiatul.Nu cred ca poti merge cu o astfel de zgarietura.
-Nu am ce face.Te rog sa imi dai rochia, ca acum e uscata.Chiar de-ar fi sa topai intr-un picior pana acasa tot voi pleca.
-Daca nu pot sa te conving sa ramai ,te voi duce eu in brate pana acasa.
-Nu ti-as cere asa ceva. Drumul e lung si in plus ai facut destul pentru mine.
-Nu-ti face griji.Stiu eu o scurtatura.Si dandu-i rochia se intoarse cu spatele ca sa-i ofere intimitate fetei.Insa oglinda de pe masuta din colt ii dezvalui in lumina flacarilor trupul fin si delicat al copilei, ceea ce il facu pe Will sa se scuze si sa o astepte afara.Dupa ce imbraca rochia, Karon iesi cu greu afara si Will o salta pe bratele sale.Atunci cand baiatul numai cu 4 ani mai mare ca fata ii spuse se se prinda cu bratele in jurul gatului lui , Karon simtii un fior in stomac,senzatie care persista pana ajunse acasa.Tot drumul paru doar o clipa,o clipa dulce de emotie,Will simtindu-i obrajii si pieptul arzand , zambi suav... Pana ce ultimele raze atinsera orizontul colorat in noante de rosu si portocaliu ,cei doi ajunsesera acasa.
-Multumesc ca m-ai adus,Will,spuse fata coborand din bratele puternice si viguroase.Desi mainile celor doi nu se lasau desprinse,Karon se indrepta spre usa de la intrare si sopti un „ne mai vedem..,cred,multumesc inca o data..” iar apoi vazandu-l pe Will zambind,intra in casa si se rezema de usa,in timp ce inima ii batea frenetic.”ne mai vedem..cred”de parca il vei vizita in padure mereu.Unde ti-a fost capul?!matusa o sa te omoare daca va afla si chiar Radella va fi dezamagita.Ajunsa cu greu in camera,fata auzi usa de la intrare deschizandu-se si glasul matusii care ii spunea doicii sa pregateasca ceva de mancare.Karon schiopatand,se desculta de pantofii plini de noroi , ii ascunse si bagandu-se in pat ,se prefacu adormita.Cand matusa ciocani la usa,fata ii raspunse cu un glas adormit sa intre.
-Sper ca nu te-am deranjat draga mea.Vad ca dormi.
-Nu-i nimic matusa,oricum m-am trezit cand am auzit usa.
-Voiam sa imi cer scuze .Nu am procedat bine si recunosc,m-am infuriat pe tine degeaba cand stiu ca John a gresit,dar nu voiam sa pierd prietenia lui Richard
-Nu-i nimic,matusa ,te iert,spus fata incercand sa para mai prietenoasa.Iti promit ca la urmatoarea vizita voi fi mai ingaduitoare cu el.Auzind ceea ce isi dorea ,matusa iesi din camera,spunandu-i fetei ca ea se odihneste si ca ,mai tarziu sa coboare sa i-a cina impreuna  
.Asigurandu-se ca a iesit din camera ,Karon rasufla usurata pentru ca nu a fost prinsa si rezemandu-se de perna ,cu ochii spre fereastra,adormi cu un sentiment de implinire si libertate ca o pasare eliberata din colivie.Dar oare acest sentiment se impletea cu fiorul dragostei?Nu putea stii sigur.Insa spera sa-l intanleasca in vis pe acel baiat care ii salvase viata,acel baiat cu ochii albastrii care ii patrunsese sufletul...  
Referinţă Bibliografică:
Karon cap 2 / Violeta Catincu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2239, Anul VII, 16 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Violeta Catincu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Violeta Catincu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!