CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





O carte altfel despre Emil Cioran
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Zilele trecute am fost invitată la o lansare de carte. Pe autoarea Alina Diaconu, cea care a lansat cartea ”Dragă Cioran (Cronica unei prietenii)” nu o știam, o cunoșteam în schimb pe traducătoarea acestei cărți, Gabriela Banu. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Literaturii Române în prezența reprezentanților Institutului Cultural Român, ai Ambasadei Argentinei în România, ai Ministerului Românilor de Pretutindeni, ai Uniunii Scriitorilor din România, ai Ligii Culturale „România-Franța” din Sibiu.  
Aveam să aflu despre scriitoare că este de origine română (s-a născut în 1945 la București) dar trăiește din 1959 în Argentina, la Buenos Aires, emigrând împreună cu părinții, că este autoarea a nouă romane, intitulate ”Doamna”, ”Noapte bună, domnule profesor!”, ”Îndrăgostit de zid”, ”Pat îngeresc”, ”Ochi albaștri”, ”Penultima călătorie”, ”Devorații”, ”O femeie secretă”, ”Avatar”, toate publicate în Argentina. A mai publicat o carte de povești, ”Que nos pasa Nicolas”, şi o carte de interviuri cu scriitorii Ionesco, Borges, Girri, Sarduy și Cioran.  
Sala a fost plină cu scriitori și personalități ale culturii române iar prezentarea cărții a fost susținută de acad. Eugen Simion, criticul literar Anca Sîrghie, filozoful Marin Diaconu și traducătoarea Gabriela Banu. Autoarea a primit și o medalie din partea Ministerului Românilor de Pretutindeni reprezentat printr-un secretar de stat iar o actriță a citit din carte un fragment din interviul luat de Alina Diaconu lui Emil Cioran în toamna anului 1985, la Paris, această întâlnire fiind prima dintre ei. Au urmat și altele tot la Paris, dar nu numai cu Emil Cioran ci și cu marii scriitori: Ionesco, Borges, Girri, Sarduy.  
De ieri am început să citesc această carte care mi-a trezit interesul față de prietenia dintre cei doi, pentru că autoarea ne-a povestit cu lux de amănunte despre vizitele făcute lui Emil Cioran la Paris de-a lungul unor ani împreună cu soțul său Ricardo Cordero. Este un jurnal, dacă vreți, pentru că scrie despre aceste întâlniri pe date și ani, despre dialogurile purtate cu acesta. Deși Cioran era un tip ciudat (îi plăcea foarte mult singurătatea) care locuia la mansarda unui bloc de P+5, acesta i-a primit afectuos. Iată cum îl descrie autoarea când îl vede prima dată: ”Un omuleț, mic de statură, cu o claie de păr sur, cu o șuviță căzută pe frunte, sprâncene stufoase, ochi limpezi și gesturi cam neîndemânatice, dar afectuoase.” Sigur, la început a fost o discuție fragmentară în limba franceză, despre România, Argentina, America de Sud apoi s-a închegat într-un interviu destul de consistent. La întrebarea autoarei ”Dumneavoastră ce sunteți?”, Emil Cioran a răspuns:  
”Sunt apatrid, acesta a fost visul meu de-o viață: să nu fiu nimic. E un sentiment de libertate extraordinar. Sunt cetățean care trăiește în Franța, dar nu sunt francez. Administrativ, sunt ”apatrid” și-mi place pentru că este în consens cu ideile mele.Francezii mă consideră francez fiindcă scriu în franceză și ei sunt foarte mândri când un scriitor străin scrie în franceză. Pentru francezi, patria esențială este franceza, și de aceea îmi place Franța.Au cultul limbii, iar asta nu există nicăieri altundeva.”  
Când Cioran este întrebat ce părere are de țările contradictorii cum sunt România și Argentina, țări aflate în cealaltă parte a lumii și că o dată s-a exprimat că ”viitorul aparține mahalalelor globului”, acesta răspunde:  
”Încă mai cred așa ceva. Cu toate că-mi schimb des părerile, dar asupra acestui punct, nu. Dumitale, care trăiești în acea atmosferă, ți se va părea paradoxal. Eu locuiesc într-o lume care agonizează, în care cultura și toleranța s-au epuizat și care nu mai crede în ea însăși. Există o formă de orgoliu care încă o mai menține în viață, dar Occidentul este ros de complexe de inferioritate, ca să vorbim în limbajul lui Freud. E sfârșit, gata copt pentru înfrângere, e putred. Eu cred că nu America de Nord ci America de Sud și țările din Est vor înlocui Occidentul. Pare o glumă, dar nu e nimic fals. Franța este țara cea mai terminată, pentru că este cea mai avansată din punct de vedere istoric. De asta este țara cea mai epuizată.”  
Găsesc foarte interesantă această carte pentru că Cioran știa să îndrepte aceste discuții cu interlocutoarea sa, spre direcția unde voia el să ajungă, despre literatură vorbea foarte puțin. Sigur, a avut o simpatie față de Borges, a cărui operă o cunoscuse prin versiunea franceză a lui Roger Caillois. La Paris a cunoscut-o și pe Victoria Ocampo, era un admirator și al lui Porchia și îi plăcea poezia lui Roberto Juarroz, îi cunoștea opera și lui Alejandra Pizarnik care locuise în apropierea casei lui și care spune la un moment dat:”târa după ea o disperare pe care eu o înțeleg așa de bine!” Convorbirile telefonice dintre ei sunt mai mult intime (despre operația lui de cataractă, despre bătrânețe, fiind foarte sceptic în privința vieții lui) și interminabile atunci când el povestește despre călătoriile lui sau când autoarea îi povestește despre ce-a mai aflat de țara noastră. Cioran era și el la curent cu tot ce se întâmpla în România după 1989 și spune la un moment dat că nu ar mai vizita România chiar dacă a fost invitat: ”România este o țară anormală, totul este anormal acolo. Iar eu sunt prea puțin anormal ca să merg într-o asemenea țară. M-au invitat oficial de două ori, dar am zis nu.”  
Sigur, în cartea autoarei mai găsim și întâlnirile cu Eugen Ionesco și foarte multe note, despre corespondența dintre ea și Cioran, despre visurile cu filozoful pe care le-a avut după moartea acestuia, despre relația discretă pe care a avut-o Cioran cu profesoara de engleză Simone Boue timp de 50 de ani, care i-a bătut la mașina de scris toate manuscrisele și care l-a însoțit pe bicicletă în călătoriile lui din Spania, Italia și Anglia. Emil Cioran a mai fost îndrăgostit de o nemțoaică la vârsta de peste 70 de ani, care se numea Friedgard Thoma, care a scris chiar o carte despre relația dintre ei, apărută în Germania și tradusă în mai multe limbi. Ea era o tânără de 30 de ani, profesoară de filozofie, cu un fiu (când s-au cunoscut) și cu o mare iubire între ei, așa cum rezultă din mărturisirile ei, din cele povestite în carte și din scrisori. Simone cu Friedgard Thoma s-au cunoscut, s-au simpatizat, au devenit prietene iar iubirea pasională dintre Cioran și Thoma, din momentul acela a devenit mai distanțată, mai temperată. Aceasta scria despre Simone la un moment dat: ”De câte ori îi vizitam la Paris, Simone pregătea heringi, somon, tot felul de salate, deserturi, un vin excelent etc, ceea ce îi dădea multă bătaie de cap (...) Simone era mereu aceeași interlocutoare încântătoare și inteligentă, foarte citită, cu mult umor ( intervenind mereu în favoarea sau contra lui Cioran), cu mare sensibilitate pentru muzică, literatură și alte plăceri spirituale”. După moartea lui Emil Cioran care s-a întâmplat în anul 1995 și care, în tot acest timp cât a fost bolnav de Alzeihmer, Simone a fost lângă el, a murit și ea după doi ani, înghițită de apele oceanului Atlantic și găsită pe o plajă fără viață.  
Abia după moartea lui Emil Cioran, Simone Boue a acceptat să dea un singur interviu unui jurnalist pe nume Norbert Dodille. De acolo s-a aflat despre legătura ei discretă cu Cioran și când l-a cunoscut: la propria-i aniversare, în 18 noiembrie 1942, ea împlinise 23 de ani, el avea 31. Apoi i-a povestit jurnalistului cum au străbătut Franța și alte țări pe biciclete sau pe jos, cum a fost profesoară în diferite școli din Franța și cum se vizitau, că toate textele lui Cioran ea i le-a transcris, că atât de discretă era relația lor încât nimeni nu a știut de aceasta timp de 50 de ani, nici chiar părinții ei. Jurnalistul a fost mirat de acest lucru iar ea a spus: ”Nu, nu le-am spus nimic; ce să le spun?, că am cunoscut pe cineva care e apatrid, care nu are nicio profesie, care nu are bani. Oricât de deschiși ar fi fost din punct de vedere spiritual, părinții mei n-ar fi admis niciodată așa ceva.”  
Datorită acestui reportaj, s-a aflat despre E. Cioran foarte multe: că nu a zburat cu avionul niciodată, că avea mereu probleme cu auzul, că-i era teamă să stea în curent, că era bolnav de gastrită, că nu dormea deloc noaptea, că hoinărea prin oraș, că era vesel, neliniștit, mare povestitor, dar se simțea învins, că a refuzat premii literare, de două ori invitațiile lui Mitterand, că îl fascina literatura engleză și a învățat engleza citindu-i pe Shakespeare și pe Shelley, că-l interesa mult ca tinerii să-l citească în ediții de buzunar și că-după cum afirmă Simone Boue- a murit fără să știe că era un intelectual recunoscut.  
Această carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, se încheie cu scrisorile dintre E. Cioran și autoare (unele chiar în facsimil), o corespondență în limba franceză, despre literatură și scriitorii pe care îi prețuia Cioran și despre cum l-a cunoscut filozoful pe marele Mircea Eliade.  
Sinceră să fiu, am citit și eu câte ceva de Cioran încă de pe băncile liceului, nu prea mi-a plăcut atunci, mi se părea prea pesimist pentru vârsta mea, mulți tineri au fost influențați de ideea de sinucidere pe care filozoful le-o inducea prin scrierile sale. Autoarea, la un moment dat i-a adus aminte de acest lucru iar acesta i-a răspuns zâmbind: ”Nu, nu-i așa, oamenii nu înțeleg.Eu nu recomand sinuciderea. Eu susțin doar că viața este tolerabilă numai datorită ideii de sinucidere.”  
Am totuși o întrebare retorică, după ce am citit cartea: dacă el nu s-a sinucis prin câte a trecut departe de țară, fiind foarte ciudat și având atâta temere privind sănătatea lui (poate că ar fi făcut-o în ultimii ani de viață, dar fiind bolnav de Alzeihmer, nu a putut, nu știa de el), atunci Simone Boue, să fi făcut-o chiar ea, sau a fost pur și simplu un accident? Dixit!  
 
Vasilica Ilie  
8.05.2019  
 
Referinţă Bibliografică:
O carte altfel despre Emil Cioran / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3050, Anul IX, 08 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!