CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Afectiune >  




Autor: Valeria Iacob Tamaş         Ediţia nr. 3050 din 08 mai 2019        Toate Articolele Autorului

Poeme de dragoste

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
69.  
Poem de dragoste  
  
Eram numai noi la ceasul când se adună tăcerile  
Când singurătăţile îşi scutură veşmintele  
Când ziua fuge spre alte tărâmuri   
Şi noaptea intră peste noi   
În cămăşi dantelate de amantă perfidă  
Eram numai noi, două trupuri sub lumina lunii  
Se auzeau inimile bătând   
De la ele s-a pornit clopotul dragostei  
Pielea ta catifelată , parfumul , trupul cald  
Acea agonie a dorinţei   
Amestecul esenţelor noastre   
În lumea fără cuvinte a iubirii  
Buzele tale, buzele mele , cascada clipelor   
Curgând în sărut   
Amestecul acela dulce sărat al cărnii tale   
Vântul de noapte ridicând şi coborând perdeaua  
Răcoarea ademenitoare fierbinţeala coapselor tale .  
De atâta fericire îmi venea să strig  
Alunecarea palmelor mele printre crinii tăi albi  
Toată acea concentrare de ameţitoare esenţe,  
trupul tau imi parea o gradina inflorita  
din care mana mea culegea nu floarea ce parfumul  
Prea repede mi se părea că se termină  
Călătoria mea înăuntrul trupului tău   
Dupa ce herghelia mea de cai îţi tăvălise toate   
Florile grădininilor tale  
Inima urmărea acele ceasornicului ,  
Timpul îmi devenise duşman  
Nu mai puteam să ţin cu el pasul  
Dar tu m-ai cuprins cu bratele tale  
Inima ta batea si pentru inima mea  
Traiam mirajul iubirii absolute  
Contopiţi în oceanul dragostei  
Deveniserăm unul.  
  
70  
Azi poate-s flori sau brazi  
  
S-au dus, în suflet şi-azi ni-s rană,  
Şi lacrimi de tristeţe şi-asteptare,  
Ei au plecat la-a patriei chemare  
Viaţa punându-şi în numele ei vamă.  
Au fost eroi şi au plătit cu viaţa,  
În urma lor plâng mamele şi pruncii,  
Şi-n iarba necosită de-amar de ani a luncii  
Îi plânge-n firul ierbii roua dimineaţa.  
N-au apucat să-şi mai revadă vatra,  
Nici pruncii să şi-i vadă oameni mari,  
Ei au lăsat în urma rodiţii lor vlăstari  
Şi au murit pe Don sau au rămas în Tatra.  
I-au plans ai lor şi încă îi mai plâng  
Părinţi şi fraţi, surori şi ai lor prunci,  
Pieriţi în focul luptei în veacul de atunci  
Sunt azi în glii străine o mână de pământ.  
Azi poate-s flori ori brazi pe alte glii,  
Ori poate lacrimi în izvoare line,  
Dar inima înca le mai bate-n mine  
Şi bate-n mii de inimi de copii.  
  
71.  
Iubire stranie  
  
Ea venea legănându-se   
Eu o priveam şi tăceam ,  
Nu voiam să tulbur aerul de teamă  
Că ar putea să alunece   
Printre dalele de piatră  
Ea venea încet   
Cum vine orice idee  
Când n-o privesc   
Ea-mi zâmbeşte languros  
Pielea ei e atât de alba încât ai putea crede  
Că nu este decât o coală de hârtie  
Pe care gândul meu din prea multă singurătate  
A desenat-o  
A început să ploua i-am întins o umbrelă  
A luat-o şi amândoi ne-am plimbat   
O noapte întreagă  
Ea nu vorbea  
Eu nu vorbeam  
Abia în zori mi-a făcut un semn neînţeles  
Nu ştiu dacă era o invitaţie de a ne mai revedea  
Sau era doar un semn   
Pe care ea îl face din obişnuinţă.  
De atunci de cate ori privesc în urmă  
Parcă îi simt privirea  
Şi atunci mă opresc şi o aştept  
Dar ea rămâne ascunsă în întuneric  
Şi mie nu-mi rămâne decât să mă las învăluit  
De zâmbetul ei languros  
Şi să o aştept până când ea va alege clipa   
Reîntoarcerii la mine.  
  
72.  
Impas  
  
Cum râde el   
ca şi cum   
povestea noastră   
de dragoste   
i-ar fi străină  
sau poate chiar  
se priveşte  
de-o vreme   
în ochii alteia  
şi eu încă nu am aflat  
poate a învăţat   
să mă şteargă   
din inimă   
şi să picteze   
in locul meu   
chipul altei femei.  
firul acesta subţire   
de păianjen   
este viitorul   
n-am să mă agăţ de el   
ca şi de ultima  
speranţă  
am să-l las mai întâi  
să închidă în plasă uitarea  
în faţa iubirii niciodată  
n-am să-mi închid inima,   
fără să-mi amanetez trecutul  
am să-i complectez   
viitorului   
un cec in alb.  
  
73.  
ratare  
  
el venea înspre mine  
eram amândoi în balans  
eu o ramură el o ramură  
doar umbra ni se atingea uneori  
şi atunci îl auzeam suspinând   
ca de o boala de care   
cineva-mi vorbise mai demult  
n-am stat să-l ascult  
îmi plăcea să stau suspendată  
între cer şi pământ  
fără să aparţin nimănui  
nici măcar mie  
dar când soarele a apus  
umbrele noastre nu s-au mai atins  
şi atunci m-a prins o boală   
de care–mi vorbise cineva  
singurătate parcă-i zicea  
şi parcă-mi era dor   
de cuvântul acela uitat  
pe care uneori îl simţi   
ca pe o banală  
zbatere de aripi   
a unui roi de fluturi  
dar soarele a plecat   
luând cu el umbra  
prea târziu prea târziu   
mi s-a trezit dorinţa de dragoste  
eu în balans   
el în balans  
intre cer si pamant   
atat de aproape  
cautandu-ne  
negasindu-ne  
ratacindu-ne  
despartindu-ne  
între noi lungită noaptea  
Doamne, de ce-ai făcut iubirea  
asemeni unei picături de rouă ?  
  
74..  
În trecere prieteni  
  
Ne-am împrietenit   
ea se deprinsese cu mine   
deşi ne cunoşteam doar de o zi;  
am auzit-o în zori bolborosind apoi   
eu doar i-am admirat   
rochia în formă de evantai  
apoi o rafală de vânt  
a lăsat-o în faţa mea   
fără veşminte  
eu m-am înroşit  
ea s-a înroşit  
sub privirea mea curioasă   
o vedeam tremurând  
atat de albă   
atat de albă  
floarea de cireş  
ea în trecere  
eu în trecere  
  
75.  
veşnicia iubirii  
  
eu nu rămân să băltesc  
în gropi imaginare  
eu curg,  
asemeni izvorului   
nu am astâmpăr  
şi-mi sap mereu   
gândurilor albie  
casa iubirii mele  
are pereţii albi   
din pântecul muntelui  
solomonarii mi-au ales pietrele  
două zile şi două nopti le-au ars  
până când au ajuns la albul pielii  
de-acum drumul era ştiut   
am să ard, ai să arzi  
suntem   
două focuri împreunate   
de aceeaşi mână a destinului  
  
76.  
Mă doare locul iubirii tale  
  
Tu nu erai   
Era numai dragostea mea  
Ce se răzvrătise de aşteptare  
Tu nu erai  
La naiba cu pomii în muguri  
La naiba cu verdele ierbii  
Cu toate la naiba  
Când eu sunt călător prin valea plângerii   
La ce  
Tot hohotul acesta de râs?  
Tu nu erai   
Dar mă durea în mine un loc   
Până acum neştiut  
Ulciorul meu de lut   
În dreptul buzelor tale se ştirbise şi sângera  
Doamne cât mă durea clipa  
Stropită cu sângele tău  
Tu nu erai   
Dar când mă priveam în oglindă  
Te vedeam în mine  
Era ca şi cum  
Trupul meu te ferecase  
Cum se poate mi-am spus   
Să fii aici şi să nu fii ?  
Am înteles într-un tărziu   
Că toată durerea   
Disperarea  
Furia  
Se adunase în mine   
Şi tu erai şi nu erai...   
Împietrită în mine iubirea  
Păstrase doar chipul tău.  
Mă doare locul iubirii tale !  
  
77.  
să ne amintim de poezie  
  
să ne amintim de poezie ca şi cum   
ne-am aduce aminte că trăim  
să ne aducem aminte de cuvinte  
ca şi cum le-am sorbi dintr-un pocal  
să ne aducem aminte de poeţi  
ca şi cum am putea întoarce anotimpurile  
să-i păstram în sufletul nostru vii  
ca şi cum am putea păstra în noi stolurile de păsări,  
marile plecări şi marile întoarceri  
ale migratoarelor  
poezia este doar trilul păsării  
pe care poetul şi-l smulge din inimă  
şi-l imparte cu ceilalţi  
să nu moară pustii  
să ne amintim de dascalii noştri de ieri  
să vă amintiţi de dascălii voştri de azi  
viaţa este un urcuş cu greutatea ei în spate  
numai nebunii alearga fără să simtă  
povara clipelor  
oamenii nu se deosebesc   
cu nimic de animale   
chiar dacă nu simt   
ei poartă mereu povara zilei de mâine  
să ne amintim de poeti  
să ne amintim de poezie ca şi cum  
ea ar putea fi drumul nostru spre mântuire  
  
78..  
între adevăr şi minciuna  
eu   
jucându-mă de-a baba oarba   
cu mine însă-mi  
mă pierd între cele   
o mie şi una de feţe  
eu cea de ieri  
cea de azi   
cea de maine  
copilul fugind înspre înapoi  
ţipând de teama întunericului   
zilei de mâine  
sunt săracă  
mi-am pierdut toate păsările  
oamenii mi-au tulburat izvoarele  
mi-au tăiat pădurile  
şarpele e omul îmi spun  
am învăţat să-mi ascult semenii  
dincolo de cuvinte  
îi privesc şi mi-e teamă   
de golul de dinăuntru  
de boala care-i macină  
fără să ştie  
suntem bolnavi ,  
suntem cu toţii bolnavi  
de boala minciunii şi a neputinţei  
am învăţat să ne transformăm   
în păpuşi barby  
să alergăm după himere  
ne ascundem în spatele chipului   
hidoşenia  
avem doctori în minciună  
bine plătiţi  
învăţând mereu   
să ne minţim pe noi înşine  
am reuşit !  
femeia a ales să fie cal de povară  
ea-şi poartă nefericirea  
ca pe o diademă  
frumuseţea şi-a transformat-o  
în monedă de schimb  
totul se învarte în jurul acelor de ceas  
ştergem , adăugăm, ne prefacem  
nu mai avem timp să ne regăsim  
alunecăm mereu amăgiţi   
de inexistenta frumuseţe.  
am învăţat să trăim  
ca un vierme bine ascuns  
în miezul sănătos al mărului  
trăim murdar  
gândim murdar  
într-o stare de aparentă curăţenie  
mimându-ne condiţia de om  
credem că suntem pe val...  
  
79.  
România mea  
  
Dacă eu aş fi Patria  
ce ai fi tu în stare 
Referinţă Bibliografică:
Poeme de dragoste / Valeria Iacob Tamaş : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3050, Anul IX, 08 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Valeria Iacob Tamaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valeria Iacob Tamaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!