CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





Valentina BECART - CU SUFLETUL LA VEDERE - ROMANUL CELESTA - O POVESTE DE DRAGOSTE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Doamna Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu aduce în fața cititorilor un nou volum de proză, de data aceasta romanul Celesta (o poveste de dragoste), roman apărut la editura Mirton, Timișoara, 2018. Dragoste? Cum altfel?! Dragostea este esența divină din noi. Este lucrul cel mai minunat care ni se poate întâmpla. Dacă ni se întâmplă... ” Ce este viața fără stropul de dragoste, fără acest balsam pentru sufletul rătăcitor printre semeni? Iubirea este „farul” care te aduce la liman, care îți luminează calea. Protagonista romanului, Arina, visează la această stare edenică, înălțătoare. Și, cum toate au un ecou..., divinitatea i l-a adus în cale pe Teodoru. Și povestea de iubire se dezvoltă, cu misterioasele ei furtuni interioare, cu arderi dureroase, dar și cu îmbrățișări catifelate, toate „rupte” dintr-o realitate ce și-a „aruncat” vălurile inutile...  
 
În romanul Punctul interior (2010), „Personajele erau fictive. Cel puțin așa crdeam la ora aceea”. Apoi, autoarea vine cu o mărturisire: „Corina eram eu”; „Literatura e neapărat autentică”. Cu pași ușori, mergem pe urmele celor „implicați” – în roman, dar și în viața de zi cu zi... Cine era Teodoru? „Îl mai văzusem de câteva ori, împreună cu fosta soție, dar nu-i reținusem trăsăturile chipului. Nici vocea.” Așa trebuia să se întâmple. Nu venise timpul. Destinul avea nevoie de semne, de confirmări...  
 
Prezentă fiind la o lansare de carte a lui Teodoru, atunci când Poetul „a turnat apă minerală într-un pahar și s-a aplecat peste masă, pentru a i-l oferi EI”..., cu un gest atât de tandru, Arina nu mai credea în dragoste și nici nu mai spera că se mai poate întâmpla acest lucru. „Nu-mi vine să cred că există oameni care, după decenii de căsnicie, se mai pot iubi.” În acel moment, autoarea era convinsă că totul e un „fals”, obișnuință, plafonare și nimic altceva.  
 
Asta până într-o zi. Trecuseră mai mult de doi ani de când partenera de viață a lui Teodoru (despre el este vorba) a părăsit această existență. „EA fusese filolog, scrisese cărți, ca și mine. Fusese brunetă, cu ochi căprui, ca și mine. Copilăroasă, ca și mine. Privindu-mă, și-o amintea.” Nimic fără asemănare!  
 
Destinul lucra silențios, dar hotărât. Astfel că, Teodoru, „bărbat matur, de mare succes profesional și artistic, cu lecturi vaste și profunde”, într-o bună zi, o caută pe Arina. „Nu mă așteptam să caute - și să găsească - în mine cea mai potrivită persoană pentru vindecarea rănilor lui sufletești”. Totul trebuie să înceapă de undeva, cu „O ciudată durere de inimă”. Cel care umbla „singur pe străzile orașului” și repeta în șoaptă „M-a părăsit” (și aici este vorba de EA, cea care i-a fost alături o viață), deznădăjduit... o caută pe Arina. „Era atât de delicat să concepi o relație, de orice fel, cu un om zdruncinat din temeliile sale”. A fost o întâlnire... apoi, următoarea revedere a fost amânată, atât cât s-a putut. După o vreme, ne spune autoarea, Teodoru a revenit la Universitate. Obișnuia să aducă flori şi cărţi. Au urmat luni de tatonări, fiecare încercând să-l descopere pe celălalt, potrivind, de multe ori, „cuvinte pe jar”. Orice dragoste își are neliniștile și frământările ei. Și o infinitate de incertitudini...  
 
„Sunt aproape sigur că EA te-a adus acolo, ca să te cunosc și să știu pe cine să caut apoi”.  
 
Arina și Teodoru s-au întâlnit la unele evenimente culturale, dar nu s-au „văzut”, nu s-au recunoscut! Atunci exista EA! Acum, lucrurile s-au schimbat, dar a început zbuciumul sufletesc, purgatoriul... celei care urma să-i ia locul, ca soție a poetului.  
„ – Am văzut cum ai venit la mine. Ca dintr-un deșert de cenușă. Erai de culoarea nisipului ars.  
– Şi nu era firesc?  
– Ba da. EA trebuia să ardă până la capăt.  
– EA va rămâne cu noi …”, insista Teodoru... O povară destul de grea pentru Arina. Trebuia să suporte „umbra ei”... „Ca o stranie concretețe. El o aducea, o implanta acolo. Oriunde ne-am fi aflat, îmi vorbea fără nicio reținere despre EA”. Era mereu confruntată și comparată cu EA. „Absenta era mult prea prezentă.”  
 
Romanul este scris într-un ritm alert, cu sufletul la vedere... Trăirile sunt aduse în plină lumină, ca dovadă grăitoare că ele există, că ființa superioară, sensibilă are nevoie acută de cineva cu care să rezoneze. Bogăția se află în spirit, în trăire, altfel nu putem vorbi de o axă a devenirii, a comunicării pe o treaptă superioară, și de o găsire în „asemănare.”  
 
„Mă caut pe mine”. Atât Arina, cât și Teodoru erau într-o căutare a Sinelui, Sine rătăcit în vâltoarea vieții. Mai mult, Arina căuta și acea jumătate promisă... Cine spune că totul este simplu și ușor? Dimpotrivă: căutările sunt pline de zbucium, de durere, zădărnicii și, nu în ultimul rînd, sunt însoțite de multă teamă. Te trezești dimineața și te întrebi: asta a fost tot? Unde este împlinirea visată? Arina știe bine, din experiența anterioară, că fără stropul de iubire – zorii zadarnic mai bat în fereastră. Împlinirea profesională i-a adus acea bucurie, până la un punct. Iată, mi-am amintit de Punctul interior! Cred că tocmai în acel „punct interior” înfloresc rănile. El trebuia dezbătut (acest punct), disecat, dezvăluit cuiva drag, dar nu oricui, ci unei persoane aflate pe o treaptă superioară a gândirii și a înțelegerii lumii și a lucrurilor. Și acesta nu putea fi decât Teodoru, poetul, filologul, omul tandru și elevat, omul cu sufletul sfâșiat, împărțit...  
 
Totul era bine, în plan ideatic. Confruntarea cu realul, cu „umbra EI”, distrugea o parte din mit. Și suferința Arinei devine tot mai mare, neputând să suporte prezența EI, mereu mai pregnantă, mai devoratoare. „Voia să mă îndepărteze? Sau să mă modeleze după chipul și asemănarea EI? În orice caz, nu recunoștea , nici după ce îi făcusem o ediție critică definitivă, cum puțini poeți au, că i-aș oferi ceva ce să nu fi primit deja de la EA”.  
 
Adorația și prețuirea pentru poetul Teodoru existau. Iată dovada răsunătoare, mărturisirea... Cine se mai poate bucura de acest privilegiu? Întreaga scriere are rafinamentul unui condei exersat, stăpân pe tehnica narativă, alunecând cu ușurință pe foliajul subțire al semanticii. Smulge vălul de pe lucruri, incitându-le, obligându-le să-și arate frumusețea. Iată o scurtă descriere:  
 
„Băteau clopotele Domnului, cu o gravitate de imperiu. Stropi mari de ploaie se înterpuneau în toate direcțiile, ocultând zările spre care dangătele își trimiteau ecourile ude. Cu spatele la fereastra deschisă, Teodoru își scoase de pe deget verigheta EI”. Toate lucrurile au un început. Și povestea de iubire trebuia să aibă un prim gest simbolic... : renunțarea la verighetă. Și atmosfera era propice, providențială. Cred că așa a fost și ziua în care Dumnezeu a făcut lumea. Să se bucure și să se iubească! Cei care nu vor putea iubi... vor rămâne în obscuritate, să privească și să bârfească. Cu sufletul uscat, sărăcit de cea mai „dumnezeiască” stare:  
 
„ – Aș fi vrut să mă iubești la fel de mult ca bunicii mei. Fără nicio încruntare, fără nicio așteptare la cine știe ce... Să te topești de dragul meu, să te bucuri ori de câte ori mă vezi, să nu te superi pe mine niciodată...” Asta își dorea Arina de la Teodoru, bărbatul pe care îl adora, îl iubea cu toată ființa. Să nu mai vorbească, cu fiecare ocazie, despre EA. Să aibă puțină înțelegere și pentru sufletul ei îndurerat.  
 
„La temelia relației noastre era o dramă”. Conștientă de acest aspect dureros, Arina merge mai departe, cu credință, cu speranță..., chiar dacă sângera, deseori. S-au căsătorit fără să spună nimănui. Fără alai, fără flori, fără o ținută deosebită. Pentru Teodoru, cununia religioasă era fundamentală. Credea cu tărie că doar în fața lui Dumnezeu împlinirea poate fi deplină. Da, dar acest lucru n-a rezolvat adevărata „rană” care era între ei. Mereu EA! Ca o obsesie! Ca o boală! Greu de acceptat...  
 
Întregul roman se află sub influența covârșitoare a acestui zbucium sufletesc. Un adevărat proces de conștiință. Dialogurile scurte, interogațiile profunde au impactul unor sentințe necruțătoare, adesea. Arina nu vrea să lase nimic ascuns, totul trebuia lămurit la „lumina zilei”. Să scape odată de această nesiguranță, de acest chin...  
 
„Cum de am putut răbda asta? Cum de n-am fugit mâncând norii?... Pentru că nu mai puteam concepe o altă zi fără el. N-aș mai fi putut reveni la starea de dinainte de a-l cunoaște. La singurătatea teribilă, la serile și nopțile lungi, în care așteptam de oriunde un semn, ca să simt că pentru cineva, oricine ar fi fost acela în lumea largă, exist și eu”. Același sentiment l-a curtat și pe Teodoru, în ziua în care Arina era pe punctul de a renunța. Teama, imensa teamă de-a o pierde... l-a determinat să ia unele hotărâri. Nu putea să rămănă ancorat într-o credință ușor eronată! Nu cred că Dumnezeu a hotărât ca cineva să rămână singur, după dispariția unui partener. Omul a ales. El trebuie să găsească soluții. Pentru aceasta, Teodoru a avut nevoie de Biblie, ca un aliat, ca o certitudine.  
 
Divinitatea trebuia să-i dea un semn. Și semnele au venit!  
 
Astfel, Teodoru s-a hotărât să îngroape urna cu cenușa fostei soții. S-o lase să se odihnească! La slujba de înmormântare, Teodoru a chemat-o pe Arina lângă el, în dreapta lui, astfel ca Preotul „să înțeleagă cine sunt”. El și Arina (tot un semn de la Dumnezeu) trebuiau să-și împlinească destinul, să-și trăiască „fragmentul” de viață și iubire, rămas... Acest lucru nu-i e dat oricui. Ei mai au o șansă...  
 
Impresionante sunt pasajele în care Teodoru îi cere Arinei, într-un parc, să facă un legământ în fața lui Dumnezeu, cu Biblia în mână.  
 
Dincolo de supliciul sufletului, mereu în gardă, romanul aduce în fața cititorului și aspectele frumoase ale vieții, la care cei doi protagoniști, Ariana și Teodoru, iau parte, sunt implicați, efectiv: lansări de carte, prezența la Uzdin (Serbia), unde Poetului urma să i se decerneze Marele premiu, la cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului internațional de poezie „Drumuri de spice”. De asemenea, întâmplarea amuzantă cu mașina care-i ducea la Uzdin și care s-a defectat. Împreună cu șoferul, „Domnul Teo”, și cu criticul literar Adrian Dinu Rachieru (care avea să-l prezinte pe poet la acest festival), protagoniştii au fost nevoiți să împingă la mașină pentru a se urni din loc.  
 
Nu sunt uitate nici locurile natale, satul unde Arina a copilărit, a trăit un timp plin de senin și frumos. „Dacă nu va fi destul de frumos Caraniul pentru ochiul lui de Poet?” S-au oprit și la cimitir, acolo unde erau îngropați cei dragi, apropiați ai Arinei, și unde au aprins câte o lumânare: „ – Cum te simți plâmbându-te cu mine prin Carani?  
– Liberă... Onorată... E foarte plăcut. Cred că Emilia ar fi mândră , dacă m-ar vedea pe aici, la brațul unui scriitor atât de mare. Ai fi cel mai de valoare musafir al ei!”  
 
De asemenea, pline de drăgălășenie sunt momentele în care au ieșit să cumpere mărțișoare și brânduşe, iar florăreasa a făcut o observație: „Frumoasă doamnă ai! Ai știut ce să alegi...”, sau atunci când au căutat un motănel, care trebuia să prindă șoricelul din biblioteca lui Teodoru.  
 
Revin asupra unui scurt fragment, încărcat de tandrețe..., de gesturi ce aprind o lumină în suflet. Se întâmpla cu ocazia unei lansări de carte:  
 
„Cu volumele lui Teodoru pe genunchi, însemnam paginile de la care urma să citească Poetul textele pe potriva publicului de aici. I le așezam în ordine – mai întâi Biblicele, apoi Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, în final, Elegiile de la Carani...”  
 
Romanul Celesta (o poveste de dragoste), semnat de scriitoarea Mirela-Ioana Borchin- Dorcescu, este izvorât dintr-o trăire adevărată, uneori calmă, caldă, alteori tensionată, trăire care răscolește în adâncurile sufletului și predispune, adesea, la meditații profunde. Expresiile, cu valoare estetică, sunt rezultatul unui limbaj elevat, cei doi protagoniști ai povestirii fiind iubitori ai cuvântului scris, structura lor rafinată, sensibilă, determinându-i să coboare, zi de zi, în „străfundurile definitului pentru a găsi acolo inepuizabilul”...  
 
Și nu putem să nu ne întrebăm: este Teodoru bărbatul potrivit pentru Arina? Mereu în căutarea unui model masculin...  
„– Firește că aveai nevoie de un model masculin. Mă rog, poate și de un bărbat tandru, și mai aspru uneori, dar totdeauna plin de dragoste...” Ce puteai să-ți dorești mai mult? Rareori se întâmplă să ai parte de o dragoste mare, acolo unde „nu pot interveni plictisul, repetiția, aplatizarea...” Și Teodoru vine cu următorul argument: „Dragostea e cunoaștere existențială, prin excelență, cunoaștere vitală, deloc, sau mai puțin, convențională. Noi ne iubim, cum ne iubim, fiindcă ne cunoaștem, într-un proces nesfârșit”... Ce poate fi mai înălțător, mai sublim?! Și totul, din iubire...  
-----------------------------  
Valentina BECART  
Iași, 14 februarie 2018  
 
Referinţă Bibliografică:
Valentina BECART - CU SUFLETUL LA VEDERE - ROMANUL CELESTA - O POVESTE DE DRAGOSTE / Valentina Becart : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2652, Anul VIII, 05 aprilie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Valentina Becart : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valentina Becart
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!