CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  


Autor: Teodora Ștefu         Publicat în: Ediţia nr. 2533 din 07 decembrie 2017        Toate Articolele Autorului

Nemurire
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Partea a IV-a:
A doua zi la școală parcă toată lumea se trezise că de fapt exist. Tot liceul stătea în jurul meu, uitându-se la mine și nu mă lăsau să trec până în clasa mea. Auzeam tot fraze ca ,,Îmi dai un autograf?” sau ,,De ce nu ne-ai spus cine sunt părinții tăi?”. Și exact acesta era motivul pentru care nu spusesem la nimeni, nimic. Nu voiam atenție, dar se pare că ea mă căuta pe mine. Încercam să trec prin mulțime, dar pur și simplu nu mă lăsau, erau ca un zid între mine și sala de clasă. Deodată,aud o voce în spatele meu și mă întorc, brusc. Cele trei fotomodele treceau spre clasele lor, mulțimea despicându-se în două, lăsându-i să treacă. Profit de ocazia aceasta și fug repede spre clasa mea, când un glas mă strigă din spate. Mă uit cine era și spre surprinderea mea era chiar Alex.  
—Hei, Kat! În după-amiaza asta avem ședință foto la cinci. Ne vedem la studiouri, sigur știu părinții tăi unde sunt, spune el cu un zâmbet răutăcios pe buze.  
—Ok, bine, ne vedem acolo, zic repede și intru în clasă, unde la fel, toți ochii erau ațintiți asupra mea.  
Mă îndrept repede către ultima bancă, fără să bag pe nimeni în seamă și încep să îmi scot cărțile și caietele, pregătindu-mă sufletește pentru prima mea zi de cursuri la acest liceu. Orele au fost amuzante și lucrurile pe care le-am învățat au fost interesante, dar farmecul fiecărui curs a fost distrus de profesorii care își aminteau de întâmplarea de ieri și începeau să mă felicite, zicând că am moștenit totul de la mama. Nu știau nimic în legătură cu asta, nu știau diferențele uriașe dintre mine și părinții mei, dar tot ce am putut face era să zâmbesc și să accept toul cu zâmbetul pe buze.  
După ore, m-am apucat și mi-am făcut temele, încercând să le termin la timp, pentru a nu întârzia la ședința foto pe care o aveam. Părinții mei m-au dus până acolo și m-au lăsat în fața studioului, de unde am fost luată în primire de o grămadă de oameni. Am intrat în clădire și totul părea foarte ciudat. Era o casă veche, cu etaj, aranjată în stil vechi, cu mobilier ce data de mult timp după aspectul său. Sălile erau mari și spațioase, cu arcade pictate manual, iar din tavanele pictate, se coborau niște candelabre imense ce luminau încăperile.  
După ce mi-au oferit un tur al casei, m-au dus într-o încăpere și m-au așezat în fața unei oglinzi cu decorații cu beculețe pe margine. Au început să îmi aranjeze părul rebel, în timp ce altă persoană îmi făcea machiajul. Puteam simți fiecare produs cosmetic pe fața mea și deja nu îmi plăcea senzația de pudră de pe toată fața. După ce au terminat cu mine în zece minute, m-au trimis la cabina de probă, unde a trebuit să pun pe mine cea mai frumoasă rochie pe care o văzusem vreodată. Era lungă și albă cu broderii fine pe ea și perle cusute cu grijă, cu mâneci clopot de voal. La final, după ce am îmbrăcat-o și m-am uitat în oglindă arătam exact ca o prințesă dintr-un basm.  
M-au condus până în sala unde trebuia să pozăm, totul fiind inspirat de epoca veche, lângă șemineul de piatră aflându-se Alex, acum îmbrăcat într-un costum elegant, cu motive medievale, arătând ca un cavaler din lumea modernă. Toată treaba era foarte simplă din punctul meu de vedere. Trebuia doar să stăm și să pozăm în fața șemineului, apoi să ne prefacem că dansăm ca la un bal, fiind filmați pentru reclama de promovare a noii linii de haine. M-am așezat la locul pe care trebuia să îl ocup și mi-am păstrat expresia neutră în timp ce îmi țineam mâna în șold, fiind umăr la umăr cu Alex, totul mergând atât de bine. Apoi,a venit partea în care trebuia să dansăm, pe care am făcut-o prima dată praf pentru că l-am călcat de Alex cred că de vreo zece ori într-un dans. Niciodată nu îmi surâsese ideea de a dansa pentru că niciodată nu putusem să învăț să dansez și deja acum simțeam cum mă panicam pentru că nu aveam nicio ideea cum ar fi trebuit să iasă.  
—Doar lasă-mă pe mine să conduc și o să vezi că o să fie bine, spune Alex serios în timp ce încerca să îmi explice în scurta pauză pe care o luasem, treaba cu dansul. Nu trebuie să te gândești la ce trebuie să faci, doar lasă-mă pe mine să fac totul și tu doar te lași condusă.Asta e prima regulă a dansului.  
—Pare simplu, dar pentru cineva cu nu prea multă experiență în ale dansului nu prea știu cum o să mă descurc. Adică, da, am citit despre toate balurile care se dădeau pe vremuri și am citit paragrafe întregi care descriau dansurile și toate mișcările și emoțiile, dar niciodată nu am putut să învăț să dansez. E ca o limbă străină pentru mine, bine poate mai rău, căci cunosc multe limbi străine și mi se par toate mai ușoare.  
Alex începe brusc să râdă și îl privesc cu o privire nedumerită. De ce râdea? Spusesem ceva atât de prost încât să îl amuze foarte tare? Văzându-mi reacția Alex a început să explice:  
—Te văd că încerci atât de mult să explici ceva și dai atât de multe detalii despre cum nu știi să dansezi încât mă faci să râd. Un simplu ,,Nu știu să dansez” ar fi fost suficient. Și acum m-ai făcut curios ce limbi știi?  
—Păi știu să vorbesc fluent: engleza, franceza, spaniola și germana. Apoi mai vin cele pe care le vorbesc bine, dar mai trebuie să învăț cuvinte ca rusa și japoneza și după aceea mai este coreeana care nu prea o vorbesc, dar știu câteva fraze.  
Alex deja se uita la mine cu gura căscată, dar când a vrut să zică ceva, fotografii ne-au chemat pentru a încerca încă o dată scena cu dansul. Ne punem pe poziții, așteptând semnalul, iar Alex îmi șoptește:  
—Mă lași să conduc și va ieși bine. Ai să vezi că totul o să fie ușor.  
Regizorul spune motor și noi începem să dansăm. Încercam din răsputeri să nu mă gândesc la ce pas urma și ce trebuia să fac, așa că îmi distrăgeam atenția, gândindu-mă la toate cărțile pe care le citisem până acum. Erau o grămadă, dar măcar mă ajuta. Eu și cu Alex ne învârteam grațios prin sala de bal goală, în timp ce muzica cânta pe fundal și candelabrele își trimiteau spre noi lumina slabă, care creea o atmosferă melancolică. Începeam să mă simt mai bine și mai sigură pe mine și în sfârșit am putut să privesc în jur. Camera era decorată cu stil, deși toate aparatele de filmat și pozat stricau toată frumusețea. Îmi plimbam ochii prin cameră, când brusc am simțit o pereche de ochi albaștri îndreptați către mine, privindu-mi fața. Îl privesc pe Alex în timp ce zâmbea și mă ajuta să elimin toate emoțiile care puteau să mă facă să mă împiedic. Niciodată nu îl văzusem de aproape ca acum, îi puteam vedea ochii de un albastru al mării, potrivindu-se atât de bine cu blondul părului său. Avea piele albă ca hârtia, iar linia maxilarului îi era bine-definită. Deși era doar cu un an mai mare, mi se părea că în ochii lui se citesc înțelepciunea și inteligența, ca a unui om matur. Simțeam cum plutesc prin cameră și pentru prima dată nu îmi părea rău că mi se oferise acest post, că eram aici și acum.  
  
Va urma...  
  
Teodora Stefu-membru al cenaclului literar-artistic ,,Dumitru Caracostea" care functioneaza pe langa L.S.R.Filiala Olt  
  
 
Referinţă Bibliografică:
Nemurire / Teodora Ștefu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2533, Anul VII, 07 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Teodora Ștefu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Teodora Ștefu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!