CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Interviuri >  




Autor: Tania Nicolescu         Ediţia nr. 2318 din 06 mai 2017        Toate Articolele Autorului

FEŢELE INVIZIBILULUI - Interviu cu Nichita Danilov
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: Fii atent la gândurile tale; ele devin cuvinte. Fii atent la cuvintele tale; ele devin fapte. Fii atent la faptele tale; ele devin obişnuinţe. Fii atent la obişnuinţele tale; ele devin caracterul tău. Fii atent la caracterul tău; el va deveni destinul tău. (TALMUD) 
  
Poetul şi totodată prozatorul ieşean de etnie ruso-lipoveană, Nichita Danilov, a fost desemnat de curând, câştigătorul Premiului Ariel pentru “Cartea anului” - ultimul său roman - Ambasadorul invizibil. În toamna anului trecut, scriitorul şi-a lansat cartea şi la Tulcea, la sediul Comunităţii Ruşilor-Lipoveni 
  
Romanul, începe cu o imagine simbolică, ce ilustrează concepţia lui Nichita Danilov cu privire la menirea omului (şi în speţă, menirea scriitorului) şi anume, imaginea unui turn construit din carcase vechi de maşini, care devine” punct de reper pentru navele aflate în larg” , turn dotat cu reflectoare, care să lumineze calea celor aflaţi în valurile vieţii. Şi această imagine m-a dus cu gândul la Testamentul lui Arghezi („ nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte, decât un nume adunat pe-o carte/ în seara răzvrătită care vine/de la străbunii mei până la tine”). 
  
La două sute de ani de la avertismentul lui Francisco Goya – „somnul raţiunii naşte monştri” – autorul ne reaminteşte faptul că ne creăm cu propriile gânduri realitatea („uneori puterea gândului poate modela nu numai sufletul, ci poate conferi o altă formă şi aerului din jur, făcându-l să mustească de imagini”) şi de aceea, când gândul este otrăvit cu drogul narcisismului şi egoismului ce visează la puterea de a cotropi, de a poseda lumea doar pentru sine, prin re-multiplicare în zeci şi zeci de faţete („ … sau unul singur risipit într-o infinitate de entităţi…”), aceasta se transformă într-un adevărat coşmar. Pentru că puterea „îl stoarce pe om de orice simţământ”,” din om te face neom…e ca lepra”. 
  
Cartea lui Nichita Danilov dezvăluie viziunea autorului asupra psihicul uman, pe care-l înţelege ca pe o realitate dinamică, ale cărei stări sunt potenţiale, oscilând mereu pe graniţa subţire dintre viaţă şi moarte, între raţional şi iraţional, între adevăr şi minciună, între real şi imaginar, sub influenţa exercitată de dominanta uneia sau alteia dintre instanţele: conştient, subconştient, inconştient( „Omul e suma tuturor animalelor din el. Dacă stai să studiezi cu atenţie embrionul, vei găsi acolo de toate. Şi vertebrate şi nevertebrate. Vei găsi viermele din măr, dar şi şarpele şi maimuţa căţărată pe cracă…Vei găsi în el şi leul şi hiena care se hrăneşte cu cadavre. Vei găsi păunul, dar şi papagalul…” . „ …Omul e construit anapoda. E şi într-un fel şi în altul. Totu-i amestecat în el. Nu poţi distinge în interiorul său nici binele de rău, nici adevărul de minciună…Niciodată nu vei şti unde-l duc ideile care-l anima…”). De aceea, conchide autorul, „psihicul uman poate absorbi orice ideologie. Pe solul lui se nasc o flora şi o fauna ce pot supravieţui oricăror intemperii. S-au produs mutaţii”. 
  
Pe parcursul a peste patru sute de pagini, cu un umor mucalit alternând cu tonurile grave, Nichita Danilov oferă cititorului spre contemplare, rotindu-i în faţa ochilor cu o dexteritate uluitoare, acest veritabil roman-caleidoscop, în care se răstoarnă în imagini şi scene stupefiante realitatea în fantastic, învăluindu-se, irumpând una din alta. Şi dincolo de imaginile atât de fluide, prinse parcă în legănarea unei ape întunecate, se aude în surdină glasul invizibilului ambasador, îndemnând la trezvie: „ omul nu trebuie să-şi pervertească sufletul pentru a lăsa loc întunericului să se cuibărească în fiinţa lui…”. Pentru că răul exista pretutindeni, iar omul şi-a pierdut legătura cu transcendentul, rupându-se de credinţă („Ce a făcut civilizaţia din noi…Decenii întregi regimul ne-a vârât în cap că nu există transcendenţă. Că nu există decât raţiune...Crezi că mai e loc şi pentru suflet acolo unde este prea multă raţiune?!...Lumea se călăuzeşte după cu totul alte principii decât raţiunea pură… Încă o dată te întreb: la ce-i foloseşte omului atâta raţiune, odată ce înăuntrul său e atâta bezna?... În zilele noastre totu-i cu fundu-n sus… orice metamorfoză e posibilă…. Trăim într-un secol bolnav, în care nu numai omul, ci şi lucrurile şi-au pierdut măsura”). Iar a trăi în stare de trezvie, înseamnă a trăi cu mintea trează şi sufletul curat, regăsind acel simţ al măsurii în „credinţa din suflet care te călăuzeşte în viaţă şi dincolo de ea”, pentru că, spune autorul, „lipsa de credinţă naşte monştri. Şi excesul de credinţă la fel”. 
  
Tania Nicolescu – V-aţi lansat ultimul roman Ambasadorul invizibil şi la Tulcea. De ce Tulcea? 
  
Nichita Danilov – Prima dată l-am lansat la târgul de carte de la Torino, în vara anului trecut, apoi la Iaşi, la Bucureşti la Cluj, Dej, Craiova… la Tulcea… pentru că sunt legat sentimental de oraşul Tulcea; este un oraş care-mi place foarte mult, mă simt în largul meu acolo, faleza este extraordinară, eu sunt un om care este atras instinctiv de ape şi când ajung la Tulcea, parcă respir din tot sufletul şi cerul de deasupra şi cerul ce se oglindeşte în apele Dunării. În afară de aceasta, comunitatea de ruşilor lipoveni este una foarte bine închegată; avem câţiva reprezentanţi de marcă, oameni oneşti, buni organizatori, cu dragoste de cultură şi aş numi aici pe domnul Ampleev Andrian… este sediul comunităţii care este o adevărată Casă de Cultură… Am rămas foarte uimit când am venit prima oară şi am văzut ce s-a ridicat acolo. Şi am prieteni şi la Tulcea la Sulina, unde iarăşi merg cu mare drag. 
  
NT – Ce ne puteţi spune despre anii de formare ca scriitor? Cine sunt cei care au avut un rol în formarea dumneavoastră, care sunt împrejurările care şi-au pus amprenta asupra evoluţiei dumneavoastră ca scriitor şi cum? 
  
ND - M-am format cumva de unul singur, destul de haotic, într-o perioadă în care nu prea ştiam exact unde vreau sa ajung şi care sunt impulsurile care mă direcţionează, care mă fac să mă manifest artistic, nu ştiam de ce sunt atras nici de literatura nici de alte arte, oscilam cumva între pictură, arhitectură şi literatură. Dar aş spune că un rol important l-a avut faptul că am venit în Iaşi şi că am avut parte de profesori excelenţi şi de un mediul propice dezvoltării personalităţii unui tânăr. Şansa mea, a fost probabil colectivizarea. Eu sunt născut în nordul Bucovinei, într-un sat situat la graniţă, în Climăuţi şi fac o paranteză, această graniţă în 1941 a picat – când Bucovina a fost împărţită - între satul de unde-i mama şi satul de unde-i tata. Satul mamei, Fântâna Albă, unde se afla şi Mitropolia de rit de vechi, a rămas dincolo, iar Climăuţiul unde m-am născut, a rămas în continuare la români. Pentru că bunicii mei din partea mamei erau oameni foarte credincioşi, iar ocupaţia a fost una comunistă, ei şi-au părăsit casa, toată agoniseala şi s-au refugiat în România (bunicul, bunica şi alte trei surori de-ale mamei care era deja stabilită cu tata la Climăuţi). Asta ar fi o scurtă istorie. După mai multe peregrinări, bunicii s-au stabilit la Rădăuţi, iar noi am rămas la Climăuţi). Imediat cum a venit colectivizarea şi cum familia noastră era mai înstărită, am fost priviţi ca un fel de mici chiaburi în sat şi atunci tata care lucra în zona Iaşului, s-a gândit că nu mai are rost să rămână la Climăuţi şi că cel mai bun lucru pe care-l poate face, ar fi să ofere copiilor săi posibilitatea de a face şcoli serioase. Şi atunci, noi am venit la Iaşi şi am făcut liceul la Eminescu; era un liceu cu tradiţie veche, unde am avut parte de profesori formaţi în perioada interbelică, deci am avut parte de o educaţie foarte bună în perioada liceului aici la Iaşi. Apoi, nu ştiam încotro să mă îndrept, nu eram decis, abia începusem să scriu, dar ca orice tânăr, nu ştiam dacă într-adevăr ceea ce scriu este bine sau nu, nici nu arătasem la prea multa lume şi atunci m-am format cumva în singurătate şi pe parcursul anilor, de unul singur, mi-am făcut acest parcurs literar. Am debutat în 1977 sau 1978 întâi la Radio Iaşi şi tot în 1977 la o revista studenţească , apoi în Convorbiri literare, Cronica şi Viața Românească. Consider că adevăratul meu debut în presă, este grupajul de la Viaţa Românească, revistă care m-a susţinut foarte mult. 
  
NT – Spuneţi că aţi început să scrieţi puţin mai târziu. ..Care este imboldul interior, ce vă determină să scrieţi? La început - spuneaţi - nu prea vă dădeaţi seama. Acum ce-aţi putea spune? 
  
ND – Eram un spirit creativ şi am rămas la fel; acum sunt format ca scriitor şi modul meu de-a fi se conjugă şi cu modul de a gândi cumva în imagini şi metafore, în parabole, într-un anumit ritm… e ceva care deja face parte din structura mea internă. Acuma mi-ar fi foarte greu să nu mai scriu, pentru că în fiecare zi eşti provocat… orice te provoacă, uneori realitatea… alteori nu-ţi dai seama ce te provoacă, un simplu cuvânt auzit pe stradă, sau o imagine, un sunet… sau chiar nimic... o amintire dintr-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, poate ceea ce urmează să se întâmple, o premoniţie, sau pur şi simplu starea în care eşti atunci, sau trăirile care s-au sedimentat de-a lungul timpului… 
  
Vedeţi, sunt două moduri de a scrie; când scrii poezie, atunci poezia înseamnă cristale; e o anumită sinteză, sunt trăiri condensate, cristalizate în timp, iar când scrii proză… aproape este cumva acelaşi lucru, însă cristalul acesta devine mult mai larg, el explodează şi-ţi antrenează toate sentimentele şi gândurile în această explozie care vine din interior şi provoacă exteriorul. Când scrii proză, cred că este şi un efort, dar e pe undeva şi o răsplată, pentru că după un anumit efort, vezi că la un moment dat, lucrurile parcă vin de la sine gata constituite în structuri… e ca şi cum forţând să accesezi o anumită realitate, după ce ai construit o parte din ea, întregul e deja construit în altă parte şi el îţi vine, ţi se transferă pe bucăţi. E un lucru foarte straniu, pe care eu l-am trăit scriind „Ambasadorul invizibil”, scriind „Maşa şi extraterestrul”… Explicaţia pe care am dat-o, e una de natură psihologică; eu spun că aceste lucruri există undeva în subconştientul fiecăruia, dar un scriitor accesează probabil şi inconştientul colectiv, acel depozitar de arhetipuri şi stări. 
  
În ceea ce priveşte poezia mea - autorul de obicei nu vorbeşte prea mult despre propriile sale creaţii… eu mi-am mai exprimat gândurile în unele interviuri sau texte teoretice legate de poezia mea sau a altora, în legătură cu actul creaţiei - pe mine, ceea ce mă interesează în literatură este condiţia umană, psihicul uman, limitele pe care le avem şi cele la care ajungem fie prin extaz, fie prin suferinţă, mă interesează istoria, traumele şi ecoul pe care-l transmit generaţiile ce se succed în timp. Adică eu sunt sigur că, de pildă, fiecare dintre noi are de transmis un anumit mesaj : mesajul care e asimilat pe de o parte din rădăcinile pe care le ai, prin sângele care este ca o cronica vie, şi-n care e înscrisă o parte din istoria neamului din care vii şi pe de altă parte, din magma aceasta socială în care îţi e dat să exişti. Contactul acesta dintre arhetipurile pe care le depozitezi în interiorul tău şi provocarea realităţii sociale, culturale de orice natura ar fi, se cristalizează în anumite imagini, în poezii, care sunt în sinea lor structuri ce tind spre perfecţiune. Desigur că nu ai posibilitatea să atingi această perfecţiune în tot ce scrii, dar, din când în când, probabil unele poezii tind să devina ca nişte sfere… În ce priveşte proza, aceasta - ca să fac o comparaţie - tinde spre ceea ce se numeşte frescă, sau tablou. E o alta provocare; dacă şi-n proză lucrezi cu structuri, tinzi tot spre o sinteză, totuşi acoperi mult mai mult, şi e un alt puls acolo… acolo e vorba de mult mai mult, e vorba şi de personaje, de psihologii, de conflicte… 
  
NT – Se scrie şi se publica mult, exista şi numeroase cenacluri on-line pe care pot posta toţi cei doritori de un feed-back… Care este impresia dumneavoastră asupra literaturii actuale? 
  
ND – Literatura actuală este un fenomen viu, care în ciuda condiţiilor şi a lipsei de receptare pe care o traversăm, continuă să provoace scriitorul şi cred că şi lectorul ce se apleacă asupra a ceea ce se scrie. În ceea ce priveşte literatura on-line, eu nu prea sunt familiarizat cu ea, nu accesez prea multe cenacluri. Sigur că din când în când mă uit totuşi pe facebook, sau întâmplător deschid unele linkuri… nu sunt totuşi nişte creaţii extraordinare acolo, pentru că totuşi dacă este vorba de a o anumită literatură, de o anumită ştachetă, aceasta apare în cărţi. Există ca în orice breaslă, o anume ierarhie care se formează aproape natural. Scriitorii buni care scriu la ora actuală, indiferent de generaţie sunt cunoscuţi, dar nu sunt foarte mulţi. Sigur că literatura on-line poate oferi surprize, dar este şi mult amatorism acolo. Cred că acolo unde apar astfel de cenacluri, ar trebui să existe un grup sau un spirit tutelar care să aibă suficient discernământ, să dea o anume direcţie să-şi imprime personalitatea asupra grupului, cenaclului, altfel, totul se transformă într-o masa amorfă, greu de perceput, valoare din nonvaloare în care se amestecă literatura adevărată cu maculatura care invadează astăzi nu doar paginile on-line ci şi editurile, piaţa cărţii, piaţa revistelor… totul. 
  
NT – Ce aţi putea spune despre scrierile dumneavoastră, dacă le-aţi putea privi, citi, detaşat de faptul că sunteţi autorul lor… aşa, ca şi cum nu v-ar aparţine? 
  
ND – Eu aş fi foarte mulţumit de ele. Pentru că în ceea ce am scris, am exprimat un anumit adevăr general uman. 
  
NT– Care credeţi că este menirea scriitorului? 
  
ND –Să scrie; să transmită mesajul pe care-l are de transmis semenilor săi. Vedeţi … şi aici am să mă refer la marile cărţi, la cărţile care sunt de vindecat pentru alte generaţii, ele au menirea de a schimba în timp lumea aceasta în care trăim. O carte nu este un obiect… pur şi simplu, pe care-l citeşti şi îl uiţi. Sunt naţiuni care iau naştere, care se dezvoltă având ca reper anumiţi autori şi aici putem da exemple în orice literatură nu doar cea română… ne învârtim în jurul câtorva cărţi şi autori care au avut un rol import în formarea generaţiilor; să ne gândim la Ion Creanga, la Eminescu sau Caragiale, care marchează de altfel şi perioada actuală… cred că trăim încă în opera lui Caragiale de care nu ne putem debarasa. Realitatea româneasca - şi politica la fel - par să se fi împotmolit în câteva din scrierile lui Caragiale. La fel, marea literatură rusă a avut influenţă asupra dezvoltării societăţii ruseşti şi asupra istoriei Rusiei moderne sau chiar a celei contemporane. Sunt cărţi care au marcat fie pozitiv fie şi negativ spiritul de acolo. Sau literatura franceza, sau, dacă luăm ca reper literatura engleza, Shakespeare a avut un rol mult mai mare, de a fi influenţat şi alte naţiuni. Deci din acest punct de vedere, rolul unui scriitor, al unui creator, este foarte important. La fel e valabil pentru pictură, dar şi pentru cinematografie. Sunt tablouri sau filme care au marcat o epocă, au declanşat o modă, un anumit fel de-a fi… 
  
NT – Ce părere aveţi despre ceea ce Dan Puric, denumea ca fiind un „capitalismul de grotă”, care „nu are nevoie de cultură”. Care credeţi că sunt efectele unei vieţi trăite fără cultură? Este nevoie de cultură? 
  
ND – Se referea probabil la capitalismul de tranziţie pe care-l traversăm… dar în perioada de început, a revoluţiilor burgheze, în capitalism au apărut scriitori şi curente extraordinare. Prima dată, capitalismul a produs şi o mare cultură. Acum, efectul acesta al disipării culturii nu se datorează „capitalismului de grotă” cu care fireşte nu sunt de acord, ci se datorează schimbărilor care s-au produs în toata această perioadă nu doar la noi, ci în toată lumea. În momentul în care imaginea a avut câştig de cauză în faţa cuvântului şi mă refer la imaginea facilă, transmisă de televiziuni, de internet, aceasta a avut ca prim efect cate va fi de lungă durată, tocmai o anumită exacerbare a lucrurilor facile. Dacă până acum erau repere, modele culturale, acum, prin intermediul televiziunilor, modele au devenit altele şi consecinţele se văd. Şi acest fenomen, nu este doar la noi în România sau doar în estul sălbatic, ci este vorba de un recul al vestului, pentru că această mentalitate noi am preluat-o mai mult din vest. Şi ceea ce importăm - şi am să mă refer aici doar la filmele de duzina americane, care sunt nocive; n-au nici un Dumnezeu, sunt făcute pe bandă rulantă şi în afară de câteva excepţii, în rest… este cum ai spune că sunt… maculatură. Şi am preluat şi anumite emisiuni care la noi au dezvoltat un alt specific şi au devenit nocive. Şi toată această degringolada este generală. O întâlneşti oriunde te-ai duce, poate mai puţin în lumea arabă care a rămas o sferă mai închisă la influenţele globalizării. Ce e de făcut acum, nu ştiu…. La ora actuală, ca şi în orice domeniu, există mari artişti, dar sunt puţin vizibili, pentru că televiziunile, antrenează tot ce este nociv, piperat, ardeiat şi nu există nici un spaţiu acordat evenimentelor culturale - aşa cum există pentru cele sportive – ca să scoată în prim plan şi oamenii de cultură, să-i facă cunoscuţi. Televiziunea nu este interesată de acte consistente, ci de spectacol. Probabil soluţiile vor veni în timp, prin saturaţie faţă de fenomenele manelizării culturale… poate lumea va simţi nevoia să-şi îndrepte faţa şi spre lucrurile mai consistente… cum de altfel am văzut acum că la Bucureşti există o dezvoltare a interesului pentru teatru, când prin 1990, teatrul era locul unde se juca cu scaunele fără spectatori. Iată că acum lumea începe să simtă şi nevoia unor altfel de spectacole. Să sperăm că din toată această nebuloasă, va câştiga partea bună a lucrurilor şi că răul va deveni mai mic. 
  
Din vol. ”Puzzle” 2010 
  
Referinţă Bibliografică:
FEŢELE INVIZIBILULUI - Interviu cu Nichita Danilov / Tania Nicolescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2318, Anul VII, 06 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Tania Nicolescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tania Nicolescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!