CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  





LA MARGINE DE LUME - ROMAN
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
GINE DE LUME                    Cap. XIX          La nivelul Marelui Stat Major al armatei s-a luat hotărârea ca un batalion format dintre cadrele militare ale unității din Buzău, să plece în Afganistan pentru a schimba un alt efectiv căruia i-a expirat cele șase luni de misiune în acest teatru de operațiuni, patronat de ONU.   Comandantul unității a anunțat prin fiecare ofițer cu funcție de răspundere din cadrul companiilor să se anunțe că cei ce vor participa la această acțiune riscantă, o vor face ca voluntari prin consimțământ scris, nu printr-un ordin ferm de execuție. Urma ca fiecare militar să se sfătuiască în familie dacă sunt căsătoriți, sau cu cine doresc ei, înainte de a-și depune adeziunea pentru această acțiune militară pe pământ taliban deosebit de riscantă.   În afară că îți expuneai viața oricărei posibile întâmplări neprevăzute și deosebit de periculoasă, știindu-se câte vieți s-au curmat nu numai în Afganistan, ci și în alte teatre cu operațiuni militare precum Siria, Serbia sau alte zone de conflicte armate, singurul avantaj al participării era diurna. Șaptezeci și doi de euro pe zi. La atât se reducea beneficiul de a fi acolo ca soldat, într-o țară unde oricine putea să te omoare, inclusiv un copil camicaze. Li se prezentase tuturor cadrelor militare riscurile și exemplele de soldați, subofițeri, sau ofițeri care s-au întors într-un coșciug ori schilodiți pe viață.   Maria și-a sunat imediat fiica spunându-i că ea de comun acord cu Pamfil a acceptat să plece cu acest batalion la Kandahar. Doreau astfel ca din banii strânși de la diurnă, cam două mii de euro pe lună, să-și cumpere o casă care să fie doar a lor, la o adică să nu depindă de nimeni. Se știa că apartamentul aparținea armatei și nu se putea cumpăra niciodată fiind considerat locuință de serviciu.   La aflarea veștii, Daniela s-a speriat și a hotărât de comun acord cu Tiberiu, să plece împreună cu Monica la Buzău, fiind amândouă în vacanță. Poate reușește să-l convingă pe tată să renunțe la ideea de a se oferi ca voluntar în acel efectiv. Așa s-a și întâmplat, numai că la data când ele au ajuns acasă la Buzău, adeziunea deja era depusă și nu mai putea reveni. Retragerea ei nu ar fi fost o notă bună în fața comandanților, odată ce ai fost de acord cu plecarea.   S-a plâns și s-au întors posibilitățile pe toate părțile, care ar fi fost avantajele și dacă se merita față de riscul existent. Cei vârstnici erau mai optimiști. De ce li s-ar fi întâmplat tocmai lor cel mai rău lucru posibil? Cele șase luni vor trece repede și vor aduna și niște bani.   Argumentul că așa și-ar putea cumpăra o casă undeva prin apropiere, la țară, s-o aibă la ieșirea la pensie, nu stătea în picioare, existând casa de la marginea pădurii pe care o moștenise.   La scurt timp după ce tatăl său i-a părăsit tocmai în seara când ea a venit să-l vadă și să-i prezinte ginerele, el s-a hotărât să plece definitiv, iar apoi mama ei s-a dus să-și urmeze soțul. Nu a putut trăi despărțită de el, așa că nu a trecut prea mult după ce a terminat de săvârșit cele creștinești de un an de zile de la plecarea lui Matei, că și Elvira la însoțit în cele veșnice. Casa acum era închiriată de Maria unei familii care lucra ca țapinar în pădure. Nu o putea lăsa în grija vânturilor și al animalelor sălbatice din pădurea apropiată. Oricum ei nu mai aveau nicio ființă vie prin curte. Până și câinelui i-au dat drumul din lanț și l-au lăsat să-și aleagă singur un nou stăpân, sau să trăiască pe cont propriu ca și celelalte animale din pădure, din ce poate vâna. Nu a găsit pe nimeni care să-l adopte. Nici măcar nu cunoștea prea multe persoane în sat, ea fiind plecată la școală iar casa prea departe de o așezarea omenească. Doar la înmormântări a cunoscut câteva rude mai apropiate, care s-au ocupat de cele lumești în situațiile date.   Așa că demersurile Danielei însoțite de smiorcăielile Monicăi, care prea multe nu înțelegea în afara faptului că-i pleacă bunicul într-o misiune în pustietatea nisipurilor din deșerturile Asiei Centrale, unde te putea pândi moartea pretutindeni, chiar și pe șosea.   Pentru că tot erau în vacanță și celor ce plecau în misiune li se dăduseră liber să se pregătească mai mult sufletește decât altcumva, au hotărât să petreacă weekendul într-o excursie în afara orașului.   Împreună cu părinții Nicoletei al cărui tată acum maior și care mergea și el în misiune, fiecare cu mașina familiei, au plecat la Sărata Monteoru la casa maiorului. Așa a cunoscut-o Daniela pe prietena fiicei sale și mai ales pe mama acesteia, care a contribuit la cultivarea dragostei pentru matematică a Monicăi. Aveau unde să se cazeze acolo, chiar dacă apelau și la o camera a bătrânei din casa de la parter.   Bărbații se pregătiră de un grătar cu de toate, doamnele cu ce mai trebuiau pe lângă el. Prin cele două fetițe de acum adevărate domnișoare în devenire, familiile de militari s-au împrietenit, depășind cadrul cazon din interiorul unității. Știau că vor petrece împreună șase luni în necunoscutul și imprevizibilul Afganistan, dar evitau să discute acest subiect, mai ales de față cu familia. Peste două zile urma îmbarcarea în avion cu destinația Kandahar, așa că fiecare acum încerca să contribuie la o stare de bună dispoziție alături de familie. Acesta a fost și motivul de a pleca împreuna la Sărata. Să nu-i copleșească tristețea despărțirii de cei dragi, dacă ar fi rămas numai cu membrii familiei. Așa participând și alte persoane, parcă nu te mai simțeai copleșit de teamă sau regretul că vei avea o jumătate de an familia departe de tine.   Monica și Nicoleta au plecat cu alți vecini de vârsta lor să viziteze parcul de distracție din apropiere. Celelalte șase persoane incluzând-o și pe mamaia gazdă, s-au ocupat cu pregătirea grătarului și a mesei colective de prânz. Urma ca a doua zi fiind duminică, să revină în Buzău. Luni era momentul despărțirii și îmbarcării. Aveau voie și membrii familiei să-și conducă soții la aeroportul din Buzău de unde se pornea spre Asia cu avioane militare speciale.   Daniela, simțea o neliniște sufletească. Nu și-o putea explica de la ce ar pleca, de la despărțirea de tatăl său pentru cine știe cât timp, sau de Tiberiu. Îl lăsase acasă liniștit, nu avea nicio problemă deosebită de rezolvat care să provoace vreo discuție. De obicei când apărea câte ceva, se sfătuia cu Daniela, sau cel puțin îi spunea despre acestea, oricum ea nu avea cu ce să-l ajute. Doar cum anumite situații se discută și în familie, având fiecare câte o idee, se pot găsi soluții mai bune de rezolvat.   Despre Miruna nu au mai discutat din acea seară când el i-a povestit că l-a vizitat. Doar aseară înainte de plecare și-a adus aminte de ea și l-a întrebat dacă i-a terminat lucrarea. Tocmai ce Tiberiu îi povestise că a primit o comandă substanțială de la un dezvoltator imobiliar pentru un complex de blocuri, lucrare care se întindea pe perioada a câtorva luni de activitate, timp când vor lucra exclusiv pentru el. Atunci și Daniela și-a adus aminte de gardul și balustradele Mirunei.   - Apropo de firmă, ce-ai făcut, i-ai terminat lucrarea Mirunei? Dacă începi cu dezvoltatorul cum o mai rezolvi pe ea?   - A, i-am montat de acum o săptămână tot ce am avut comandat. A rămas să-mi achite ultima tranșă de bani.   - Cum a plătit, prin factură și cont bancar?   - Ți-ai găsit! Cu plicul! Îi comunicam suma de achitat și a doua zi venea cu ei în plic și achita.   - Ca să vezi! Bănuiesc că sumele nu erau de mers la market ul din colț să facă piața.   - Într-adevăr, erau destul de substanțiale, de aceea am convenit să le achite în patru tranșe egale, ultima fiind la montajul definitiv.    - Cum poate cineva să țină atâția bani lichizi în casă?   - Asta mă întreb și eu. Era vorba de vreo câteva sute de mii.   - Euro? Parcă tu nu lucrezi cu euro.   - Lei, dar ea a venit și cu euro. Îi converteam la cursul de vânzare la o bancă, de obicei la Raiffeisen Bank.   - Deci fără probleme. Te pomenești că și-a deschis vreo sucursală bancară în apartamentul unde locuiește? spuse Daniela râzând, dar pe fața ei dacă o priveai cu atenție descopereai nu numai nedumerirea, ci poate și un fel de invidie. De unde o avea atâția bani lichizi și mai ales cum de-și permite din salariul ei să ridice o asemenea construcție?   - Să-i fi văzut dotările interioare! scăpă el porumbelul din gură fără să-și dea seama la ce s-ar putea expune.   - Da? Nu te-a invitat să le faci și proba? Se pricepe foarte bine în acest domeniu fii sigur.   - Nu, a mai dorit să-i extind lucrările cu un grilaj la șemineu și ca orice femeie, a vrut să se laude cu ce casă are. Stai liniștită că nu eram singuri și aveam și muncitori care montau gratiile de la ferestrele parterului, minți el să repare ceva din gafa făcută.   - Și cum este? nu se putu abține Daniela să nu-l întrebe.   - Într-adevăr, pe lângă bani, are și gusturi. Acum nu garantez că acea casă ar fi a ei sau dacă ea nu este o acoperire a adevăratului proprietar. Este vorba de vreo jumătate de milion de euro pe puțin totul, ea oricâtă ”vânzare” ar fi făcut, nu avea cum să adune atâția bani.   - Nu-i exclus. Nu vezi că acum mai toți cei care fac afaceri necurate, primesc comisioane sau mită, ascund banii sub diverse forme sau prin interpuși?   - La asta m-am gândit și eu, dar tu o cunoști mai bine decât mine, doar ați fost bune prietene. Dacă nu o lași să se laude un pic, îi strici tot farmecul. Atât timp cât mie mi-a plătit corect, proveniența banilor ei nu-i treaba mea. Știi cum se spune: ”Banii nu au miros”.   De această discuție și-a adus aminte când tot făcându-și de lucru pe lângă celelalte persoane, mai mult încurcându-le, a simțit acea neliniște însoțită de furnicături prin tot corpul. Ca atunci când prevestești că ți se va întâmpla ceva rău. Abia aștepta să revină la Buzău și apoi să plece spre București. Poate că ajunsă acasă își va găsi liniștea. Trebuia să-l conducă la aeroport și pe tatăl său, apoi să stea cu mamă-sa ca s-o liniștească și pe ea. Cine putea ști ce era în sufletul fiecăruia când peste câteva ore părinții sau soții lor vor fi într-un loc unde nimeni nu și-ar dori să fie.   Pentru majoritatea participanților la misiune va fi un adevărat examen al curajului știind că ești într-un război real, chiar dacă misiunea batalionului era de menținerea păcii alături de alte efective militare din diverse țări contributive cu efective și armament de război.   Miruna așa cum se înțelesese vineri cu Tiberiu, urma să se întâlnească la casa din Snagov la ora stabilită. Cu această ocazie va achita ultima tranșă de bani. Când a ajuns acesta la destinație a găsit peronul casei plin cu mașini de lux, plus și altele parcate pe stradă lângă gardul casei. După mărcile existente se putea concluziona că acolo sunt veniți invitați cu mare dare de mână, potențiali financiar. A descoperit și mașina șefului Mirunei parcată chiar în fața casei. Așa va cunoște și el o persoană cu rang de ministru în actuala guvernare, își spuse el în gând.   Căută un loc de parcare pe o stradă laterală ceva mai departe de casa Mirunei și după parcul de mașini din zona, înțelese că este organizată o sindrofie simandicoasă în incintă, fiind și zi de weekend. Îi părea rău că nu a știut măcar să-i cumpere amfitrioanei un buchet de flori. Nu a tras nicio concluzie când Miruna i-a spus pur și simplu:   - Bună Tibi! Ce faci mâine după prânz?    - Nimic! Acasă. Daniela este plecată cu fetița la Buzău la părinții săi, așa că sunt acasă singur.    - Perfect! Nu am să vin eu la tine, așa că te invit până la Snagov să-ți achit și ultima tranșă de bani. Nu te bucuri?   - Cine nu se bucură când primește bani, mai ales pe muncă cinstită, ținu el să accentueze.   - Mda, da, ai dreptate. Deci te aștept pe la două.   - Ok! Voi fi acolo.   Acum văzând ce este în curtea ei, îi părea rău că nu a intuit să fie ceva cu această invitație în weekend. Înseamnă că se va face organizarea petrecerii de casă nouă și el a sosit cu mâna goală cum se spune. Își aminti de grilajul de la șemineu pe care nu-l introdusese în nota de plată așa cum i-a promis Mirunei de la început.   Din living se auzea murmure și o muzică ambientală. Deschise ușa și atunci printre invitați de ambele sexe o descoperi și pe Miruna ce plutea printre ei cu o rochie lungă gălbuie, vaporoasă, cu un trandafir mare pe pieptul stâng. În mână având un pahar cu șampanie, dialoga într-un grup de invitați. Când s-a deschis ușa și-a aruncat privirea și l-a văzut intrând pe Tibi. Imediat a pornit spre el cu brațele deschise iar când l-a întâmpinat, l-a sărutat pe ambii obraji, luându-l de braț cu mâna liberă ca să-l prezinte celor pe care îi părăsise cu jumătate de minut înainte.   - Dragii mei vă prezint pe domnul director inginer Tiberiu Monescu, soțul celei mai bune prietene din facultate și executant prin firma sa a tot ce vedeți prin casa mea metalic, firmă pe care v-o recomand cu căldură dacă aveți de gând să vă construiți ceva.   Așa a fost prezentat Tiberiu fețelor simandicoase existente în living ul Mirunei. Imediat una dintre ospătare angajate de la o firme de catering cu tot ce trebuiește unui asemenea eveniment, băutură, gustări, meniu asigurat în regim de bufet suedez, veni cu un platou cu pahare pline cu șampanie, pentru a se servi, dar fusese refuzată de Tibi, fiind venit cu mașina.   În tot acest timp gazda se plimba printre invitați împrăștiindu-și parfumul său fin adulmecat de către bărbați cu nesaț, iar de către doamne cu invidie poate pentru modul elegant cum era îmbrăcată și se mișca printre oaspeți zâmbindu-le fiecăruia, întrebându-i de vorba și apoi trecând la un alt grup. Tiberiu o urmărea discret cu privirea și chiar o admira cum se pricepea ea să fie o gazdă primitoare și agreabilă. Parcă ar fi urmat cursuri speciale de însușit bunele maniere.   Când petrecerea se apropia de încheiere, Miruna discret i-a șoptit lui Tibi să nu se grăbească să plece până nu-și vor rezolva problemele lor financiare. Primul care s-a retras a fost șeful său urmat de alți câțiva colegi de partid și de minister, aflați în subordinea sa. Asta Tibi a aflat când au rămas doar ei singuri și Miruna a început să-i prezinte în lipsă cu ce se ocupau cei ce i-au onorat sindrofia de casă nouă. O făcea mai mult să se laude printre ce personalități își desfășoară ea activitatea și ce fețe simandicoase se bucură de prezența ei în anumite cercuri unde participă ca persoană oficială, mâna dreaptă și de încredere a subsecretarului de stat. Tibi credea că uneori era invitată mai mult ca decor fiind pe lângă funcția ce-o deținea și o femeie frumoasă lângă care este bine să fii într-o asemenea reuniune și s-o păstrezi prin apropiere dacă vrei să faci impresie bună.
Referinţă Bibliografică:
LA MARGINE DE LUME - ROMAN / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2972, Anul IX, 19 februarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!