CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





ADRIANA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul 19 
  
    Adriana se învârtea pe lângă cratiţele sale pregătind masa de prânz, când auzi soneria de pe hol. Se îndreptă grăbită să deschidă uşa crezând că-i Radu, mirându-se totuşi în sinea sa de vizita lui atât de repede, deoarece îi spusese că va veni, după ce trece pe la spital. 
  
    În prag descoperi că de fapt nu era Radu, ci colegul său de afaceri, cu un frumos buchet de trandafiri în mână. 
  
    - Bună David, ce-i cu tine? De unde ai ştiut că am venit acasă? îl întâmpină ea nedumerită, totodată şi dezamăgită într-un fel. 
  
    - Nu-ţi spun. Important este că eşti acasă şi uite, am venit să-ţi aduc un frumos buchet de trandafiri albi, ştiind că sunt florile tale preferate. 
  
    - Mulţumesc, spuse ea aducând florile sub nas, pentru a le savura mirosul. Erau cinci trandafiri superbi, proaspeţi şi parfumaţi. Se vedeau după calitatea lor, că nu sunt de la tarabele florăreselor, ci dintr-un magazin de specialitate. 
  
    - Hai intră, nu mai sta în pragul casei, că rămân nemăritată şi eu vreau să mă mărit. 
  
    - Da? Mulţumesc. Nu ai tu asemenea necaz. Cine nu te-ar dori de soţie? Eu dacă nu eram însurat, aş fi fost primul care să te ceară. 
  
    - Ce m-aş face eu fără tine? Ce zici, de o cafea? Sau vrei un pahar cu vin? 
  
    - Nu mulţumesc, sunt cu maşina, dar o cafea o putem servi împreună, dacă nu ai treabă. 
  
    - Tocmai găteam ceva, îl aştept pe Radu să treacă pe aici. 
  
    - Ştiu. 
  
    - De unde ştii? 
  
    - Am vorbit cu el la telefon. De la el am aflat că ai sosit şi că poţi primi vizite. 
  
    - Aha, aşa deci! Iată că s-a lămurit enigma, cum de ai aflat că am sosit acasă. Şi totuşi nu mi-ai spus, dacă în afară de a veni să-ţi vezi partenera de afaceri, mai ai şi alt motiv în plus. 
  
    - În primul rând, țin să-ţi mulţumesc, că nu ai rămas prin Italia şi nu m-ai lăsat fără partener în societate. Apoi, vreau să-ţi spun, că ai o grămadă de lucru. Am primit mai multe comenzi pentru nişte amenajări interioare şi asta nu pentru apartamente de locuit sau case, ci pentru un hotel, care se doreşte a fi de patru - cinci stele. Vor sfaturile unui specialist în amenajarea recepţiei, a curţii interioare şi chiar al întregului hotel până în amănunt. O să cam ai de lucru, nu glumă. 
  
    - Dar cum de ai primit o asemenea ofertă generoasă? 
  
    - Întreabă-l pe Radu, el te-a recomandat patronului căruia îi execută lucrarea şi aşa a ajuns cu cererea la firma noastră. 
  
    - Mânca-l-ar mama, pe Răducu. 
  
    - Îmi pare sincer rău, de ce i s-e întâmplă tatălui său. 
  
    - Mi-a spus ceva înainte să plec din Torino. Trebuia să ne întâlnim, după cum bine ştii, la Milano cu nişte cunoştinţe de ale sale, tot pentru nişte contracte. Doreau să colaborăm cu ei în domeniul construcţiilor. 
  
    - Am auzit ceva şi chiar îl felicitam. Mă bucuram într-un fel că poate aşa apărea ceva şi pentru firma noastră prin tine. 
  
    - Cred, că în acest caz, ar fi negociat direct cu mine. Este un fel de a spune - negociat, ţinând cont de relaţia dintre noi. Mi-ar fi oferit personal prin firma lui, proiectele de interior, dacă ar fi fost cazul. 
  
    - Puteam să-i oferim un comision din beneficiu. 
  
    - Tu ai fi dat vrabia din mână, pentru cioara de pe gard? 
  
    - Nu este exclus, ca în cazul în care vă căsătoriţi, să dorească să lucraţi împreună, având acelaşi obiectiv de activitate ca şi noi. Doar ne este firmă concurentă, continuă el un pic alarmat de situaţie, fără să răspundă afirmaţiei partenerei sale de afaceri. 
  
    - Tu în situaţia lui nu ai face la fel? Numai că, el s-a extins acum prin asocierea cu inginerul Trofin şi au ce face. Ei şi construiesc, nu numai proiectează, dovadă oferta pentru care ai venit la mine. 
  
    - Asta aşa este. Bine, atunci când pot veni, să te iau să mergem pentru o convorbire cu beneficiarul? Să vedem, cam ce şi-ar dori să-i facem. 
  
     Noi îi putem oferi ceva, am încredere în fantezia ta, dar poate că şi el doreşte să-şi impună un anumit stil, după cum or fi gusturile lui în materie de amenajări interioare, sau după experienţa în domeniul hotelier. 
  
    - Astăzi în niciun caz, dar mâine mă poţi suna şi mergem. Tu doar fixează ora de întâlnire. Să văd şi eu, ce-şi doreşte. Proiectarea o pot face şi de acasă, cât sunt în concediu. Nu-i nevoie să vin la birou, până nu-mi rezolv toate treburile, ce le mai am de făcut. 
  
    - Bine atunci, aşa rămâne, te voi suna mâine. Mulţumesc pentru cafeaua italiană oferită. 
  
    - Ha, ha, ha. Cu plăcere. 
  
    - De ce râzi? 
  
    - Mi-am adus aminte de prima cafea servită în Torino, la prietena mea. M-a întrebat cum o doresc, lungă sau scurtă, simplă sau caffé macchiato? 
  
    - Ce mai înseamnă şi drăcia asta? se miră David, aşa cum o făcuse şi Adriana, când a fost întrebată de către Sabina. 
  
    - La fel am întrebat-o şi eu şi mi-a explicat cum se bea la ei cafeaua. De douăzeci de mililitri şi strong de-ţi face inima explozie, de 50 mililitri, o cafea normală, sau colorată cu puţin lapte, cum se procedează la noi cu laptele condensat la ness sau cafea. 
  
    - Câte bordeie, atâtea obiceie! concluzionă David. Deci, din nou sărut mâna pentru cafea şi te sun mâine, în funcţie de ora stabilită cu patronul. 
  
    - Sper, să nu mă scoli cu noaptea în cap. Mai am lipsă nişte ore de somn, de recuperat. 
  
    - A fost atât de palpitant? 
  
    - Nu, dar timpul fiind scurt, doream să văd cât mai multe şi nu prea am stat în casă, decât pentru masă şi odihnă seara, în rest alergătură prin oraş, că aveai ce să vezi, slavă Domnului! 
  
    - Lasă, că-mi povesteşti când revii la serviciu. Te pup. Pa. 
  
    - Pa, pa. 
  
    După plecarea lui David, Adriana reveni lângă cratiţele sale, unde la foc mic, bucatele fierbeau molcome, degajând un miros de-ţi strângea stomacul de foame. Când totul era gata, presără verdeţurile necesare şi le acoperi cu capacele, să se odihnească şi să absoarbă aromele de la zarzavatul verde şi proaspăt. Timpul trecea destul de greu, în așteptarea lui Radu şi chiar i se făcuse şi ei foame. Nici să şi-o strice nu trebuia, pentru că dorea să servească masa împreună cu Radu, ca într-o adevărată familie. 
  
    Luă cartea sa preferată cu poezii de dragoste, a lui Costy Triţă şi începu să citească, numai că nu-i mai putea simţi acea muzicalitate a versului, gândurile sale alergând pe alte meleaguri. Acum era cu sufletul trist pentru soarta tatălui lui Radu, viitorul ei socru, dacă se va căsători cu fiul său. Şi în definitiv de ce nu ar face-o? 
  
    Radu este un bărbat, căruia poţi să-i acorzi întreaga încredere. Se simţea iubită de el, dar mai ales protejată. Poate că nici când era copilă şi tatăl său o lua în braţe, să se joace cu ea, sau s-o sărute părinteşte, nu se simţea atât de fericită şi sigură de viaţa sa, ca în braţele lui Radu. Îi transmitea acea siguranţă, de care are nevoie o persoană aflată în impas. Ştiindu-l pe Radu lângă ea, putea merge mai departe în orice împrejurare. Şi totuşi... ce-a determinat-o, să-l trădeze? Brrr. Nici nu vrea, să-şi mai amintească de asta. 
  
    Încercă să reia lectura dar nu reţinea nimic, oricât de mult se concentra. Nu reuşea, aşa că abandonă cartea pe măsuţa de lângă pat şi se întinse peste pătură, încercând să aţipească, pentru ca timpul să treacă mai repede. Camerele fiind înalte, pereţii groşi din cărămidă, te pătrundea răcoare, dar mai ales simţeai cum toamna îşi intră în toate drepturile, alungând căldura din cameră, acumulată de pereţii apartamentului pe timp de vară. Ridică cuvertura de pe pat şi-şi acoperi picioarele şi mijlocul, pe unde o cuprindea răcoarea mai uşor. Adormi. 
  
    Când se trezi, văzu că-i întuneric şi Radu încă nu venise. Se impacientă. Ce s-ar fi putut întâmpla de nu a ajuns la ea? Aprinse lumina şi căută telefonul. Îl găsi tocmai în bucătărie. Ledul pâlpâia, anunţând-o că a fost apelată de trei ori. Erau toate apelurile de la Radu, aşa că-l sună. 
  
    - Radu, scuză-mă iubire, că nu am auzit telefonul când m-ai sunat. Am adormit şi aparatul era în bucătărie. Fiind uşa închisă, nu l-am auzit. 
  
    - Nu-i nimic. Nu te mai scuza. Am vrut să te anunţ, că nu ştiu când pot ajunge la tine. Sunt tot în spital. Tatălui meu nu-i este deloc bine. 
  
    -Of Doamne! Te-am aşteptat cu masa, ştiu că-ţi este foame. Vin imediat la spital, apoi revenim împreuna la mine acasă. 
  
    - Mulţumesc iubito, nu-i nevoie să vii. Nici eu nu mai am de ce să stau aici. I-au făcut o angiografie[ 17 - O combinaţie între tomografia computerizata, tehnici speciale computerizate si injectarea de substanta de contrast care da imaginea vaselor de sange. (explicaţie tehnnică luată de pe internet).] cu scanare CT fiind suspiciuni de anevrism cerebral, apoi m-au interogat în legătură cu trecutul lui medical, dacă avem în familie şi alte persoane, care au avut accidente vasculare, sau dacă tata fuma. Cum el la vârsta lui fuma aproape câte două pachete de ţigări pe zi, poate că acesta este şi motivul, care a declanşat acest accident vascular. 
  
    - Şi acum, care este starea sa? 
  
    - I-au făcut o microembolizare. 
  
    - Doamne şi cu tine! Ce mai înseamnă şi asta, că doar nu am dat la medicină, ci la arhitectură, ca şi tine? 
  
    - După cum mi s-a explicat în termenii lor medicali, prin această procedură se introduce un tub prin artera cerebrală până în apropierea anevrismului dacă există şi apoi nu ştiu ce bagă prin el, pentru a scădea presiunea şi riscul de ruptură a acestuia. Nici eu nu i-am înţeles, ce spun. 
  
    - Fiecare cu meseria lui. Şi care sunt şansele de revenire? 
  
    - Acum se aşteaptă să vadă cum evoluează. Îl ţin sub observaţie şi oxigenare. 
  
    - Atunci, te aştept acasă. 
  
    - Da, poate că ajung de data aceasta într-o jumătate de oră. 
  
    Adriana, aflând că Radu va sosi într-o jumătate de oră, începu să-i pregătească o primire cât de cât festivă, mai ales să-l distragă de la neplăcutul eveniment întâmplat cu tatăl său, apoi pentru că nu s-au văzut de două săptămâni şi mai plana pe deasupra asupra conştiinţei sale şi vinovăţia fără de scuze din Viverone, aşa că pregăti masa în living, puse din tacâmurile speciale, aduse de tatăl său din voiaj şi tot ce trebuiau pentru ca două persoane, să servească o cină deosebită. Nu uită nici de lumânările parfumate, mai ales că de acum se întunecase. Dar nu de asta a adus sfeşnicele pentru lumânări festive, ci ca să-i dea întâlnirii, o nota cât mai intimă, mai specială, de-o importanţă care să-l impresioneze pe Radu cu atenţia acordată revederii lor. 
  
    Nici nu a terminat bine de încălzit mâncarea şi de pregătit un aperitiv înainte de felul de bază, că se şi auzi soneria. Spera ca de data aceasta să fie cu adevărat el. Cum vorbiseră la început, dacă s-ar fi întâlnit la prânz, puteau ca la felul întâi să servească o ciorbă, cum ea nu a avut parte să mănânce în Italia, dar fiind seară, ciorba a înlocuit-o cu un platou rece improvizat din ce-şi luase ca să-şi pregătească dimineaţa pentru micul dejun când va începe serviciul. 
  
    - Bună Radu! Bine că în sfârşit ai reuşit să ajungi, îl întâmpină Adriana, strângându-l în braţe chiar pe pragul uşii apartamentului, sărutându-l instinctiv apăsat pe gură. 
  
    - Sărut mână iubito! răspunse Radu după ce-şi eliberă buzele de pe gura fierbinte a Adrianei. Ce bine arăţi! se miră el continuând să se învârte în jurul ei, înmânându-i totodată buchetul din trandafiri albi. 
  
    - Acum am o duzină de trandafiri deosebiţi, se bucură Adriana la vederea celor şapte flori. Mulţumesc iubire! Sunt minunaţi! Stai să-i pun într-o altă vază, că mai am cinci de la David. 
  
    - Da? Bravo! Mi-a luat-o înainte cu vizita? 
  
    - Da, a venit să-mi spună de oferta ta. Dar lasă asta, discutăm mai târziu. Cum se simte tatăl tău? 
  
    - Să sperăm că mai bine. După cum spun doctorii, l-au stabilizat, reducând riscul ca vreun vas de sânge să se mai spargă şi astfel să-i inunde creierul. Vom vedea mâine cum va fi. Sper să-şi revină definitiv într-un final. 
  
    - Şi ce-au mai spus, care ar fi cauza? 
  
    - Dacă la început, la internare, s-a crezut că a suferit o comoţie cerebrală uşoară, ulterior s-a constatat că de fapt este ceva mult mai grav, un accident vascular. Sau făcut investigaţii magnetice şi i s-au aplicat tratamentele necesare redresării stării sale de sănătate, aşa că acum trebuie să avem încredere şi să aşteptăm rezultatele. Şeful de secţie, profesorul Davidescu, m-a asigurat că totul va fi bine, dar acest accident nu se rezolvă imediat cât ai bate din palme, ci în timp şi cu multă răbdare. Accidentul poate recidiva şi atunci situaţia devine foarte gravă. 
  
    - Să sperăm că v-a scăpa de această încercare. Dar până la urmă s-a aflat ce ar fi putut declanşa accidentul? 
  
    - Se presupune că tutunul, vârsta şi chiar modul lui de alimentare. Nu s-a ferit de la nimic, considerându-se sănătos tun şi imun la vreo boală. 
  
    - Of, Doamne! Hai, aşează-te la masă, sau dacă vrei să te speli pe mâini, doar ai fost într-un mediu plin cu microbi, ai tot ce-ţi trebuie în baie. Merg să aduc platoul. 
  
    - Ce te-ai mai deranjat atât? 
  
    - Ei, am dat şi eu o notă mai festivă revenirii mele acasă. Doar nu ne-am văzut de două săptămâni, nu? 
  
    - Zilele, uneori treceau repede, alteori destul de greu, mai ales ultimele, când ştiam că trebuia să ne revedem la Milano, culminând cu accidentul tatălui meu. 
  
    - La mine treceau prea repede. 
  
    - Da? Nu te grăbeai să ne revedem? 
  
    - Nu fi uricios. Treceau repede pentru că Torino este atât de interesant şi de frumos, iar eu stăteam atât de puţine zile, încât nu reuşeam să vizitez tot ce-mi propuneam. 
  
    - Ţi-a plăcut? 
  
    - Nici nu-ţi poţi închipui cât de interesant este. Un oraş muzeu aş putea spune, dacă iei în calcul toate obiectivele turistice pe care le cuprinde. Un oraş cu un trecut medieval şi nu numai oraşul în sine, ci chiar şi împrejurimile. Doar a fost prima capitală a Italiei. 
  
    - Mă bucur că ţi-a plăcut. 
  
    - Da, enorm. 
  
    - Şi, ai întâlnit românaşi de-ai noştri prin oraş? 
  
    - Doamne, dar sunt cu zecile de mii. Dacă-i aduni pe toţi la un loc numai pe cei din Torino, populezi Eforiile amândouă şi tot îţi mai rămân şi pentru comunele din împrejurimi. 
  
    - Sunt atât de mulţi? 
  
    - Da, aşa de mulţi. Radu, noi nu suntem conştienţi la nivel macro ce se întâmplă cu ţara noastră şi cu populaţia ei. Ne-am depopulat-o. A emigrat fiecare român pe unde a putut şi nu numai în Europa. Şi în afară, chiar dacă se câştigă un ban mai mult decât acasă, se obţine cu mare greutate şi cu multă umilinţă umană. 
  
    Apoi cei doi logodnici în timp ce serveau cina pregătită de Adriana şi-au povestit fiecare ce-a făcut în perioada cât nu s-au mai văzut. Între timp Radu şi-a primit cadoul adus din Torino de iubita lui. O replică miniaturală din bronz, a monumentului ecvestru din Piazza San Carlo, un loc care ei îi va fi o permanentă amintire emoţională. 
  
    În acea noapte Radu nu a mai plecat la el acasă, rămânând la Adriana, pentru a asculta cât mai multe povestiri de-ale sale din vacanţa italiană, să-şi consume emoţiile revederii şi mai ales să-şi împrospăteze planurile lor de viitor. 
  
    Situaţia sănătăţii tatălui lui Radu, întârziau într-un fel aranjamentele lor de căsătorie. Îşi propuseseră să se cunune până la sfârşitul anului. Noroc că nu făcuseră niciun demers pentru rezervări de local. De fapt amândoi au preferat să aibă doar o căsătorie civilă, urmată de o masă cu familia şi prietenii mai apropiaţi. Cum Adriana nu avea pe nimeni, fiind precum cucul, ea şi propria sa umbră, nu-şi punea problema pe cine să invite. Doar pe David cu soţia. Cum Sabina nu putea ajunge, nu mai conta când va avea loc acest eveniment deosebit din viaţa lor. 
  
    Apoi Radu a pus-o în temă despre posibilitatea ca ea să proiecteze amenajările interioare ale hotelului pe care îl construia firma lui în Mamaia, pentru un beneficiar destul de potent financiar. I-a sugerat şi posibilitatea ca această lucrare s-o facă prin societatea lui, adică să lucreze de fapt pentru el, variantă refuzată în principiu de Adriana, din respect pentru David. 
  
    Când au înfiinţat S.R.L. - ul, ea nu prea a avut ce proiecta, însă David nu a făcut caz de aceasta, beneficiile împărţindu-se în mod egal, ca între doi asociaţi ce se respectă, fără discriminare al căruia aport la câştig a fost mai mare. Acum ivindu-se ocazia să se recompenseze faţă de el, nu putea accepta propunerea lui Radu, de a lucra individual prin firma lui, iar uzufructul muncii să-i aparţină în exclusivitate. Totuşi a consimţit la insistenţele sale, ca o mică parte din lucrări, să le facă şi prin firma lui, condiţionând-ul să nu fie cunoscut de nimeni numele proiectantul în afară de beneficiar, pentru a nu auzi David că lucrează şi pe cot propriu. 
  
     Noaptea a decurs într-o atmosferă plăcută. S-au reîntâlnit după două săptămâni, cu dorinţa de linişte sufletească a doi logodnici. Pentru unul era o continuare a pasiunii pentru cea de care era îndrăgostit, pentru Adriana o încercare de a uita ce s-a întâmplat în Viverone şi revenirea la sentimentele ce ar fi trebuit s-o lege de Radu. 
  
    Dacă unul dintre ei nu a putut simţi că ceva s-a rupt, sau măcar s-a franjurat în cele două săptămâni, celălalt, cu toată străduinţa şi voinţa, nu putea să nu facă comparaţii între ce a simţit şi cum a trăit acea jumătate de oră de iubire italiană, cu această revenire la dragostea normală, calmă, fără de surprize şi trăiri clocotitoare, pline de pasiune, cu Radu. Nu poţi spune că în timpul momentului de intimitate nu au existat senzaţii de excitare, de plăcere, însă acea explozie, acea dorinţă de a nu se mai sfârşi momentul, Adriana nu l-a trăit niciodată în braţele lui Radu. Poate că nu era vina lui. Nu era vorba de lipsă de pasiune sau de experienţă, ci din contră, el se străduia ca totul să fie cât mai plăcut pentru ambii parteneri, numai că diferenţa de cum percepeau amândoi aceste momente, erau acum cu totul diferit. 
  
    Până la momentul Italia, Adriana credea după experienţa sa sexuală, că la atât se rezumă o relaţie intimă între doi iubiţi, sau între doi soţi. După Viverone, unde a trăit sublimul, moment după care, chiar dacă viaţa s-ar fi întrerupt brusc în acel moment, ea ca participant, putea dispare împăcată, cu satisfacţia că a cunoscut divinul. Nu spera să se mai poată repeta cândva acel moment, cu un alt partener. De ce aceasta, nu putea avea nicio explicaţie. Şi nici de ce era mai deosebit Giacomo decât Radu. Se speria la gândul că va trebui să trăiască coşmarul comparaţiilor de câte ori va trebui să facă dragoste cu altcineva, nu numai cu Radu. 
  
    Ar fi preferat ca uitarea să se aştearnă cât mai repede peste clipele unice trăite de ea în cabana de pe malul lacului Viverone. Viaţa reală ar fi ca o poezie de-a lui Costy Triţă. Desigur că şi poeziile nu pot fi toate la fel de frumoase, oricât şi-ar dori de mult autorul. Depind de trăirile şi arderile interioare ale celui implicat, fie el poet, fie îndrăgostit. 
  
    Era de mult timp trecut de miezul nopţii când telefonul lui Radu începu să sune. Nu-l dăduse pe silenţios deoarece nu avea cine să-l caute la ore nepotrivite. Când îl deschise constată că era un nume necunoscut. Somnoros răspunse: 
  
    - Alo, cine este? 
  
    - Sunteţi domnul Radu... 
  
    - Da, eu sunt. Cu cine vorbesc? 
  
    - Asistenta de serviciu, de la Secţia Neurologie... 
  
    - Ce s-a întâmplat cu tata? sări el din pat speriat. 
  
    - Situaţia tatălui dumneavoastră este foarte gravă. Nu ştiu dacă va scăpa în noaptea aceasta. A făcut o insuficienţă respiratorie. Este acum în comă. 
  
    - Nu-i niciun doctor acolo? întrebă el disperat căutându-şi din ochi hainele, pentru a pleca cât mai repede spre spital. 
  
    - Ba este, cum să nu! L-am trezit şi pe domnul profesor din somn şi este în drum spre spital. V-am sunat mai mult ca să ştiţi ce s-a întâmplat. 
  
    - Mulţumesc. Ajung în zece minute la secţie. 
  
    - Bine, am să las vorbă la poartă să puteţi intra. 
  
    Adriana se uita cu ochii mari la Radu, cum acesta primea o nouă lovitură. Una şi mai dură decât trădarea sa. Cu ce o fi fost vinovat un om aşa de bun ca el, să pătimească nemeritat? 
  
    Radu nici nu mai apucă să-şi ia la revedere de la iubita lui, decât cu un scurt scuză-mă şi un sărut fugar pe buze. În cinci minute era deja la volanul maşinii sale în drum spre spitalul judeţean. 
  
    Rămasă singură, Adriana începu să plângă. Îi părea rău de tot ce i se întâmpla lui Radu. De ce viaţa nu este aşa cum ţi-o doreşti? Chiar dacă încerci să ocoleşti anumite evenimente neplăcute, să le eviţi a ţi se întâmpla, ele când sunt sortite să vină şi să ţi se întâmple, nu te vor ocoli niciodată oricât te-ai feri din calea lor. Aşa se întâmpla şi cu Radu. 
  
    Când toate acestea au căzut peste el, ca un trăsnet peste un copac viguros şi cu rădăcinile adânc înfipte în pământ, doborându-l ca pe un puiet firav abia plantat de o mână de gospodar, Radu se considera deja un om fericit. 
  
    Avea o firmă împreună cu un amic, care mergea destul de bine şi care producea un profit substanţial, avea o iubită care îi era tare dragă şi de care se simţea legat sufleteşte pentru vecie şi o familie de care era mândru. Ce putea spera el mai mult de la viaţă? Doar nişte copii după ce se va căsători şi atunci chiar că se putea considera un om realizat. Un om cu un destin împlinit. Şi iată că într-o clipă totul se poate nărui. 
  
     
  
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2874, Anul VIII, 13 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!