CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Impact > Biografie >  


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (Viața știută și neștiută a îndrăgitei interprete de muzica populară din Târgu Jiu, Maria Loga)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap. 9  
  
Din nou în Gorj  
  
 
  
Revenind în Gorj, Lili îşi va căuta un nou loc de muncă, iar Mirela se va pregăti să meargă la şcoala numărul opt din Târgu Jiu, pentru a-şi continua studiile, până în clasa a VIII - a.  
De acum tânăra trebuia să se gândească ce va face după terminarea cursurilor gimnaziale. Spre ce profil de liceu trebuia să se orienteze. Cum nu era atrasă de ştiinţele exacte, mai ales de matematică, în ciuda faptului că unul dintre unchii săi paterni, Costel Spătaru, era un bun şi renumit profesor de matematică, pe ea o atrăgea mai mult biologia, cu natura ei, de care s-a simţit întotdeauna fermecată. În natură se simţea cel mai bine. O purifica spiritual pur şi simplu. Acolo putea să viseze, să-şi propună îndeplinirea oricărui vis de adolescentă şi să spere că acesta se va realiza.  
Iubea natura, pentru că îi da ocazia să-şi asculte cu adevărat gândurile. O lăsa să plângă, să viseze, să regrete, să creadă, să spere, să uite de toate suferinţele scurtei vieţi prin care a trecut şi a fost martoră  
fără să vrea la suferinţele altora. Iubea natura, pentru că îi vindeca sufletul de răni şi de timp. Iubea fiecare anotimp cu frumuseţea lui specifică, mai ales primăvara când cresc frunzele copacilor, răsar florile şi se umple întregul spaţiu de glasul păsărelelor. Primăvara este singurul anotimp în care poţi auzi glasul frunzelor şoptindu-şi între ele bineţi de bun regăsit. Primăvara nu tace. Totul se dezvoltă, ia amploare. Îţi poţi striga gândurile prin frunze, prin vânt sau prin culoare, prin flori, prin păsări sau prin soare. De aceea Mirela era hotărâtă ca la terminarea şcolii gimnaziale să dea la un liceu de agronomie. Credea că după acest liceu, pe lângă faptul că va fi tot timpul lângă plante, lângă flori şi mereu în mijlocul naturii îşi va putea asigura mai uşor şi un viitor, fiind mai lesne de găsit un loc de muncă. Spera ca după absolvirea liceului, să poată merge la Craiova, să urmeze Institutul de Agronomie, în specialitatea de horticultură.  
Deci, fără să spună cuiva, Mirela se urcă într-un autobuz şi merge de se înscrie la Liceul Agroindustrial din Bârseşti. În socotelile sale pentru viitorul carierei, numai aşa putea ajunge la Institutul Agronomic de la Craiova, cu toate că practic se putea şi terminând orice liceu, cu condiţia de a lua bacalaureatul.  
În timpul liceului, ştiind că are voce bună, se înscrie la brigada artistică unde găseşte instructori artistici pricepuţi, care descoperindu-i calităţile sale vocale, o ajută să şi le cizeleze, să-şi îmbunătăţească repertoriul şi să evolueze în diferite programe artistice, atât la nivel de liceu, cât şi în diferite festivaluri interşcolare şi nu numai.  
Avea de acum şaisprezece ani, iar la Târgu Jiu trebuia să se desfăşoare Festivalul concurs "Jiule pe malul tău", la care se înscrie şi ea, la insistenţele profesoarei de română, Mariana Băleanu.  
Maria Mirela Spătaru participă la festival cu melodiile: "Cântă, cântă Gorjule" şi "Mă uitai la răsărit", din repertoriul Mariei Lătăreţu, cucerind trofeul festivalului şi primul său premiu din viaţa de solistă, premiul întâi al festivalului sub aplauzele publicului şi aprecierea juriului. De acum debutul pe o scenă într-un spectacol adevărat era realizat cu mare succes pentru viitoarea tânără solistă.  
După succesul obţinut la festival, urmează şi prima sa încercare de a crea o melodie pe versurile proprii. Aşa va lua naştere primul său cântec cu titlul "Mă dusei iar în pădure". În acest cântec răzbat toate amintirile din copilăria, de care se desprinsese recent, copilărie în care împreună cu alţi copii de vârsta sa, umblau prin pădurea din apropierea casei bunicilor, la cules de mure, de bureţi şi de ce nu pur si simplu să se joace. Versurile cântecului sunt edificatoare în acest sens, când autoarea se afla încă la vârsta întrebărilor asupra evoluţiei cursului normal al vieţii şi al lumii.  
"Frunzuliţă rugi de mure,  
Mă dusei iar în pădure  
Şi-ntrebai frunza de fag,  
Ce mi-e mie-n lume drag?  
De ce codrul înfrunzeşte,  
De ce omu-nbătrâneşte,  
De ce soarele apune,  
De ce-i dragoste pe lume."....  
În timpul liceului, şcoala a trimis-o să participe la toate manifestările artistice din genul "Cântarea României", trecând prin fiecare fază, de la etapa comunală, până la cea finală, cucerindu-le cu succes, ajungând până la faza republicană. Devenise vedeta liceului şi reprezentanta acestuia în tot ce era legat de vreo activitate artistică. Era înscrisă şi la echipa de dansuri a căminului cultural din comună, unde lua primele sale lecţii de dans popular autentic, specifice zonei Gorjului şi al Olteniei.  
Este perioada când pentru prima dată în viaţă cunoaşte un mare artist, pe Filofteia Lăcătuşu, care o ascultă interpretând şi îi prevede o frumoasă carieră muzicală, numai condiţionată de o muncă continuă pentru perfecţionarea acestor calităţi vocale native. O va lua deoparte şi cu o mână pe umeri îi va spune:  
- "Draga mea, ai o voce deosebit de frumoasă. Dacă doreşti cu adevărat să ajungi o mare stea a muzicii populare, trebuie să munceşti din răsputeri. Să-ţi cultivi vocea, să-ţi îmbunătăţeşti repertoriul şi mai ales stilul şi prezentarea scenică".  
Cine putea prevedea că la nici un an de zile de la această întâlnire memorabilă, Filofteia Lăcătuşu îşi va găsi sfârşitul alături de soţul său şi de familia Simu, unchiului acestuia, în cutremurul din patru martie, o mie nouă sute şaptezeci şi şapte, la nici treizeci de ani de viaţă?  
Când cortegiul funerar în drum spre Suseni în munte, unde vor fi înmormântaţi, va trece prin faţa liceului, proaspăta artistă, va arunca un bucheţel de flori spre catafalcul defunctei şi-i va picura pe obrazul de adolescentă, lacrimi sincere de regret.  
Maria, în primăvara anului o mie nou sute şaptezeci şi nouă, încă elevă la liceu, într-o dimineaţă spre zori de zi, are un vis, un vis ca o viziune, de parcă tocmai i se întâmplau acele imagini. Parcă totul se desfăşura pe o pânză de ecran cinematografic, instalat într-un lan de grâu verde aflat între malul Jiului şi până spre poiana din apropierea casei sale, grâu crescut cam până pe la genunchi.  
Dinspre poiană apar deodată venind spre ea doi cai frumoşi, murgi, cu coamele mari, căzându-le peste greabăn în valuri, unduindu-se după cum călcau prin grâu, iar cozile stufoase fluturându-le în vânt. S-a oprit în loc să-i privească cu admiraţie. Erau prea frumoşi aşa cum se legănau mergând maiestuos în buiestru. Când s-au mai apropiat, a observat că erau călăriţi pe deşeuate de doi tineri la fel de frumoşi, înalţi, cu o ţinută dreaptă pe spatele cailor, măreaţă şi elegantă, îmbrăcaţi în haine soldăţeşti de culoare verzuie, încălţaţi cu cizme negre, având carâmbul înalt, cizme lustruite de străluceau razele soarelui în ele ca într-o oglindă.  
Ajunşi în dreptul fetei şi-au oprit ducipalii şi au salutat-o ridicându-şi cascheta, făcând din cap o reverenţă. O întrebă pe unde trebuie să o apuce ca să iasă în strada principală. Aflând direcţia, au pornit-o spre aceasta. Unul dintre ei, un flăcău cu ochii albaştri ca seninul cerului din acea zi, s-a întors în şa şi zâmbindu-i i-a făcut cu mâna, apoi şi-a văzut de drum, în urma partenerului său de călărie.  
Maria se trezi transpirată şi emoţionată de apariţia acestui vis năstruşnic. Visele de obicei vin în noapte şi se duc cu noaptea! Le mai găseşti şi în timpul zilei, doar pentru că ţi le-a lipit un petec din noapte, de colţul ochiului. Ele nu fac altceva decât să-ţi tulbure mintea! Trebuiesc uitate, să nu îţi mai aduci aminte ce nebunii ţi-au mai sosit în gândurile ce-ţi aleargă fără de voia ta la acea oră prin întuneric.  
Uneori ne întrebăm cum ar fi viaţa fără de vise? Cum ar fi să nu mai vezi niciodată pomi înfloriţi, iarba crescând înaltă, învăluită în cel mai frumos apus de soare, sărutând buzele pe care nu le vei atinge niciodată, iubind, urând, bucurându-te, temându-te, înfruntând...  
Cum ar fi să avem doar prezentul şi realitatea? Atât! Ar fi ca şi cum i-ai da unui pictor doar două tuburi de culoare, alb şi negru şi i-ai spune să zugrăvească cerul. Cum ar putea ieşi oare decât un dezastru! Unde am mai regăsi soarele de care avem mereu nevoie?
Aceasta se întâmpla prin luna martie, în plin început de primăvară al ultimului său an de liceu. Nu trec nici două luni de zile şi se întâmplă să fie în sat la o nuntă, împreună cu verişoara sa Cici, nuntă ce avea loc la câteva case de cea a bunicii Nataliţa. Se mărita Gica, una dintre prietenele lor, membră în copilărie a găştii de copii năzdrăvani, dar mai mică cu vreo doi ani decât ele două. Acest lucru nu a împiedicat-o cu nimic să le-o ia înainte cu măritişul.  
Hora nunţii se desfăşura pe o poieniţă din spatele casei miresei. Aceasta semăna foarte mult cu poiana din visul Mirelei. Lipsea doar grâul verde. Amândouă verişoarele erau domnişoare de onoare la nuntă, făcând parte din alaiul miresei. Spre seară când sătenii îşi mai terminau din activităţile gospodăreşti de prin bătătură sau de pe la câmp, începeau să se adune în poiană, să privească nunta, sau să se prindă în horă. Era pe timpul când domnişoarele de onoare împodobeau bradul ce se poartă în Gorj înaintea alaiului de nuntă.  
Tocmai atunci autobuzul care făcea legătura între Târgu Jiu şi localităţile din judeţ, a oprit în staţie şi din el coboară ţanţoşi doi militari îmbrăcaţi în haine kakii şi cu caschete de ofiţeri pe cap. Văzându-i Maria o trage precipitată de mână pe Cici şi-i zice cu un glas sugrumat de emoţie:  
- Cici, Cici, uite visul! arătându-i cu degetul spre autobuz.  
- Ce vis fată? că doar nu băuşi nimic, se miră verişoară-sa, nedumerită.  
- Băieţii din vis, nu-i ştii?  
- Nu! răspunse aceasta sec la fel de şocată de cele auzite de la verişoară-sa.  
- Cum nu ştii? că doar îţi povestii de el. Cel din primăvară, cu caii şi cu militarii călări...  
- Aaa.. mimă Cici că-şi aduce aminte, dar habar nu avea despre ce era vorba. Şi ce-i cu el? continuă aceasta fără să priceapă unde vrea să ajungă verişoară-sa.  
- Păi nu-i vezi? Coborâră chiar acuşica din autobuz.  
Atunci Cici a întors capul spre şosea şi a văzut doi militari păşind voiniceşte spre lumea adunată să privească la hora încinsă pe pajişte.  
Cel mai înalt dintre ei, îşi roteşte privirea în jur şi le descoperă pe cele două tinere, trebăluind pe lângă brad. Nici una, nici două, se apropie de ele, o ia de mână pe Maria şi o invită la horă.  
- Hai cu mine-n horă să dansăm, îi spune tânărul fără altă explicaţie.  
Fata luată prin surprindere de îndrăzneala flăcăului şi mai ales buimacă de faptul că tot ce a văzut în vis i se întâmplă acum la nuntă, nici nu a putut reacţiona la gestul lui. S-au prins în joc alături de ceilalţi nuntaşi, dar gândul fetei era doar la vis. Cum putea ca el să fie aici tocmai astăzi la nunta lui Gica?  
Militarul vorbea continuu, dar Maria nici că-l auzea ce-i spune. Atât a reţinut din tot ce-i zicea el, că îl cheamă Victor Loga şi că este elev la şcoala militară de ofiţeri de artilerie de la Sibiu. Mai trecându-i din emoţii a aflat mai multe de la el şi anume că tocmai termină anul acela şcoala şi va deveni ofiţer activ cu gradul de locotenent. Celălalt militar era fratele său mai mic cu un an, Valter care va termina şi el anul următor.  
Maria nici nu şi-a declinat numele dar i-a spus că este şi ea în ultimul an de liceu şi că în vară îşi va susţine bacalaureatul, pentru a putea să se înscrie la Craiova, la Institutul Agronomic.  
În acea perioadă, peste Maria căzuse o mare responsabilitate şi asta cu doi ani în urmă. Bunica Nataliţa se îmbolnăveşte, paralizează şi nu mai poate să-şi aibă singură de grijă. Lili, fiica ei şi mama Mariei trebuia să meargă la serviciu pentru ca să aibă cu ce-şi întreţine întreaga familie. Lucra acum în funcţia de contabil la o societate de stat. Salariul nu era aşa de mare, însă cu mica pensie a bătrânei şi cu multe economii şi renunţări, abia de se descurcau.  
Întreaga sarcină a îngrijirii bunicii a căzut pe umerii nepoatei şi ea încă o copilă, chiar dacă avea aproape şaptesprezece ani. Pentru ea nu era atât de uşor să se descurce ca să ţină casa, să aibă grija bunicii, dar mai ales să înveţe pentru liceu, ca să-şi ia bacalaureatul.  
Pregătirea ei pentru viitor, făcută de către bunică, iată că îşi arătau roadele. Ştia să gătească, făcea faţă şi la îngrijirea bătrânei şi se descurca şi cu întreaga gospodărie. Erau umerii săi slabi, dar în cei trei ani cât bunica nu s-a putut îngriji singură, umerii i-au devenit puternici. A învăţat ce înseamnă greutăţile şi gândirea i s-a maturizat. Era gata de a înfrunta viaţa cu bunele şi cu relele sale inerente.  
De multe ori nopţile era timpul în care ea învăţa pentru a doua zi, supraveghindu-şi bunica, care nu trecea prin cele mai fericite clipe ale vieţii sale, ci prin ultimele şi cele mai chinuite. Bătrâna uneori avea clipe de luciditate şi era conştientă de situaţia în care se găseşte. Privindu-şi nepoţica cum se străduie s-o spele, să-i dea de mâncare cu linguriţa, plângea rugându-se ca Dumnezeu să le scutească de chinuri pe amândouă şi s-o ia alături de el.  
Uneori viaţa este teribil de grea... Dar poate că aşa trebuie să fie. Dacă n-ar exista suferinţă de moment nu am învăţa nimic şi nici nu am aprecia cum se cuvine tot ce primim zi de zi de la Dumnezeu!  
Mirela trebuia să repete materia şcolară, să se pregătească nu numai pentru bacalaureatul de care era sigură că-l va lua, dar, cea mai mare teamă era examenul la facultate pentru care nu se considera destul de pregătită. Situaţia sănătăţii bunicii se înrăutăţea pe zi ce trece şi ea timp pentru învăţat avea din ce în ce mai puţin. Îşi luase pe umeri întreaga sarcină a gospodăriei.  
Mamă-sa cu programul ei încărcat, reprezenta sursa de venit suficientă doar cât să rămână deasupra liniei de plutire.  
După dansul în hora nunţii prietenei sale Gica, cadetul Victor Loga o invită pe Maria, să meargă în Târgu Jiu, la un film, însă fata îl refuză politicos, motivându-şi refuzul prin obligaţiile ce le avea în calitatea sa de domnişoară de onoare, pentru programul zilei de a doua zi de nuntă.  
Tânărul Victor Loga nu s-a descurajat de refuzul politicos al fetei şi târziu din noapte, ajunge la casa bunicilor săi din Romaneşti, un cartier al oraşului Târgu Jiu, unde el locuia de la vârsta de şapte luni fiind crescut de aceştia, îi trezeşte din somn să le spună bucuros că el şi-a găsit perechea şi că vrea să se însoare cum termină şcoala de ofiţeri. Nici nu-i trecea atunci prin cap faptul dacă fata de care se îndrăgostise şi despre care le povestea bunicilor cu atâta exuberanţă a vârstei, stropită poate şi cu un pahar de zăibărel, s-ar putea să nu-i împărtăşească acestuia sentimentele şi mai ales entuziasmul.  
Bunică-sa ştiindu-l mai mereu îndrăgostit de câte cineva, cum tot atât de repede se plictisea de alesele inimii sale zburdalnică, nu prea îl băgă în seamă, trimiţându-l repede la culcare, urmând să-i detalieze cazul mai bine a doua zi când se va trezi din somnul care este cel mai bun sfetnic al celor întâmplate peste zi. Tânărul neavând altă variantă, decât să se supună recomandărilor bunicii, îşi pune toată speranţa în faptul că a doua zi bătrânii vor petrece la masa de legătoare, lucru ce se va şi întâmpla şi atunci îi vor cunoaşte aleasa inimii din seara aceea. Trebuie menţionat faptul că bunicul lui Victor era preşedintele Cooperativei Agricole de Producţie din Drăguţeşti şi de aceea erau invitaţi la nuntă.  
Victor se sculă a doua zi devreme, le călcă hainele bunicilor cum învăţase el în şcoala de ofiţeri, îi ferchezuieşte şi le spune că acolo la nuntă vor întâlni o fată care va fi domnişoara de onoare a miresei, descriind-o cum apare ea ca fizic.  
- Dar cum o cheamă măi nătângule? Măcar să ştim să întrebăm, îl luă la rost bunica.  
- Nu ştiu, bunico! Nu mi-a spus cum o cheamă, că nu avusei timp s-o întreb. Vă descurcaţi voi. O să vedeţi la nuntă că-i fata cea mai frumoasă.  
Bunica zâmbeşte pe sub mustăţi cum se spune, ştia ea ce ştia despre dragul său de nepot, care mai mereu era îndrăgostit de câte o fetişoară, ce-i cădea instantaneu cu tronc, dar pe care o uita la fel de repede a doua zi.  
Ajunşi la nuntă, bătrâna face ceva cercetări să descopere cu cine a dansat nepotul ei în timpul horei din poiană şi află cam cine ar fi putut fi fata. Victor stătea acasă ca pe jăratec. O vor descoperi sau nu bunicii pe fata care-i răpise liniştea? Ca să fie mai sigur de reuşita acestora, când ştia că se cam termină masa de legătoare, porneşte spre nuntă cu scopul de a-i însoţi pe bătrâni acasă.  
Ajuns la nuntă, îşi întâlneşte din nou aleasa inimii, şi iar o invită la o învârtită, ocazie în care îşi repetă propunerea de a se revedea la Târgu Jiu în dumineca următoare, pentru a merge la o plimbare prin oraş, sau la vreun film.  
Maria acceptă, merg la oraş, băiatul o duce în parcul din centru şi odată ajunşi sub "Poarta sărutului", opera de referinţă a hobiţeanului Brâncuşi, o sărută năvalnic pe fată. Era primul ei sărut cu un băiat, lucru pe care Victor nu-l ştia. Maria nu avusese până atunci niciun prieten care s-o sărute pe gură în adevăratul sens al sărutului. Nici măcar nu se pupase cu unul.  
De la Emil Eşanu, colegul său de bancă din clasele I - IV, de care şi ea era îndrăgostită la timpul respectiv, acest lucru nu s-a mai repetat cu nimeni. Nici măcar nu ştia cum se sărută.  
Desigur, că aceste stări de fapt şi de spirit se vor învăţa odată cu trecerea prin viaţă. Nimic din surprizele pe care ni le oferă viaţa, nu vor rămâne în afara bagajului de cunoştinţă al cuiva.  
După acest prim sărut, pecete a începutului de viaţă, după o săptămână de întâlniri romantice, fiecare şi-a văzut de obligaţiile pe care le aveau.  
El a plecat la Sibiu să-şi susţină examenul de absolvire al şcolii militare, ea să-şi susţină examenul de bacalaureat şi odată acestea luate, luna august i-au găsit în faţa Stării Civile din cadrul primăriei Târgu Jiu, cu actele depuse pentru a se căsători, iar pe întâi septembrie, erau îmbrăcaţi în rochie de mireasă şi costum de ginerică, petrecând la propria lor nuntă.  
După absolvirea şcolii militare, Victor în calitatea de tânăr locotenent al armatei române, a fost repartizat la o unitate militară din Drobeta Turnu Severin, aşa că împreună cu iubita lui soţie, s-a prezentat în scurt timp la post.  
Visul Mariei de a merge la o facultate a rămas deocamdată ţintuit acolo pe tăpşanul unde s-a desfăşurat prima întâlnire cu Victor. A fost doar un vis şi aşa s-a întrerupt. Acum era doar o soţie de ofiţer şi atât, absolventa unui liceu agricol. Nu ştia că fericirea sa de a se căsători cu alesul inimii va fi rodul unei drame care o va marca pentru toată viaţa şi iată de ce:  
La ceva timp după ce l-a cunoscut pe Victor, în clipele de linişte, stând de vorbă cu bunica Nataliţa, i-a povestit despre visul ei şi cum acesta s-a transformat în realitate, cunoscându-l pe nepotul lui Constantin Bărboi din Romaneşti, preşedintele C.A.P. - ului din Drăguţeşti. Nataliţa cunoştea destul de bine atât pe bunicii flăcăului, cât şi pe părinţii acestuia. Un singur sfat i-a dat nepoatei sale:  
- Mirela, mânca-te-ar baba, ascult-o pe bunica ta dacă nu vrei să mă ai pe conştiinţă. Fă în aşa fel încât să-l uiţi cât mai repede pe băiatul ăsta. Eşti încă tânără şi ai tot timpul să cunoşti şi alţi flăcăi.  
- De ce babo? Ce are Victor?  
- Eu nu-l ştiu prea bine pe băiat, păcatele mele, dar îi ştiu destul pe părinţii acestuia şi pe bunicii lui.  
- Şi? care-i problema lor de nu trebuie să mă mărit cu Victor?  
- Tare nu aş dori să pleci în viaţă cu asemenea om.  
- De ce bunico?  
- Ascultă la ce-ţi spune baba, că ea a văzut şi ştie multe de la viaţă. Când mă uit la cineva, văd prin el ca într-o oglindă. O persoană este precum o carte. Sufletul reprezintă paginile, dar nu mulţi citesc aceste pagini, pentru că majoritatea judecă această carte după coperţi, însă mai sunt şi câteva persoane care o fac. Eu îi citesc sufletul omului când îl privesc, ca pe o carte deschisă. Îi văd caracterul de la o poştă. Nu merită să ai încredere în asemenea oameni, ştiu eu ce-ţi spun, fata babii şi nu-ţi spun cu răutate, păcatele mele.  
- Ei, bunico, cred că exagerezi. Victor mă iubeşte şi eu mă simt îndrăgostită de el.  
- Te-o iubi maică acum, dar mai târziu cine poate şti ce va fi?  
- Cum să fie bunico, ca şi la început. De ce ar fi altfel?  
- Mânca-te-ar mama, simt eu că n-ai să trăieşti o viaţă fericită cu acest băiat. Presimt că tare ai să mai suferi dacă te duci după el.  
- Lasă bunico, nu fi aşa de prăpăstioasă, că te sperii degeaba. I-am cunoscut şi pe bunicii lui şi ei mă iubesc la fel de mult ca şi tine.  
- Te-or iubi ei bunicii, nu zic ba, că eşti fată frumoasă şi cuminte, dar el te iubeşte? Are ochii cam lunecoşi. Îi fug repede după fuste şi nu cred că ai să faci casă cu el. Tare nu aş vrea să te văd nefericită, măritându-te cu nepotul lui Bărboi.  
Maria nu-şi ascultă bunica, se mărită pe doi septembrie, iar bunica de supărare că nepoată-sa nu a ascultat-o, va pleca spre cele veşnice la puţin timp după nuntă, pe douăzeci şi patru noiembrie, urcând spre ceruri, cu regretul ce i-l va mărturisi nepoatei pe patul de moarte, că nu a vrut s-o asculte, prevestindu-i acesteia o viaţă ca un adevărat coşmar alături de alesul inimii sale şi asta nu peste mulţi ani se va şi întâmpla îi prevesti ea înainte de a-şi lua adio de la cele lumeşti.  
Plecarea fetei din casa bunicii şi neîncrederea în spusele acesteia, au fost fatale pentru bătrână şi o povară greu de dus pe umerii tinerii sale nepoate, ştiind că bunica ei s-a prăpădit din cauza neascultării sfaturilor sale. După câţiva ani, nu prea mulţi însă, Mirela va regreta că nu şi-a ascultat cea mai dragă fiinţă, poate mai dragă decât cea care i-a dat viaţă. Cele prevestite ca de un adevărat oracol, se vor adeveri pe parcursul căsniciei sale.  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (Viața știută și neștiută a îndrăgitei interprete de muzica populară din Târgu Jiu, Maria Loga) / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2138, Anul VI, 07 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!