CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Impact > Biografie >  


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 2134 din 03 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (Viața știută și neștiută a îndrăgitei interprete de muzica populară din Târgu Jiu, Maria Loga)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap. 6 - CANARUL  
  
O săptămână a stat Lili în spital şi aceasta nu pentru că ea sau fetiţa, nu s-ar fi simţit bine, ori că ar fi avut probleme de sănătate. După comportamentul lui Ion Spătaru pe holul maternităţii, şi-a dat seama că nu mai pot ajunge amândouă în casa din Bălăceşti, chiar dacă prezenţa socrului, poate că ar fi scutit-o de anumite neplăceri. A aşteptat sosirea mamei, s-o ia şi s-o ducă la Drăguţeşti, unde avea de gând să rămână pentru a-şi creşte în continuare copila. Lângă Ion era de acum imposibil. Ştia că o va urî toată viaţa.  
Lăuzia şi primele luni de viaţă şi le-a petrecut în casa Nataliţei, care a asistat-o şi a îndrumat-o cum să-şi crească şi îngrijească fata. Doar era prima ei naştere şi pentru bunică prima nepoată. În această perioadă Ion nici nu a catadicsit măcar să vină să o vadă. Singurul care a venit cu merinde, a fost bunicul Vasile, bucurându-se sincer de nepoţica lui frumoasă şi mai ales sănătoasă şi bine îngrijită de cele două femei.  
- Lasă-l în pace fata tatii, tulă-n ceara mamii lui de zevzec, încercă bătrânul să-şi încurajeze nora. O să-i treacă şi o să vină să-şi vadă zvârluga [ persoană vioaie, iute în mişcări, sprintenă. - DEX) asta de copilă. Ea să fie sănătoasă! Să veniţi fata tatii acasă, că am eu ac de cojocul lui, numai să încerce să spună ceva.  
- Nu, nu, aşa ceva nu se va mai întâmpla, oricât ai fi mata[ - dumneata]de binevoitor, se opuse categoric Lili, pe un ton ce nu-i prea da curaj socrului să mai insiste. Nu vreau să mai trăiesc lângă cineva care îşi urăşte propriul copil şi nici măcar nu vrea să-l vadă.  
- Biscamforul mamei lui de nebun! Cui i-o fi semănând măi fata mea, că eu nu m-aş fi supărat pe soacră-ta dacă el nu s-ar fi născut băiat. Cred că beutura i-a întunecat minţile că de când ai născut, o ţine numai în beutură. Şi când se trezeşte zici că-i beat. O să-l dea afara şi de la şantier dacă nu se mai potoleşte odată.  
- Eu ştiu tată socrule ce să zic? Ce vină am eu, sau copila asta, că s-a născut fetiţă şi nu cum a vrut el?  
- Şi cum ai s-o botezi? Ce nume ai să-i pui? evită Vasile să continue discuţia pe tema revenirii nurorii în casa lui, ştiind că are dreptate.  
- Am zis, să se numească Maria după mama soacră, Dumnezeu s-o odihnească, că pentru mine a fost o femeie bună şi Mirela, pentru că-mi place mie acest nume.  
- Bine, măi fata tatii. Mulţumesc că te-ai gândit şi la baba mea. Cât a mai suferit săraca pân' s-a stins şi ce s-ar fi bucurat acum, să-şi poată ţine în braţe prima nepoţică. L-ar fi strunit ea până la urmă şi pe zăbăucul [ zăpăcit, aiurit, năuc - DEX] de fiu - său.  
- Lasă cuscre, că-i mai bine aşa, interveni şi Nataliţa. Mâine-poimâine trebuie să meargă la muncă, că de, are nevoie de bani şi nu poate rămâne fără de slujbă cu un copil mic în braţe. Aici de bine, de rău, are cine avea grija fetiţei şi când vine seara acasă, găseşte o mâncărică caldă şi copchila bine îngrijită. La dumneata cu cine ar putea s-o lase?  
- Ai şi dumneata dreptate, cuscră. La asta nu mă gândii. Ei, acum că mi-am văzut nepoata, plec cu inima împăcată, mai ales că ştiu ce nume va purta. Pentru mine va fi mereu Maria, indiferent cum vreţi voi să-i spuneţi.  
- Mai treci pe aici când îţi este dor de nepoată. Uşa îţi va fi mereu deschisă, ca şi lui Ion, numai să vrea să-i calce pragul, mai spuse împăciuitoare mama Nataliţa.  
- Am să-i zic! No, atunci ziua bună şi ne-om mai vedea.  
- Cu Dumnezeu înainte, cuscre. Să fii sănătos şi drum bun! Bătrânul Vasile Spătaru luându-şi la revedere de la cele două femei, făcând semnul crucii ca o binecuvântare spre nepoţică, porni spre casa lui din Bălăceşti, o localitate aşezată pe malul Jiului, aproape de Rovinari.  
Anii au trecut şi Maria - Mirela a crescut sub directa îngrijire a bunicii sale Natalia - Galiţia în casa acesteia din Drăguţeşti, trecând ca orice copil prin toate stările şi perioadele de transformare, ajungând la vârsta când bunica începu să-i atribuie responsabilităţi ca pentru ea şi anume, să ducă iarbă la gâşte, să pună apă la bobocei, să toace salată şi s-o amestece cu mălai şi gălbenuş fiert de ou pentru puişori şi răţuşte şi multe altele, pe care o fetiţă de şase - şapte anişori le putea îndeplini. Bunica ei va fi aceea care îi va îndruma primii paşi în viaţă.  
Când Maria - Mirela va începe să frecventeze şcoala din comună, Nataliţa, sau baba ( in zona Gorjului la bunică i se mai spune şi babă, cum în alte zone i se mai poate spune bâtă in Oltenia, mamaie în Dobrogea, sau bica în Moldova N.A.) cum îi va spunea Mirela, va avea grijă să fie curat şi frumos îmbrăcată, iar de codiţe să-i fie prinse două fundiţe de un alb imaculat, mereu apretate şi călcate, să nu cumva să i se şifoneze pampoanele nepoatei sale.  
- Mirelo, fata babii, te dusei cu apă la pui, aşa cum îţi zisei mai adineaori, o tot întreba bunica pe nepoată, care îşi pieptăna de zor păpuşa, de aproape că aceasta nici să mai aibă păr pe cap.  
- Doar ce le dădui babo, ce naiba, toată ziua, bună ziua, numai de păsări să mă ocup? Nu văzuşi că am oleacă[ ] de treabă? - Ce treabă ai jurat-o? Să-ţi cheleşti păpuşa? Îţi dau eu ţie treabă! Ia fugi în grădină şi smulge un braţ de ştevie să dăm la purcei. Nu-i auzişi cum guiţă în cocină de se aude pân' la primărie? O să vină primarul să ne amendeze că fac porcii gălăgie, glumi ea cu nepoata, păstrând o mimică serioasă a feţei, ca cea mică să creadă că vorbeşte serios. - Of! măi bunică, dar eu când să mă mai joc, dacă toată ziulica, Mirela în sus, Mirela în jos, Mirela fă aia, Mirela drege-o pe ailaltă? o făcu fata pe supărata.  
- Lasă că ai toată ziulica timp să te tot joci, fiţi-ar joaca pe pustii. Nu asta îţi dă de mâncare.  
- Şi ce? Îmi dau purceii? - Dar era bun şoricul şi toba când tăia bunică-tu, Dumnezeu să-l odihnească, purcelul de Crăciun, aşa-i?  
- Era, dar acum bunicul nu mai este! S-a dus în ceruri să se întâlnească cu bunica Spătaru. Chiar bunico, ce fac ei acolo sus? Stau amândoi de vorbă? Măcar bunica Spătaru nici nu mă cunoaşte. Sau acum îi povesteşte bunicul despre mine?  
- Cine ştie maică ce-or face ei doi, că nimeni din cei plecaţi nu s-au mai întors să ne povestească cum o fi pe acolo, pe la ei! îi răspunse Nataliţa îngândurată.  
- Babo, ştii ceva! Mie îmi place mai mult aici cu tălică[26 - Mătălică, matale, dumneata. DEX], chiar dacă nu mă prea laşi să mă joc şi stai toată ziua cu gura pe mine.  
- Lasă moţato, că ai tot timpul din lume să te joci. Nu vezi câtă treabă am şi eu? Cum pot să le termin singură pe toate? Acuşi se face seară şi vine mă-ta de la serviciu şi mă'ntreabă ce-am făcut toată ziulica.  
Cam aşa îi trecea ziua copilei în preajma bunicii Nataliţa, care atunci când mai avea câte un răgaz, îi povestea despre străbuni, despre Ion Creangă de la Humuleşti, Eminescu, Alecsandri, Coşbuc şi mai ales despre toţi marii domnitori ai ţării. De la ea va prinde dragostea pentru citit, pentru poezie, dragoste care mai târziu o va ajuta în cariera de artist. Tot timpul îi repeta:  
- "Citeşte Mirelo, citeşte, că doar aşa vei putea să faci faţă vieţii. Un om care citeşte este cu mult mai bogat decât altul, pentru că ştie mai multe decât el".  
Bunica păstrase o carte de istorie de pe timpul când fiică-sa Lili fusese elevă la şcoală, carte din care aşezându-se afară pe prispă, îi citea Mirelei. Nici nu avea doi anişori copila, dar ştia cum îi cheamă pe aproape toţi domnitorii importanţi ai ţării. Nu le putea rosti numele corect, dar dacă o întrebai cine a fost domnitorul Moldovei între 1457-1504, ştia că Ştefan cel Mare şi Sfânt. Avea memorie bună fata, încă de pe atunci.  
Tot bunica Nataliţa i-a citit şi din cartea lui Ion Creangă "Amintiri din copilărie", carte care a fascinat-o atât de mult, încât a început să se creadă uneori că este Nică în persoană, cel din cartea cu poveşti şi făcea tot felul de năzdrăvănii ca şi el. Uneori pleca la furat de mere sau de nuci, cu gaşca ei de pezevenchi de-o vârstă, sau pleca cu aceeaşi drăcuşori la pescuit la Jiu, ori pe afluenţii acestuia, Amaradia, Zlasti şi Gornac, unde prindeau pe la răgălii [ingrămădire de rădăcini noduroase, de plante sau de arbori pe malul apelor curgătoare, care serveşte ca ascunzătoare pentru peşti; DEX] peşti cu coşul din nuiele fără de fund. Mai găseau albitură cât o palmă de copil, pe care cu mare triumf o aduceau acasă să o treacă baba prin mălai şi s-o prăjească în tigaie. Vai ce se mai speria biata bătrână ştiind că ţâncii trebuiau să treacă peste podurile de peste apă. Sau când o luau peste dealuri spre pădure cu nebunaticii ei de prieteni, la cules de floricele, sau de mure şi zmeură. Nici nu voia să audă bunica de aşa ceva. Ca să ajungi în poiana de sub pădure trebuia să treci peste calea ferată şi oricând puteai să fii surprins de vreun tren în mişcare. S-au întâmplat de-a lungul timpului multe accidente şi de aceea era bătrânica atât de speriată.  
Când Mirela a început să frecventeze şcoala, de la casa bunicii şi până unde învăţa ea, erau vreo doi kilometri distanţă, aşa că zilnic bunica Nataliţa o ducea şi o aducea de mânuţă. Nu numai depărtarea era o problemă care s-o sperie pe bătrână, ci mai ales faptul că trebuiau să treacă peste cele trei poduri care traversau afluenţii Jiului. Şcoala Mirelei era tocmai în localitatea Iaşi - Gorj, având-o ca învăţătoare pe Stica Pecingina. Ce mai râdeau copiii pe înfundate de numele învăţătoarei! Îl asociau cu pata de pe mâini care este provocată de pecingine [Nume popular dat mai multor boli de piele contagioase, caracterizate prin erupţii cu băşicuţe, care, uscându-se, lasă nişte pete scorţoase ce produc mâncărime. DEX]. Ba uneori îi mai spuneau şi Sticla Pecinginica. Atât le trebuiau copiilor, să afle învăţătoarea că râd de numele ei. Stica o iubea pe Mirela, fiind o fetiţă isteaţă, silitoare, de-o inteligenţă care făcea imediat diferenţa faţă de ceilalţi colegi de clasă şi mai ales, care ştia atât de multe lucruri de care alţi copii habar nu aveau.  
Baba Nataliţa era un pedagog foarte priceput. Mereu o dădea învăţătoarea ca exemplu pe nepoata sa în clasă. Tot ea a fost cea care i-a descoperit pentru prima dată talentul de a cânta. Stica trebuia să organizeze serbarea de sfârşitul primului an de învăţământ al clasei pe care o preluase în anul respectiv. Era un cadru didactic în vârstă, cu experienţă şi foarte respectată în comună, alături de soţul său, tot învăţător şi el. Ea le-a dat fiecărui copil să înveţe câte o poezie, sau un cântecel. Când a ajuns la ea, Mirela a preferat să i se dea un cântecel. Mai debutase odată ca solistă pe la vârsta de patru ani şi jumătate, într-un salon de spital, când a fost operată de doctorul Găvănescu, de apendicită. Atunci după operaţie s-a apucat aşa, tam-nisam [ Cu sensul "dintr-o dată" Reg. N.A.] să cânte de faţă cu toţi cei din salon, un cântecel de cătănie, învăţat de la bunică: ..."Trenule vagon de blană, Toată lumea te blesteamă, Mai ales măicuţa mea, Că m-ai depărtat de ea, "  
... Atât Nataliţa, cât şi Lili, aveau voci foarte bune şi cântau foarte frumos. Acest cântec îi aducea aminte mereu bunicii de primul său copil Ticu, mort pe front şi de aceea când era supărată îl îngâna cu tristeţe. În glasul ei melodios îi citeai durerea pierderii unei fiinţe foarte dragi, după care nu a încetat niciodată să ofteze, moarte rămasă fără de mângâiere în suflet. Doamna învăţătoare, Stica Pecingina o ascultă pe Maria Mirela Spătaru cum cântă şi rămâne foarte surprinsă de interpretarea copilei. Şi-a dat imediat seama că este un talent înnăscut şi că are o voce deosebit de melodioasă şi plină de căldură, care curge molcom, fără forţări şi fără poticniri, ca un izvoraş cu apă lină, ce se prelinge leneş printre pietre. Când începeau să facă repetiţie pentru serbarea de sfârşit de an, învăţătoarea se adresa clasei ca şi când nu ar fi ştiut pe cine invită să iasă în faţa băncilor şcolare: - Ia, să vină lângă mine canarul clasei! Copiii prima dată când au auzit cum îi spunea învăţătoarea colegei lor, au început să râdă, dar după ce au ascultat-o cât de frumos cânta, nu au mai râs de numele dat Mirelei de către dăscăliţă. Şi uite aşa a fost descoperită ca interpretă de muzică populară Maria Mirela Spătaru, pentru prima dată de către Stica Pecingina, învăţătoarea ei din clasa a I - a. Mai exista în clasă şi un alt copil cu o voce plăcută, pe care apoi învăţătoarea l-a aşezat în aceeaşi bancă cu Mirela. Să aibă în prima bancă doi canari, îşi motivă ea dorinţa. Pe ea şi pe Emil Eşanu. Cu acest coleg, fata interpreta duete la serbări şi mereu luau primele premii, fiind cei mai talentaţi copii din cadrul şcolii. Apariţiile sale pe diferite scene, chiar din postura de interpret - copil, au familiarizat-o cu starea de solist şi cu publicul auditor, scăpând de inhibiţiile emoţiilor inerente vârstei, văzând în faţa sa atâta lume dornică să o asculte. Şi cu aplauzele spectatorilor a început să se obişnuiască, plăcându-i din ce în ce mai mult să le primească la sfârşitul interpretărilor. Când ea urca pe scenă să cânte, cea mai emoţionată era însă bunica Nataliţa, care o însoţea pretutindeni, Lili fiind mai tot timpul la serviciu. Din banca sălii de spectacol unde se afla, Nataliţa îngâna melodia cu vocea sugrumată de emoţie, alături de nepoată, sesizând orice abatere de la linia melodică. Bătrâna, uneori privindu-şi nepoata evoluând pe vreo scenă, îşi amintea cu nostalgie de acea zi de înaintea naşterii lui Lili, cum stătea cu mâna streaşină la ochi în grădina socrilor, urmărind cântecul ciocârliei şi cum se ruga să-i dea Dumnezeu o fiică talentată, care să aibă voce, pentru a cânta şi încânta pe cei ce o ascultă. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat cu fiica sa, cu toate că dăruită era cu carul, cum spune românul, însă din păcate nu i-a plăcut să şi-o pună în valoare, măcar nepoata să-i împlinească acel vis ascuns, de a ajunge o mare cântăreaţă. În timpul interpretării vreunei melodii, în glasul fetei puteai să descoperi inocenţa vârstei sale şi puritatea sufletului de copil. Mirela punea suflet în toate versurile cântecelor interpretate, chiar dacă uneori nu le înţelegea adevăratul sens şi motivul prezenţei lor în text, ea le recita melodios, de spuneai că atunci le inventează. Timbrul vocii copilei amintea de cel al unor mari artiste din această zonă a ţării, precum Maria Lătăreţu, sau Maria Apostol. Atunci când Maria Mirela Spătaru începea să cânte, simţeai parfumul florii de salcâm sau de tei cum se revarsă din glasul ei şi te învăluie, creându-ţi o stare de încântare şi descătuşare de tot ce ţi se întâmplase negativ până atunci. Şi era doar vocea în formare a unui bobocel de copil de zece - doisprezece anişori. Un mugurel, cum va spune mai târziu regretata Marioara Murărescu, personalitate care timp de mulţi ani, îi va consolida Mirelei statutul de interpret de muzică populară. Mai târziu Emil, prin clasa a IV - a, se va îndrăgosti foarte tare de colega lui de bancă, dragoste de copil de zece ani şi când aceasta a fost nevoită să părăsească comuna, mutându-se în Bucureşti la şcoala numărul o sută douăzeci şi şapte, băiatul va suferi foarte mult după plecarea ei. Era la serbarea sfârşitului de an şcolar. Terminau clasa a IV - a şi la această serbare Emil, a ţinut neapărat să iasă în evidenţă, să-şi declare sentimentele faţă de colega lui de bancă şi parteneră în duetele de la serbări. Tocmai înfloriseră teii din curtea şcolii. Emil s-a urcat într-un tei, a rupt o floare şi a strigat la colega lui: - Mirela! Fata a întors capul şi văzându-l roşu de emoţie şi cu floarea de tei în mână, a alergat la el, acesta i-a dat bucheţelul, a pupat-o pe obraz, a strâns-o la piept spunându-i: - Mirela, să nu mă uiţi niciodată, apoi a dispărut în mulţime. Dorea să nu-l vadă nimeni lăcrimând de emoţie. Bunicuţei Nataliţa şi chiar şi lui Lili, le plăceau cum cântă Irina Loghin, Benone Sinulescu, sau Ion Dolănescu şi cunoşteau multe dintre melodiile interpretate de aceştia, ca şi de alţi solişti ai vremurilor de atunci. Ele vor face parte la început şi din repertoriul proaspetei artiste, descoperită de învăţătoare, melodii care vor fi cântate atât pe scena căminului cultural din localitate, cât şi pe alte scene, unde se organizau concursuri artistice interşcolare. O altă sursă de învăţarea cântecelor a fost pentru copilă, radioul. Prindea linia melodică şi apoi luând un ştiulete sau un cocean de porumb în mână drept microfon, începea să lălăiască prin curte sau prin casă, aşa cum auzise ea la radio, până reuşea să dea şi de versurile melodiei. Începutul carierei de solistă de muzică populară fusese trasat, urma doar ca fata să-l parcurgă până la capăt şi acesta se va întâmpla ceva mai târziu, odată cu vârsta de şaisprezece ani, când a devenit elevă de liceu.  
  
Referinţă Bibliografică:
DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (Viața știută și neștiută a îndrăgitei interprete de muzica populară din Târgu Jiu, Maria Loga) / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2134, Anul VI, 03 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!