CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Biografie >  


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 2132 din 01 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (Viața știută și neștiută a îndrăgitei interprete de muzica populară din Târgu Jiu, Maria Loga)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap. 4
Cer plumburiu  
  

Micuţa Lili, cât timp mamă-sa era la serviciu, rămânea alături de frăţii cu mult mai mari decât ea, sub controlul acestora, în timp ce băieţii la rândul lor, îşi vedeau de adolescenţă şi de viaţa de elev, atât la şcoala lui Tătărescu, cât şi la cea comunală.
Războiul pe copilă o va găsi zburătăcită, ajunsă de acum la vârsta de şase ani. Urmările lui, dar mai ales moartea lui Ticu la Sevastopol, va fi o mare lovitură dată echilibrului familiei Pătruică. După această tragedie, Ion niciodată nu va mai fi acel soţ sau tată în familie, ca atunci când familia era întreagă. La această lovitură se va adăugă şi plecarea precipitată a lui Melu ca voluntar pe front, pentru a-şi răzbuna fratele ucis de ruşi, cu riscul de a nu se mai întoarce nici el. Singura nădejde a familiei mai era doar Lili. Şi iată cum dintr-o familie unită, cu cinci suflete în ea, s-au trezit că au rămas doar părinţii şi fetiţa.
Nu se mai auzeau contrazicerile celor doi flăcăi despre care meserie este mai bănoasă sau mai interesantă, Ticu având înclinaţii spre cea a tatălui - motoarele şi mecanica, pe când Melu spre comerţ şi meşteşugurile casnice.
Vestea terminării războiului a umplut de speranţă întreaga ţară. Fiecare familie aştepta ca cei plecaţi pe front şi despre care nu se mai ştia nimic, să se întoarcă cât de curând pe la casele lor. Şi familia Pătruică îl aştepta pe Melu. Măcar cel de al doilea fecior să li se întoarcă sănătos acasă.
Ticu le-a lăsat un foc aprins în suflet care le va măcina existenţa, foc ce nu se va mai stinge decât odată cu plecarea lor de pe acest pământ. Ion şi-a iubit tare mult primul băiat, mai ales că se descoperise în el pe sine, când era la vârsta lui. Chiar şi fizic semănau unul cu celălalt. Şi-n privinţa înclinaţiilor spre mecanică şi maşini era tot o trăsătură comună. Odată cu dispariţia sa definitivă la Sevastopol, agăţat de sârma ghimpată a gardului de separare dintre cele două armate, a dispărut şi pofta de viaţă a lui Ion. Nici măcar nu ştiau pe unde i se odihnesc oasele. Au primit doar o înştiinţare din partea Statului Major al Armatei precum că a căzut eroic în luptele de la Sevastopol, apărându-şi ţara şi atât. De parcă ţara îşi avea graniţa lângă Sevastopol, ca s-o apere împotriva inamicului sovietic.
Pentru tată, ceilalţi membri ai familiei după dispariţia lui Ticu nici nu existau. Ion umbla prin curte, ca un somnambul noaptea prin casă. Fără ţintă, fără tragere de inimă, să mai pună mâna să facă sau să repare câte ceva. Şi relaţiile cu ceilalţi membri ai familiei deveniseră tensionate.
Lili avea de acum nouă anişori. Pricepea tot ce se întâmplă în jurul său, aşa cum înţelegea că ceva malefic pluteşte în casa lor, de parcă ar fi lovită de un blestem.
De la Melu nu mai sosise nicio veste de mult timp. Nici nu ştiau pe care front este şi dacă mai era în viaţă. Mulţi soldaţi români au murit cu puţin timp înainte de a se decreta încetarea focului, morţi inutile datorate unor comandanţi de armate care nu au mai aşteptat ora încetării focului cum deja se ştia că va veni şi au mai comandat ei încă un asalt asupra inamicului. În acest ultim asalt şi Melu a fost lovit de schijele unui obuz, rănindu-l la coapse şi la picioare. Asta l-a adus înainte de decretarea încheierii războiului, într-un spital din Oradea, unde a fost internat şi operat.
Rănile fiind prost îngrijite de către sanitarii de pe front, datorită condiţiilor existente în armata română, slab aprovizionată şi înarmată, începuseră să se cangreneze. Pierduse şi mult sânge. Totuşi a avut zile şi a scăpat. A rămas cu defect la picior, şchiopătând în timpul mersului, dar cel puţin a rămas în viaţă.
După vreo două luni de spitalizare, i se face externarea fiind demobilizat, putând reveni definitiv acasă. Nimic despre ce i se întâmplase nu a scris familiei, să nu-i sperie şi să-i îndurereze şi mai tare. Ştia cum au primit vestea morţii lui Constantin şi mai ales plecarea lui precipitată pe front ca să-şi răzbune fratele.
Ieşind din spitalul din Oradea, Melu va trece printr-un magazin cu hăinuţe de copii şi-i cumpără celei mici o rochiţă frumos colorată, cu un şorţuleţ în faţă şi cu danteluţă pe margini, o pereche de pantofiori de lac şi o eşarfă roşie cu buline albe.
Nici nu ştia cât de mult a crescut Lili şi dacă cele ce-i cumpărase din solda lui de soldat, vor fi potrivite sau nu pentru ea. Şi câtă bucurie a produs familiei revenirea lui de pe front, chiar dacă mersul îi era îngreunat din cauza rănilor încă nevindecate. Dar mai ales pentru Lili darurile aduse de fratele său. La vederea acestor frumuseţi de care ea nu avusese parte până acum din cauza lipsurilor şi a sărăciei din familie, nu mai ştia cum să-l îmbrăţişeze cu bucurie şi entuziasmul vârstei sale.
Cu timpul, rănile lui Melu s-au vindecat, el devenind apt de muncă, aşa că îşi căută un serviciu în profesia sa de vânzător. Lili pe atunci urma cursurile şcolii din comună, aşa că viaţa a intrat pe făgaşul său normal. Situaţia era ca de după război, cu lipsuri, cu sărăcie, cu neajunsuri. Melu având de lucru, contribuia şi el cu ce câştiga la îmbunătăţirea traiului în familie.
Nataliţa îşi vedea de serviciul de la bucătăria internatului, unde în afara hranei ce le-o prepara celor o sută treizeci de copii interni, le mai servea şi o altă hrană, una spirituală, povăţuindu-i ce-i bine să faci în viaţă şi ce nu, fiind considerată de acei fii de ţărani sărmani, ca o a doua mamă.
Când la rândul lor acei copii vor deveni oameni maturi, amintindu-şi de acele vremuri triste de ucenicie şi de viaţa la internat, îi vor dărui Nataliei recunoştinţa lor pentru perioada cât au fost sub directa îndrumare spirituală a sa, cu sfaturi, cu poveţi, mângâieri, sau uneori când era posibil, cu o bucăţică de ceva dulce rămas de la masa de prânz. Ea nu a fost doar bucătăreasa internatului, ci şi un pedagog al acestuia. Un pedagog fără de simbrie, pentru că o făcea din dragoste pentru acei copii şi de aceea era apreciată de către administraţia şcolii.
Natalia o va iubi tare mult pe Elena. Copila, când era singură acasă, trebuia să rezolve problemele curente ale gospodăriei ca un om mare, atât timp cât mama sa era le serviciu. Pe tată nu se mai putea baza nimeni. Dacă nu era la lucru, atunci era la cârciumă, patimă în care a căzut după dispariţia lui Ticu.
Lili va urma şi absolvi clasa a X – a, la şcoala din comună şi apoi la vârsta de şaisprezece ani se va angaja la o societate petrolieră ca ajutor de laborant, urmând totodată şi cursurile de calificare în profesia de laborant chimist. După şase luni de şcoală, isteaţă cum era de fel, reuşeşte să ia examenul de absolvire al cursurilor cu calificativul foarte bine, devenind şi ea laborant chimist.
Deplasarea de la Drăguţeşti la locul de muncă în acele vremuri se făcea în condiţii foarte grele. Nu existau mijloace de transport în comun sau tren. De multe ori apela la automobilele care cărau ciment, sau alte materiale necesare în instituţie, îngheţând de frig în cabina maşinii, alteori chiar sus în camion, peste materialele ce le transporta. Seara venea îngheţată de frig şi în loc să găsească căldură în casă, un pat primitor în care să se odihnească, se schimba repede de hainele de pe ea, uneori ude, cu ceva mai gros, să nu se îmbolnăvească din cauza frigului din casă şi se apuca să ajute la treburile gospodăreşti. Natalia îi zvânta ciorapii şi hainele folosind un făraş cu tăciuni încinşi aşezat sub ele.
Iarna la ora cinci dimineaţa era deşteptarea şi pregătirea de plecare la serviciu. Nu puteai risca să absentezi, să nu-ţi pierzi locul de munca care se găsea foarte greu în acea perioadă şi zonă a ţării. Când ieşea afară din casă să plece la serviciu, promoroaca îi albeau sprâncenele, iar buzele îi crăpau din cauza gerului. Geamurile camerei în care dormea, erau desenate cu flori din gheață. Aşa erau mai tot timpul până în primăvară, când razele soarelui începeau să mai prindă ceva putere. Ca să vadă ce se întâmplă pe afară trebuia să sufle cu gura aer cald pe sticla îngheţată bocnă, ca să topească gheaţa. Grele vremuri a trebuit să mai trăiască fiecare familie, muncind doar pentru subzistenţă şi nimic mai mult. Banii câştigaţi ajungeau doar pentru atâta.
La rafinărie după câţiva ani, îl va cunoaşte pe un tânăr ceva mai mare decât ea şi între ei se va lega la început o prietenie, care cu timpul va deveni dragoste. Pe băiat îl chema tot Ion ca şi pe tatăl său. Ion Spătaru, născut într-o localitate apropiată. Ea avea de acum douăzeci şi unu de ani când şi-au unit destinele, pe unsprezece decembrie, o mie nouă sute cincizeci şi nouă şi exact după zece luni va da naştere şi primului lor copil, o fiică. În noiembrie la organizarea botezului fetiţei, nefiind căsătoriţi decât civil, vor face şi cununia religioasă, în aceeaşi zi cu botezul.
Ca să-l deosebim pe ginere de socru îl vom numi Nelu, aşa cum de fapt i se va spune şi în familie de către cei apropiaţi. Nelu niciodată nu s-a împăcat cu gândul că Elena i-a adus pe lume o fiica şi nu un băiat, aşa cum ţinea el morţiş să aibă. De aici şi degradarea relaţiilor dintre soţ şi soţie, care au condus în final la desfacerea căsătoriei după doisprezece ani de urcuşuri şi mai ales de coborâşuri în relaţiile dintre soţi.
Fiica va purta un prenume sfânt, cel al Maicii Domnului - Maria, prenume purtat şi de bunica paternă, dar şi un altul mai special, de suflet pentru mamă şi mai ales pentru bunica sa Nataliţa, care va avea o mare influenţă asupra creşterii şi dezvoltării sale ca prunc, copilă, elevă şi domnişoară. Va purta prenumele de Mirela, folosit mai mult în interiorul familiei şi al celor dragi. În colectivitatea din afara familiei va fi doar Maria, cu toate că ambele prenume vor exista trecute în certificatul de naştere.
În perioada, când Lili de la situaţia de copil devine mamă de copil, Melu, fratele rămas în viaţă, promovează în funcţie de conducere în cadrul "Centrocoop", deţinând roluri importante, care vor culmina cu cea de Director regional al Centrocoop, răspunzând de activitatea acestei cooperative pe mai multe judeţe din zona Olteniei, Gorj, Mehedinţi etc., mutându-se cu serviciul şi familia lui în Bucureşti, unde îşi avea sediul central Centrocoopul.
Cine se aştepta ca Emil Pătruică din Drăguţeşti, un simplu băiat de prăvălie, să ajungă ditamai directorul zonal al unei asemenea instituţii cooperatiste? Fiind un tânăr serios, a muncit, a studiat şi şi-a văzut de activitatea sa profesională, motiv pentru care au venit şi aprecierile şefilor ierarhici, care din aproape în aproape, l-au tot promovat până într-o asemenea funcţie importantă.
Maria, terminase clasa a IV - a când căsnicia părinţilor săi s-a rupt definitiv. Bunicul Ion Pătruică decedase încă din anul o mie nouă sute şaizeci şi trei, bunica Natalia Galiţia rămânând văduvă. Până atunci familia Spătaru Ion şi Lili locuiseră cu părinţii bărbatului. Odată cu desfacerea căsătoriei, acest lucru nu mai putea exista, aşa că Lili ia legătura la Bucureşti cu fratele său Melu, care avea o situaţie prosperă şi hotărăsc ca atât Lili cu Maria - Mirela, cât şi Natalia, să plece spre capitală, pentru a locui la acesta.
Melu nu numai obligaţia de a-şi ajuta mama, sora şi nepoata îşi va asuma, ci se va ocupa şi de integrarea Elenei în muncă pentru ca aceasta să se poată întreţine atât pe ea, cât şi restul membrilor actualei sale familii, fiica şi mama.
Îi găsise un serviciu comod în comuna Măgurele, în calitate de gestionară la un chioşc amplasat la intrarea Institutului de Fizică Atomică, unde vindea produse de patiserie, sucuri, ţigări etc. Aici îl va cunoaşte şi pe Valentin Ceauşescu care îi era client zilnic la cico, ţigări şi cornuri calde, umplute cu brânză dulce, sau cu marmeladă şi miez de nucă.
Pentru ea era un client ca oricare altul, care zilnic înainte de a intra în institut îşi cumpăra de la ea cornurile şi pachetul de ţigări, alături de ceilalţi salariaţi ai institutului. Acesta nu avea nimic din aroganţa unui fiu de preşedinte de ţară.  
  
Referinţă Bibliografică:
DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (Viața știută și neștiută a îndrăgitei interprete de muzica populară din Târgu Jiu, Maria Loga) / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2132, Anul VI, 01 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!