CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Biografie >  


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 2131 din 31 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (Viața știută și neștiută a îndrăgitei interprete de muzica populară din Târgu Jiu, Maria Loga)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap. 3  
  
L i l i  
  
La exact paisprezece ani de la naşterea primului copil - Constantin şi la treisprezece distanţă de Emil, Nataliţa spre disperarea că băieţii îi sunt deja flăcăiandri, va da naştere celui de al treilea prunc, făcut din iubire şi cu mare dragoste pentru soţul său Ion, în pofida atâtor ani distanţă de la naşterea celor doi băieţi. Trecuseră deja treisprezece ani şi crezuse că o "uitase" Dumnezeu.  
În urmă cu nouă luni când i-a dat vestea lui Ion că vor avea un al treilea moştenitor, acestuia nu-i venea să creadă că iar vor apare atârnate prin casă scutece de copil. Îşi făcu repede socoteala cam pe când ar avea loc naşterea.  
- "Deci prin mai", îşi spuse el mai împăcat cu gândul că de data aceasta nu va mai fi în lunile geroase, cum se întâmplase cu cei doi băieţi, Ticu în postul Crăciunului şi Melu în februarie.  
- Măi femeie, măcar acum dacă tot ai rămas gravidă după atâta amar de vreme, poate Dumnezeu ne dă o fată. Să avem şi noi o bucurie la bătrâneţe, că de la băieţi, la ce să te aştepţi?  
- Bine ar fi bărbate! Poate că te aude bunul Dumnezeu şi-ţi dă după suflet, o fiică.  
- Doamne ajută, măi femeie! Mă gândesc la ce vor zice băieţii când vei apare în faţa lor cu burta la gură! Sunt ditamai flăcăii.  
- Ce-o să spună măi omule? Nu te mai frământa atât. Doar nu sunt singura femeie care va naşte la treizeci şi şase de ani. Altele poate că depăşesc patruzeci când rămân gravide şi nu se mai sperie nimeni ca tine.  
- Apăi, băieţii noştri sunt acum la vârsta întrebărilor, continuă Ion, bulversat de vestea că vor avea un nou copil.  
Nu ce vor spune feciorii lor când or vedea-o pe mamă cu burta la gură, era problema bărbatului, ci mai ales a lui, că o ia de la capăt cu un copil nou născut în casă, cu scâncete, nopţi nedormite când suferă de câte ceva şi tot ce-i legat de existenţa unui nou născut într-o familie.  
- Lasă-i să se întrebe şi să întrebe. Ce-i cu asta? Tot ei singuri vor găsi răspunsul, că doar nu mai sunt la vârsta când să le spui că pe copii îi aduce barza, continuă Nataliţa argumentarea, bufnind în râs.  
De atunci, de la această discuţie, au trecut aproape nouă luni. Se apropia sorocul, iar zilele rămase până la naştere se puteau număra pe degete. Oricând se aştepta ca să i se pornească travaliul. Termenul naşterii după socotelile ei cam trecuse.  
Era primăvară, mijloc de mai şi în întreaga grădină auzeai numai zumzet de albine şi simţeai un parfum suav de flori. Pomii fructiferi erau încărcaţi cu bucheţele de toate culorile, cireşii timpurii dădeau în pârgă iar cei târzii încă erau plini cu flori albe, parfumate grupate, în vârful unor codiţe lungi, subţiri şi arcuite, câte două - trei.  
Era o adevărată simfonie de culori şi de orchestranţi din toate speciile, de la multitudinea albinelor cu desagii de pe picioruşe încărcaţi cu polen, la bondarii zgomotoşi, gărgăriţe pistruiate, sau cărăbuşii ce trebăluiau de zor împingând spre cămările de iarnă, cocoloaşe făcute din diverse resturi vegetale. Nici furnicile nu se lăsau mai prejos. Pe lângă papucii Nataliţei (nu putea încălţa nimic mai comod din cauza umflăturilor de la picioare), se perinda un întreg alai de du-te-vino al furnicilor organizat în rânduri milităreşte, fiecare purtând câte ceva între mandibulele lor puternice.  
Unele dintre păsări îşi înălţau trilurile spre înaltul cerului, iar altele zburătăceau printre crengile pomilor, alergând după insecte sau viermişorii treziţi şi ei la viaţă. Era primăvară şi existau peste tot semne de viaţă. Chiar tu, ca om simţeai cum îţi creşte pulsul şi ai dorinţa de a trăi cu intensitate maximă aceste momente, o favoare făcută omului de natură, ca un dar ceresc.  
Întreaga livadă a socrilor era în plină activitate. Nataliţa îşi luase cu ea o cuvertură, pe care a aşezat-o sub un măr, dorind să se odihnească, să i se mai dezumfle şi picioarele. Greoaie cum era, abia se întinse pe învelitoare. Simţea nevoia de a fi pătrunsă de această efervescenţă a naturii. Stătea lungită într-o parte, ferindu-şi ochii de razele soarelui, punându-şi o mână streaşină şi asculta cum o ciocârlie îşi susţine numărul solo în înaltul cerului.  
Ridicase privirea spre bolta cerească, încercând să descopere pasărea ce trimetea asemenea triluri măiestre spre ea. Până la urmă dibui un punctuleţ ce se tot mişca în văzduh, scoţând cea mai frumoasă muzică pe care nu o mai ascultase de pe când era mare cât băieţii săi şi locuia în câmpia de la Vetrişoaia. Atunci păzea văcuţa şi tot aşa, privea ore în şir cum fâlfâiau din aripi ciocârliile, trimiţându-şi spre pământ cele mai misterioase mesaje de dragoste, către cine ştie ce iubită înaripată, ascunsă undeva, pe vreun răzor de pământ, doar de el ştiută. Se presupune că numai ciocârlanul cântă. De la distanţă este greu să deosebeşti masculul de femelă. Ca diferenţă, masculul are doar un moţ de pene ridicat spre spatele capului.  
Nataliţa cu ochii ţintă spre punctul ce se distingea cu greu pe bolta senină a cerului, mişcându-se agale în fâlfâit de aripi, asculta trilul ce-i tulbura cele mai sensibile gânduri ale ei.  
- "De mi-ar da şi mie Dumnezeu, o fetiţă cu un glas atât de frumos, ca al acestei păsări micuţe şi gingaşă"! îşi propunea ea în gând, urmărind concertul ciocârliei.  
Pasărea, când cobora câţiva metri, când din nou îşi lua avântul spre înălţimi, de nu se mai vedea aproape deloc. Doar trilul i se auzea din ce în ce mai slab. De pe un răzor se auzi un ciripit ca un răspuns la acest concert organizat adhoc pentru cei cu inimile sensibile, cum era şi Natalia. Participant şi el la această stare de beatitudine, pruncul din pântecele mamei începu să se zvârcolească, lovind cu picioruşele.  
- "Ce-i puiul mamei, îţi place şi ţie cum ne cântă ciocârlia?" îşi chestionă tandru Natalia odorul, mângâind abdomenul unde simţise împunsăturile picioruşelor.  
"Ciocârlie, lie,  
Dragă ciocârlie,  
Îmi dărui tu mie,  
O fată frumoasă,  
Cu voce măiastră,  
Care să îmi cânte  
Şi viaţa să-mi încânte"?  
îşi înălţă Natalia ruga spre punctuleţul ce doar se distingea cât un bondar, pe albastrul văzduhului. Poate Sfântul Duh îi va asculta rugă şi-i va dărui o fată, aşa cum şi-ar dori ea să fie, adică veselă, plină de viaţă, frumoasă ca o cadră, iar vocea-i s-o compare ca o tânguire a strunei de vioară peste care trece arcuşul, mângâind-o cu blândeţea adierii de vânt, sau rostogolindu-se ca tumultul unui râu de munte, ce se prăvale în cascade dintre stânci, precum sârbele şi bătutele din vatra satului din Drăguţeşti, organizate de flăcăi sâmbăta seara.  
Fetiţa, căruia spera să-i dea naştere cât de curând, dorea să aibă acel glas care să-i aline dorurile, sau să-i vindece rănile scrijelite pe suflet, în cei treizeci şi şase de ani, când uneori necazurile s-au abătut asupra familiei lor, atunci când nici nu s-ar fi aşteptat că vor veni vreodată.  
Era o zi de vineri, cu cer senin, cu pomi în floare şi păsări cântătoare, cu semne că viaţa există şi oriunde priveşti, este omniprezentă, aşa cum o simţea prezentă şi în burtica pe care o tot mângâia cu blândeţe şi dragoste. Ea considera această fiinţă încă nenăscută, ca pe un dar Dumnezeiesc, după treisprezece ani, în care a avut timp să-şi zburătăcească cei doi feciori, supraveghindu-le şi urmărindu-le evoluţia şi trecerea lor de la copiii neastâmpăraţi, gata mereu să producă o altă năzbâtie când erau micuţi, la băieţii ajunşi acum în pragul pubertăţii, cu vocea în schimbare şi tuleie deasupra buzelor superioare.  
Băieţi buni, care urmau cu regularitate cursurile şcolare, dovedind dragoste de carte şi ascultare de părinţi, chiar dacă uneori ca tot românul, mai ales cel de la ţară, se confruntau cu lipsa resurselor pentru un trai decent. Sărăcia era omniprezentă în fiecare casă, la fiecare colţ de uliţă.  
Nimeni nu excela în avuţie, acolo în comuna lor Drăguţeşti, din inima Gorjului. Poate doar cei ce acumulase zeci şi sute de hectare de pământ pe care îl dădeau în arendă, ori deţineau magazine, fabrici, păduri, conace sau palate, aşa cum era şi moşierul la care ea lucra ca bucătar pentru cei peste 130 de copii, din internatul şcolii. Aceştia nu ştiau ce-i sărăcia. Ei aveau din ce trăi şi posibilitatea de a se plimba cu birjele, cu caleştile sau cu automobilele. Ceilalţi, săracii, munceau pentru ei, ca să le crească avuţiile.  
A doua zi era sâmbătă şi de dimineaţă în zori au apărut şi primele semnale că i-a cam sosit sorocul. Cocoşul s-a urcat pe ulucele gardului şi şi-a început cântarea. Şi el părea că-şi dorea să aducă o veste şi anume că nu peste mult timp va fi adusă pe lume o nouă fiinţă.  
- "Doamne, se ruga Natalia între două reprize de contracţii, dă-mi rogu-Te o fiică, ca să-mi fie alături de aceşti doi băieţi năzdrăvani, să-mi bucure mie sufletul şi tatălui dorinţa de a avea băieţii lui o soră, care să ne aibă în grijă când va creşte mare şi vom fi în neputinţă”.  
Grea era speranţa într-o aşa distanţă de ani, dar nu imposibilă. Şi Bunul Dumnezeu de data aceasta a fost alături de Nataliţa şi de Ion, dăruindu-le o fătucă frumoasă şi cu plămânii puternici după ţipetele ce umpleau casa ziulica întreagă.  
Deocamdată mini concertul la care visase în grădină, ascultând cântecul ciocârliei, se rezuma la ţipetele disperate ale micuţului vlăstar. Solfegiul îi era compus doar dintr-o singură notă: oa, oa, oa... repetată cu insistenţă ori de câte ori îşi dorea câte ceva, fie colastră, fie schimbarea scutecelor, fie prezenţa cuiva lângă patul ei. Îşi făcea simţită dorinţa cu insistenţă şi mereu trebuia să-i fie cineva în preajmă în camera unde domnea măria sa Elena, cum s-au hotărât părinţii s-o boteze, ţinând cont de cât de darnică şi bună a fost cu ei Elena, regina mamă, în perioada cât amândoi au lucrat la Cotroceni. Pentru ei va fi doar Lili, cel mai mic odor al casei.  
Peste ani s-a dovedit aşa cum am mai arătat, că viaţa Nataliei a fost mereu umbrită de evenimente tragice care s-au năpustit ca o vijelie asupra familiei sale.  
Timpul se scurgea ireversibil, aşa cum şi evenimentele îşi vor urma cursul lor firesc, hărăzit de Pronia Cerească.  
Din nou se mişcară puterile politice în Europa. Germania nazistă invadează Polonia în o mie nouă sute treizeci şi nouă, declanşând cel de al doilea război mondial, la care România va intra pe douăzeci şi două iunie, o mie nouă sute patru zeci şi unu alături de puterile Axei, formată din Germania Nazistă, Italia Fascistă şi Japonia imperialistă, în scopul declarat oficial de a recupera măcar teritoriile răpite de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste după primul război mondial: Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei.  
Ticu avea acum aproape optsprezece ani iar Melu şaptesprezece. Erau destul de săraci ca avere, dar bogaţi ca idealuri patriotice.  
Mânat de entuziasmul tinereţii şi al inimii de român, Constantin, primul fecior al familiei Pătruică se înrolează voluntar în armată la nici optsprezece ani ai lui împliniţi şi pleacă pe front împotriva armatei sovietice care ne trunchiase ţara. Moartea îl va găsi în o mie nouă sute patru zeci şi doi la Stalingrad, încorsetat de sârma ghimpată prin care dorea să treacă, să observe poziţia armatei inamice, în calitatea sa de cercetaş al armatei române.  
Aflând despre moartea celui mai mare copil, disperarea părinţilor este fără de margini, mai ales că şi cel de al doilea fiu, Emil zis Melu, se înrolează voluntar mânat de acelaşi entuziasm patriotic al vârstei şi pleacă pe front de unde se va întoarce spre finalul lui august o mie nouă sute patru zeci şi patru, rănit la coapsă şi la ambele picioare, de şrapnelele din timpul unui atac cu obuze de tun. Lili pe atunci avea doar şase ani.  
  
 
Referinţă Bibliografică:
DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (Viața știută și neștiută a îndrăgitei interprete de muzica populară din Târgu Jiu, Maria Loga) / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2131, Anul VI, 31 octombrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

VALIDARE ACCES CONFORM GDPR

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!