CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





Poveste de toamnă
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
          Zile de toamnă ce par mai degrabă fiicele carismatice ale lui august, decât ale lui octombrie! Dar cine se plânge? Dacă prin lume a pornit la drum Ofelia, fiica nou născută a Vânturilor turbate de vest, despletită, furibundă și neînduplecată, urlându-și frustrările prin trombele devastatoare de ploaie sau furtuni, biciuind cerul și pământul cu fulgere prelungi și asurzitoare, de răsună universul, răscolind mările, făcând una cu pământul tot ce îi iese în cale și semănând teroare și prăpăd peste lume, aici în Peninsulă ne răsfățam pe plaje fierbinți și aurite sub un soare copt, ca o gutuie mustoasă și parfumată din panerele pline ale toamnei sau prin munții maiestuoși, gătiți ca niște miri cu veșminte bogate, brodate cu raze roșii-aurii, zdrențuite pe alocuri de pârâiașe reci și cristaline, ce izvorăsc din tainițe neștiute și care se aruncă sinucigașe de pe stâncile înverzite, în hăuri întunecate, ce înghit hămesite suspinele lor suave. Am urcat în zi de sărbătoare la cote admise de autoritățile locale, am străbătut localități de o frumusețe aproape imposibilă, mi-am umplut plămânii cu aerul pur și iute al înălțimilor și am contemplat pierdută în imaginație, Frumoasa Adormită, culcată de secole între cer și pământ, cu capul sprijinit pe linia orizontului, așteptând răbdătoare sărutul iubitului predestinat, cu mâinile de piatră împreunate cuminți pe pieptul de granit, sub care pulsează o inimă imprevizibilă, ascunsă adânc în viscerele muntelui, pe care-l întruchipează. Acest munte nu își dezice denumirea, indiferent din ce unghi l-ai privi. Are forma exactă a unei femei adormite, cu mâinile împreunate pe piept. Frumoasa Adormită îndeamnă la visare pe oricine o vede și odată ajuns pe tărâmul ei mirific, simți magia legendei cum te pătrunde în suflet, imposibilul devine posibil, basmul coboară în realitate iar natura capătă caracteristici ireale. 
  
          Pe terasele îndepărtate se zăresc argintii plantații de măslini, ale căror smaralde strălucesc cu promisiuni biblice sub lumina transparentă a cerului. Toamna aceasta, dintre crengile stufoase vor curge șuvoaie parfumate și limpezi de nectar zeiesc, căci rodul e curat și bogat. Uleiul de măsline, pur și virgin pe aceste tărâmuri de basm, e considerat a fi sângele ce curge prin venele înghețate ale prințesei de granit. Prin pădurile ruginite rătăcesc personaje bizare, înarmate cu toiege ascuțite, create special pentru a scoate din pământ bulbii prețioși detectați de mirosul câinilor, dresați special pentru recoltarea tartufilor. Un alt dar prețios al munților, ciupercile, își etalează cochete pălăriuțele elegante, răsărind sprințare printre picioarele grațioaselor căprioare, care trec mai departe pufnind jucăușe din năsucurile delicate, rupând ici și colo câte un fir crud de iarbă, de un anume fel, doar de ele cunoscut. Covorașe viu colorate de flori pătează câmpiile surprinzător de verzi, care au prins gust de viață, în urma ultimelor ploi de toamnă, după ce au suferit pe nedrept pârjolul și seceta excesivă a verii, care le-au ars, aproape complet. Natura toată a prins vigoare, abia după ce vara și-a lăsat baltă conspirațiile neortodoxe și s-a cufundat în apele mării, sfârâind nepotolită și învinsă.  
  
          Am descoperit o poieniță cochetă pe care stăteau întinse la soarele pârguit de munte câteva cupluri răzlețe, îmbrățișate în tăcere, sorbind cu ochii și sufletul frumusețea și pacea naturii. Alții se distrau fotografiind cerul sau făcându-și selfie-uri în ipostaze trăsnite, ca apoi să le studieze, amuzându-se copios. Ceva mai departe, ascunși după spinarea unui deal, doi tineri nonconformiști, făceau de-a dreptul dragoste, fără să se sinchisească de prezența nu prea îndepărtată, a celorlalți. Noi am ocolit cu discreție parcul acela bizar și ne-am refugiat la umbra unor castani, care încadrau poiana cu siluetele lor arogante. Am descoperit cu mare încântare o mulțime de fructe, de un maron strălucitor, ce se ițeau ispititoare dintre frunzele ruginii, căzute în iarba moale. Am îngenunchiat cu bucurie în acel templu al abundenței și am cules cu pioșenie ofrandele naturii. Frumoasa Adormită surâdea mulțumită de atâta armonie și pace, pe care o observa de pe cumpăna lumii. Panerele Toamnei se umpleau cu arome, culori, gusturi variate și... certitudini. Soarele nu se îndura să coboare în anticamera nopții, care își deschidea ușile cu o reverență neînduplecată, invitându-și musafirul la odihnă, iar umbrele fremătau nerăbdătoare de a fi slobozite peste lume. Răcoarea amurgului și promisiunile neliniștitoare ale muntelui alungară fără prea multă ceremonie vizitatorii întârziați, care își porniră motoarele pe roți, coborând muntele grăbiți, luând cu ei amintirea proaspătă și revigorantă a unei zile de vis. Viața putea continua, imprevizibilă și sinuoasă, așa cum îi era obiceiul. Noi toți, inițiații de azi ai Somnoroasei Milenare, aveam acum resurse suficiente, pentru a înfrunta vicisitudinile felurite ale viitorului.  
  
          Întunericul cobora muntele împreună cu noi, luându-se la întrecere cu caii putere ai motorului. Fusese ideea mea să mergem pe munte cu motocicleta, dar ne-am făcut greșit calculele, lăsându-ne seduși de magia Adormitei și am tot amânat plecarea, iar acum se făcuse noapte, surprinzător de repede. Deși vântul ricoșa buimăcit la impactul cu costumele noastre impenetrabile și frigul nu ne afecta în niciun fel, bine echipați cum eram, îngrijorarea și teama de jivinele muntelui ne cam strângea inimile, determinându-ne să mărim viteza, atât cât ne permiteau totuși, serpentinele amețitoare. Zgomotul asurzitor al motorului scotea de prin culcușuri iepurii îngroziți și vulpile care ne tăiau calea, orbite de farurile puternice, salvate doar prin bunăvoința destinului lor, de la impactul mortal cu bolidul dezlănțuit. Abia aveam timp să le zărim ,, zborul”, căci dispăreau din câmpul nostru vizual, înghițite de spectrele nopții. Strada devenea foarte circulată, pe măsură ce ne apropiam de localitățile montane și sălbăticia înălțimilor se pierdea în urma kilometrilor, lăsați în urmă cu mare ușurare. Adrenalina ce atinsese cote maxime în timpul ,,zborului” nostru nocturn, acum cobora și ea barometrul, cumințită și consolată de aspectul feeric și liniștitor al civilizației și de prezența oamenilor care populau străzile orașului, luminat asemeni unui uriaș pom de Crăciun. Motorul torcea domol sub noi, parcurgând străzile calm și hotărât. Visa și el confortul și siguranța garajului probabil, așa cum noi ne doream pe cea a casei noastre. Lăsasem în urmă orașul și ne îndreptam liniștiți către ea, situată la câteva zeci de kilometri depărtare, între plantații de vii și măslini, solitară și măreață, asemeni unui castel medieval, ce domnește impunător peste singurătățile tăcute.  
  
          Am intrat pe aleea pietruită, încadrată de livada de pomi fructiferi de o parte și de viile misterioase, de cealaltă parte, ascultând scrâșnetul pietrelor sub roți și lătratul câinilor noștri, care păreau foarte nervoși și agresivi. Mirați, ne-am apropiat cu motor cu tot de tămbălăul inexplicabil al câinilor, care se lansau în atacuri mai temerare, datorită prezenței noastre, împotriva a ceva ce se ascundea în bezna alunilor din fața casei. Sub lumina farurilor am deslușit foarte clar câțiva mistreți, alarmați de prezența câinilor și a noastră, dar indeciși dacă să abandoneze ospățul cu alune, atât de tentant. Am ambalat motorul la maxim și ne-am năpustit către ei, mai mult înfricoșați decât furioși, sperând că se vor risipi care încotro, printre viile cufundate în bezna înfiorătoare a nopții. S-au risipit de fapt, mai putin unul: patriarhul, se pare... Acesta s-a înfipt mai bine pe picioarele din față, și-a ridicat capul fioros împodobit cu doi colți impresionanți, pufnind și grohăind mai ceva ca motorul nostru, aruncând flăcări din ochii imobili, care parcă voiau să stingă lumina orbitoare a farurilor cu intensitatea lor, privindu-ne fără să ne vadă, ascunși cum eram de întuneric, dar îl observam neliniștiți cum se străduia să se orienteze, în ciuda luminii care-l orbea și cum se pregătea să se năpustească asupra monstrului care îi compromisese bunătate de cină.  
  
          O cam băgaserăm pe mânecă și am început să batem în retragere, îndepărtându-ne cu spatele de bestia pregătită de atac, ținându-ne la adăpostul farurilor, pe care contam să ne acopere cu succes retragerea, până am ajuns în fața casei. Eu am sărit de pe motocicletă și am deschis garajul cu mișcări febrile și iuți, mai ales că lătratul câinilor se apropia tot mai mult, pierzând teren în fața fiarei. Tot cu spatele am reușit să garăm motorul și am închis ușile grele de metal cu zgomot puternic, pentru a speria sălbăticiunea. Am urcat în casă și din balcon am tras câteva focuri de pușcă în aer, de teamă să nu rănim câinii, care acum se avântau cu vitejie pe sub bolțile de vie, din ce în ce mai departe de casă. I-am așteptat cu inima strânsă câteva minute interminabile, să se întoarcă dintre vii și când i-am văzut tolănindu-se liniștiți dar atenți sub balconul intens luminat, i-am lăudat cu afecțiune și le-am promis o recompensă demnă de curajul și loialitatea lor. A fost prima confruntare directă cu mistreții care au poluat ținutul, dar nu și ultima... 
  
Referinţă Bibliografică:
Poveste de toamnă / Silvia Giurgiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2526, Anul VII, 30 noiembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Silvia Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Silvia Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!