CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Actualitate >  





ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ÎNTR-UN CREZ DE ŢARĂ ŞI NEAM de prof.univ.asoc. POMPILIU COMŞA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
“Suntem purtători unui complex de inferioritate, ne comportăm ca ultimii veniţi la masa bogaţilor”, a spus Teodor Baconschi la Galaţi, arătând cât de importantă este pentru România integrarea în Uniunea Europeană, operaţiune care vine, însă, la pachet cu un set responsabilităţi. De fapt tot ce s-a făcut până acum în ţara noastră e rodul diplomaţiei, publicul larg având puţine cunoştinţe de politică externă, deşi ar trebui să fie conectat mai mult la aceste informaţii: În opinia mea şi nu numai, România trebuie să treacă printr-un amplu proces de reinventare. Trebuie să învăţăm să construim împreună, să vedem cine a răsturnat scara socială a valorilor, să dăm dovadă de flexibilitate socio-culturală şi de luciditate patriotică faţă de o entitate care a suferit suficiente traume şi nu este indestructibilă. Mai avem nevoie de o reţea de şcoli à la française şi de şase universităţi de prestigiu. E fundamental să ne luptăm cu plagiatele, e o responsabilitate care ţine de igiena noastră universitară. Trebuie să facem o corecţie majoră privind corelarea ofertei universitare cu piaţa muncii, să renunţăm la formele fără fond şi la baronate. Foarte mulţi nu-şi găsesc locul aici şi pleacă. Deocamdată România e în climaxul ei istoric. Exodul de care ne plângem e o falsă problemă. Trebuie să privim plecarea celor mai buni doar ca pe o sursă de îmbogăţire profesională a capitalului uman din România. Nu mai există frontiere fizice care să ne despartă, nu există <<înăuntru>> şi <>, sunt doar zidurile noastre lăuntrice. E cea mai tristă dovadă că noi nu ne simţim integraţi. Trebuie să fim capabili să pricepem că astăzi toată lumea e într-un dialog şi că există mai degrabă oportunităţi pentru noi, decât oprelişti. Cum importanţa diplomaţiei în viaţa noastră e covârşitoare. Chiar dacă e un domeniu la care mulţi nu se pricep, trebuie să înţelegem că nimic din ce s-a reuşit după ’89 nu ar fi fost posibil fără operaţiunile întreprinse de reţeaua diplomatică. Iar noi nu trebuie să ne simţim nici superiori, nici inferiori, ci la fel de norocoşi ca generaţia Marii Uniri. Starea de cârcoteală pe care o experimentăm astăzi e nejustificată. 
  
Scriu rândurile acestea cu disperarea unui român care își vede obârșia sfârtecată, năpădită de paraziți și, mai rău, hulită și negată. Cu cât înțelegem mai bine, cu atât doare mai tare. Însă disperarea nu vine din constatarea evenimentelor, ci din înțelegerea dificultății de a opune un demers eficace celor care ne jefuiesc ogorul, îi înstrăinează pe români de neam și de țară și ne vor risipiți și pierduți pentru totdeauna. Confesiunea mea nu este doar literatură, este mai mult, este un manifest. Este un indemn și o chemare la luptă, este ecoul de azi la „Hai să dăm mână cu mână …!” și la „Deșteaptă-te române!”, căruia suntem datori să-i răspundem „PREZENT” și să ne unim eforturile, fiecare pe măsura capabilităților sale, chiar acum, oriunde ne-am afla. Mă întrebaţi cine sa mai dea azi mână cu mână? Nu ştiu. Totusi, ce solutie propuneti pentru România ? Căci din cauza situației geografice, pentru România nu există în momentul de față decât două alternative : Europa sau Rusia. Cum zicea, bietul Constantin Tănase : Când cu nemții „der die das”, Când cu rușii „davai ceas”… (Bine ! Acum nemții sunt însoțiți și de alți occidentali.) Doriți sa reintrăm în comunitatea condusă de ruși ? Cunoașteți desigur situația Bucovinei și nu cred că vă convine. Sau Basarabia, etc. Sunt de acord că Occidentalii sunt departe de a fi îngeri. Dar credeți că ar fi mai bine dacă ne întoarcem la ruși ? Știți că Putin i-a dăruit lui Dodon o hartă a Moldovei din vechime care se întindea până la Carpați ? Ca un îndemn pentru o Moldova mai „puternică” (care să preia și cealaltă parte a Moldovei). De ce să vorbim doar de autonomia Transilvaniei ? Ne putem gândi și la o Moldovă autonomă. Atunci unde mai rămâne România ? Asta vă place ? Eu nu doresc un asemenea viitor țării mele. Subsemnatul are datoria să vă spună ce-mi doresc pentru România. Îmi doresc INDEPENDENŢĂ. S-avem ALIANTE, evident, dar doar daca ne sunt respectate regulile CASEI, ca sa zic asa, nu sa ne fie impuse regulile altor…case!! Nu să fim deposedaţi, prin impunere, de teritorii, de tradiţiile noastre, de credinţa noastră creştin-ortodoxă, de multe altele. Nu vrem nici: „der die das”, nici „davai ceas” şi niciun fel de nimic de la nimeni, avem resurse, de toate felurile, şi, mai abitir, avem resurse spirituale arhisuficiente ca sa ne dezvoltăm şi să ne fie bine şi să nu acceptam asuprirea. Să nu uităm, ei („Europa”, „oocidentul”) au TREBUINŢĂ de noi, nu noi de ei. Dumnezeu ne-a aşezat anume strategic, iar noi nu ne-am folosit de acest avantaj. Cei care ne guvernează sunt nişte vânduţi. De aceea, le cerem, imperativ să se lepede de năravuri, să se lepede de lăcomie, să se lepede de tot ceea ce ne este străin, să revină la firea de creştin, la firea de om cu frica de Dumnezeu şi cu dragoste de semeni şi de patrie. Să nu ne mai joace, ca nişte beţivi ameţiţi de vin, la ruleta mai-marilor lumii. Că se răscolesc în morminte străbunii noştri care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă pentru…independenţa României. Amin. 
  
În Germania, dacă ai pozitii naționaliste, adică firești, ești imediat acuzat de antisemitism. Dacă un francez este naționalist, este acuzat de „colaborare neo-nazistă”. In România, dacă ești naționalist, esti acuzat de complot cu rușii și, în general, în U.E. dacă esti antiglobalist, esti acuzat de extremism, rasism și, întotdeauna, antisemitism… ciudat, nu-i așa? Dar nu e bine să vorbim de România doar prin prisma opoziției Rusia-Occident. De ce nu am lua în considerare și varianta independenței naționale, a suveranității populare? De ce nu credeți în capacitatea noastră de autodeterminare? Mai mult, ce vă face să credeți că ați scăpat de cei care, au știut să acapareze în trecut calitatea de “ruși”, strecurîndu-se astăzi după calitatea de “democrați”, sau aceea de “ROMÂNI”? Ganditi-vă bine pentru că, tocmai aici e marea cacialma în care au căzut, din păcate, toți „reeducaţii” mass media, atât în Vest cât și în Est (mai puţin grupul visegrad+4). Izgonirea din țară a milioanelor de români și terorizarea celor rămași acasă, nu a produs terenul prielnic marii „înlocuiri“ dorite, ci mai degrabă cel al deconspirării „lor“, a dușmanilor și a minciunii Occidentale, reformând chiar în acest moment, printr-un ricoșeu incredibil: IDEALUL NAȚIONAL. Conștiința reacționară a Neamului Românesc se află, deocamdată, în exil și peste granițe. Fără să realizeze, milioanele de români de pretutindeni își ascut săbiile inteligenței pe ruinele Occidentului, pe ruinele „progresului”! Se vor întoarce ACASĂ la momentul potrivit, cu un naționalism fierbinte, implacabil, REVOLUȚIONAR! Atunci, pe nevăzute, o să înceapă „exodul“ trădătorilor – RENAȘTEREA ROMÂNIEI MARI! Cei de afară, împreună cu cei de acasă, în această inversare ciudată a forțelor, trebuie să-și regăsească fibra comună, dialogul în jurul idealului suveran. Nu suntem dușmani, trădători, incapabili, – asta este propaganda ADEVĂRAȚILOR DUȘMANI! Împreună și numai împreună vom putea reînnoi cu IDEALUL SUPREM și, atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea ce nu are nici un popor din Europa: O NAȚIUNE LIBERĂ! Altă cale nu acceptăm! Din păcate, realitatea este mult mai nemiloasă decât apare prin obiectivul mass media. Minciună are, de asemenea, o istorie străvechie și, în timp, a știut să se impună la toate nivelele. Noi, până la un anumit nivel, gândim după un anume „protocol” prestabilit. În viitor alianțele vor fi fundamentale, totul este întreprins să alegem drumul greșit! Vă asigur că sîntem, în țară, foarte mulți intelectuali angajați în această luptă de trezire a conaționalilor noștri din dulcea picoteală a consumerismului, indusă dinafară cu perfidie diabolică. Sînt destule ONG-uri care luptă împotriva neomarxismului și a „corectitudinii politice” impuse de SUA și Europa. Cum nu contează dacă luptăm pentru idealurile naţionale de aici sau de afară, ci important este să nu-şi uite niciunul dintre cei plecaţi obârşia. America este un Hotel unde, chiar și americanii sunt doar locatari, simplă carne de tun! Deci așa ar trebui să fim, ACASĂ! Pe tema asta, Generalul De Gaulle spunea: “Atunci când dușmanul ocupă națiunea, elitele sunt vândute și poporul este supus, rezistența se face în afara granițelor, altfel națiunea dispare!” Personal cred ca vom reuşi să învingem a IV-a generaţie de politruci. „După jertfe și sacrificii, prigoniri și pribegii, mărturii și luptă neîncetată, curată răsplată a libertății veți primi și a voastră împărăție veți domni!” 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ÎNTR-UN CREZ DE ŢARĂ ŞI NEAM de prof.univ.asoc. POMPILIU COMŞA / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2867, Anul VIII, 06 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!