MI-A TRECUT DIN POFTA ȘI DORINȚA DE IUBIT
Pentru mine, o iubire nu a fost! Eu n-am iubit!
A-i cunoaște gustul dulce nici nu cred că mi-am dorit,
Am nevoie, și-mi doresc, doar de-o dragoste stabilă
Însă este cam departe, în suflet sunt o copilă.
Căci văzând pe toți iubiții ce în cale mi-au ieșit
Mi-a trecut puțin din pofta și dorința de iubit
Nu zic, ba! E cu putință! Poate mâine voi iubi
De relații trecătoare întotdeauna voi fugi.
Și privind îndrăgostiții care par a se iubi
În relație cum intră ei încep a se prosti
Ei ar vrea-o serioasă, deși se cam îndoiesc
Dacă nu-i fidelitate, în zadar se străduiesc.
Li se pare că nu-i bine, neavând nimic frumos
Se decid să-ncheie totul printr-un gest răutăcios.
Și iubirea cea clădită cu-atâta drag și măsură
Se spulberă într-o clipă și se năruie cu ură.
Și eu voi ști ce-i amorul pe al vieții mele drum,
Cu o dulce nepăsare azi o simt ca pe-un parfum.
Mai târziu sau mai devreme mă va pedepsi odată
Dragostea-și va pune-amprenta pe-o ființă adorată.
Fericită-mi țes cărarea, mulțumită c-am păstrat
Floarea inimii-nflorită și-al meu suflet nepătat.
PAULA DIANA HANDRA