CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Vocatii >  


Autor: Paul Leibovici         Publicat în: Ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

Paul LEIBOVICI - DE LA BACĂU LA MAASTRICHT - MIREL IANCOVICI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
"Tata mi-a dat cel mai mare dar pe care o persoană îl poate oferi alteia: el a crezut în mine". Iar cel ce scrie aceste rânduri, poate adăuga cu certitudine: „Aşa tată, aşa fiu!”  
 
Cetăţean al oraşului Bacău - am spune chiar „copilul Bacăului", a cărui familie - cel puţin din partea tatălui, au fost muzicieni. În ceea ce priveşte talentele moştenite de la părinţi, se pare că există anumite gene care îl pot transmite copilului tău ceva din talentul vostru la muzică, de exemplu. Talentele moştenite genetic sunt caracteristici care însă pot fi pierdute cu uşurinţă în cazul în care nu sunt cultivate devreme, cel mai bine înainte de vârsta de 7 ani. Sigur că luând lecţii, orice copil poate învăţa până la urmă să cânte la pian, însă niciodată nu o va face precum un copil care moşteneşte talentul muzical al părinţilor săi. Un copil al cărui părinţi sunt muzicieni are mari şanse să fie un bun creator muzical. Mai înainte de a scrie despre familia muzicală Iancovici - de altfel cu trei generaţii în urmă, voi scrie despre maestrul celist de renume internaţional.  
 
***  
 
Mirel Iancovici este originar din oraşul Bacău-România. Violoncelistul a studiat de mic copil pianul, vioara instrumente care se aflau în casa părintească, atât sub îndrumarea tatălui cât şi a bunicului. După absolvirea liceului în oraşul natal, va pleca la Bucureşti pentru a urma studii superioare de muzică la Consevator. Aici va fi studentul lui Serafim Antropov la clasa de violoncel şi mai apoi a lui Radu Aldulescu şi Paul Tortelier. S-a remarcat cu prilejul competiţilor la care a participat, câştigând premii din cele mai semnificative şi care i-au deschis porţile scenelor internaţionale. La Florenţa a excelat primind premiul „Gaspar Cassado" - Italia; apoi la Barcelona va fi distins cu „Premiul I" şi „Medalia de Aur - Pablo Casals Centenary".  
 
Despre turneele din Europa şi America ar fi de scris un capitol separat, căci succesele au fost deosebite, fiind solicitat de diverse studiouri care au înregistrat concertele pe care le susţinea. Printre concertele de amploare, de mare succes a lui Mirel Iancovici voi menţiona concertul de la Carnegie Hall, Concertgebouw Amsterdam, Lincoln Centre New York, Philarmonie Berlin, Palau de la Musica Barcelona, Kennedy Center Washington, Royak Festival Hall, Wigmore Hall.  
 
În numeroasele turnee pe care Maestrul Iancovici le-a întreprins de-a lungul carierei mi-aş permite să amintesc particiarea sa la Festivalul „Yehudi Menuhin" de la Gastaad; „Upper Galliles Chamber Music Days" Israel; Festivalul” George Enescu” Bucureşti, Festivalul din Finlanda.  
 
Mirel Iancovici, de-a lungul anilor a colaborat cu mari maeştrii dirijori precum Claudio Abbado, Phillippe Entremond, Herman Krebbles. Desigur că apariţia sa alături de o altă maestră, Silvia Marcovici, deasemenea din Bacău-România ar putea fi subiectul unui nou subiect pentru această rubrică.  
 
Pentru mine - semnatarul acestei rubrici - a fost o surpriză vestea că băcăoanul meu este acum profesor la Maastricht în Olanda, ţară pe care o vizitez şi pentru care am sentimente deosebite. Olanda, în care copii sunt îndrumaţi de la vârste fragede să înveţe un instrument muzical. Se pare că acesta e motivul pentru care sălile de concert din Olanda sunt pline de tineret.  
 
Maestrul Iancovici este de aproape 30 de ani profesor al Conservatorului Superior de Muzică din Maastricht. Deasemenea este invitat de a preda în Germania, Luxenburd şi alte ţări europene.  
 
În ceea ce priveşte „violoncelul" instrumentul căruia şi-a dedicat cariera şi viaţa, maestrul a declarat: „instrumentul muzical respectiv este într-un fel mai apropiat de vocea umană, prin faptul că are un ambitus atât de mare. Este un instrument care poate porni de la basul cel mai grav şi poate să ajungă în registrul cel mai înalt al sopranei" Un reporter la întrebat, pe lângă altele: „Este greu să ai succes într-o lume plină de muzicieni foarte buni?” La care prof. Mirel Iancovici a răspuns cu modestia care-l caracterizează: „În afara faptului că trebuie să fii bine pregătit, trebuie să ai caracteristici personale foarte serioase, pe care să le dezvolţi din copilărie şi până la finalul carierei”  
 
Dacă numeroşi cronicari şi ziarişti au scris despre concertele, premiile şi cariera profesională a lui Mirel Iancovici, îmi voi permite, în calitate de concetăţean al Bacăului, şi fost vecin al familiei să subliniez, una din caracteristicele de bază: moştenirea din generaţie în generaţie a talentului muzical. Bunicul lui Mirel era pe vremuri - povestea se petrecea cam prin anii 1937-38 -, plutonier major şi dirijor al Fanfarei Militare din Bacău. Oraşul avea chiar în centru o „Grădină de vară publică", unde locuitorilor le plăcea să se plimbe, să se întâlnească la o vorbă-şezând pe băncile frumos vopsite –la taclale.  
 
Straturile de flori, frumos îngrijite de florarii primăriei, încă din zorii zilei, atrăgeau atenţia trecătorilor prin coloratul viu, lăsând că parfumul să ajungă chiar până în împrejurimi - în preajma vilei domnului avocat, Grigore Lupaşcu-primarul oraşului. În preajma zilei de duminică, nu numai straturile cu flori de toate soiurile şi culorile te îmbiau dar toată atmosfera devenea plină de curăţenie şi voioşie. Cam pe la orele târzii ale dimineţii, în fiecare duminică, se revărsau cohortele de credincioşi, care ieşeau de la Biserica „Sfântu Nicolae". Femeile credincioase, chiar dacă nu purtau broboadă sau batic, lăsându-le înfăţişarea să le fie cât mai pline de voie bună, tinerească, unele mai purtau între mâini lumânarea aprinsă, iar în suflet binecuvântarea preotului Călin.  
 
Biserica se afla la câţiva metri de „Grădina Mare". Numai că treceau trotuarul că şi se aflau în peisajul cu viorele, ghiocei, lalele, crizanteme. Gospodinele îmbrăcate în ţinută sărbătorească, se aşezau la „o vorbă" pe băncile alcătuite din şipci late, bine jeluite şi cu picioare din fier forjat. Unii dintre gospodari preferau să ia loc la câte o mescioară a „Cazionului" - o crâşmă mai de soi -, cu mesele rotunde, sau dreptunghiulare, acoperite cu pânze albe. În jur se învârteau chelnerii îmbrăcaţi - după moda vremii - pantaloni negrii, cămăşi albe şi pe deasupra veste din postav. Liste cu bucate, nu prea erau la modă, mai ales că în afară de o ciorbă se mai oferea ori câte o gustare potrivită cu băutura, ori o fripturică la grătar şi mujdei la comandă.  
 
Nici noi copii nu eram neglijaţi. Primarul, un avocat –gospodar, a avut grijă să ridice în câteva „colţuri" locuri de joacă cu nisip-pe care-l aducea de pe malul Bistriţei, şi-l împrăştia pe unde erau scrâncioburile în care ne legănam. Aşa, că familiile puteau şedea liniştite, ca să schimbe o vorbă-două.  
 
Şi uite aşa, trecea vremea, în aşteptarea evenimentului muzical. Fanfara Militară în frunte cu dirijorul-plutonierul major Iancovici, intra pe poartă mare, care până la orele amiezii era ferecată cu un lanţ pe care atârna un lacăt. Iancovici, mic de statură, în costumul militar de culoare kaki, încins cu o curea maronie păşea în fruntea celor 15-20 de instrumentişti care cum depăşeau poarta grădinii îşi începeau programul. Bubuitul tobei mari, pe care o purta atârnată de partea superioară a corpului ăl mai voinic dintre militarii orchestrei, bubuia; cel cu talgerele complecta zgomotul, iar sunetele flautului spărgeau văzduhul. Chioşcul din Grădina Mare era îndată înconjurat de noi copii care ne urcăm pe gărduţul verde cu linii gălbuie, care înconjura podiumul pe care se afla Orchestra militară.  
 
Lui Iancovici îi strălucea chelia, în bătaia razelor solare puternice a unei duminici populare. Cum era cam rotunjor, şi cureaua îi înconjura mijlocul durduliu, din când în când, de cum ridica beţişorul spre înălţime, căci sunetele trombonului şi al flautului scoteau tonuri înalte, cureaua părea că-i pocneşte. Iancovici - dirijorul nu se aşeza ci răsfoia încă o partitură - fapt care înveselea masele de cetăţeni, care îi aplauda. Întorcându-se spre mulţimea de femei, bărbaţi şi copii care aplaudau şi strigau, cât le ţinea bojoci: „Braaaavooo!”  
 
Pe când eram mai măricel, şi cu cât vedeam filme cu tineri curajoşi, şi fetiţe cu cârlioţi atârnaţi pe frunte, cu atât doream să învăţ pe de-a rostul poezii şi cântece. ...şi iată că am fost anunţaţi: în clădirea din faţa pompierilor, se deschide „Conservatorul popular". La clasele de instrumente muzicale era o coadă de băieţi şi fete de toate vârstele. Comisia de admitere era formată din doi profesori: Jean Kofler-pianist şi Aurel Iancovici-fiul, pianist şi dirijor al, Orchestrei de muzică populară.  
 
Mic, grăsuţ şi cu chelie ca tat’su, era vestit - nu era sărbătoare populară, ca în faţa prefecturei, orchestra lui Aurel Iancovici -, să nu urce scările şi să execute partiturile pentru echipa de dansuri populare a Primăriei, sau să acompanieze Corul oraşului. Ce mai aşa intrase în obiceiul Bacăului. Oameni veseli, cântăreţi şi petrecăreţi. Până ce s-a găsit o profesoară de „teatru" toţi colegii-mari şi chiar din clasele inferioare, urcau şi coborau scările Conservatorului. Aurel Iancovici ne examina glasurile, şi nu odată ne spunea: „Mă copii, mai bine învăţaţi un instrument”. El, personal preda pianul şi vioara.  
 
Cu vioară am avut o răfuială încă din anii pe când mergeam la şcoala elementară. Mi s-a cumpărat o vioară, care a stat mai mult închisă în cutia neagră. Apoi, fără ştirea părinţilor, am oferit-o spre vânzare unui instalator care făcea reparaţii la bucătăria mamei. De voie, de nevoie am mers de câteva ori la clasa lui Iancovici. Numai că acesta dându-şi seama cu ce fel de elev are de-a face m-a plasat la clasa domnului Burghelea - un bătrân actor.  
 
...Anii au trecut. Iancovici, această familie de muzicieni, cum s-ar spune, din „tată-n fiu" de-a lungul generaţiilor, a dispărut sau mai bine zis, nu mai auzisem absolut nici o veste... Cu faţa la Calculator, am descifrat acum câtva timp, pe un filmuleţ numele „Mirel Iancovici", la care s-a adăugat „Cellist de renume internaţional, originar din România". O mare familie de muzicieni!  
-----------------------  
Paul LEIBOVICI  
Rehovat, Israel  
15 februarie 2017  
 
Referinţă Bibliografică:
Paul LEIBOVICI - DE LA BACĂU LA MAASTRICHT - MIREL IANCOVICI / Paul Leibovici : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2249, Anul VII, 26 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Paul Leibovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Paul Leibovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

VALIDARE ACCES CONFORM GDPR

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!