CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Impact > Relatare >  


Autor: Olivia Dumitru         Publicat în: Ediţia nr. 2401 din 28 iulie 2017        Toate Articolele Autorului

Eric-Emmanuel Schmitt
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sunt atat de istovita... ma trantesc intr-un scaun, privesc cerul si florile din fata mea si ma cuprinde o frustrare imensa pentru ca e seara, eu sunt epuizata dupa o zi de serviciu, iar cei doi copii ai mei ma privesc cu speranta, caci le-a venit mama acasa. Stiu ca ar trebui sa ajut la lectii, sa citesc povesti cu intonatie, sa fac curat, sa plec la Mega dupa mancare, sa gatesc, sa-i spal, sa le fac patul. Dar sunt lesinata, nu pot nici sa ma ridic in picioare, am cazut si as zacea aici pana ar aparea un strop de putere in venele mele! Acum, vinovatia de a fi atat de putin prezenta in viata copiilor mei se ridica ca un val ce copleseste oboseala, sfarseala, lesinul meu. Ma intreb: cine imi educa copiii, cine ii indruma, cine le asculta intrebarile si cine ii povatuieste? Disney Channel, Cartoon Network, colegii de scoala?  
  
Ma adun, imi aduc aminte ca suntem in mai, sfarsit de an: vin tezele, se predau cele 20 de referate semestriale la limba romana, titluri la alegere si imi dau seama ca nici nu stiu ce a ales fiica mea sa studieze. Anii trecuti a fost pasiunea pentru Harry Potter, apoi Jocurile Foamei, Roald Dahl, ceva Ciresarii, deloc La Medeleni, Sadoveanu abandonat, povestile cu zombi – interzise de mine, ce o fi literatura asta pentru adolescenti invadata de morti „vii”, sange, bombe, vrajitori! Oare ce mai citeste? Ce povestiri face? Asa ca, o intreb. Si aflu ca semestrul trecut au studiat in amanunt „Dr.Jekyll and Mr.Hyde”, buna opera literara dar cam traumatizanta pentru cei 13 ani ai elevei, caci acum se lauda cu o compunere „geniala” facuta de ea despre o bufnita care moare pe covor intr-o balta de sange, vizual descrisa foarte bine, dar absolut horror! Asta este tema?  
O intreb care sunt liniile dupa care isi construieste compunerile si imi raspunde ca ceva valoros este si plin de durere, e subiect serios, tragic; apoi ca doamna i-a invatat sa nu scrie propozitii simple, ci sa imbogateasca fraza cu multe „cuvinte frumoase”. Inteleg acum de ce sunt atat de reusite tablourile vizuale si auditive din compunerile ei, de ce subiectele alese sunt atat de sumbre si de ce toate aceste texte nu duc nicaieri, nu au mesaj, nu au țintă. Ii propun cativa autori premiati, cativa maestri ai scrisului, povestiri scurte pentru lista celor 20 de referate. Pentru inceput, Eric-Emmanuel Schmitt “Intoarcerea”; o rog sa fie atenta la figurile de stil folosite - sunt foarte sugestive, concentrate, lucrate, aduse la o simplitate de diamant; niciun cuvant nu e in plus, pentru plictisul sau torturarea cititorului. In al doilea rand, sa observe simtul umorului, des folosit, caci omul e bine sa se mai destinda, sa mai zambeasca. Al treilea punct este si el important: autorul nu doar povesteste, mergand pe o linie narativa, informand cititorul despre ceva; sunt inserate observatii general valabile, sunt enuntate adevaruri provocatoare direct catre mintea, emotiile si constiinta cititorului, astfel incat pe masura ce parcurge textul, cititorul nu doar afla o poveste, ci isi examineaza viata, valorile, tintele personale, taria proprie de caracter sau lasitatea, onestitatea sau duplicitatea, altruismul sau… Si nu in ultimul rand, fiecare povestire are un mesaj pe ansamblul ei, ceva ce te pune pe ganduri, ceva ce determina poate o reordonare in viata cititorului.  
  
Accepta si citeste, ii place si mai imi cere; ei, nu orice povestire a lui e pentru 13 ani, asa ca aleg si-i dau “Cea mai frumoasa carte din lume”. Ne intalnim peste doua zile, sambata dupa-amiaza, cand mai am si eu ceva timp liber si-mi spune dezamagita ca nu prea are ce sa scrie in referat. O poveste despre prizoniere, din trecut – nu intereseaza pe nimeni istoria, si oare, nu facusera rau daca erau la inchisoare? Revoltata, raspund ca erau “prizoniere de constiinta”, nu facusera niciun rau.  
  • Ce inseamna “prizoniere de constiinta”?
  • Legea tarii poruncea ceva cu care constiinta lor nu era de acord, prin urmare nu s-au supus, de aceea au ajuns detinute politice aflate la reeducare. Asta s-a intamplat dupa al doilea razboi mondial in toate tarile in care comunistii au ajuns la putere. In Rusia, in Romania: a fost o tragedie. Abia iesiti dintr-un razboi, a inceput o confiscare a pamantului, a vitelor, a caselor; interzicerea predicarii cu putere a religiei, aruncarea in inchisori a florii intelectualitatii acestor popoare. Cei care au indraznit sa spuna ca nu e drept, au ajuns la reeducare. Bunicii tai au fost expropriati chiar dupa ce s-au intors in viata din razboiul mondial. Nevestele ramase singure sa creasca pruncii, duse la camp de cu noapte ca sa are ogorul, ele tinand coarnele plugului si inhamand copilul de 12 ani, caci caii fusesera si ei rechizitionati pentru razboi, nevestele acestea au ajuns muncitoare cu ziua la Colectiv, pe pamantul ce fusese odata al lor. Copilul care a crescut fratii mai mici si si-a spijinit mama, a plecat la oras sa invete, dar i-au cercetat dosarul si nu avea origine sanatoasa, prin anul II de facultate l-au dat afara si i s-a interzis sa studieze. Multi au plecat capul si si-au tinut parerile pentru ei, caci nu te poti lupta cu un sistem, dar au fost altii care au afirmat clar si raspicat ca nu sunt de acord – acestia sunt prizonierii de constiinta.
Sunt si eu impresionata de discursul meu, de rememorarea vietii bunicilor mei dragi, care au apucat si 85 de ani de viata. Am lacrimi in glas atunci cand spun:  
  • Vezi, de asta e mare Eric-Emmanuel Schmitt, pentru ca in cateva pagini a creat un pretext de cunoastere in familie pe patru generatii si de intelegere a valorilor umane. Pentru efectul acesta generat in cititor, de aceea a luat atatea premii, spun eu cu respect.
  • Si la ce-i foloseste?! se mira, total neimpresionata fiica mea. Are tiraj mare, e citit de multi? Macar autoarea lui Harry Potter a facut o avere!
  • Oare banul e argumentul suprem? Valoarea unei carti e data de tiraj? Atunci citeste Sandra Brown si alte autoare de sex si scandal. Eric-Emmanuel Schmitt nu scrie ca sa se imbogateasca, nu tinteste in primul rand avere facuta pe seama emotiilor si a angoaselor gospodinelor. Da, exploatand latura slabiciunilor umane (adolescenti setosi de violenta, vrajitorie si desfrau etc) poti face avere cu o carte. Dar un autor – tocmai de asta e apreciat si are premii – pentru ca nu scrie ca sa manance, scrie pentru ca are un mesaj al sufletului lui, al constiintei si sensibilitatii lui; pe acesta il impartaseste unui cititor, transformandu-l intr-un om mai bun. Cuvantul – scris sau citit – modeleaza omul, ii cerceteaza cugetul, ii taie constiinta, ii zugraveste un ideal, il incurajeaza, il inalta. Cuvantul este singura unealta cu care “sa lucrezi la om”!
  • Da … atunci, ce-i atat de grozav si de original la o carte de bucate? Cum poate fi aceasta “cea mai frumoasa carte din lume”? spune fiica mea pleostita de discursul meu infocat.
  • Aaa, nu ai inteles povestirea, asa e? Hai sa-ti explic un pic cadrul in care se desfasoara si de ce-i atat de frumoasa cartea. Pe vremea cand aveam 7 ani, eram fericita: mergeam la mare cu parintii, aveam haine, carti, excursii si o scoala cu profesori extraordinari. Credeam ca toti cetatenii romani sunt fericiti. Peste ani, dupa revolutia din 1989, am citit o rugaciune facuta de un prizonier de constiinta intr-o celula minuscula, infometat, chinuit fizic si psihic. Se ruga ca generatia tanara de romani sa se bucure de razele soarelui pe care el nu-l vede; de adierea vantului, de aerul curat pe care el nu-l mai avea; sa se joace in valurile Marii Negre, sa colinde padurile inmiresmate, sa fie binecuvantata cu sanatate si intelepciune. Mi-a taiat inima, caci eu am fost unul dintre copiii binecuvantati de el. Mi-am pus intrebarea: daca as fi fost adult si as fi stiut de existenta acestei persecutii (singura lui vina era credinta in Isus), as fi plecat ochii si as fi ignorat situatia? As fi trecut pe langa copilul lui infometat, ramas in strada si nu i-as fi dat o farfurie de mancare de cartofi? Dar vecina miloasa care a facut asta, a incasat o bataie ce a lasat-o invalida…. Doar nu schimb eu sistemul, de ce sa ma bag? Pentru ca am constiinta. Daca un om nu a facut niciun rau, ci doar crede in Isus, pot sa nu fiu de acord cu el, dar nu am dreptul moral sa il torturez pe el, familia lui si oricine ii hraneste copilul. Daca accept si inchid ochii ca sa imi fie mie bine, atunci eu nu mai sunt om. Nu sunt nici animal, caci ei nu fac asta. Nu sunt nimic, imi pierd identitatea. Nu pot fi inginer, nu pot fi sotie, nu pot fi mama, nu pot trai. Asa au ajuns acele femei prizoniere in Siberia. Dar toate oftau dupa copii si vroiau sa le lase ceva, un rand de la mama lor care a ales sa fie departe… Povestirea in sine arata aventura de a forma un caiet din hartia ratiei zilnice de tigari, asteptarea timp de 2 ani a unui creion ascuns ilegal in parul creț al noii prizoniere si framantarile fiecareia de a gasi exact cuvintele potrivite pentru fiica ei. Si nu au gasit nimic satisfacator. De ce sunt departe de tine fiica mea? Pentru ca am vrut sa ai o tara care respecta omul – e adevarat, dar nu poate mângâia inima ta; sa stii ca l-am iubit pe tatal tau si ne-am dorit o familie frumoasa pe acest pamant – atunci, ce caut aici? Sa stii ca te-am dorit, copilul meu, si te iubesc mai mult decat orice pe lume – atunci, de ce esti singura si eu stau in groapa asta, in Siberia? Ce sa iti scriu, copilul meu?
Nu stiu daca am ilustrat frumos, dar eu sunt cutremurata, plang. Fiica mea se uita la mine sceptic:  
  • Si s-au gasit sa scrie tocmai o carte de bucate? Cate o reteta pentru fiecare fiica?
In mod clar, priveste cu mila la inspiratia acelor femei. Ce sa invete ea despre arta de a scrie o poveste reusita?! Originala? Expresii frumoase? Cuvinte inaltatoare? Nimic…  
Acum chiar plang fara rusine si o intreb:  
  • Chiar nu prinzi mesajul? Isi cer iertare de la fiicele lor. Pentru ca nu au fost acolo, langa ele, ca sa le pieptene parul si sa le faca o coada frumoasa, ca sa le cumpere si sa le aranjeze rochitele, ca sa le citeasca o poveste la culcare, nu au fost acolo! Nici macar ca sa faca ceea ce orice mama ar trebui sa faca pentru fiica ei: sa o invete o reteta de mancare. Te iubesc, fiica mea si iarta-ma ca nu am putut sa traiesc ca o mama pentru tine! Acesta e mesajul cartii de bucate.
  • Si a meritat? intreaba fiica mea, sfioasa.
  • Raspunde tu: inveti engleza si poti sa vizitezi Anglia, inainte nu se putea, era Cortina de Fier. Muncesti si poti sa lasi 2 case la copii, inainte nu se putea, intra Legea 18 de verificare a averii, nu aveai voie sa ai 2 case. Prietena mea e orfana de la 8 ani, cu tatal omorat de inchisorile comuniste pentru o miscare studenteasca neagreata de guvern. Este mai greu acum, dar ai libertate, inclusiv a cuvantului. Asta insa, inseamna ca si responsabilitatea a crescut: nu asculta orice cantec, nu admira orice gunoi.
Tacem. Si imi dau seama cat de mult m-a rascolit acest dialog.  
Lacrimile mele sunt si pentru mine.  
Asa femei sa existe pe lumea aceasta, asa sa fii si tu, fiica mea!  
O femeie puternica, cu valori sanatoase!  
  
Iarta-ma ca sunt disparuta la munca, iarta-ma ca uneori nu ma mai pot ridica de jos ca sa ma duc la bucatarie. Iarta-ma ca sunt atat de epuizata incat nu stiu ce teme ai, iti faci singura o mancare, ba chiar, imi faci si mie un ceai cateodata!  
Iti multumesc, fiica mea de 13 ani, pentru bunatatea ta si lupta pe care o duci zilnic pe frontul corect: munca cinstita, altruism si bun simt. Sa te bucuri de rasplata si sa nu-ti pierzi inima pe drum!  
  
De asta e mare un scriitor, pentru ca te ia, te framanta si te face alt om!  
 
PS  
La 1 luna de la aceasta intamplare, fiica mea lua premiul de creatie cu noul stil de compuneri: scurte, sugestive si prinse in realitate, cu mesaj taietor de inimi. Bravo, fiica mea!  
Referinţă Bibliografică:
Eric-Emmanuel Schmitt / Olivia Dumitru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2401, Anul VII, 28 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Olivia Dumitru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olivia Dumitru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!