CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Relatare >  


Autor: Olivia Dumitru         Publicat în: Ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016        Toate Articolele Autorului

un loc de munca
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cald … ma ascund in casa si caut racoarea peretilor de lut. Soarele Baraganului arde cu putere pe ulita, dandu-mi ameteli si dureri de cap. Strabunicilor mei le-ar fi rusine cu mine, asa lipsita de putere si de eficienta cum sunt.  
  
Dar vine seara si ma incumet sa ies din umbra lutului si a nucului batran. Pornesc in explorarea comunei de 1700 de familii, loc ce a fost universul bunicilor si strabunicilor mei necunoscuti. Copil de oras, nu stiu cum arata o plimbare cu caruta, un catarat in corcodus, o scalda in raul ce strabate satul; nu am cunoscut casa de lut, iepurasii cu blanita moale, udatul si ingrijirea straturilor ordonate de ceapa, fasole, rosii, ardei. Privesc cu uimire satisfactia gospodarului de peste 70 de ani, care se aseaza seara la masa incantat de gradina si livada sa. Atata munca pentru cateva conserve de iarna si vreo 20 de gaini?! Dar le poti lua din magazine pe toate acestea! Copiii ii spun sa se retraga la oras, sa-si abandoneze gospodaria, profit nu face suficient, ei oricum nu se vor mai intoarce la tara. Dar omul ramane statornic in casa lui, iubeste pamantul si caut sa inteleg ce anume il leaga de o “afacere” nerentabila care-i da dureri de spate, munca multa si separare temporara de copii si de confortul apartamentului de bloc. Este ceva ce eu nu am trait niciodata: sa vezi pamantul inflorind, sa privesti rodul stradaniei tale si sa stii ca zilele-ti pe pamant se impletesc cu rasaritul si apusul soarelui, cu vrejii de fasole si bostanii din camp. Conservele si gainile sunt produsul secundar. Esentiala e bucuria ca traiesti si rodesti!  
Parasesc curtea acestui om si incep plimbarea pe ulita; ajung la marginea satului, pe islaz, si arunc un ochi in ultima gospodarie – curcani, gaste si cativa miei. Intru in vorba cu stapana casei si o intreb mirata ce-i cu gramezile de lana pe care le ia vantul, aruncate pe margine de drum. Imi spune ca tund oile si arunca lana. Sunt uimita.  
- Cum, nu va trebuie la nimic? Sa faceti plapumi, veste, stofe.  
- Nu, nu mai vrea nimeni lana noastra.  
  
Nu-mi vine sa cred, tocmai ce auzisem o prelegere in Bucuresti despre superioritatea blanei de oaie, dintre toate materialele existente – naturale sau sintetice – lana de oaie reprezinta cel mai bun izolant daca pleci in expeditii polare. Si cumparam pilote confectionate in Germania sau Polonia cu lana de oaie australiana?! Parca traiesc un film SF. Trec mai departe si zaresc niste ruine.  
- Acestea ce mai sunt?  
-Fosta Statiune Experimentala Zootehnica. Aici se faceau exemplare de prasila trimise in toata tara de oi, vaci, porci, cai, albine, pasari. Ce era nereusit, mergea la ingrasat si sacrificat pentru consum. Azi au mai ramas numai animalele din gospodaria omului. Si o Statiune de Dezvoltare pentru Ovine care are doar pamant, dar nicio oaie! Uite, ramasitele fostei fabrici de cafea de naut, peste 100 de femei lucrau acolo.  
- Dar campul, de ce este uscat, de ce e ars de soare si pustiu?  
- Sistemul de irigatii a fost furat.  
- Al cui e pamantul nelucrat?  
- L-a cumparat un danez pe 500 euro/ha si-l lasa nelucrat.  
- Paine aveti?  
- Da, caci dam 5 kg grau pentru o paine de 800 gr.  
- Stiu ca inainte exista Statiunea de Masini Agricole, cu multe tractoare, semanatori etc, stropitul cu substante chimice se facea din elicopter. Azi, e rentabil sa-ti cultivi singur pamantul?  
- Da, de sase ani incoace am avut ploaie si s-a facut graul. Exista 4 asociatii cu cate 2 tractoare fiecare, platim lucrarile agricole si daca restul muncii o facem noi, castigam cam 100 euro/ha intr-un an bun. Insa nu ne convine sa vindem graul cu 11 eurocenti (0,5 lei). Mai bine crestem pasari, porc si cate o vaca cu el sau il dam pentru paine. E bine acum.  
- Dar un om are nevoie si de bani, nu doar de mancare. Trebuie sa platesti curentul electric, medicamentele, transportul etc. De unde castigati bani?  
- Din pensii.  
- Care pensii, acelea primite din anii lucrati la unitatile care au disparut? Pai tineretul, unde mai lucreaza?  
- In Italia, pe aici nu mai sunt tineri. Si mai avem vreo 5 buticuri, o scoala, 2 doctori, 1 medic veterinar, 2 preoti. In rest, munca campului.  
- Glumesti, ce sa fac cu 2 posturi de preoti, cand pe mine ma interesa unde ar putea o femeie sa lucreze, ca sa se intretina. Preot nu poate fi, la sapa in plin soare mai rezisti la tinerete, vaca da ceva lapte, dar vandut pe 0,5 euro/litru, abia traiesti. Si ziceti ca e bine?!  
  
In Braila, unitati de productie functionale in 1989, azi in ruine:  
- Progresul, excavatoare hidraulice pe senile, utilaje metalurgice; 13.000 angajati;  
- Laminorul, table, fier-beton, cuie, sarma, otel-beton, nituri;  
- Combinatul Chimic, substante chimice, carton, celuloză şi hârtie; 12.000 angajati;  
- Combinat de fibre artificiale, celofibra, azi nu se mai produc nicaieri in Romania;  
- Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului, mobilier din lemn masiv, PAL si chibrituri; 1.500 angajati;  
- Fabrica de ciment “Stanca”, 300 de tone de ciment excelent pe zi, din calcarul muntelui Macin;  
- Linia navala, care transporta turisti cu vaporul intre Braila-Galati-Tulcea, curse cam 1/ora.  
  
In Braila, unitati privatizate, micsorate si cu profit in banci straine:  
-Santierul Naval Braila, azi Vard Norvegia, care permite montarea simultana a 12 nave, se bucura acum pentru cea mai mare comanda din ultimii 15 ani: 8 nave pentru petrolul din Kazahstan!  
-Intreprinderea de confectii Braila, costumele de aici rivalizau cu marile firme italiene; in 1989 aveau 6.000 angajati, azi doar 900;  
-Au incercat si coreenii sa dea de lucru croitoreselor brailence, dar au dat faliment  
-Insula Mare a Brailei, privatizata, mai produce ceva cereale.  
  
Sa mai vorbim de Centrala Industriala Siderurgica Galati? Construit in ciuda opozitiei URSS care ne dorea o tara predominant agrara, incepe sa produca in 1968, ajungand in 1972 la 50.000 angajati. Anul 1988 este anul de varf, cu 8 milioane tone de otel, reprezentand 8% din productia mondiala, hotaram pretul otelului la bursa; este al doilea mare furnizor de tabla din blocul comunist. Azi, privatizat pe mai putin decat valoarea fierului incorporat in cladire, abia mai sufland dintr-un furnal; orasul cu blocuri depopulate si cu alimentarea de apa calda (ce venea de la combinat) taiata, ferestre ce nu se mai inchid, fundatia o ia la vale, faleza se rupe.  
  
Ei, si acum un rationament pornit “de la cratita”, caci n-am habar de zecile de partide existente. Nu vreau sa supar pe nimeni, nu laud regimul socialist.  
Fac doar cateva observatii:  
1. Exista un ochi de gospodar in varful tarii: ca sa gandesti “Am stuf in Delta Dunarii si in Insula Mare a Brailei, hai sa produc hartie si celofibra!”, “Am oi in Baragan, prin munti si dealuri, hai sa avem fabrici de stofe si confectii!”, “Am minereuri si rauri si fluviu si mare, hai sa dezvolt siderurgia, flota maritima, industria pescuitului!”, “Am un popor inteligent, hai sa-i cobor de la stana si sa-i fac doctori in stiinte, constructori de combinate, inventatori, de la al patrulea copil descult al unei familii sarace, pot avea un roman genial” – nu e din intamplare si nici din greseala.  
2. Nu s-au realizat toate acestea doar cu unul sau doi oameni din varf, care au visat si au desenat un plan al Romaniei independente economic, alfabetizata, sanatoasa si integrata 100% ca forta de munca. Cineva chiar a lucrat, cineva chiar a impletit visul lui cu visul acestei Romanii.  
 
Am trei exemple:  
1. Invatatoarea mea, copil de la tara venit la oras. In clasa a IV-a ne-a chemat cu 30 min mai devreme in fiecare zi, ca sa faca gramatica cu noi. Un an de zile a facut meditatii gratis cu toata clasa, dorea sa fim “fruntea” cand vom ajunge in clasa a V-a. Credeti ca in rest, tragea chiulul? Toate materiile erau predate cu daruire si drag.  
2. Mama mea, absolventa de scoala tehnica viticola, interzis accesul la facultate o perioda ca sa teraseze dealurile prahovene. A fost trista pentru pierderea unei diplome, dar si extrem de mandra toata viata ei cand se uita in zare la podgoriile premiate international si rememora zilele tineretii, colegii de grupa, fiecare butuc plantat, taiat, inaltat pe spaliere. Stia sa puna un diagnostic de boala numai cu un bisturiu si un microscop banal. Trimitea proba la laborator si intotdeauna rezultatele expertizei de 2-3 saptamani facuta de doctori in stiinte, ii confirmau pronosticul.  
3. Tatal profesoarei mele de engleza, fost student in Bucuresti, singurul ramas in viata din familia lui ce a pierit gazata la Auschwitz. Functie mare in partid, un singur copil, profesoara specialista in cinci limbi straine. Anul 1983, se fac restructurari in scoala si, din trei profesoare de engleza, una trebuie sa plece. Doua dau spaga si raman. Fata aceasta avea bani si relatii in partid, dar e singura care pleaca, repartizata la o scoala de handicapati mental. Cade in depresie si emigreaza. Tatal acesta a trait ceea ce a predicat, egalitatea sociala.  
 
Fara astfel de oameni, ar fi existat realizarile Romaniei?  
Cum credeti ca s-au simtit inainte sa moara, vazand intreprinderile in paragina, dealurile surpate, chelite de vii, spalierele furate, platformele industriale stopate? Ce rost a avut sacrificiul lor?  
Cel putin ca exemplu de oameni demni, macar atat sa fie realizarea vietii lor!  
 
Da, asa este, este mult mai bine acum. Avem libertatea cuvantului, a traversarii granitelor, dar de ce trebuia sa pierdem industria Romaniei? Nu ar fi fost frumos sa le avem pe toate?  
Suntem o societate de consum, afacerile merg pe vanzari de telefonie mobila, hamburgeri, pizza, pensiuni, haine si putina productie. Asta nu e o strategie economica buna. Romania nu are destule locuri de munca si ce se asteapta, sa inventam noi la loc un combinat siderurgic? O centrala nucleara? Un santier naval? Avioane supersonice si tancuri? Acestea nu pot fi facute de doi vecini asociati pe un SRL. Maxim, iti faci o societate cu 2 tractoare si ari pe la vecini. De aceea, siderurgia romaneasca e la un indian sau francez si sa zicem mersi ca suntem mana de lucru pentru ei. Dar unde credeti ca se duce profitul afacerilor cu patroni straini?  
  
Coborati un pic nivelul asteptarilor de la acest articol, nu e ceva cu partide politice, nu e nostalgia vremurilor trecute, e doar constatarea unei realitati. Si in acest tablou, priviti mama ramasa fara serviciu, lasandu-si copiii in tara cu bunica sau familia cea noua a sotului, muncind in Italia, Spania sau Anglia si vorbind cand si cand la telefon sau pe skype cu copilul. Fara job, fara casa, fara sot, fara copil, sluga prin tari straine. Stiti ceva, ii crapa ficatul si rinichii de suparare si stres!  
  
Exista si varianta barbatilor plecati sa-si faca un rost, in speranta ca se vor intoarce in tara cu bani de casa si sotie plus copil. Uneori insa, abia mai ai bani de intors acasa, bolnav si distrus. Sau daca ai bani, iti ridici vila superba si o tii goala, caci trebuie sa te intorci la munca sa-ti castigi traiul pe meleaguri straine.  
  
Respectati acesti oameni, nu este vina lor ca au ajuns aici! Cititi mai jos lista societatilor comerciale aruncate in aer, ele chiar au existat si nu mai exista.  
  
Si acum imaginati-va furtuna sau soarele din sufletul unei mame singure:  
1. furtuna – seful tatalui tradator sponsorizeaza amanta actuala, le deconteaza mese la restaurant, cazare la hotel, drumul, le ofera timp de vis impreuna celor doi, caci deh, e barbat si are nevoie! E pacat sa-si plateasca amanta cu bani munciti de el, hai sa-i plateasca firma desfraul!  
2. soare – vii de la piata cu baiatul de 8 ani, tragand pe scari la pasaj ditamai caruciorul cu cumparaturi, te chinui si deodata, un barbat ti-l ridica si te scoate sus, la liman. Apoi iti zice:  
- Sa va traiasca copilasul si sa va bucurati de el! Sa aveti o viata frumoasa!  
O privire si a inteles prin ce treci! O privire si inima lui a fost miscata!  
Un gest de ajutor, o urare de bine si:  
- fiul meu e impresionat, cine transpira sa creasca copilul e om bun!  
- nu ma mai simt un esec, un om bun de nimic.  
Sunt mandra ca sunt mama!  
  
Puteti aduce soare sau furtuna.  
Judecati dupa fapte si dupa dreptate!  
  
Invatati-va copiii sa va respecte, caci greu se castiga traiul de zi cu zi! Deschideti-le ochii sa aprecieze faptul ca din munca voastra se imbraca si mananca ei. Nu e vina mamei sau a tatalui ca nu mai au loc in Romania. Mangaiati acesti copii cu familii separate, voi, parinti, bunici, vecini, prieteni, profesori, ca omul din tramvaiul de mai sus care a insorit inima mea si a fiului meu. Fiti o familie extinsa, alinati un pic suferinta cauzata de disparitia locurilor de munca din Romania!  
  
Copii, invatati la scoala cu seriozitate, sa fiti oameni puternici si cinstiti! Romanii sunt inteligenti si seriosi, sunt demni de incredere. Inventati noi locuri de munca in Romania, lucrati in cele deja existente sau plecati peste hotare si faceti cinste patriei voastre!  
  
Dincolo de succesul personal, material sau social, nu pierdeti din vedere faptul ca omul trebuie sa fie in primul rand, un succes moral.  
  
Citeste mai mult pe:  
Referinţă Bibliografică:
un loc de munca / Olivia Dumitru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2176, Anul VI, 15 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Olivia Dumitru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olivia Dumitru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!