CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Impact > Relatare >  


Autor: Olivia Dumitru         Publicat în: Ediţia nr. 2156 din 25 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

o fabula cu lupul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A fost odata ca niciodata, in plina epoca ceausista, o clasa cu 30 de copii de scoala generala, intre anii 1975-1983 in capitala. Aveam un comandant de pionieri pe clasa si cate trei comandanti de grupa, fiecare rand formand cate o grupa. Eu eram comandant al grupei a doua, randul din mijlocul clasei. Atat de mult mi-a placut perioada aceea, a fost versiunea mea de „Amintiri din copilarie” a lui Ion Creanga! Bine, nu atat de aventuroasa si savuroasa, dar categoric fericita, senina, solara. Pentru un copil singur la parinti, nescapat din ochi o secunda de vreun adult, timpul petrecut la scoala era plin de savoarea libertatii, a descoperirii stiintei, a jocurilor impreuna cu cei de varsta mea, a impartasirii primelor secrete, a primelor visuri si pasiuni. De pe vremea cand eram la gradinita, insiram in cerc jucariile si le predam lectii; ce bucurie acum sa am in grija cam 2, 3 elevi din grupa mea la care sa le verific temele in pauza, sa le fac sinteze la ... istorie de exemplu, acolo unde lectie era prea stufoasa, iar el risca repetentia. Sa-i punctez ideile principale in 3 min inainte de sosirea profesorului, sa impart pachetul de mancare cu ei, caci mama intotdeauna imi punea sendvisuri in plus, tare mult a iubit copiii si a regretat ca a avut numai unul! Oh, ce incitante erau orele de sport facute cu dirigul! Ne trata ca pe copiii lui, ne oferea intotdeauna libertatea de a face sarituri la groapa cu nisip, de a incinge o partida de fotbal unde star era o buna prietena de-a mea, in timp ce noi, celelalte jucam volei in curtea din spatele scolii sau ramaneam in clasa ca sa povestim ultimul film vazut la cinematograf sau orice altceva ne mai trecea prin cap.  
  
Nu aveam haine de firma, nu comparam etichetele de pe blugi, nici calitatea bijuteriilor purtate; nu ne fardam, cel mai indraznet accesoriu era o clama de par mai deosebita sau poate modul in care iti taiai bretonul; nici vorba de rimel, parfumuri, oja pe unghii sau suvite mov in par. Insa nu auzeai in pauza niciun cuvant obscen, nu aveam jocuri in care provocarile sunt fie sa-ti bati joc de un profesor, fie de o colega. Fetele erau prietene, mai mult sau mai putin apropiate, dar in niciun caz nu se faceau „Vaca!” pe grupuri de whatsapp. Baietii erau in concurs care da mai multe goluri in vesnicele partide de fotbal, sub nicio forma nu tinteau pozitia de cel mai nesimtit din clasa: ore de informatica in care cauti pe net tipe dezbracate, ca sa roseasca colega de langa tine, cea cu care ar trebui sa faci proiectul; poezii obscene ca sa testezi reactii, iar daca esti livrat dirigentei cu invitatia de a o recita din nou, ai tupeul de a repeta primele doua versuri, apoi virezi pe „Nu-mi dati si mie un 10?”. Biata profa, din generatia mea, crede ca i s-a facut un compliment si ii multumeste gratios. Oau, ce doza de adrenalina, ai scapat si mai esti si laudat!  
  
Faceam cazemate de zapada iarna, ne bateam cu bulgari, construiam oameni de zapada; plantam puieti de copaci in parcul de langa scoala, maturam frunzele cazute, saream coarda sau elasticul, mergeam in grupuri de 3,4 colegi duminica la cinematograf si la cofetarie. Cu toti acesti colegi am ramas in relatii bune, chiar si dupa 30 de ani mai sunt prietena cu cel putin 10 dintre ei. Am incredere in ei, ii cunosc, ma cunosc, pot sa-mi pun ... nu chiar viata, dar pe aproape, in mainile lor.  
  
In continuare, va voi povesti o lectie de neincredere pe care am invatat-o tarziu, la 30 de ani. Am terminat o faculate tehnica, iar prietena mea din clasele I-VIII, la fel. S-a intamplat sa ne tinem de lectii si marea iubire nu a venit. Nu am fost dintre studentele care fac ochi dulci si se dau lovite ca e prea grea tema, nu am pus pe nimeni sa ne rezolve problemele. Stai si lucreaza, uneori gandind si cate o ora la un mister, mai mancand ciocolata, mai stand in cap, mai dand o tura de alergare, creativitatea din matematica trebuia stimulata! Prietena mea, Dana, avea un coleg care stia sa aprecieze nu numai matematica, dar si literatura universala, copacii infloriti, poezia si seriozitatea unei fete. A avut parte de cateva plimbari pe lac, prin parc, de zambete si fericire, chiar si de un „tu esti idealul meu”. De neinteles pentru noi, era scuza pe care o tot prezenta:  
  
- Nu pot sa fiu cu tine, deoarece am o prietena la ASE (stiinte economice) care are nevoie de mine, nu se descurca cu matematica, nu are unde locui, nu are din ce trai, eu ii fac proiectele, o ajut cu examenele, da, traiesc impreuna cu ea; dar tu, tu esti perechea sufletului meu.  
  
Si doua fraiere stau si se mira cat de slabi sunt barbatii, cat de cumsecade e tipul, sa faci atat de multe lucruri pentru o fata, numai ca sa o ajuti, ce om de onoare sa stea toata facultatea cu ea, apoi sa se si casatoreasca cu o tipa care numai se vaita. Si timpul trece, lucram cu totii, cei doi isi pierd urma. Surpriza, peste opt ani acest barbat apare la usa ei cu un buchet de flori si cu mesajul „Iarta-ma, m-am inselat! Pe tine trebuia sa te fi ales.”  
  
O plimba un an de zile, toti suntem in asteptarea cererii in casatorie: parintii ei, ea, eu si tot neamul. Viata este prea scurta ca sa presupui, sa astepti si sa visezi pasiv la faptul ca traiesti. Asa incat, intalnindu-l intamplator, a doua oara in viata mea pe acest om, il intreb cu speranta si cu convingerea ca ceva imi scapa, sunt eu batuta in cap de nu pricep:  
  
- Scuza-ma, dar nu inteleg de ce nu o ceri in casatorie. Tot ceea ce ai facut si ai zis asta implica. Cum adica, vrei sa te casatoresti, dar nu poti pentru ca nu iti da voie religia ta sa divortezi de o sotie care te-a parasit de peste un an si sta cu altul?  
- Da, eu sunt din mama evreica si tata catolic. Religia si constiinta mea sunt impotriva divortului. Dumnezeu spune ca o casatorie e pe viata, chiar daca sotia mea a plecat, inaintea cerului eu sunt casatorit.  
- O, deci asa stau lucrurile. Dumnezeu, religia si constiinta. Parintii tai si rudele ei. Nu ma asteptam sa fii un om atat de nobil, atat de sensibil. Totusi, e momentul sa stii ce vrei. Daca ar fi sa ti se implineasca o dorinta acum, care ar fi aceea?  
- Sa se intoarca sotia mea la mine!  
- ....!! Nu inteleg, te-a parasit, este de peste un an cu altcineva; tu ai luat-o de mila, parca asa i-ai spus Danei, ca sa ai grija de ea, ca e singura si neajutorata.  
- Nu fi naiva! Care barbat se insoara din mila?! Bineinteles ca eram indragostit de sotia mea!  
- Si un barbat indragostit de sotia lui, se plimba in ajun de nunta cu barca in parc cu Dana si-i declara ca e „perechea sufletului sau”? De ce ai fi facut asta?  
- Deoarece e important pentru un barbat sa aiba cat mai multe cuceriri.  
- Si acum, de ce te-ai intors cu asa declaratii? Este un an de cand o curtezi, m-ai ametit si pe mine.  
- Stii ce insemna pentru un barbat sa nu-si mai poata multumi sotia in pat? Ai idee cat de umilit sunt? Imaginea mea de sine era la pamant, asa ca m-am gandit, cine m-ar mai putea admira? Si mi-am adus aminte de Dana. De aceea am venit.  
- Uite, iti multumesc pentru sinceritate. Nu este treaba mea sa te judec sau sa iti spun ce sa faci. Totusi, am sa-ti dau doua informatii: prima, in toti acesti ani, Dana te-a vazut pe tine ca fiind intruparea perfectiunii masculine, de aceea a ratat orice relatie, nu a dat nicio sansa altcuiva; a doua, pentru ca acum o fierbi cu „te iubesc, dar inalta mea constiinta nu imi da voie sa divortez”, e pe punctul sa clacheze fizic, analizele de sanatate nu sunt bune. Ai inceput aceasta discutie cu Dumnezeu, religia, constiiinta. Priveste-te in oglinda: nici Dumnezeul evreilor, nici cel al catolicilor nu pot aproba distrugerea unui om, numai asa, ca sa iti creasca tie moralul. Ai fost casatorit, pe cand ea visa la tine; te folosesti de ea, pe cand ea are incredere in tine, te admira. Oare opt ani in care a visat la tine, nu sunt de ajuns pentru mandria ta masculina? Nu crezi ca ar trebui sa te consideri satisfacut, sa pui un STOP acestei relatii? Mai este ceva ce doresti? Dincolo de asta, doar viata ei o mai poti lua.  
- Si ce sa fac? Cum sa o fac sa se desprinda de mine, intreaba el amarat.  
- Poti incerca sa ii spui adevarul: nu te-am iubit atunci, nu te iubesc acum. M-am folosit de tine, nu sunt un om altruist, bun, nu sunt asa cum ma crezi tu. E dureros, dar numai adevarul ii poate elibera viata. Totusi, alegerea iti apartine. Eu nu voi spune nimic.  
  
Dana nu a mai vorbit cu mine multi ani si am suferit, dar promisesem sa nu spun nimic, prin urmare intre noi nu a avut loc nicio explicatie. In timp, ne-am regasit. Este casatorita cu un om extraordinar, minuni se mai intampla pe lumea asta.  
  
Trebuia sa fi fost mai atenta la fabulele de la scoala. Asa, as fi fost pregatita pentru un om care se da bun si sensibil, dar care distruge pe oricine ii da voie, fara sa fie banuit de anturaj. Si iata ca fiul meu, clasa a doua, vine cu tema la romana. Lupul se uita la capra ce paste sus, pe stanca si ii zice: ”Coboara aici, unde este iarba mai verde si mai grasa, ca sa poti avea o masa mai buna”.  
  
Capra, mult mai inteligenta decat cele doua prietene de mai sus, spune:  
”- Nu de pranzul meu ti-e tie, lupule, ci de pranzul tau. Nu vin la tine.”  
  
Intrebare: ”De ce cheama lupul capra jos, pe pajiste?”  
Raspunsul fiului meu: „Ca sa manance o iarba mai buna.”  
  
- Vai mie, strig eu. Lupul vrea sa o manance pe capra, de aceea o cheama la el. Lupul nu se poate catara pe stanca, asa incat vrajeste capra ca o place si ii vrea binele. Insa capra trebuie sa cunoasca firea lupului si sa gandeasca logic. Bine ca e o capra desteapta si nu vine.  
  
- Fiul meu, crezi tu ca fabulele sunt pentru puii de capra, de corb sau de lup? Crezi ca ei invata la scoala despre aceste fabule? O fi o scoala pentru iepuri, gaze, ursi, curcani? Tu inveti, pentru oameni sunt scrise fabulele, ca sa stii ca pe lumea asta exista oameni cu fire de lup hain sau de vulpe vicleana, oameni care vorbesc dulce si frumos, isi pun masca blandetii si a smereniei, au chiar nerusinarea sa rosteasca numele lui Dumnezeu in discursurile lor, par timizi ca sa ii incurajezi tu, par neajutorati ca sa muncesti tu si pentru ei, par fideli ca sa ramai singur pe lumea aceasta, sa ajungi la mana lor si sa te execute fara remuscare, fara rusine, ba chiar cu satisfactia lucrului bine facut.  
  
Un miel si o caprioara nu pot gandi ca un lup sau ca o vulpe. Cine se bucura de bine, nu poate sa se puna in locul lupului hain, ca sa se intrebe ce ar face el, cum e sa fii in locul lui. Pentru ca mielul nu are gandirea si emotiile lupului.  
Nu o sa pricep niciodata de ce s-ar mandri un barbat cu cuceririle facute: sa te bucuri ca inseli si parasesti, ca esti fatarnic si iresponsabil!?! Ce succes este acesta? De ce sa iti petreci timpul distrugand suflete?  
  
Da, ma bucur ca sunt un miel, o caprioara sau un porumbel – victime sigure pentru un pradator; ma bucur, pentru ca numai cel bland, curat la suflet poate cunoaste fericirea. Niciodata o inima haina si vicleana nu va pluti pe undele iubirii si ale prieteniei.  
  
Dar nici nu am chef sa fiu tot timpul victima. Sa invat de la capra aceasta: lupul gandeste diferit de mine, are nevoie sa ma inghita, el din asta traieste. El e din alta specie, el se hraneste cu mine!  
  
Un om e inzestrat cu inteligenta si capacitate de deductie logica. De aceea, el poate! Chiar daca are blandetea porumbelului, poate si trebuie sa inteleaga intelepciunea sarpelui:  
1. ca sa se fereasca si  
2. ca sa nu judece mielul inghitit de lup si care abia mai sufla.  
  
Nu mangaiati lupii haini pe crestet, chiar daca miorlaie!  
Nu ajutati vulpile viclene, chiar daca va cer ajutorul!  
  
Judecati-i dupa faptele lor!  
 
PS  
Sotul care goleste contul de bani al familiei si-si paraseste sotia si copiii, cum mai poate fi el crezut cand sopteste " Am un suflet delicat si neinteles! Scorpia de sotia e obtuza si insuportabila!"  
Si se gasesc oameni cu ratiune in cap care sa il mangaie? Sotia poate fi parasita, poate ca e scorpie. Dar lichidarea finantelor, furtul nu are nicio scuza. Nu mangaiati lupul, ca el asta vrea: sa aiba victima atacata si blamata. Iar el, agresorul, si neatins, si compatimit.  
 
PPS  
De remarcat ca batalia nu se dadea intre 4 confesiuni religioase: mozaica, catolica (parintii lui), crestin ortodoxa (Dana) sau neoprotestanta.  
Unde si cum sa faci casatoria? Aceasta era problema aparenta.  
Problema reala este insa in constiinta si integritatea omului.  
Restul e gargara.  
Referinţă Bibliografică:
o fabula cu lupul / Olivia Dumitru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2156, Anul VI, 25 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Olivia Dumitru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olivia Dumitru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!