CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Manuscris > Povestiri >  


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 2289 din 07 aprilie 2017        Toate Articolele Autorului

Melodia Străveche a Naturii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Melodia se derula aparent la nesfârșit. O buclă infinită se repeta într-o secvență ce părea desprinsă dintr-un alt tărâm. Nu era clar cine interpreta partitura. Poate instrumentele muzicale cântau de la sine, constrânse fiind să respecte un cod sursă compilat de o mașinărie necunoscută.  
  
De ce nu se oprește muzica?, întrebă mirat Programatorul.  
  
— Nu îmi dau seama ce se întâmplă, îi răspunse Arhitectul de sistem. Ceva influențează echipamentele de comunicație să preia această frecvență necunoscută, provenită dintr-o zonă nedetectabilă a spectrului cuantic.  
  
Reglă câțiva parametri afișați multicolor pe o consolă dispusă chiar în fața sa. Tonalitățile deveniră mai clare. Părea să fie un mesaj ascuns în emoția transmisă pe măsură ce-i prindeai ritmul.  
  
— Crezi că există o informație încapsulată în ritmul melodic?, întrebă surprins Programatorul. Pun pariu că pare a fi o creație a unor ființe inteligente.  
  
— Posibil, spuse Arhitectul. Dar nu îmi dau seama de unde provine. Pare a fi alcătuită în altă parte a galaxiei.  
  
— De unde știi?, continuă Programatorul, după care se întoarse către ecranul în care se derulau linii de cod mașină, aparent de neînțeles.  
  
— Am făcut o analiză spectrografică și am observat prezența unor componente care aparțin unui sistem solar îndepărtat, captat în urmă cu un an de către Centrul Internațional de Radioastronomie, răspunse Arhitectul adâncit în propria cugetare.  
  
— Voi încerca să definesc un program care să coreleze dinamica frecvențelor fundamentale și să le transpun într-un limbaj cunoscut, spuse preocupat Programatorul în timp ce degetele sale alergau grăbite pe tastatură.  
  
— La ce limbaj te referi?, întrebă Arhitectul. Unul natural sau unul artificial?  
  
— Practic, orice limbaj reprezintă o convenție artificială de semne asociate unor simboluri pe care le folosim în mod uzual, murmură preocupat Programatorul continuând să includă noi linii de cod.  
  
— Așa este, dar cel natural reprezintă produsul comunicării între ființele inteligente, pe când cel artificial este utilizat în dialogul cu mașinile de calcul, spuse Arhitectul și reglă la audiție maximă sunetele venite din Cosmos.  
  
Trecură câteva ore de muncă asiduă. Transpirația curgea de pe fruntea Programatorului, dar atenția nu îi scădea în ciuda efortului depus. În final, rulă ultima versiune a codului scris. Imediat pe ecran apărură semne stranii, ce păreau preluate dintr-un alfabet străvechi.  
  
— Poți să faci o căutare în baza de date lingvistică pentru a determina originea acestor semne?, interveni Arhitectul.  
  
— Bineînțeles!, răspunse Programatorul. Sunt curios de rezultat, mai precis, doresc să îmi dau seama dacă sunt semne din perioada istorică sau de dinainte de aceasta.  
  
Arhitectul dispăru din cameră, dar reveni după o jumătate de oră cu un terminal portabil, pe care îl atașă la computerul principal al Centrului de Investigare a Inteligenței Extraterestre. De îndată ce îl conectă, se auzi glasul robotic întrebând:  
  
— Dorești să includem acest dispozitiv în cadrul sistemului nostru?  
  
— Da, răspunse Arhitectul. Te rog să realizezi conectarea cu baza de date lingvistice de la Arhivele Culturilor Străvechi.  
  
— Bănuiesc că știi, dar îți atrag atenția, că baza lor de date nu a mai fost actualizată de peste o sută perioade solare, spuse vocea electronică.  
  
— Știu, dar nu mă deranjează, zise Arhitectul.  
  
— Cred că nimeni nu mai este pasionat de culturile preistorice, comentă Programatorul.  
  
— Normal! Ce putem învăța de la niște barbari?, adăugă zâmbind Arhitectul.  
  
— Barbari? Erau ființe avansate mental și fizic. Nu aveau nevoie de tehnologie, ci erau într-o relație directă cu natura, zise cu năduf Programatorul.  
  
— Doreai să trăiești în acea epocă?  
  
— De ce nu? Calculatorul reprezintă o extensie tehnologizată a minții și nimic mai mult. Existența lui confirmă neputința noastră de a mai dialoga direct cu Universul.  
  
— Credeam că iubești computerele!  
  
— Greșit! Am ales calea programării din cauza societății în care trăim. Nu înțelegi că aceste mașini de calcul au ajuns să dispună complet de viața noastră încât nu mai este clar cine de fapt conduce?  
  
— Nu se putea realiza progresul social fără calculatoare!  
  
— Dogme lipsite de logică! Am involuat, nu am progresat!  
  
— Pe ce te bazezi? Istoria ne vorbește despre un progres material continuu …  
  
— … dar un regres mental și fizic sistematic prin adăugarea de mașinării, care inițial păreau că ne ajută munca, dar în realitate, ne răpeau facultăți prețioase și deveneam dependenți de ele.  
  
— Vrei să spui că am ajuns sclavii calculatoarelor fără să realizăm aceasta?  
  
— Chiar nu înțelegi că nu mai suntem liberi?  
  
Din tavan se auzi vocea electronică spunând:  
  
— Conectarea cu Arhiva Culturilor Străvechi s-a realizat. În momentul de față se descarcă tot indexul cu limbile preistorice identificate în Sistemul Solar!  
  
Programatorul își pregăti consola pentru a naviga printre nenumăratele cataloage, după care lansă secvența de coduri realizată în acea zi pentru a identifica semnele necunoscute. Urmă o afișare de mesaje care consemnau progresul căutării până când începură să sosească primele rezultate.  
  
— Aha!, zise el. Se pare că aceste semne existau în baza de date!  
  
— Ești sigur?  
  
— Absolut! Iată, rezultatele!  
  
Arhitectul se apropie de ecranul calculatorului și citi rezumatul acțiunii de căutare. Nu îi veni să creadă. Se așeză imediat pe scaunul de lângă Programator și lectură până la capăt mesajul, după care se ridică, se îndreptă către un dulap alb, îl deschise și căută un anumit dosar. Îl scoase cu grijă, răsfoi cu înfrigurare și citi o anumită pagină îngălbenită de vreme. Fața îi deveni palidă și aproape scăpă din mână foile prinse într-o copertă metalică.  
  
Programatorul, la rândul său uluit, recitea rezultatul căutării și nu se dumirea în vreun fel. Tastă mai multe parole, interogă până la ultimul detaliu baza de date, după care spuse:  
  
— Răspunsul este corect, dar încă nu îmi vine să cred!  
  
— Mai aveți nevoie de conexiunea cu Arhiva Culturilor Străvechi?, întrebă impersonal vocea artificială.  
  
— Nu, nu mai avem nevoie de ea, spuse Programatorul și decuplă terminalul adus mai devreme de Arhitect.  
  
Acesta își revenise între timp și acum stătea în fața ferestrei larg deschise către soarele puternic al dimineții. Abia atunci realiză că primăvara începuse. Copacii înmuguriseră. Frunzele erau de un verde-crud. Păsările cântau voioase anunțând începerea anotimpului vieții.  
  
— Crezi că erau fericiți?, îl întrebă pe Programator.  
  
— Sunt sigur că da!  
  
Respiră adânc aerul proaspăt ce venea de afară. Mângâie marginea pervazului metalic, după care spuse:  
  
— De ce nu au mai revenit în perioada istorică? De ce ne-au lăsat singuri? De ce …  
  
Tăcerea se lăsă între cei doi. Numai melodia se continua dezvoltându-se în teme tot mai ample ce îmbinau trilurile păsărilor, foșnetul copacilor, adierea vântului, freamătul râurilor, vântul câmpiilor și talazurile mării. Ba uneori, se intercalau sunete cosmice, aparent provenind din mișcarea planetelor, sistemelor solare și galaxiilor. Era o partitură ce transpunea întreaga simfonie a naturii.  
  
— Cum au realizat înregistrarea? Aveau calculatoare?  
  
— Nu aveau nevoie de tehnologie!  
  
— Dar cum poți să îmbini atâtea tonalități și mai mult, să le transpui în semne corespunzând unui limbaj primordial universal?  
  
— Simplu!  
  
— Adică?  
  
— Puterea gândului!  
  
— Gândul? Ce este el? O zvâcnire de energie electromagnetică. Nimic mai mult!  
  
— Oare?  
  
— Crezi că ar putea fi mai mult? Dar la școală am învățat …  
  
— … uită ce ai învățat! Sau mai bine zis, învață din nou!  
  
— De la cine?  
  
— De la tot ce este în jur! Intră în contact direct cu Universul!  
  
— Tu ești un Programator, nu înțelegi decât codurile-mașină!  
  
— De unde știi?  
  
— Ai o altă calificare? Eu sunt Arhitect, adică integrez sisteme, disting ansamblul și compun obiective!  
  
— Așa crezi tu!  
  
Programatorul se sculă de la consola calculatorului, care brusc începu să afișeze panicat mesaje de alertă.  
  
— Vă rugăm să verificați sistemele de siguranță, se auzi vocea robotizată. S-a realizat o accesare nepermisă în zona confidențială a Centrului!  
  
Becurile de avarie se aprinseră de-a lungul culoarelor. Ușile se blocară imediat. Soneriile începură să zbârnâie asurzitor.  
  
— Cineva încearcă să distrugă integritatea sistemului de calcul, se auzi din nou din partea Calculatorului central.  
  
Dar Programatorul stătea liniștit în fața ferestrei larg deschise. Respira liniștit aerul dătător de viață al naturii. Neliniștit, Arhitectul îl întrebă:  
  
— Cine ești tu de fapt?  
  
— Cine sunt eu? Crezi că are vreo importanță?  
  
Melodia cosmică se auzea în continuare, deși Calculatorul central încerca oprirea ei. Aceasta făcea să zbârnâie toate încheieturile metalice ale clădirii. Circuitele electrice suprasaturate de încărcarea energetică pusă asupra lor cedară pe rând.  
  
— Avarie maximă! Sistemul de producere a energiei a colapsat! consemnă cu un ultim efort Calculatorul central, după care se așternu tăcerea și întunericul. Doar lumina de pe fereastră mai făcea să se vadă, destul de vag, obiectele din încăpere. Însă melodia cosmică se reluă, memorată fiind de elementele compozite ale imensei clădiri cu 20 de etaje ale Centrului.  
  
Brusc, ușile se deschiseră și aerul exterior pătrunse în toată clădirea. Oamenii panicați se înghesuiau pe scări pentru a ieși cât mai repede.  
  
— Vrei să mergem?, îl întrebă Programatorul.  
  
— Da, bineînțeles, răspunse livid Arhitectul.  
  
Ieșiră imediat din clădire și o priviră cum tremura din toate încheieturile. Strania melodie se auzea acum în exterior. Stâlpii de energie electrică o preluară. Autovehiculele parcate în fața clădirii fredonau și ele aceleași tonuri astrale. În scurtă vreme, muzica străveche se răspândi în întregul oraș învecinat, de unde se transmise mai departe către alte așezări umane.  
  
— Cam o oră și gata!, spuse Programatorul.  
  
— Gata ce?, îl întrebă înspăimântat Arhitectul.  
  
— Așteaptă și vei vedea!, îi răspunse misterios Programatorul.  
  
Stâlpii de înaltă tensiune scoteau scântei aprinse și începură să se dezintegreze. Structurile metalice se transformau în particule minuscule de fier și cărbune, fiind preluate de vânt. Oamenii ieșeau din case. Fabricile dispăreau una după alta. Obiectele din material plastic se preschimbau într-un grafit umed, pe care o ploaie neașteptată îl făcu să se scurgă în pământ. Melodia se relua în fiecare obiect industrial și în orice lucru ce nu purta pecetea naturii. În scurt timp, centralele atomice se opriră. Particulele radioactive, ținute în captivitate pentru producția de energie electrică, se recombinară în structuri minerale complexe ce se scurseră fără zgomot în pământ. Pesticidele se descompuseră în substanțe anorganice pe care plantele le absorbeau cu nesaț.  
  
— S-a terminat?, întrebă uimit Arhitectul.  
  
— Imediat se încheie!, spuse Programatorul.  
  
Și brusc, melodia cosmică trecu de la obiectele artificiale la oameni. Corpurile lor începură să strălucească puternic. Implanturile medicale se topeau pe măsură ce organele se refăceau de la sine. Afecțiunile interne dispăreau ca prin farmec. Agenții patogeni dispăreau fără urmă. Fețele întinereau. Vigoarea lua locul palorii. Tinerețea înlocuia bătrânețea.  
  
— Mai urmează ceva?  
  
— Da, mai sunt câteva detalii, dar vor fi remediate în câteva zile, mai precis, după ce se va realiza recombinarea corpurilor dispărute de-a lungul istoriei!  
  
— Înviere?  
  
— Dacă vrei să îi spui așa, de ce nu?  
  
— Și după aceea?  
  
— Marele salt!  
  
— Către ce? Spre ceva nou?  
  
— Nicidecum! Mai nou nu înseamnă mai bun!  
  
— Atunci?  
  
Dar Programatorul nu îi mai răspunse. Devenea evident că Ordinea Străveche revenea pe Pământ și lungul Exod prin pustiul tehnologiei se încheie în acea singură Zi. Nu întâmplător ea a fost numită ulterior ca „Ziua Omenirii”, fiindcă în decursul unei perioade solare, umanitatea a revenit la statutul primordial deținut înainte de intrarea în Exodul Uitării. Planeta respira acum prin toate creaturile ei. Melodia cosmică se auzea deslușit asemenea unei simfonii în care fiecare obiect al naturii și fiecare ființă își avea un anumit loc prin tonuri și ritmuri specifice.  
  
— Hei, Programatorule, ce vei mai lucra de acum înainte?  
  
— Dar tu, Arhitectule, ce sisteme vei mai concepe?  
  
Amândoi râseră cu poftă pe măsură ce culegeau fructe proaspăt apărute în copacii din pădurea învecinată cândva de o clădire înaltă ce adăpostea faimosul Centru de Investigare a Inteligenței Extraterestre.  
  
— Ce reprezenta acest Centru?, întrebă mirat un copil pe tatăl său ținându-l de mână.  
  
— Nu știu exact, dar oricum aparține preistoriei!  
  
— Adică existau oameni care investigau natura folosind niște obiecte ciudate numite calculatoare?, insistă copilul  
  
— Cam așa ceva, dar știi bine că nu ai nevoie de tehnologie pentru a obține ce dorești din partea marelui Univers!  
  
Dar amândoi râseră la unison pe măsură ce se îndepărtară alergând pe câmpiile verzi și nesfârșite ale planetei Pământ!  
  
Referinţă Bibliografică:
Melodia Străveche a Naturii / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2289, Anul VII, 07 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!