CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Pamflet >  



LUCIF(I)ER
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
LUCIF(I)ER 
  
Autor: Nae de la Morunglav 
  
După cum zicea un nene foarte deștept: „în vâltoarea revoluțiilor, din mocirlele unde au stat ascunse, ies la suprafață gunoaiele…” De tot soiul, aș adăuga eu. Eu mă voi ocupa azi de un soi foarte special. Un tip inteligent, fără scrupule, uns cu toate alifiile lumii, diabolic, vicios fără limite, subversiv și ticălos până la ultima celulă a trupului său înșelător de firav. Dracul gol, ce mai încolo și încoace?! După ce l-a studiat o vreme cu ochiul său genial, marele nostru scriitor, Eugen Barbu, a spus despre ipochimenul respectiv, în stilul său unic: „ ăsta are drac!” Îl ghicise maestrul și pentru că i-a pus oglinda în față, stârpitura asta l-a urât până când creatorul lui Mărgelatu și al altor câteva sute de personaje antologice, a trecut în eternitate. Unul dintre ucenicii lui Eugen Barbu, și vorbesc aici despre Corneliu Vadim Tudor, l-a ținut sub lupă mult timp pe Quasimodo și l-a dat de gol cu tot felul de măgării, pe care acesta le-a săvârșit de-a lungul timpului, lăsându-l la popoul gol chiar și cu unele grele de tot, cum este aceea a câștigării pe nedrept a unor alegeri. Dar cine să-l creadă pe Vadim Tudor?! A fost considerat nebun atunci, așa cum a fost considerat de multe alte ori, chiar dacă s-a dovedit ulterior că el a avut dreptate iar noi ceilalți, care nu l-am crezut inițial, ne-am înșelat sau am fost duși de nas de manipulatori bine instruți, de fapt. Bietul Vadim a și plătit ulterior pentru gesturile lui de un curaj bayardesc, a plătit pentru că era nebun de dreptate și a crezut că asta este de ajuns pentru a izbândi. Când te lupți cu Forțele Întunecate nu e deloc de ajuns. 
  
Să revenim, însă, la dl Mangleală. S-a învârtit individual ăsta ca un spiriduș, ca un titirez cu ochii… albaștri, la fel ca băieții Securității, din care se pare că și el făcea parte, și, speculând legislația aia tulbure de după țăcăneala denumită de unii atât de pompos „revoluție”, s-a lipit de un domeniu pe care îl cunoștea foarte bine – transporturile– mai ales cele navale, în care Matrozul își păpase tinerețea. Cunoștea mangafaua mai toate porturile importante ale lumii, pe unde drojdise sticloanțe cu matrafox sau înghesuise tot felul de pițipoance și de unde învățase toate șmecheriile lumii interlope– locuri de vânzare la negru, modul de ascundere a unor bunuri, felul elevat de a spăla sume mari de bani–, întâlnise o lume pestriță de speciemene, fiecare cu talentul lor, care pentru suma corectă putea să-l ajute în toate planurile lui diabolice, pe care urma să le pună în aplicare ulterior. Că, orice s-ar spune despre el, de persuasiv e… cât cuprinde. Și are un șarm al lui, așa mai de boschetar, mai de mahala, de speluncă, mai cu harneală, cu vrăjeală ieftină, cu câte o glumă la care râde mai întâi el, într-un fel caracteristic, care molipsește și pe alții, fel care, dacă n-ar părea atât de natural, ar putea părea studiat, îndelung antrenat, atitudine care a prins–din păcate!– la o bună parte dintre votanți. Când s-au prins ei că au fost duși de nas, era deja prea târziu. A zburat puiul cu ața. Iar regretele sunt degeaba. Comportamentul ăsta de șmenar l-a scos pe individ de multe ori din încurcături. S-a lipit, deci, bine de domeniul ăsta matrozul nostru și, constatând el că vasele și trenurile sunt construite din fier, s-a gândit că dacă ar vinde câteva, mai atinse de vârsta înaintată, are de scos un profit bunicel din asta. Pentru scopul respectiv s-a înhăitat cu reprezentanți ai lumii interlope de la noi din Românica, dar nu numai de aici, unii foarte bronzați, pe care i-a îmbogățit în câțiva ani, dar pe spinarea cărora s-a îmbogățit și el de zece ori mai mult decât ei. 
  
În anul 2000 are loc întoarcerea rezultatului din turul doi al alegerilor prezidențiale, din favoarea lui Vadim Tudor, în favoarea șandramalei staliniste, pretenul Ilici. Mai pe față– prin modificarea proceselor verbale, mai pe ascuns– prin aplicarea a încă unei ștampile pe buletinele de vot valabil exprimate în favoarea Tribunului, prin schimbarea buletinelor de vot votate pentru Vadim cu unele votate pentru Ilici, fabricate în spatele ușilor închise, au reușit oprirea lui Vadim în urcușul său spre scaunul prezidențial. Așa că s-a ales praful de sloganul lui: „Jos mafia, sus patria!”, pe care mai toată lumea îl striga atunci pe străzi. Cine știe dacă nu cumva ar fi fost mai bine pentru noi, să avem, la acel moment, în fruntea țării un patriot adevărat?! Ce rău putea să facă el țării pe care el o iubea ca pe mama sa, când ar fi fost doar o parte din puterea executivă a statului, întrucât guvernul nu era al său? Dar asta este o altă poveste. Bun! Profitând de repulsia creată în rândul populației bucureștene de perpetuarea unei conduceri socialiste, Sarsailă, face ce face, râde, se scălămbăie, promite, trage sfori, amenință, șantajează, comite tot felul de fapte și gesturi numai bune de condamnat și ajunge să fie ales în funcția de primar general al capitalei. 
  
Din acest moment începe să lucreze mult mai elaborat, cu răbdare, cu stil, începe să-și pună oameni în funcții, să se implice în tot felul de domenii, să facă trocuri și schimburi politice sau de servicii, să-și bage coada îmbârligată peste tot, să-și pună apropiații în funcții cheie, îndatorându-i în acest fel. Așa că, după episodul cu „Dragă Stolo!”, calea sa spre alegerile prezidențiale este netezită. Atunci în 2004 oamenii au avut de ales pentru funcția de președinte între două rele și, cum hapciupaliticul ăsta era mai mic de-a dreptul și mai părea și simpatic pe deasupra, majoritatea l-a votat pe el. Pe mine însă nu m-a mințit, nu m-a convins. Am purtat multe discuții în contradictoriu cu mulți prieteni și cunoscuți, care erau de-a dreptul hipnotizați de el, care s-au și supărat pe mine atunci, dar, peste câțiva ani, îmi spuneau că și-ar tăia mâna cu care l-au votat, dacă ar putea. Asta a fost. Cum, necum ne-am pomenit cu Strâmbă Lemne-Vodă, președinte. Ce vremuri fraților! Simțeam că ne minte. Vedeam că tăia de la noi ca să aibă clica lui de unde fura. În disperarea lor au fost în stare să construiască cele mai năstrușnice chestii. Au făcut terenuri de fotbal în pantă, săli de sport în sate locuite doar de două babe și trei moși, telescaune care nu duceau nicăieri și multe alte astfel de investiții. Tot cam în perioada asta unii dintre oamenii pusi de el în funcții, direct sau prin interpusi, au stabilit că în cazul său nu există prejudiciu în dosarul vânzării flotei românești, care însuma câteva sute de vase. Cam așa și era. De fapt nu MAI exista nimic. Totul fusese vândut. Bine, bine, nu există prejudiciu, dar unde sunt bampoarele, frate? Ori avem noi orbul găinilor? Pasul următor făcut de Nichipercea a fost să construiască un stat mafiot, cu structuri bine puse la punct, cu oameni vârâți sub acoperire pe la Parchete, pe la instanțe, obedienți lui, capabili oricând ca la o comandă scurtă să fabrice dosare, învinuiri imaginare, probe false, să discrediteze, să aresteze după bunul plac, să facă orice era necesar numai să reducă la tăcere adversarii politici ai drăcușorului. I-a plătit regește, că doar avea bani. Banii veneau de peste tot de unde se făceau investiții și de unde se mai putea vinde ceea ce nu fusese vândut. Sincer, eu îl bănuiesc că a fost atât de diabolic încât încă de pe atunci a creat prin oamenii lui niște pârghii, pe care să le folosească peste ani ca să-și scape executanții de răspundere, așa cum de altfel se întâmplă în zilele noastre. Ia vedeți, cine scapă de pârnae prin descoperirea neregulilor de la ICCJ! Aud?!... Să revenim! Construind statul ăsta mafiot, așa după cum chiar el îl denumește în acea discuție cu un ilustru necunoscut, citez:„…stat mafiot! Na! Nu știu eu?!...”, Belzebut s-a pus la adăpost și pentru viitor. Vedeți, din lecturarea expresiei sau dacă auziți înregistrarea, că el spunea lucrurile astea cu o anume mândrie, nedisimulată. Ceva în genul: „eu sunt buricul pământului, eu sunt tătucul lor…” 
  
Statul ăsta creat de el a funcționat perfect și la alegerile din 2009, în Duminica Orbului, când până la 12 noaptea am avut un președinte ales, iar după ora 12 noaptea, când au votat românașii în Franța câte unul pe secundă(?!) am aflat că avem de fapt alt președinte– pe Talpa Iadului. Furt pe față, așa cum aveam să aflăm ulterior. Ce i s-a întâmplat pungașului? Nimic. Rămășițele statului creat de el, cu ultimele spasme, încă se mai chinuie să-și păstreze pozițiile de pe care l-au apărat și i-au executat comenzile. S-au pus în slujba epigonului lui Aghiuță, în speranța că vor rezista cât mai mult timp. Din păcate pentru ei acest cavaler al tristei figure, care face azi pe durul, este mult mai șters decât predecesorul său, e o umbra, un fâs în comparație cu Nea Fierotanie. Încearcă el să se dea bățos, dar, cu toată susținerea sa din exterior, nici nu știe cât este de slab. Nu merită să-l mai amintesc acum. Poate cu altă ocazie. Revenind la oile noastre apreciez că, probabil într-un viitor foarte apropiat, vom reuși să scăpăm și de ultimele rămășițe ale Hydrei organizate de acest reprezentant de marcă al Întunericului. Probabil că va mai trăi atunci ca să plătească pentru răul făcut acestei țări și neamului ei. Dar pentru asta trebuie ca lucrurile să fie aduse pe făgașul normal în ceea ce privește justiția și legile ei. Un celebru împărat spunea:„ Fiat iustitia, et pereat mundus!”. Să sperăm că acea lume strâmbă, creată de Mamoon, după chipul și asemănarea lui, va pieri definitiv. Odată și odată trebuie să plătească pentru faptele sale și acest prinț al întunericului, acest marchiz al fierului vechi, această minte machiavelică și diabolică. Să simtă și el pe pielea lui brațul lung al legii. Sper ca justiția să-l judece corect, deși drept ar fi fost să fie tratat cu aceleași metode cu care el a tratat pe alții. Adică să i se fabrice probe, să fie luat de pe stradă cu toată presa de față, să i se pună cătușele, să urle toată mass media, să-i fie terfelită definitiv onoarea și să-i fie distrusă pentru totdeauna reputația. Așa ar fi meritat. Până la urmă, în viață totul se plătește și o să vedeți că și Chiolompea va plăti pentru faptele sale, în urma unei judecăți drepte. După cum se pare că va plăti și Ilici. Așa să ne ajute Dumnezeu! 
  
Referinţă Bibliografică:
LUCIF(I)ER / Nicolaie Dincă : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2913, Anul VIII, 22 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Nicolaie Dincă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolaie Dincă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!