CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





“Ruleta rusească”… în viață mea, (partea doua)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
  • Și pentru că ”Ruleta Rusească” odată ce este începută nu se oprește decât atunci când unul dintre cei doi moare…iată că în 1984…a reapărut în viața mea, mai decisă ca oricând să mă îngenuncheze definitiv.
Plecasem împreună cu soțul și fiica mea la mare, eram la Mangalia și chiar în prima noapte la hotelul din centru orașului unde eram cazați, am avut parte de o experiență total neplăcută și cu riscuri majore.  
  
Am avut o hemoragie cu cheaguri enorme, care au speriat-o și pe doctora venită cu salvarea la acel hotel.  
  
Da este adevarat că în urmă cu două luni facusem un avort, însă… după mă simțisem foarte bine și nici măcar nu-mi mai aminteam că îl facusem până în acea seară.  
  
Doamna doctor după ce m-a chestionat ce și cum…iar eu evident că nu am recunoscut nimic, deoarece așa erau vremurile, mi-a spus pe tonul mamei extrem de îngrijorate, că dacă nu plec imediat cu salvarea la Spitalul din Constanta, nu îmi garantează că voi apuca ziua de mâine. Mi-a pus unica salvare a orașului la dispoziție, în care a adus și un bețiv bătut măr care trebuia dus la chirurgie reparatorie în Constanța…și m-a trimis să rezolv o problema care până una alta…nu prea părea că va fi rezolvată. L-am lăsat pe soțul meu împreună cu fetița la hotel, urmând ca aceștia să vină a doua zi să afle ce s-a intâmplat cu mine…și am plecat pe drumul propriei mele vieți.  
  
Am ajuns la Spital după ora 24,00…după un drum în care de mai multe ori, asistenta medicală de pe salvare, s-a străduit să nu mă lase să…adorm…  
  
Se pare că am trezit din somn medicul de gardă care a venit foarte nervos la Camera de gardă m-a jignit în fel și chip…și m-a trimis singură la etajul doi la Secția de Ginecologie.  
  
Ținându-mă de pereți am ajuns…am apucat să mă prezint colegelor de salon să spun cum mă numesc…că am familia la Mangalia la Hotelul Central…după care mi-am pierdut cunoștința. O colega de salon a adus medicul de secție, care i-a spus ca dacă vrea să mă salveze, atunci va trebui să se asigure că febra de 42 grade pe care o aveam în acel moment, nu se va ridica la cap, iar el mi-a pus mai multe perfuzii cu antibiotice și alte medicamente. Dimineața, m-am trezit ca după un somn agitat cu părul ud de la prosoapele ude pe care le-a tot schimbat această minunata colegă de salon, care toată noaptea a stat lânga mine. A venit medicul și m-a anunța că ma ia la masă să mă chiureteze. Atunci m-am simțit datoare să-l anunț că sunt cardiacă și că îi sugerez să îmi facă măcar anestezie locală, deoarece altfel mă va pierde.  
  
Evident că a considerat asta un afront…a început să lucreze pe viu…după care…a intrat în panică eu pierzându-mi iar cunoștința. Agitație…strigă-te…seringi… nervi…mâini dibace…și iată că după ce le-am făcut viața un chin preț de minute bune… mi-am revenit, mi-au facut anestezie locală, au terminat ceea ce începuseră și la …pat. După fix 15 minute eram jos din pat aducând apă unei colege, ajutând-o pe o alta care nu se putea ridica din pat, susținând-o pe o alta, moment în care a intrat medical și nu i-a venit să creadă ce vedea. Prima întrebare a fost de genul: ”Dumneata nu ești aia care murea azi noapte și azi dimineață???” La care eu de data aceasta plină de zâmbet și bună dispoziție i-am răspuns:”… că da eu sunt și că doar m-am jucat cu ei să văd dacă știu meserie sau nu!!!” Evident că asta l-a enervate la culme, neînțelegând gluma mea și a făcut o criză de nervi toată pomina. Până m-am externat nu m-am mai dat jos din pat, decât pentru a merge la baie și la masă. După trei zile mă jucam cu fiica mea pe plaja de la Mangalia, iar seara îmi permiteam să beau o sticlă de Malaga eu și soțul meu o sticlă de Merlot împreună cu prietenul nostru de atunci Nicu, care aflând de ”Aventura mea” venise să vadă dacă nu ne poate ajuta în vreun fel. Nu…nu m-am îmbătat eu…s-au îmbătat băieții de îngrijorare…iar eu la miezul nopții dansam cu fiica mea de 4 ani pe plajă sub clar de lună, iar băieții mă rugau să mergem acasă să ne culcăm.  
  
Astfel iar i-am râs în față ”Ruletei Rusești” care m-a tot alergat viața toată.  
  
  • Dar iată că “Ruleta Rusească” nu a întârziat să reapară în viață mea, îmi dăduse un răgaz mult prea mare și probabil că și-a adus aminte că, iar trebuie să mă încerce dacă sunt curajoasă și decisă să-mi trăiesc viață la maxim.
În 2002, nori negri au apărut în viață mea, și la un control de rutină am aflat că trebuie neapărat să fac o operație, care în nici un caz nu putea fi amânată. Inițial am ignorat sfaturile unei bune prietene, care cunoaște la perfecție astrologia și care, în mai multe rânduri a insistat să nu mai apelez la nici o altă variantă, decât cea chirurgicală, deoarece la mine în acea perioada unica varianta de soluționare a problemei era bisturiul, orice altceva nu ar fi funcționat. Și acum se cuvine să recunosc că în ciuda avertismentelor primite de la prietenă mea am apelat la diverse tratamente fitoterapeutice, spirituale și inforenergetice, care nu au făcut decât să amplifice boală, dar mai ales să scurteze timpul pe care îl aveam până la rezolvarea problemei.  
  
Apoi într-o zi am avut o discuție foarte aprinsă cu ea. Insistă din tot sufletul să merg să mă operez, deoarece știa că sunt expusă pericolului suprem și nu își dorea că numărul prietenelor ei să scadă . Acum este normal și absolut firesc să recunosc, că pe lângă o grămadă de calități cu care m-a înzestrat Dumnezeu am și un mare defect: “sunt extrem de încăpățânată, iar în anumite momente, încăpățânarea mea nu are nici un fundament solid și fac prostii incomensurabile”, așa cum era să fac și în acest caz. După vreo două zile a venit la Bucureșți sora prietenei mele care și ea îmi este prietenă și aflând de la sora ei ce și cum, m-am trezit cu ea la mine la birou, extrem de supărat. Bineînțeles că în marea ei iubire față de mine, exact că și sora ei, m-a certat și mi-a explicat că dacă nu mă grăbesc am toate șansele să mor. Aspectele mele astrale erau extrem de clare, făceam ce era necesar totul era perfect, nu făceam…nu mai aveam o a două șansă. După plecarea ei… am rămas mult timp pe gânduri, dar v-am spus că uneori încăpățânarea mea nu are margini și nu sunt capabilă să iau deciziile optime, așa că habar nu am dacă de frică, de teamă de necunoscut, de aiurită, sau chiar de proastă (am și eu momentele mele de prostie) nu știu de ce, însă nu m-am grăbit să mă hotărăsc să merg la operație, cu toate că prietenele mele mă avertizasera, că timpul de dată această nu este de partea mea.  
  
Dacă opinia celor două prietene ale mele, a medicului și a altor două prietene nu m-au făcut să mă hotărăsc, s-a întâmplat un lucru care pur și simplu m-a cutremurat și m-a făcut să mă hotărăsc pe repede înainte. Fiica mea la vremea aceea era studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, când am ajuns acasă am văzut-o vizibil marcată de indecizia mea de a mă duce să mă operez, a luat caietele ei de curs, le-a deschis la subiectul care mă frământă în acea perioada, m-a pus să citesc singură la ce mă expun dacă refuz operația, apoi pe un ton ferm mi-a recomandat să merg de urgență să mă operez. A fost atât de hotărâtă, atât de categorică dar mai ales atât de motivată în expunerea ei, încât la sfârșitul discuției cu ea deja eram hotărâtă să merg să mă operez.  
  
 
  
Imediat am sunat la prietenă mea astrolog, să-mi spună în ce zi ar fi benefic și necesar să mă operez, astfel încât să am cele mai bune aspecte astrale pentru această intervenție chirurgicală . Dragă de ea, îmi aduc aminte că a luat zi cu zi la calculat, deoarece așa cum va spuneam aspectele astrale nu erau deloc de partea mea. După multe calcule, a reușit să găsească câteva ore la începutul unei zile în care mă puteam duce să mă operez. Primul pas fusese făcut. Acum urmă cel de-al doilea. Cum naiba să te duci la un medic și să-i spui că tu vrei într-o anume zi, la o anumită ora să te opereze, însă…dacă asta era necesar să fac, asta am făcut. Și așa amanasem mult prea mult acest moment. Și iată-mă în cabinetul medicului, cu nelipsitul meu zâmbet pe chip, cu umorul care m-a însoțit pe tot parcursul viețîi mele, dar și cu hotărârea fermă de a-l convinge de necesitatea respectării zilei și orei optime pentru această intervenție.  
  
Dintr-o glumă în altă, am reușit să-l conving că pentru mine este esențial să respect aceste date absolut necesare. Cum este un om deosebit, special și înainte de toate dorește confortul psihico-sufletesc al pacientei sale nu a avut nimic împotriva dorinței mele și astfel m-a programat în ziua și la ora stabilită de prietenă mea cu atâta dragoste. Cu două zile înainte de operație eram internată, mi se făceau analizele obligatorii, vorbeam cu medicul meu ce anume avem de făcut, apoi vorbeam cu medicul anestezist care trebuia să țînă seama și de faptul că sunt cardiacă. Totul a decurs liniștit și firesc, că și când era cel mai normal lucru de pe pământ, să mergi și să te operezi. Nu aveam nici un stres, nu aveam nici o teamă, știam că toți cei implicați, au făcut sau vor face tot ceea ce era benefic și necesar că eu să fiu perfect sănătoasă în urmă acestei intrventii chirurgicale. Simțeam iubirea emanată de toți cei implicați, indiferent că vorbim de prietenele mele, de fiica mea, de medic și asistente și chiar de infirmierele care mă ajutau atunci când era necesar. Totul parcă era o poveste care se scria singură… totul anunță reușită acestei intervențîi, totul era așa cum trebuia să fie. Și așa a fost. În câteva zile deja eram refăcută, și revenisem acasă, fentand și de această dată “ruletă rusesca” care parcă își făcuse un obicei din a apărea mereu în viață mea.  
  
 
  
O bună bucată de vreme, văzând că nu reușește să mă doboare “ruletă rusească” nu a mai apărut în viață mea. Am avut o perioada în care viață s-a derulat cu bunele și mai puțîn bunele ei… cu frumusețea dar și cu lucrurile mai puțîn frumoase…că până la urmă, viață nu ne oferă numai floricele, se întâmplă să ne ofere când și când și ciulini. Dacă știm sau nu, să ne ferim de spini, dacă știm sau nu, să ne descurcăm prin labirintul ei…este vorba numai de exprienta, noroc, inteligență, motivația viețîi dar mai ales dorința de a nu ne da bătuți la prima adiere de vânt.  
  
În 2011 “ruletă rusească” și-a adus aminte de mine! Și în prima faza am fost internată de urgență la Spitatul Militar unde de altfel mă internez frecvent încă din 1977 de când cu Zona Zoster….șțiți voi poveste anterioară… Eram la birou și mi s-a făcut rău, domna doctor de la cabinetul medical al instituției nu a stat prea mult pe gânduri și a chemat salvarea. Am fost internată la un medic pe care îl cunosc încă de pe vremea când dumnealui era student, apoi i-am urmărit activitatea că rezident, și de mulți ani este unul dintre cei mai buni medici din cadrul Spitalului Militar. Când m-a văzut primul lucru care m-a întrebat a fost dacă m-am operat, nu de altă, însă știa de mulți ani că urmează să fiu operată de stenoza mitrală. I-am spus că încă nu m-am decis pentru această și că încă nu mă grăbesc. Întâi mi-a recomandat toate analizele pe care le consideră necesare, apoi când a primit rezultatul lor, m-a chemat în cabinetul sau pentru o discuție amănunțită. După obișnuitele discuțîi despre rezultatul analizelor, a început atacul frontal, în sensul că a început să îmi explice de ce nu mai pot amână această operație care de altfel era preconizată cu 32 de ani înainte de acel moment al discuției noastre. A fost atât de convingător, mi-a adus atât de multe argumente pentru a mă convinge să merg la această operație încât după ce am plecat din biroul sau eram convinsă în proporție de 80%.  
  
Ajungând acasă, am avut o discuție cu familia mea, care mi-au dat tot concursul în indiferent ce direcție mă voi îndrepta. Și ei erau de părere că mai bine să mă operez acum când, organismul meu se manifestă într-un anume mod. În timp funcțiile lui sunt din ce în ce mai lente și nu mai reacționează corect la o așa intervenție. În articolul meu “Ne…recunoștință cea de toate zilele” am explicat în detaliu tot ceea ce s-a întâmplat din momentul în care am decis să merg să mă operez dar mai ales recunoștință pe care o port, tuturor persoanelor care m-au ajutat în această grea încercare a viețîi mele. Cred că această a fost de departe cea mai dificilă, complicată și riscantă încercare a “ruletei ruseșți” la care m-a pus. Și că de fiecare dată Dumnezeu a fost acolo, prezent, s-a manifestat prin toți cei care au participat la această operație, mi-a ținut inima în mâinile Sale în tot timpul cât a fost scoasă din pieptul meu pentru a fi reparată, apoi mi-a vegheat somnul de după și trezirea. M-am trezit zâmbind simțindu-i prezența, m-am bucurat că încă odată “ruletă” nu a avut sorți de izbândă. Și atunci am făcut o înțelegere cu Dumnezeu, că eu să nu mor înainte de a împlini 102 ani, când vom avea o renegocire, iar dacă EL va vedea strădania mea de a fi prezența și de folos oamenilor, cred că îmi va da și un mic bonus de câțiva anișori pentru a mă odihni după o viață în care… am dus un război mut cu “Ruletă Rusească”.  
  
”Ruleta Rusească”..m-a lăsat câțiva ani în pace…și facându-i-se dor de mine, iata că în 2015 a venit și mi-a batut iar la poarta vieții.  
  
De data aceasta eram la cursurile de pregătire ale Universității de Arte București din luna august, când am fost înțepenită de o durere atroce in zona ficatului.  
  
Am rabdat cu stoicism deoarece imi doream să învăț diverse lucruri la aceste cursuri, a doua zi m-am dus conștiincioasă la cursuri unde nu am mai reușit să stau decât vreo oră…deoarece durerea era atât de mare încât simțeam că nu mai am aer. Iar eu deoarece iar Sintrom pentru fluidizarea sângelui, nu am voie să iau nici un fel de medicamente antiinflamatoare. Deci am suportat cu stoicism acele dureri, incercând sa le reduc intensitatea cu ceai și renunțând total la mâncare. Da…insa ”ea”… ”doamna aceea cu coasa”…cea care se tot joacă cu mine ”Ruleta Rusească”…nu avea de gând să renunțe la luptă pe viață dar mai ales pe moarte.  
  
A treia zi am plecat catre facultate convinsă că de această data voi reusi să stau la curs toată ziua…doar că socoteala de acasă cu cea din târg…nu se potriveste niciodată. Când am ajuns în parcarea în care urma să-mi las mașina…și am vrut să cobor, am constintizat ca dacă nu fac ceva concret…atunci imediat…nu cred ca voi mai avea o altă sansă să o înving. Asa că mi-am lăsat materialele de lucru în mașină și am traversat la unicul spital extreme de apropiat din acel moment…Spitalul Carol Davila, unde m-am dus cât am putut de repede la Camera de Gardă. Am fost preluată destul de repede, însă până a coborât doamna doctor care m-a consultat am avut impresia că a trecut un secol. După ce aceasta m-a consultat, mi-a făcut foaie de internare de urgență și cu toate că i-am propus să merg acasă să mă pregatesc nici nu a intrat in discuție această posibilitate. Mi s-a dat tot ce aveam nevoie pentru internare și în câteva minute deja eram în pat și o perfuzie își făcea treaba. Când aceasta s-a terminat, durerea disparuse ca prin farmec și m-am ridicat voioasă că mă pot duce la școală, doar că doamna doctor a fost atat de fermă in decizia sa de a nu mă lăsa să plec, incât in câteva minute deja eram iar in vârful patului necajită că nu mă lasă să mă duc la cursuri.  
  
Da am pierdut niste cursuri pe care le pot relua oricând în luna august a oricărui an…dar am câștigat războiul cu ”doamna” respectivă care mânuiește cu atâta precizie ”Ruleta Rusească”.  
  
Deznodământul poveștii??? Nu a fost prea plăcut!!! Doamna doctor a droit să mă opereze laparoscopic…doar că după ce a văzut ce este în interior, a trecut la planul doi și m-a operat classic, deoarece de această dată chiar existau 4 pietre, foarte multă infecție în vezica biliară, care dacă s-ar fi imprăștiat în corp…nu mai avea cine să vă povestească această întâmplare cu hapy end, plus membrana vezicii biliare era atat de îngroșată încât ar fi fost imposibil să fie scoasă laparoscopic.  
  
Încă o repriză câștigată, și promisiunea prietenei mele, care de atunci a înteles cu cine are deaface, că până la 102 dacă Bunutul nu-mi dă un bonus oarecare nu mă va mai deranja.  
  
Cum sunt acum??? Sunt foarte bine! Sunt mai sănătoasă că oricând, mă simt minunat și împart cu toată dragostea tot timpul, cunoașterea și darul primit de la Dumnezeu, cu toți cei care au nevoie de ajutor. Am timpul, disponibilitatea, dorința și pasiunea de a fi de folos tuturor celor care trec prin diverse încercări ale viețîi. Ce mă bucură??? Totul!!! Păsărelele care mă trezesc în fiecare dimineață, când încep să se sfadeasca în dreptul geamului meu deschis. Răsăritul și apusul soarelui pe care îl iubesc și îl respect pentru cât de mult ne oferă în fiecare zi. Florile cu parfumul și coloritul lor infinit,cu gingășia și frumusețea care nu poate fi egalată de nimic. Dar cel mai mult mă bucură când un pacient de-al meu reușește să câștige și el un pariu nedrept cu “Ruletă Rusească” a viețîi sale.  
  
 
  
Fiecare dintre noi am avut mai multe sau mai puține momente, în care am jucat în viață noastră “Ruletă Rusească”, unii am reușit să ieșim învingători, iar alții am pierdut lamentabil în lupta noastră cu viață.  
  
Referinţă Bibliografică:
“Ruleta rusească”… în viață mea, (partea doua) / Neluța Stăicuț : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2905, Anul VIII, 14 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Neluța Stăicuț : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Neluța Stăicuț
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!