CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





“Ruleta rusească”… în viață mea, (prima parte)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Știu că nu știu nimic,și nici măcar asta nu știu.  
 
Socrates  
 
Zilele acestea am purtat o discuție pe mail cu o persoană pe care, încă nu o cunosc personal, însă îmi doresc sincer să o cunosc și să-i mulțumesc sincer, pentru amabilitatea de a mă ajută într-o chestiune, care pentru mine era foarte importantă. Din una în alta, pentru a fi cât mai explicită în solicitarea mea, nu știu de ce am simțit nevoia să-i comunic doamnei respective câteva lucruri din viața mea, moment în care am folosit de mai multe ori sintagma “Ruleta rusească”. Pentru moment nu am înțeles de ce am folosit-o, ba recunosc sincer că nici măcar nu i-am dat importantă, însă în această seară când m-am așezat la somn, atenția mea a fost dintr-o dată atrasă în mod repetat de această sintagmă, dar mai ales am conștientizat de câte ori s-a manifestat aceasta în viața mea. Și am lăsat somnul să mai aștepte și am purces la scrierea acestei povești ...  
 
Cei care mă cunosc de mai mult timp, știu că nu scriu la comandă, ba pot spune că detest să scriu când nu am nimic a spune. La mine lucrurile sunt extrem de clare: “simt că am ce comunica, ok pun mâna și scriu, nu simt… indiferent de cât timp…nu scriu…nu bat câmpii, doar de dragul de a adauga încă o poveste pe care nu o va citi nimeni vreodată”.  
 
Ei bine așa sunt …eu sunt total diferită, fac lucrurile numai dacă întrunesc trei condiții:  
 
“SIMT, VREAU, dar mai ales, AM CE COMUNICA din prea plinul sufletului meu”. Dacă nu sunt îndeplinite toate cele trei condițîi, nu scriu, doar că să atrag atenția asupra mea. Cei care au început să mă cunoască, care înțeleg, dar mai ales apreciază ceea ce scriu, sunt mulțumiți că nu-i asaltez cu maculatură banală și fără trăire emoțională din partea mea. Poate nu totdeauna poveștile mele corespund dorințelor lor, însă vă pot garanta 100% că nici măcar o virgulă, nu o pun doar de dragul de a mă află în treabă. Totdeauna sufletul meu este mai mult de 100% prezent în poveștile mele.  
 
Deci acestea fiind lămurite haideți să purcedem la drum.  
 
“Ruleta rusească se joacă de obicei cu un revolver cu șase spații pentru gloanțe. Doar unul singur este însă ocupat și se numește ARTIST.” Pentru mine această sintagma este folosită pe post de metaforă, pentru a sublinia că toată existența mea de până acum, a fost presărată cu evenimente care m-ar fi putut duce la rezultatul ruletei rusești, dacă, Divinitatea nu ar fi stat cu mâna pe creștetul meu în permanență.  
 
Așa cum vă spuneam într-o altă poveste am venit pe lume într-o familie în care neînțelegerile erau la ordinea zilei.  
 
• Prima “ruleta rusească” la care am participat, a fost încă înainte să mă nasc, când mama, aflând că este însărcinată, a decis că dorește să nu mă cunoască, deci să facă un avort. Tatăl meu, la rândul său, mă dorea foarte mult, dar, ce este extrem de intresant este că nu și-a dorit așa cum își doresc toți bărbații un băiat, ci dimpotrivă își dorea din tot sufletul o fetiță, pe care o și vedea cu ochii minți, ca o fetiță frumoasă, cu niște codițe împletite, lăsate pe umeri, peste uniforma de școlăriță.  
 
Când tata, a aflat intenția mamei, a izbucnit scandalul și i-a comunicat mamei că dacă merge să mă dea afară, el se va duce la miliție să o reclame, că i-a avortat copilul pe care și-l dorea atât de mult. Deci șansele de a veni pe lume erau de 50 la 50. Cu ajutorul lui Dumnezeu dar și al tatălui meu…iată cum am reușit să fentez pentru prima oară această “ruleta rusească” care m-a cam urmărit toată viață de până acum.  
 
• A doua oară… când m-am întâlnit cu aceasta, a fost pe la vârstă de 2 – 3 ani când am făcut o pneumonie atât de puternică, încât săraca mama a petrecut cu mine toate sărbătorile de iarnă din acel an, stând cu mine nopți întregi în geamul deschis de la salonul unde, eram amândouă internate, pentru a fi sigură că nu voi muri peste noapte din lipsă de aer.  
 
De data aceasta tatăl meu a fost cel care a ales să mă “abandoneze”, hotărând să-și petreacă sărbătorile de iarnă, alături de prieteni de ambele sexe, nețînând seama că mama era internată în spital cu mine, iar eu eram la granița aceea pe care toți o vom trece la un moment dat.  
 
Că… doar se știe-“toți suntem datori cu o moarte”!  
 
• O altă întâlnire a mea cu ”doamna cu coasa” a fost la varsta de 5 ani când împreună cu părinții și vecinii noștrii din fața casei, am mers la ștrandul Străulești.  
 
Toate bune și frumoase, soare, apă, copii, mâncare bună și jocuri împreună cu părinții și vecinii noștrii. Totul era minunat când un copil m-a chemat să mă joc cu el în apă. Da, evident că eram instruită de acasă să nu intru în apă decât foarte aproape de mal unde apa era mică, doar că în joca mea cu acel copil…nu am observant cum apa m-a furat și la un moment dat, am simțit cum sunt trasă de un vârtej la fundul apei.  
 
Deoarece aveam părul lung și despletit…singurul lucru pe care l-au mai vazut ai mei după țipătul disperat al meu a fost părul care se ducea la fundul apei. Tata nu știa să înoate și oricum îi era frică să intre în apă, mama intra dar nu mai mult de doi pași cât sa se răcorească, așa că în nădejdea lor puteam să mor liniștită deoarece în nici un caz nu ar fi sărit după mine în apă.  
 
Noroc cu nenea Victor, vecinul nostrum, care a sărit imediat în apă și a reușit să mă prindă de părul care deja nu se mai vedea deasupra apei…trăgându-mă rapid la mal, unde evident că mi-a aplicat manevrele de eliminare a apei inghițite din abundență. M-am speriat atât de tare, încât de teama ca tatăl meu să nu-mi aplice și vreo corecție (bătaie de altfel obișnuită și aproape zilnică) am tăcut mâlc, m-am făcut mică de tot și pănă am plecat acasă nu m-am mai ridicat de pe prosopul intins pe malul apei. Se pare că înca nu venise vremea să plec, așa că iar acea doamnă a plecat cu mâna goală.  
 
• Următoarea mea întâlnire cu “ruleta rusească” a fost apoi pe la vârstă de 9 – 10 ani, când, tatăl meu într-una din crizele sale de nervi, stimulate ca deobicei de cantitatea de băutură consumată, mi-a dat cu tuciul de mămăligă în creștetul capului, astfel încât, pentru o scurtă perioada de timp, nu am mai fost conștientă.  
 
Degeaba se mai lamenta apoi, răul fusese făcut! Suferința fusese produsă! Și pentru că Dumnezeu m-a adus pe lume deja bătrână, sau poate, pentru că viață m-a forțat să îmbătrânesc înainte de vreme, la vreo săptămână după acest incident, m-am dus singură la Spitalul nr. 9 unde aflasem eu că pot face o Electroencefalogramă, să știu dacă acel eveniment mă va urmări sau nu peste timp. Am avut mult, foarte mult noroc și în afara acelei pierderi a cunoștinței de câteva minute, nu am avut alte repercusiuni.  
 
• În anul 1977, înainte cu o săptămâna de cutremurul de pe 4 martie, m-am îmbolnăvit! O să mă întrebați ce boală am avut? Se pare că nici una, conform analizelor și investigațiilor din acea perioadă.  
 
Însă făceam permanent febră, care nu ceda la nici un antibiotic, și eram la granița dintre viață și moarte la modul cel mai concret. Eram o enigmă pentru medici, care nu înțelegeau ce se întâmplă de fac febră foarte mare și nimic nu poate să o scadă. Și iată că a venit data de 4 martie, ora 21:22:22, când eram în pat, în apartamentul nostru din Drumul Taberei de la etajul 10. În momentul acela îmi aduc aminte că m-am ridicat din pat ca și când eram perfect sănătoasă și împreună cu soțul meu am jucat iar “Ruleta Rusească”, alegând să alergăm pe scări…până la etajul 3, unde o vecină, murea și învia de disperarea că vitrina pe care o iubea atât de mult, era distrusă în totalitate.  
 
Într-o fracțiune de secundă am conștientizat că unii oamenii nu-și dau seama nici în al 12 lea ceas de gravitatea unor momente și rămân ancorați în partea materială a vieții. Oare în acel moment ce era mai important, să își protejeze viața sau să își plângă vitrina??? Chiar și după atâția ani eu una nu am găsit un răspuns la această întrebare, care să corespundă și durerii resimțite în urmă pirderii unui lucru drag sufletului nostru, cât și apărării viețîi noastre care este darul cel mai de preț, primit de la Dumnezeu!  
 
Atunci mi-am dat seama că sunt în pijama, în picioarele goale, dar cel mai interesant, numai aveam febră! În acel moment, datorită ineditului situației (vecina mea își pierdea cunoștina și era înviată cu o sticlă de oțet adusă de o altă vecină), ne-a bufnit râsul, cu toate că eram foarte speriați amândoi de ce se putea întâmpla, și datorită faptului că mișcarea telurică încetase, am decis să mergem înapoi în apartament.  
 
Ne-am îmbrăcat, ne-am luat cu noi câte un pulover în plus, să nu ne fie frig, am luat toți banii din casă și toate actele casei, pentru a demonstra, dacă va fi cazul, că am locuit și noi acolo, și am plecat, pe jos să îi vizităm pe părinții noștrii, ca să știm dacă sunt bine. Și de această dată am ieșit învingătoare din această grea încercare.  
 
Nici nu mă liniștisem bine, după evenimentele din martie, când iată că, un nou eveniment îmi bate la ușa.  
 
• Era 1 Mai, ieșisem cu părinții mei și soțul la o plimbare pe la Grădina Zoologică din Bucureșți, apoi întorcându-ne acasă, mama a hotărât să-mi probeze o rochie pe care o avea în lucru. În acel moment am observant că nu pot să am o poziție dreaptă, ba dimpotrivă aveam o poziție aplecată spre partea dreaptă. Mama se necăjea pentru că nu putea să mă probeze, iar eu la rândul meu eram supărată pentru că simțeam o înțepătura atroce în zona ficatului.  
 
Până la urmă, a rămas să mă probeze altădată, deoarece chiar dacă nu înțelegea de ce nu pot sta în poziție dreapta, observa cât de rău mă doare în acea zona și a abandonat, în ciuda dorinței de a termina acea rochie. Până seara, durerea a devenit din ce în ce mai puternică, iar pe la ora 1 din noapte nemaiputând suporta durerea, am chemat salvarea, care imediat m-a internat la Spitalul Militar Central.  
 
Au început investigațiile, analizele…etc. tot ceea ce ar fi putut să dezvăluie cauza suferinței mele. Dimineața a venit pe nesimțite și în salon a apărut o comisie de medici, care m-au evaluat și m-au anunțat că voi întra la operație, deoarece eram suspectă de colecist (pietre la vezica biliară). Înainte ca aceștia să plece, am simțit intuitiv, că este necesar să le comunic, că mi-a apărut ceva, care semăna cu un coș mic de tot, poziționat puțin mai sus de ombilic, însă la câteva degete spre dreapta. Aceștia m-au examinat foarte atent, au observant că am ceva similar și pe spate, au mormăit ceva între ei, mi-au spus că deocamdată să nu mă agit pentru operație, deoarece voi fi anunțată în cel mai scurt timp, ce s-a hotărât în privința mea.  
 
Din acel moment timpul s-a oprit pentru mine! Aveam impresia că limbile ceasului nu se mai învârt deloc, iar așteptarea aceea a fost cât se poate de lungă și de dureroasă pentru mine. Nu înțelegeam de ce numai vine nimeni să mă anunțe ce este cu mine! Nu înțelegeam de ce toate colegele de salon, sunt chemate pentru alte și alte investigații, sau erau luate la sala de operații iar eu nu primesc nici un răspuns direct. De la ora 7,30 când a venit acea comisie la patul meu, până la ora 12,45, am fiert în suc propriu, m-am dat de ceasul morții deoarece nu mai înțelegeam nimic.  
 
Și iată că, o parte din comisia venită de dimineață la patul meu, s-a întors! Unii păreau abătuți, alții zâmbitori, iar unul care părea foarte preocupat de problema mea, s-a apropiat de mine, m-a mângâiat pe față și mi-a spus: “Măi fetițo pe tine chiar te iubește Dumnezeu!”. Am rămas cu gura căscată fiindu-mi teamă să întreb ce l-a făcut să spună acest lucru. El a observant nedumerirea mea și a continuat: “ Dacă te-am fi operat de dimineață, ar fi fost o greșeală enormă, deoarece tu nu ai nici o piatră la vezica biliară, ci dimpotrivă, ai făcut Zona Zoster!” De data aceasta am rămas și mai uimită, iar privirea mea era cât se poate de elocventă în privința întrebării, care stăruia să fie adresată acelor medici. Nici de această dată nu a așteptat să le adresez întrebarea care mă frământa, și a continuat, ca și când nu observase fața mea nedumerită și întrebătoare: “Zona zoster (herpes zoster) este o infecție virală ce afectează rădăcinile nervoase. Se caracterizează prin durere și apariția unei benzi eruptive ce se întinde pe o singură parte a corpului. se instalează pe traseul nervilor corespunzători placarde eritematoase cu vezicule grupate în buchete cu dimensiuni de 1-3 mm, în debut cu lichid serocitrin limpede, ca după câteva zile lichidul să se tulbure iar veziculele se sparg și se acoperă cu cruste care cad spontan după 7-10 zile, lăsând zone de tegument subțire.”  
 
La mine această zona era că un brâu lat de 10 – 12 cm, care începea din față din mijlocul stomacului spre dreapta până la coloana vertebrală. Nu pot să descriu în cuvinte ce dureri insuportabile apar odată cu instalarea acestei boli, iar faptul că la mine boala a durat circa o lună și jumătate…a fost ceva care greu s-ar putea descrie în cuvinte. După ce am făcut 10 ședințe de Raze Röntgen, și după ce au căzut crustele respective, încă un an, am avut pielea în zona respectivă extrem de sensibilă, maro la culoare, iar anumite zone erau total amorțite și nu simțeam absolut nimic, nici înțepătura, nici atingerea, nimic. Și iată că încă odată am ieșit învingătoare… După spusele medicilor, dacă aș fi fost operată, deoarece această Zonă Zoster apare în oglindă și în interiorul corpului, nu aveam prea multe șanse de vindecare, deoarece, deja boala în sine este extrem de dureroasă, dacă mai era și tăietură în acea zonă…cred, fără a exagera absolut deloc, că “ruleta rusească” și-ar fi atins scopul final, fără nici o problemă.  
 
• Când credeam că sunt cea mai fericită femeie de pe pământ, la 23 de ani, în timp ce eram însărcinată cu fiica mea, în luna a opta, am aflat că sufăr de stenoză mitrală. Și ca un făcut, primii trei medici care m-au consultat, m-au “încurajat” foarte tare spunându-mi că:”dacă nu mă operez imediat ce nasc, nu voi avea șansa să-mi cresc copilul”. Vă dați seama cam ce poate simți o tânăra de 23 de ani, viitoare mămică, la aflarea unei astfel de veșți? Și iar am simțit prezența lui Dumnezeu în viața mea… cum de altfel am simțit-o pe tot parcursul vieții mele.  
 
Am negat, am plâns, am urlat, ba chiar am cerut socoteală lui Dumnezeu, de ce a trebuit să mă îmbolnăvesc, în cel mai minunat moment al vieții mele?  
 
Și după ce am trecut prin toate fazele arhicunoscute, m-am invitat eu pe mine însămi la o discuție. Atunci m-am întrebat: “Neluța, situația este cea prezentată de cei trei medici. Ok! Acum vin și te întreb:De ce parte a baricadei vrei să te poziționezi??? Vrei să fii victima sigură, sau vrei să-ți continui viața, să-ți creșți copila, să te bucuri și să suferi la fel ca toți ceilalți oameni???”  
 
Și după ce mi-am dat un răgaz de câteva zile, în care am pus pe hârtie, care sunt avantajele și dezavantajele operației, care sunt avantajele și dezavantajele continuării vieții din momentul în care fusesem îngenunchiată de această informație, m-am reîntâlnit cu mine însămi la o discuție sinceră și deschisă. Am analizat totul în amănunt, mi-am privit copila, care în acel moment dormea liniștită în pătuțul pus lângă patul în care dormeam eu, fără ca măcar să bănuiască posibilitatea de a rămâne fără mama, și cu cea mai deschisă și sinceră inimă, am decis că voi lasă în mâna Divinității soarta mea și a fiicei mele.  
 
Și cred că am luat cea mai inteleptă decizie din viața mea!  
 
Pe ce mă bazez când spun asta? Simplu din 1979 și până astăzi au trecut 39 de ani… iar Dumnezeu mi-a arătat cât de mult mă iubește și pe mine dar și pe fiica mea. Mi-a dat șansa să o cresc, să mă bucur de fiecare moment al vieții ei, să mă implic în viață ei, să îmi continuu viața alături de soțul meu și de întreaga familie, să mă bucur de frumoasa mea nepoțică și chiar să fiu prezentă în viața ei în primii ani de viată, să merg la locul meu de muncă și să îmi fac datoria față de societate dar și față de mine însămi, iar acum să mă bucur de rezultatele muncii mele din cei 40 de ani cât timp am fost salariată.  
 
Și acum stau și mă gândesc, cât de mult mă iubește Dumnezeu, câte șanse mi-a dat, de câte ori m-a ridicat, dar mai ales de câte ori m-a dus în brațe, lungi bucăți de drum…până m-am reinventat, până ce am reușit să mă reculeg și să pornesc pe drumul vieții cu zâmbetul pe buze.  
 
Nimic nu mă poate convinge că toate aceste întâmplări nu au fost strâns legate de Dumnezeu și de sprijinul necondiționat pe care l-am primit de la EL. Nu odată i-am simțit prezența fizică în preajma mea. Știu că foarte mulți vor contesta spusele mele, însă eu sunt singura care am trăit, care am experimentat și am gustat bucuria acestor momente unice din viața mea.  
 
Referinţă Bibliografică:
“Ruleta rusească”… în viață mea, (prima parte) / Neluța Stăicuț : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2898, Anul VIII, 07 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Neluța Stăicuț : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Neluța Stăicuț
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!