CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





INFORENERGETICA DIN SUFLET PENTRU SUFLETE - CUM SA-ȚI VINDECI TRUPUL, EMOȚIILE ȘI RELATIILE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Răbdarea... şi... Credinţa... 
  
În anul 2011, am avut parte de o experienţă mai puţin plăcută în viaţa mea... a trebuit să mă operez pe inimă... şi în acea perioadă am trecut prin nişte experienţe nedorite, de care îmi voi aduce aminte mereu. În toţi cei 32 de ani de boala de dinainte de această operaţie... am citit tot ce se putea citi despre boala mea, cum se manifestă, cum se tratează, în ce moment ajungi să te operezi... însă niciodată, absolut niciodată, nu m-am întrebat ce şi cum va fi după această operaţie... 
  
Iar în momentul în care am ajuns în faţa faptului împlinit mi-am dat seama că sunt total nepregătită pentru acest moment... însă operaţia avusese loc... iar timpul niciodată nu vrea să se întoarcă din mersul lui grăbit... aşa că a trebuit să suport consecinţele neinformării mele la vreme. 
  
Atunci am învăţat cu adevărat ce înseamnă durerea dar mai ales am învăţat ce este cu răbdarea, de care avem nevoie pe parcursul vieţii noastre... dar mai ales în perioade de genul celei prin care am trecut eu, la vremea aceea am scris acest text... cu trăirile de atunci. 
  
Deoarece vreau din suflet ca oamenii să ştie, nu neapărat ce am simţit eu, ci la ce să se aştepte după o astfel de intervenţie... m-am gândit să vi-l dăruiesc... cu tot dragul... urmând ca după ce-l citiţi dacă ceva nu vă este clar să mă întrebaţi şi sigur vă voi ajuta cu toată dragostea mea. 
  
RĂBDÁRE, răbdări, s. f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. 
  
RĂBDAREA... este o stare pe care ne-o impunem în anumite momente ale vieţii noastre, când nu mai avem o altă opţiune, atunci când ne aflăm într-o fundătură a vieţii noastre şi pentru o perioadă trebuie să ne abandonăm acestei stări, pentru a putea să depăşim, o perioadă grea sau foarte grea, prin care suntem nevoiţi să trecem. 
  
Aceasta ar fi definiţia mea, aceasta ar fi după mine această stare. 
  
Iar eu am fost într-o astfel de fundătură a vieţii mele, o perioadă în care nu am putut şi nu am avut alte opţiuni în afara RĂBDĂRII, nu am putut să aleg, să fac nimic altceva în afară „să am RĂBDARE...” să treacă, să se vindece şi apoi să-mi pot continua viaţa de unde am lăsat-o în urmă cu aproape patru ani. Nu puteam face aproape nimic fără ajutor. 
  
Nu puteam să-mi prepar sau să-mi servesc singură masa, nu puteam face duş singură, nu puteam să mă culc sau să mă ridic din pat fără ajutorul celor din jurul meu, nu puteam face prea multe mişcări fără să revin la durerile despre care vorbeam anterior, nu-mi puteam face un program pentru ziua care va începe, deoarece nu ştiam dacă în secunda imediat următoare mă mai pot mişca de durere sau trebuie să stau cuminte în pat şi să am răbdare să treacă. În schimb există un lucru pe care nici măcar durerea nu a reuşit să mi-l ia. 
  
Acesta mă ţine ancorată la realitatea imediată şi-mi dă forţa să mă abandonez în braţele RĂBDĂRII, şi să am convingerea fermă ca la sfârşitul acestui drum lucrurile vor evolua foarte bine. Ştiam că mă voi simţi, aşa cum îmi doream să mă fi simţit pe când aveam 23 de ani, şi am fost anunţată că am această stenoză mitrală care, „dacă nu mă voi opera urgent nu voi apuca să-mi văd copilașul crescând”. 
  
Culmea este, că acest lucru nu mi-a fost spus de un singur medic, ci de primii trei medici, care m-au văzut în luna a opta de sarcină când în loc să mă bucur că voi deveni mămică, eram disperată că nu ştiam ce se va întâmpla cu puiul meu pe care mi-l doream atât de mult, încât îmi minţisem până şi soţul ca să-l pot avea. 
  
Fusesem la un control de rutină şi fusesem anunţată că voi deveni mămică, şi doamna doctor care mi-a dat vestea, m-a rugat să merg acasă la soţul meu şi să decidem împreună dacă vom avea sau nu acest copil. Iar dacă mă voi decide să am acest copil, să mă întorc la dânsa, pentru a mă lua în evidență, dacă nu să nu mai audă de mine (aşa erau vremurile şi nimeni nu risca să aibe probleme din cauza altora). 
  
Iar eu am decis atunci, pe moment, în câteva fracţiuni de secundă, că acest copil este copilul meu şi că-l voi păstra indiferent dacă soţul meu îl va dori sau nu. În zadar a încercat doamna doctor să mă convingă, să merg să vorbesc cu soţul meu, eu o ţineam una şi bună că acest copil îmi aparţine şi că nu intenţionez să nu-l am. 
  
Am ajuns acasă fericită că voi fi mămică, cu toate că aveam vreo 3 luni, ţin minte că mergeam cu burtica mult în faţă să vadă toată lumea că eu voi fi MAMĂ. Când am ajuns acasă am luat o faţă foarte necăjită şi mi-am anunţat soţul că doamna doctor m-a înregistrat şi că nu mai putem amâna să avem un copil peste un an, aşa cum ne propusesem. Şi astfel în acel an am terminat liceul seral cu burtică, m-am dus cu fiica mea la examenul de BAC şi eram foarte fericită că eu voi termina şi liceul şi voi deveni şi mamă. 
  
Ei, dar hai că m-am îndepărtat de ceea ce doream să vă spun, ce nu a reuşit această durere să-mi ia: CREDINŢA. Ea este acolo în sufletul meu, mai manifestă decât oricând, mai prezentă decât mi-am imaginat vreodată că voi fi în stare. Rugăciunile, mulţumirile pe care le adresez permanent LUI, celui SUPREM. Ştiu, şi am simţit fizic prezenţa lui acolo, în spital, în sala de operaţii, în Terapia Intensivă, în salon, peste tot. Dar asta este o altă poveste, despre care vom vorbi într-o altă zi, când va veni vremea. 
  
Până una alta a trebuit să mă ancorez bine în RĂBDARE şi CREDINŢĂ şi aşa am reuşit să trec de acest tsunami al vieţii mele. Am reuşit să devin poate mai bună, mai înțeleaptă, mai răbdătoare, mai maleabilă (vorba mamei soacre), poate că acum sunt mai puţin exigentă, în primul rând cu mine şi apoi cu toţi cei din jur. 
  
Asta îmi aduce aminte de o discuţie pe care am avut-o în spital cu unul dintre medici care încerca să mă liniştească că aceste dureri vor trece în timp şi că voi lua viaţa de la capăt. Iar eu eram nemulţumită de mine deoarece spuneam eu, că nu este bine că nu-mi pot controla aceste dureri, aşa cum doresc. 
  
Dumnealui m-a privit câteva minute, parcă încercând să-mi vadă sufletul, aşa, fără nici un fel de văl care să-l acopere, după care mi-a spus că a venit vremea să nu îmi mai impun să fac lucrurile numai la superlativ, să nu mai fiu aşa de severă cu mine. Să îmi permit să fac lucrurile mai puţin bine, chiar să-mi permit să mai şi greşesc câteodată... 
  
Acela a fost momentul în care am înţeles că mi-am irosit toată viaţa criticându-i pe alţii, dar mai ales pe mine însămi, încercând să fiu cât mai perfectă posibil, cât mai atentă să nu greşesc, cât mai severă să nu îi supăr pe alţii, însă nu am ţinut seama şi de mine şi de nevoile mele, şi de frustrările şi nefericirile mele, pe care le mascam mereu cu un zâmbet cald. 
  
Păi şi cum o fi asta??? Păi ce fel de Fecioară aş fi eu dacă nu aş mai căuta perfecţiunea??? Cum voi reuşi eu să nu mai fiu atât de critică în primul rând cu mine şi apoi cu toţi cei din jurul meu??? Aceste gânduri au năvălit atunci peste mine, mi-au furat liniştea şi pacea din suflet. Au adus alte şi alte gânduri, întrebări şi nedumeriri cărora nu le găseam rezolvare şi răspuns. 
  
Dar, dacă un om care a discutat cu mine de câteva ori, a ajuns la acestă concluzie înseamnă că, într-adevăr, poate că a venit vremea pentru o schimbare în viaţa mea. Dar până acolo, până în acel moment de schimbare majoră a vieţii mele iar mă lovesc de RĂBDARE.... 
  
În fiecare moment, mă loveam de răbdare, în fiecare moment când mă vedeam cât de neputincioasă sunt... mă loveam de răbdare... mă loveam... de neputinţa mea şi atunci apelam din nou, iar şi iar... la RĂBDARE şi CREDINŢĂ... Ştiu cu toată fiinţa mea că acest lucru mă va ajuta, se va întâmpla... să-mi fie din ce în ce mai bine şi atunci... asta mă ajută să am şi mai multă RĂBDARE şi CREDINŢĂ. 
  
TIMPUL a trecut şi iată-ne deja în anul de graţie 2015, când deja au trecut aproape patru ani de la operaţie... iar eu mă simt... fabulos... mă simt aşa cum mă simţeam înainte de a primi acest diagnostic necruţător care m-a urmărit toată viaţa. Pot să fac orice doresc. Fără restricţii, fără teamă... 
  
Şi ca o performanţă specială a unei persoane operate pe inimă, mă pot lăuda că am cucerit „Everestul”... meu personal... Am reuşit să urc cele 1480 de trepte de la Cetatea Poenari... trepte pe care oameni sănătoşi nu s-au încumetat să le urce... însă eu cu perseverenţă, cu motivarea faptului de a-mi demonstra că nu sunt o invalidă... le-am urcat... pas cu pas... şi m-am bucurat din suflet că am făcut-o. 
  
Ştiu că nici un obstacol nu îmi va mai putea sta în cale... ştiu că orice îmi voi propune în această viaţă voi reuşi... şi mă bucur că atunci am ales să fiu o ÎNVINGĂTOARE că am ales să mă operez, că am ales..... să am RĂBDARE ŞI CREDINŢĂ iar acum să mă bucur de roadele strădaniei şi curajului meu. 
  
Și acum îmi voi permite sa va fac o mărturisire sinceră! Înainte de a intra în sala de operație, mi-am permis o discuție liberă cu Dumnezeu. Atunci i-am spus cam așa: “Doamne dacă acum, când voi intra în sala de operații, vei decide că vrei să mă iei, nu am niciun regret! Știu că am făcut tot ceea ce am știut eu mai bine pe acest Pământ, și nu îmi este frică de moarte! Știu că acolo te voi întâlni pe Tine și de aceea nu am a mă teme! 
  
Însă, dacă nu mă vei lua, am o mare rugăminte la Tine! Te rog să îmi permiți să trăiesc 102 ani, când doresc să ne întâlnim din nou și să avem o renegociere, unde nădăjduiesc să-mi mai dai 1 – 2 ani de odihnă, înaintea plecării pe drumul de întoarcere acasă. 
  
Te rog acest lucru, pentru că știu Doamne că m-am copt, am acumulat, am învățat și m-am perfecționat în multe domenii. Tu mi-ai dăruit TALANTUL, iar eu am avut grijă să-l înmulțesc cum se cuvine, astfel încât să am din belșug a dărui și altora mai puțin norocoși. 
  
Acum mă simt pregătită să împărtășesc din preaplinul sufletului meu, tot ceea ce am primit în dar de la Tine. Îți mulțumesc Doamne și știu că așa va fi precum ți-am cerut!„ 
  
De atunci au trecut aproape 4 ani, timp în care i-am simțit prezența permanent, dar mai ales am fost impresionată de dragostea cu care mă înconjoară și îmi deschide uși la care nu mă gândeam că se vor mai deschide vreodată pentru mine. De ce spun asta??? 
  
Să vă povestesc de la început! La numai 9 ani am început să scriu prima mea carte, care se numea „Totul în viață se plătește”, era scrisă pe un caiet de 48 de file dictando. Am scris cam jumătate din acel caiet și am conștientizat că nu am nici vocabularul, dar nici experiențele necesare a fi împărtășite oamenilor... și firesc... am abandonat... însă nu am aruncat acel caiet, promițându-mi că odată, cândva, voi continua și chiar voi scrie o carte. 
  
Și după ani și ani, prietenul și colaboratorul meu, m-a sunat într-o după amiază, să mă invite la o întâlnire cu un titlu parcă predestinat mie însămi: „Vreau să fiu scriitor”. Cum în acea după amiază nu aveam un alt program, am decis să accept această invitație. 
  
Acolo am cunoscut oameni frumoși și buni, oameni talentați, oameni dispuși să împărtășească din preaplinul sufletelor lor minunate. După ce ne-am adunat toți cei înscriși, fiecare a fost solicitat să-și facă o mică prezentare. 
  
Când a venit rândul meu am spus că sunt tânără pensionară, că sunt terapeut inforenergetician, că îmi place sa pictez, să scriu, să cânt și să dansez... într-o propoziție fiind spus: „Îmi place să trăiesc fiecare clipă la maximum, ca și când ar fi ultima!” Iubesc viața, oamenii, plantele, animalele și toate cele care o compun! 
  
Atunci gazda mi-a sugerat să scriu, dacă tot îmi place să o fac. Să fac o expoziție care, total întâmplător deja era programată în luna aprilie 2015. Adică să fac tot ceea ce îi cerusem Bunuțului înainte de operație. Am ajuns acasă cu gândul la cele discutate la această întâlnire, mi-am cercetat sufletul și m-am apucat de lucru în chiar acea seară. 
  
Apoi i-am mai simțit prezența atunci când, făcând un comentariu la o postare, în care împărtășeam cu prietenii mei reali și virtuali, pariul pe care l-am făcut eu cu mine însămi, în care spuneam că anul acesta, voi face o expoziție de pictură, voi scrie o carte și voi începe „Întâlniri din suflet pentru suflet”, am primit un mesaj privat în care eram anunțată că există un spațiu care mă așteaptă, eu doar să dau confirmarea că doresc să fac expoziția la Târgu Jiu. Puteam sa fac ce probabil ar fi facut orice bucuresteanca cu fite in cap, sa refuz, sub pretextul ca pana nu voi face o expozitie in orasul meu, nu se cuvine sa merg in alt oras. Insa eu nu il contrazic pe Bunutul, nu ii refuz dragostea si nici nu intorc spatele la usile pe care, acesta mi le deschide cu atata generozitate. Asa ca am acceptat cu mare bucurie invitatia respectiva, care recunosc ca m-a onorat. 
  
Pariul cu mine era că vreau să fac toate aceste lucruri, pentru a-mi demonstra mie însămi ca „Viața poate începe la orice vârstă”. Se pare ca Dumnezeu ține cont de rugămintea mea, ba chiar îmi creează oportunități care mă ajută să ajung mai repede la țelul propus. 
  
Referinţă Bibliografică:
INFORENERGETICA DIN SUFLET PENTRU SUFLETE - CUM SA-ȚI VINDECI TRUPUL, EMOȚIILE ȘI RELATIILE / Neluța Stăicuț : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2155, Anul VI, 24 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Neluța Stăicuț : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Neluța Stăicuț
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!