CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





O NOUĂ ŞEHEREZADA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Intro. Se spune că în Persia, în apropiere de zilele noastre (înainte de a deveni republică islamică), a domnit şahul Rashid. Acesta stăpânea peste un munte de bogăţii naturale, de resurse monetare şi avea relaţii pe tot mapamondul. 
  
Era, dacă vreţi, înzestrat cu o putere de neimaginat pentru un simplu muritor. Nu îi lipsea nimic şi nimic nu ar fi putut să anticipeze declinul regatului său. 
  
Rashid avea o fiică, nespus de frumoasă şi de inteligentă, pe nume Rashia. Aceasta urma să asigure un moştenitor, care, la timpul potrivit, ar fi preluat întreaga putere, diplomatică şi militară. 
  
Însă, cum se întâmplă de obicei în poveştile complicate, Rashid avea o slăbiciune, de la care porneşte întreaga istorisire: a ajuns să fie atras de propria fiică, de Rashia, când aceasta a ajuns la vârsta majoratului. 
  
Cuprins de panică, disperat, neputându-şi ţine în frâu propriile porniri, şahul a dat poruncă să-i fie căutată în tot regatul o fată care să semene leit cu Rashia. Urma să fie pentru o noapte amanta sa, apoi a doua zi, în zori, avea să fie executată prin decapitare, pentru ca nimeni să nu afle de teribila slăbiciune a şahului. 
  
După trei zile şi trei nopţi de căutări, i-a fost adusă frumoasa Soraya, care semăna, într-adevăr, ca două picături de apă cu Rashia. 
  
Unu. Soraya s-a instalat la Palat şi a făcut cunoştinţă cu frumuseţile naturale nemaivăzute, cu interioarele somptuoase şi cu decoraţiunile superbe. Se gândea că va deveni regină şi nu-i va mai lipsi nimic, niciodată. 
  
Însă a aflat de la un soldat din gardă, căruia i se făcuse milă de ea, despre planurile întunecate ale lui Rashid. 
  
S-a închis în cameră pentru câteva ore şi, întrucât stăpânea magia, a văzut în globul de cristal trecutul, prezentul şi viitorul şi a ştiut ce avea de făcut pentru a rămâne în viaţă. 
  
Când s-a aflat faţă în faţă cu şahul, i-a vorbit astfel: 
  
„Mărite Rashid, ştiu că ai toată puterea şi control deplin asupra tuturor bogăţiilor ţării, dar mai ştiu şi de slăbiciunea ta faţă de Rashia. Şi am aflat pentru ce am fost adusă aici. Eu pot citi viitorul şi am văzut că fiica ta, care s-a instruit pe ascuns în tainele magiei, este singura care îţi poate ameninţa domnia. Fiindcă într-o zi va unelti şi se va ridica împotriva ta, punând la cale un complot. Nu eşti curios să afli cum ai putea să o opreşti?”. 
  
În faţa evidenţei, Rashid a trebuit să cedeze. Se crăpase deja de ziuă, dar a decis să amâne execuţia Sorayei, care, de altfel, nici nu fusese a lui. 
  
Frumoasa fată a profitat de prilej şi a ieşit să vadă frumoasele grădini ale palatului, plantele şi fântânile arteziene, apoi s-a dus la o apă curgătoare din apropiere. 
  
Acolo şi-a putut zări chipul nemaivăzut de frumos reflectat în suprafaţa apei şi şi-a jurat să vadă din nou lumina zilei pentru încă 1001 de zile, succedând a 1001 de nopţi, asemeni legendarei Şeherezada. 
  
Doi. În următoarea după-amiază, Soraya a adormit în camera sa şi a avut un vis straniu. Se făcea că întreaga planetă era pustie, omenirea fusese decimată de un cataclism sau poate de un război atomic. Un soare incredibil de luminos şi de puternic îşi reflecta razele pe Pământ, dar totul în faţa sa era uscat, pustiu, arid. 
  
Într-un târziu, zăreşte în depărtare o siluetă apropiindu-se. O priveşte cu atenţie - era Rashia. 
  
Fata lui Rashid zâmbea - şi s-au urcat amândouă pe un covor fermecat şi şi-au luat zborul către înălţimi... 
  
...Când s-a trezit, a alergat repede la izvorul pe care îl descoperise de curând şi s-a privit din nou în el. Nu mai vedea nimic, absolut nimic - şi s-a temut că ar putea să moară. 
  
Regele era plecat la vânătoare şi, când s-a întors, după ce a servit o masă copioasă, a cerut să vorbească cu Soraya. 
  
„Spuneai că fiica mea, Rashia, ar putea urzi un complot împotriva mea. Nu ştiu dacă să te cred sau nu, dar promiseseşi că îmi spui cum i-aş putea dejuca planurile”. 
  
Soraya şi-a plecat privirea în pământ, în semn de respect, apoi şi-a ridicat-o către el şi l-a privit în ochi. 
  
„Rashia stăpâneşte tainele magiei ca nimeni alta. Desigur, mai există destui vrăjitori şi magicieni, dar sunt departe de tot şi, în plus, ţi-ar cere mulţi bani. Eu sunt dispusă să îmi folosesc toate cunoştinţele pentru a te ajuta, fără să-ţi cer nimic, dacă mă laşi în viaţă”. 
  
Rashid a încuviinţat din cap, însă şi-a jurat că, dacă Soraya îl minte cu privire la intenţiile fiicei sale, o va ucide. 
  
Cum nu avea de unde să ştie adevărul, iar pe Rashia nu o putea întreba, fiindcă ar fi negat oricum, a solicitat ajutorul ghicitorului său personal. 
  
Acesta a privit, concentrat, într-un glob şi i-a confirmat regelui cele spuse de frumoasa fată ce tocmai fusese adusă la Palat. 
  
În faţa acestui răspuns, Rashid a amânat din nou execuţia. 
  
Trei. În următoarea zi, Soraya nu a mai ieşit din cameră. Îi era teamă, după ultima experienţă, ca nu cumva să vadă ceva monstruos în apele râului, când se va privi ca în oglindă. Sau să nu vadă nimic. 
  
S-a jucat cu animalele de companie din palat, două pisici superbe, care torceau şi se alintau când le atingea. 
  
Apoi a cerut să-i fie adusă o carte. 
  
Şi, întâmplător sau nu, i-a fost adusă o ediţie contemporană a celor „1001 de nopţi”. Fata a citit fascinată mai multe povestiri, apoi, către după-amiază, a simţit cum o cuprinde somnul. 
  
Însă nu a apucat să adoarmă, fiindcă a fost anunţată venirea şahului Rashid. 
  
S-a pregătit, atentă, şi-a aranjat toaleta şi coafura, pentru a nu îl dezamăgi pe suveran. 
  
Acesta şi-a făcut apariţia, într-o dispoziţie mai euforică decât de obicei. Poate băuse un pahar cu vin înainte. 
  
„Te-am graţiat de fiecare dată, dar se pare că ai uitat că ai fost adusă aici pentru 
  
a-mi fi iubită”. 
  
Fata roşi uşor şi zâmbi, încurcată. 
  
„Nu am uitat, mărite Rashid, doar că mă gândeam că aceasta se va întâmpla cu timpul...”. 
  
„Ei bine, nu, se pare că timpul a venit deja şi că nu mai am suficientă răbdare”, rosti şahul, precipitat, şi o cuprinse pe fată în braţe. 
  
Aceasta tremura, dar, de teamă să nu îl supere pe Rashid şi să nu rămână fără micile privilegii pe care de-abia le obţinuse, se supuse. 
  
După ce a posedat-o, însă, Rashid s-a întunecat la faţă şi a rostit, pe un ton crunt: „Am hotărât că e destul cu intrigile şi cu tensiunea în acest palat. Ghicitorul meu a confirmat spusele tale cu privire la Rashia, dar voi vedea cum voi rezolva situaţia singur. Pe tine voi da ordin să te execute înainte de zorii zilei”. 
  
Atunci Soraya l-a scrutat drept în ochi, cu o privire de gheaţă, şi i-a spus, cu un curaj nebunesc, următoarele: 
  
„Mărite Rashid, nici măcar tu nu ai avut curajul să o cunoşti intim pe Rashia. De aceea ai ales-o pe Soraya, care îi seamănă leit. Dar află că Rashia şi Soraya s-au întâlnit chiar ieri şi au stat de vorbă. Şi nu ai cum să ştii dacă nu cumva au urzit ceva - poate că în camera Rashiei stă acum Soraya, iar fata din patul tău - cumplită presupunere! - e chiar Rashia”. 
  
La auzul acestor cuvinte, şahul s-a făcut palid şi a simţit că îl ia cu leşin. „Trădare! Minţi! Te voi ucide!”, rosti, cu furie, dar era tot mai nesigur pe el. 
  
„Ştii cum să ne deosebeşti? Semănăm ca două picături de apă”, plusă fata. 
  
„Nu, adevărul e că nu ştiu. Rashia nu are aluniţe sau alte semne particulare”, recunoscu Rashid, învins. Şi amână execuţia pentru a treia oară. 
  
Patru. Soraya devenise tot mai sigură pe ea, asemeni legendarei Şeherezada, deşi poveştile lor erau uşor diferite. Ştia, de acum, care sunt toate punctele slabe ale şahului. 
  
Stătea mult în cameră pentru a citi, dar şi ieşirile în natură erau tot mai numeroase. Îşi vedea iar chipul imaculat în apele râului şi a simţit că are din nou speranţă în viitor. 
  
Peste un timp, Rashia a căzut la pat. Nu se ştia foarte bine ce are, dar medicul i-a prescris repaus şi o cură cu nişte ceaiuri din plante. 
  
Prinţesa a zăcut astfel câteva săptămâni. 
  
Furios, la un moment dat şahul a intrat în încăperea Sorayei şi a ţipat la ea: „Uneori am impresia că numai din cauza ta se întâmplă toate acestea! De când te-am adus la Palat, nimic nu mai e la fel! Curând, foarte curând am să pun să te ucidă!”. 
  
Soraya l-a privit drept în ochi şi i-a răspuns: „Dacă mă omori, nu se ştie dacă vei găsi pe cineva care să dejoace complotul pe care îl va urzi, mai devreme sau mai târziu, Rashia. Gărzile s-ar putea dovedi neputincioase, iar vrăjitorii s-ar putea să nu vrea să se amestece. Aşadar, omoară-mă, şi vei rămâne complet lipsit de apărare. Pe de altă parte, şi dacă trăiesc, nu e sigur dacă mă voi ţine de cuvânt sau nu. Pe cale de consecinţă, va trebui să negociezi”, încheie fata arcuindu-se ca o pisică şi trecându-şi un picior peste celălalt. 
  
În astfel de momente, lui Rashid i se părea că are în faţă o fiinţă de-a dreptul diabolică. Mai abilă decât el, marele şah care stăpânea peste tot şi peste toate... Şi când se gândea că totul pornise de la nesăbuita, interzisa şi damnata pasiune care îl cuprinsese la majoratul Rashiei... 
  
A pufnit furios şi a ieşit din încăpere. Soraya (care s-a retras apoi în bibliotecă pentru a citi din nou) a fost graţiată încă o dată. 
  
Cinci. Treptat, suveranului, care fusese destul de ponderat până atunci şi care, după cum cititorul îşi aminteşte, nu şi-o făcuse amantă din prima zi pe Soraya, mintea a început să i se întunece din cauza pasiunilor carnale. 
  
Intra tot mai des în camera Sorayei, zăbovea tot mai mult acolo, pierdut în deliciile amorului, ba chiar a dat dispoziţie ca fetei să îi fie aduse albume care ilustrau sexul tantric. Îşi pierdea minţile când o vedea şi nu rata niciun prilej de a-i simţi trupul aproape. 
  
Într-o seară, la lumina lumânărilor, într-o încăpere ce se afla în clarobscur, au făcut din nou dragoste. 
  
Rashid a mângâiat-o pe păr, apoi pe piept şi, într-o licărire de nebunie, i-a şoptit în ureche, cuprinzându-i lobul cu buzele: „Rashia... Rashia...”. 
  
Fata a tresărit la auzul acestui nume, dar nu a răspuns nimic. 
  
Brusc, într-o izbucnire de furie, şahul s-a ridicat în picioare şi a tunat: „Este o nebunie mult prea mare! Ca să scap, voi da ordin să fiţi ucise amândouă! Chiar în noaptea aceasta!”. 
  
Soraya şi-a despletit uşor părul şi, fără a ezita câtuşi de puţin, i-a răspuns: „Cum doreşti, stăpâne! Dar, înainte de asta, nu ai vrea să auzi o poveste?”. 
  
„Ce poveste?”, întrebă Rashid, iritat, dar şi uşor panicat. 
  
„O poveste despre un suveran al fostei Persii care avea lumea la picioare, dar s-a îndrăgostit de propria fiică. Cuprins de remuşcări, dar neputându-şi controla pasiunea, dă ordin să îi fie adusă o altă fată, care să semene leit cu Rashia, draga sa odraslă. Până aici, desigur, cunoşti istorisirea”, rosti Soraya, pe un ton ambiguu. 
  
„Continuă”, spuse Rashid, bătând nervos din degete. 
  
„Însă ce nu ştia Rashid era faptul că, într-o după-amiază, Soraya a intrat în dormitorul Rashiei. Prinţesa tocmai făcuse baie şi mirosea a iasomie proaspătă. Cuprinsă brusc de aceeaşi nebunie de care fusese atins şi tatăl acesteia, Soraya a luat-o în braţe pe Rashia. Nu au făcut dragoste, nu au comis sacrilegiul, dar cu toate acestea Soraya a sărutat-o uşor pe buze şi apoi şi-a lipit preţ de câteva zeci de secunde trupul de al ei... În acest timp, imperiul lui Rashid, un şah nebun şi dezonorat, se prăbuşeşte, încet, dar sigur... Cu sau fără complot”. 
  
„Ai mers prea departe, mult prea departe... Veţi pieri, amândouă!”. 
  
„Dacă mă omori doar pe mine”, continuă Soraya, imperturbabilă, „vei sfârşi ucis de gărzi, victimă a complotului pus la cale de propria fiică”; „dacă o omori doar pe ea, nu-ţi voi ierta acest lucru niciodată (mai ales că atingerea ei e mult mai plăcută decât a ta) şi nu vei şti în ce dimineaţă am să-ţi strecor otravă în ceaşca cu ceai sau cu cafea”... 
  
„În fine, dacă - aşa cum te lauzi - ne vei ucide pe amândouă, moartea mea o vei putea muşamaliza, dar pe a Rashiei (cea care, în plus, ar trebui şi să dea tronului un moştenitor) nu o vei putea ascunde, şi va trebui să răspunzi în faţa legii. Vrei să ştii cum vei sfârşi, în acest caz? Renegat de toţi, singur într-o celulă întunecată, având în plus remuşcări cumplite, fiindcă nu-ţi vei putea stinge, nici după moarte, pasiunea morbidă pentru Rashia”. „În orice variantă, tu pierzi. Ce zici - sunt o bună povestitoare?”, întrebă sarcastic Soraya, încheindu-şi, cu mişcări delicate, halatul. 
  
Rashid nu a mai avut puterea de a răspunde. De-abia şi-a oprit un tremur nervos în colţul buzelor şi a ieşit, cu paşi apăsaţi, din încăpere. 
  
Epilog. Legenda spune că Soraya a petrecut încă mulţi ani la Palat, găsind, de fiecare dată, argumentul sau povestirea necesare pentru a-l convinge pe nesăbuitul şah să le ţină în viaţă în continuare, atât pe ea, cât şi pe Rashia. 
  
Îşi lua energia, în continuare, atât din cărţi, cât şi din ieşirile în natură, iar jocurile minţii pe care le declanşa s-au dovedit a fi prea puternice pentru tiranicul, dar şi temperamentalul şah Rashid. 
  
Adevărată Şeherezadă modernă, i-a dat replica potrivită timp de 1001 de nopţi. Numai că povestea s-a sfârşit în mod diferit. 
  
În a 1001-a noapte, epuizat, distrus, Rashid a pretextat o migrenă şi s-a retras în propria cameră, unde a fost găsit spânzurat, a doua zi. 
  
Rashia a cunoscut, ulterior, un prinţ care avea să-i ofere un moştenitor pentru regatul său. 
  
Iar Soraya a rămas la palat, în calitate de confidentă şi ajutor cel mai de preţ al Rashiei, pentru mult timp. 
  
Astfel, regatul nu a fost distrus, dar necugetatul său stăpân - da, căzut, fatal, victimă a propriilor sale pasiuni. Ceea ce arată că cel mai de temut duşman al oricărui om, oricât de puternic, acel duşman care nu poate fi învins se află acolo unde este căutat de obicei cel mai puţin - în el însuşi... 
  
Sursa foto: By Anton Radl - http://www.dorotheum.com/, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=13271276 
  
Referinţă Bibliografică:
O NOUĂ ŞEHEREZADA / Mihai Iunian Gîndu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2164, Anul VI, 03 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Iunian Gîndu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Iunian Gîndu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!