CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Foileton >  




Autor: Mihai Condur         Ediţia nr. 2585 din 28 ianuarie 2018        Toate Articolele Autorului

Fortăreaţa XI
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Şi se mai spune încă şi altceva Arc, prietene!  
 
-Ei! Chiar sunt curios Herr Baxi! Poate mai aflu şi eu ceva din ceea ce nu ştiu.  
 
-Se spune aşa că intrarea în teritoriul ăsta fantomatic de dincolo de Beykal e marcat de un monument impresionant a cărui provenienţă nu se cunoaşte!  
 
-Şi care ar fi monumentul ăsta?  
 
-Cică e o coloană acolo. Un pilon de marmură înalt cam de 77 de metri cu striaţii asemănătoare unor modele antice cu capitel iar sus pe un mic soclu se află un personaj care ţine la gură cu mâna dreaptă un obiect lung, un fel de trompetă dintr-acelea din vechime. Un vestitor adică.  
 
-Hm! Foarte frumos! E ceva ce în imperiumul multimaterial n-ai să vezi nicicând! Minunat!  
 
-Ha! râse scurt Baxi Salomeo! Cine ar putea crede asta Arc? O coloană subţire de numai câţiva metri, un cinci pe cinci, la bază şi înaltă de peste 70 care se subţiază spre vârf la numai vre-o doi, trei metri pătraţi n-are cum să se menţină în condiţii de gravitaţie normală omule!  
 
-Asta n-avem cum s-o verificăm Herr BundesGraff decât la faţa locului.  
 
-Asta cam aşa e, însă poveştile neherilor au luat capul multora, ştim bine asta! Fantasme!  
 
-Dar poveştile Corporaţiei Glob-Guvernării cum că aceste teritorii trebuie alipite prin orice metodă posibilă pentru securitatea planetei? Cum e? Şi la ce fel de securitate se referă GG când au detonat o puternică bombă submarină în largul coastelor chiliene la vre-o mie de kilometri distanţă de mal? Prea puţin i-a păsat corporaţiei politice că în urma acestui incident avanfosa abisală din frontul Pacifico-Andin va genera un cutremur major în sudul continentului american! Tot la fel de puţin i-a păsat şi de crusta bazaltică sub-pacifică unde a fost detonată bomba!  
 
-Detonarea a fost făcută controlat pentru eliberarea tensiunii din scoarţă şi refularea magmei şi presiunii sale enorme exercitate în alte zone, cu mult mai importante ale planetei...  
 
-Aha! spuse locotenentul agitându-şi ţigara cu holofum. Detonarea superbombei şi cutremurul au fost evenimente cunoscute de foarte puţini şefi ai GG şi de o parte foarte mică a armatei Herr Baxi. Tu ce amestec ai avut în treaba asta? Ai făcut parte din stafful militar care s-a ocupat cu punerea în practică a operaţiunii?  
 
-Glumeşti locotenete!  
 
-Nu glumesc deloc, spuse ferm dar calm Arc Silan, Te remarcaseşi deja în războiul Foto-Hidrocarburi. Incidentul Chile ţi-a sporit prestigiul printre membrii GG. La Wanderbilt te-au decorat şi înaintat în grad. Pe noi, cei de sub comanda lui Loverture ne-au trimis la raza demenţei....  
 
Unde era vre-o treabă nelalocului ei, imediat era chemat Herr General Baxi Salomeo! comandantul L.P.M.U. adică cum ai spus... Legiunea Pacifica Mondo-Urbanica.  
 
Unde e vre-o răzmeriţă prin marile oraşe, imediat te pomeneşti cu Baxi Salomeo într-o tanchetă din care ies tunuri minune şi lansează pară de foc ori ceaţă psihohalucinogenă. Dacă e vorba de vre-un război pe mare Baxi Salomeo apare pe duneta unei ambarcaţiuni care aruncă torpile de care nu scapi nici cu cel mai rapid JetStilet. Dacă e vorba de operaţiuni secrete... tot Baxi Salomeo împânzeşte oceanul cu patrulele sale. Nu-i nici o mirare că ai venit până aici cu raza morţii.  
 
-Doar ştii locotenente că acolo unde e riscul şi neprevăzutul trebuie să fie şi Baxi Salomeo pe-acolo! Am obligaţile mele de militar de elită al corporaţiei politice G.G. imperialismul multimaterial cum îi zici tu...  
 
- Ce a sperat corporaţia GlobGuvernoare să afle prin superbomba din Pacificul de sud-est generale? Diametral opuse pe planetă faţă de această locaţie sunt tocmai teritoriile andermenilor. Aţi detonat bomba şi aţí plasat senzori pentru înregistratoare seismice în jurul teritoriilor din apropierea Sybirului şi de lângă Beykal. Sateliţii în raze x, infra, şi ultravio pieptănau păratele topografce adulmecând orice cavitate, orice strat,orice structură care s-ar fi aflat pe sau sub teren. Unda de şoc a trecut prin centrul pământului şi a ajuns la înregistratoarele de suprafaţă. Glob Guvernarea credea că analizând grafica înregistratoarelor vor afla secretul pământurilor andermenilor.  
 
-Asta-i bună Herr locotenent, exclamă cu irone generalul, pe cine naiba crezi că interesează permafrostul şi taigaua sybiriană?!  
 
-Acum nu mai interesează pe nimeni aproape din punctul ăsta de vedere fiindcă înregistratoarele n-au trasat atunci decât nişte mâzgăleli neinteligibile. Geofizicienii se uitau ca prostiţi nevenindu-le să-şi creadă ochilor. Undele propagate în linie dreaptă n-au revelat nimic. Absolut nimic din ceea ce îi interesa, iritând la paroxism mediile corporaţiei politice GG. În schimb s-au ales cu un cutremur devastator în sudul continentului. .  
 
Tăcură amândoi privindu-se prin intermediul aparatelor electronice.  
 
Lup Katak care urmărise convorbirea găsi momentul de a-l informa pe Arc Silan de ultimele veşti.  
 
-Domnule locotenent, amicul meu are veşti noi despre zborul aeronavei încărcată cu drone active. A aflat până şi numele pilotului. Se numeşte Melonius Grippo şi cunoaşte teritoriile Beykalului pe care le-a mai survolat chiar dacă n-a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit misiunile, în special cele de bombardament. Dacă îşi menţine cursul s-ar putea să ne trezim cu el pe aici.  
 
-Deci te predai locotenente? spuse Baxi Salomeo zâmbind aprig.  
 
-Fii convins că nu!  
 
-Era de aşteptat însă asta e procedura şi o respect! Însă problema trebuie rezolvată într-un fel, nu crezi? N-o să ne vânăm în prelungiri, fii rezonabil. Îţi propun un duel doar între noi doi.  
 
Cum Arc Silan nu spuse nimic, Baxi Salomeo continuă.  
 
-Dacă te uiţi pe hartă ai să vezi că la aproximativ treisprezece kilometri spre noi şi mai spre sud e un pâlc de copaci. Ne putem vedea acolo! Îl trimit pe Şaah Bayin cu un vehicul de teren spre tine. Şi fii pe pace, n-o să te întrebe nimic în legătură cu ochiul stâng. Şi-a făcut un mic transplant opto-electronic.  
 
Priveşte şi armele acum locotenete, mai spuse generalul comutând pe o imagine.  
 
Sunt două grupe şi ai onoarea să alegi ca să nu spui că trişez. În prima grupă avem: carabina ,,tun” cu recul fragmentar al ţevii, cu trei cartuşe... arma rupe un copac în două iar proiectilul lanseaza după impact un glonţ intern care poate ucide dincolo de paravanul după care se află ţinta, copac, zid sau orice altceva inclusiv placă blindată de o anumită grosime. Pistol cu zece cartuşe cu cap de mercur şi volfram, cu şoc paralizant în caz că nu distruge organe vitale. Două proiectoare ţintă falsă cu setări diverse, inclusiv zgomote de paşi, imitare mecanism de armă. Grupa a doua: lansator de prisme triunghiulare asemănătoare unor stilete cu vârf înroşit printr-o inducţie de tip instant cu energie foarte mare, din tantal-hafniu care rezistă foarte bine la impact chiar dacă vârful proiectilului este subţiat şi încălzit la temperaturi înalte. Are cam aceiaşi forţă de pătrundere precum carabina cu recul al ţevii. Pistolul e acelaşi ca la grupa întâia. Şi trei: dronă ultra silenţioasă care poate ghida ţinta pentru lansatorul de prisme şi poate da informaţii audio despre ţinte în mişcare în orice ceas al zilei şi orice condiţii meteo.  
Ce spui locotenente? spuse generalul foarte direct.  
-Refuzaţi domnule locotenent, spuse Lup Katak. E o cursă. Trăgătorul Cyber va trage din ascunzătoarea sa.  
-Avem nevoie de provizii Lup, spuse Arc Silan blocând accesul imaginii, generalul neavând acces la discuţia celor doi. Cererea containerului ne-a fost refuzată Lup, graţie mandatului de aducere. Avem nevoie şi de ceva arme, hrană, şi alte efecte. Cunosc amplasamentul unor adăposturi subpământene însă avem nevoie de ceva provizii, lista încă există, am scris totul acolo. Dacă Baxi Salomeo îşi dă cuvântul să ne livreze containerul, îi fac pe plac.  
-Nu riscaţi domnule!  
-Nu risc. Fac doar ceea ce trebuie.  
Arc Silan reveni pe iamginea comună. Baxi Salomeo aştepta sorbind ceva dintr-o ceaşcă.  
-Aprops, Silan. Ce mai ştii de Urs Posatnicul, întrebă generalul.  
 
-E bine, răspunse acesta.  
 
-E prin împrejurimi!  
 
-Se prea poate Herr BundesGraff. Referitor la cererea ta... Primesc. Ne întâlnim când vrei la pâlcul de pădure.  
 
-Eşti Arc Silan pe care l-am cunoscut în subsolul clădirii Wanderbilt.  
 
-Cu o condiţie generale!  
 
-Care ar fi?  
 
-Avem nevoie de un container cu provizii şi livrarea ne-a fost refuzată.  
 
-Inclusiv arme!  
 
-Aşa e.  
 
-Bine, spuse cu un aer preocupat Baxi Salomeo. Vă voi obţine aprobarea şi vom livra containerul prin survol la sol. Însa am o doleanţă. Spune-mi cum ai scăpat atunci în Redsee locotenente! Doar curiozitatea mă îndeamnă să te întreb asta, nimic altceva.  
-Bine! spuse locotenetul trăgând aer în piept. Eram urmărit de cele două torpile care fuseseră lansate în trenă. Eram în ambarcaţiunea JetStilet. Ambarcaţiunea după cum ştii e foarte alungită cu provă ascuţită conică cu muchii care se continuă dincolo de aripi. Sub cele două aripi delta, reduse ca dimensiune, se află portiera pilotului. În spate este reactorul suspendat iar nava se poate ridica deasupra apei şi poate evolua ca un aparat de zbor .Ei bine dacă mă ridicam atunci în zbor eram ţintă sigură!  
 
Baxi Salomeo dădu din cap afirmativ.  
 
-Am luat repede legătura printr-un satelit care se afla în apropiere. Am reuşit un timp să le întârzii rutele. Prima dată am crezut că e una singură însă la un viraj mai amplu una din ele a luat-o pe scurtătură şi le-am văzut pe amândouă. Singura scăpare era să mă duc în mal. Ca să nu mai spun că toate ambarcaţiunile semiuşoare care mă urmăreau executau foc de voie asupra mea. Şansa mea a fost aceea că JetStiletul meu avea sistem de virare prin refulare pneumatică stânga-dreapta plasat strategic aproape de chila navei încât puteam lua viraje strânse şi la viteze mai mari însă şi trăgătorii voştri Her Baxi erau se pare nişte amatori. M-am dus în mal şi am virat brusc, am accelerat iar prima torpilă a ajuns în apă mică şi a eşuat pe nisip. A doua mi-a luat însă urma şi mi-am dat seama că informaţional prn satelit nu mai pot face mare lucru. Devenisem ţinta perfectă dentru voi dacă navigam paralel cu malul.  
 
Am luat deci viraj până am avut linia ţărmului în spate şi am trecut printre liniile de trăgători. Nimeni n-a putut trage din cauza că fiecare eraţi ţintă pentru ceilalţi. Eram ţintă interpusă.  
 
-Ai trecut pe sub nasul nostru! Ţintă moartă! Inteligent lucrat.  
 
-Ceva gloanţe am luat totuşi, de la arme uşoare, însă ieşind către larg am făcut un viraj amplu cu portiera deschisă, ascunsă vederii voastre. Deasupra mea era o dronă care vă transmitea imagini şi care s-a ţinut scai de mine şi de care a trebuit să mă ţin să nu fiu văzut, însă aripa delta m-a camuflat bine. Am sărit în apă înaintea unui alt viraj care m-ar fi îndreptat către mal. Ambarcaţiunea a încetinit s-a aplecat spre tribord sub acţiunea refulării pneumatice iar când s-a redresat, înainte de a accelera din pilot automat, am sărit în apă cu aparatul de respiraţie subacvatic care oricum îl aveam ataşat. Butelia e una redusă, ai aer pentru vre-o zece minute doar. Eram la câţiva metri sub apă când a lovit torpila şi am simţit unda de şoc cu urmări minime căci în apă se pierde rapid din suflu cu fiecare metru depărtare de impact. Am coborăt până pe la vre-o zece metri tras de un ,,aspirator” de mână şi dintr-o dată a apărut din neantul apei o siluetă binecunoscută.  
 
Un delfin salvator antrenat special în astfel de situaţii. M-am ţinut de înotătoarea lui şi m-a dus direct spre mal unde am stat o vreme în apă mică . După o fâşie mică de plajă urmează acolo o faleză stâncoasă şi aridă şi am aşteptat în spatele stâncilor. De la distanţă am urmărit cum detonau ai voştri grenade submarine. Localizaseră aspiratorul pe care-l abandonasem acolo. Delfinul meu l-am văzut o vreme înotând uşor pe spate, paralel cu malul şi apoi dus a fost. Parc-ar fi ştiut că nu trebuie să se arate tuturor.  
 
-Hm! Interesant locotenente! Acţiune ca-n filme! spuse Baxi cu admiraţie. Am câştigat cinşpe milioane de iDolari pe vânătoarea aia, însă la bursa pariurilor trebuie să recunosc am pierdut vre-o câteva. Cel mai mult au câştigat cei care au pariat că vei fi dat dispărut sau mort fără dovezi!  
 
-Hm! exclamă scurt locotenentul, înseamnă că şi-acuma e la fel. Aţi făcut pariuri iar.  
 
-Să nu te mint locotenete... Da! Eu am pariat pe mine! Câştigul meu ar fi de vre-o cincizeci de milioane de iDolari dacă te lichidez sau dacă te iau prizonier. E o sumă de şapte stele pe care nu vreau s-o pierd!  
 
Dintr-o dată din blindatul generalului se auzi o voce. Era Şaah Bayin.  
 
-Excelenţă, spuse acesta apărând în cadrul pe care Arc Silan îl putea vedea, se întămplă ceva afară. Două siluete apar din ceaţa care pluteşte venind din nord. Sunt aproape de noi.  
 
-Hm! Foarte ciudat, rosti generalul îngândurat, Un urs şi un lup! Şi sper că nu e vorba de Urs Posatnicul, locotenente, spuse Baxi privindu-l pe acesta prin intermediul echipamentelor video.  
 
-Maşrif! spuse generalul către Şaah Bayin, Trage o salvă către animale. Sperie-le eventual. Dar daca nu se opresc, trage în plin. Doboară-le!  
 
Şaah Bayin apucă o armă din lateral şi deschise un hublou acţionat pneumatic şi când vru să tragă salva de avertisment constată că ţintele dispăruseră în ceaţă.  
 
-Au dispărut Excelenţă! spuse el. Ceaţa le-a acoperit.  
 
-Dacă le zăreşti trage în plin. Foc de voie, spuse încruntat Baxi Salomeo.  
 
Şaah Bayin scută împrejurimile prin mijloace electronice. Obiectivele transmiteau acum imagini din împrejurimi.  
 
-În spate Maşrif! exclamă generalul. În spatele tău, iute!  
 
Şaah Bayin se roti în direcţia opusă şi un alt hublou se deschise. Apăsă pe trăgaci şi o salvă scurtă ieşi cu zgomot din arma automată.  
 
-Ceaţa s-a pus iarăşi! I-am pierdut! spuse Şaah.  
 
Hubloul se închise acţionat de general prin intermediul unui mic cub aflat în vârful unei tije metalice coborâtă de undeva din tavan.  
 
-Nu se mai vede nimic, spuse Şaah, privind pe un alt hublou.  
 
Dintr-o dată o smuncitură zdravănă scutură carul blindat. Generalul se ţinu bine de un mâner de siguranţă. Şaah Bayin se dezechilibră şi abia avu timp să se ţină de ceva însă scăpă din mână arma automată.  
 
-E posibil aşa ceva excelenţă ? Ce poate zdruncina un blindat dintr-ăsta?  
 
-E Urs Posatnicul! Arc! Mai eşti pe display? strigă generalul. Fă ceva!  
 
-Desigur excelenţă! spuse acesta ironic. Mă uit la un lup. Încă mai avem o dronă minusculă prin apropiere. Interesante imagini.  
 
Priviră într-acolo şi lupul tocmai trăgea pe cyberandroid din ascunzătoarea sa. Acesta încercă să scape însă Urs Posatnicul sări cu o mişcare rapidă şi îşi înfinse ghearele ca nişte cuţite în spatele maşinii inteligente. Într-o clipită cyberandroidul fu sfâşiat bucăţi. Fire, sisteme electronice şi mecanice plus o baltă de ulei fin hidraulic şi alte lichide de funcţionare zăceau amestecate într-o baltă de apă, noroi şi gheaţă. Urs Posatnicul tocmai decapitase robotul înfingându-şi ghearele în gâtul acestuia.  
 
Generalul şi cel numit de el, Maşrif, priveau uluiţi prin hublourile care dădeau într-acolo. Dintr-o dată bestia numită de general Urs Posatnicul aruncă capul robotului într-unul din hublourile din sticlă blindată. Amândoi se feriră instinctiv deşi nu era nici un pericol. Ridicându-se generalul privi arma aruncată pe podea şi se gândi să se aplece s-o ridice şi să deschidă unul din hublouri. Însă în secundele următoare văzu cum namila de urs însoţită de lup pieriră în ceaţă mergând alene.  
 
Referinţă Bibliografică:
Fortăreaţa XI / Mihai Condur : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2585, Anul VIII, 28 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!